 |
 | George Cosbuc |  |
|
just_andra
Membru recent
 
|
|
GEORGE COSBUC (1866 - 1918)
El-Zorab La paºa vine un arab, Cu ochii stinºi, cu graiul slab. - "Sunt, paºã, neam de beduin, ªi de la Bab-el-Manteb vin Sã vând pe El-Zorab. Arabii toþi rãsar din cort, Sã-mi vadã roibul, îndată ce îl port ªi-l joc în frâu ºi-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap ªi nu l-aº da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; ªi de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduþi sunt, paºã, toþi: O, mântuie-i, de vrei, cã poþi! Dã-mi bani pe cal! Cã sunt sãrac! Dã-mi bani! Dacã-l gãseºti pe plac, Dã-mi numai cât socoþi! El poartã calul, oferind ocol, În trap grãbit, în pas domol, ªi ochii paºei mari s-aprind; Cãrunta-i barbã netezind Stã mut, de suflet gol. - "O mie de þechini primeºti? - "O, paºã, cât de darnic eºti! Mai mult decât în visul meu! Sã-þi rãsplãteascã Dumnezeu, Aºa cum îmi plãteºti! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de þechini - De-acum, de-acum ei sunt scãpaþi, De-acum vor fi ºi ei bogaþi, N-or cere la strãini! Nu vor trãi sub cort în fum, Nu-i vor cerºi copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrema; ªi vor avea ºi ei ce da Sãracilor de-acum! - El strânge banii mai cu foc, ªi pleacã, beat de mult noroc, ªi-aleargã dus d-un solitar gând, Deodatã însã, tremurând, Se-ntoarce, stã pe loc. Se uitã lung la bani, ºi pal Se clatinã, ca dus de-un val, Apoi la cal priveºte drept; Cu paºii rari, cu fruntea-n piept, S-apropie de cal. Cuprinde gâtul lui plângând ªi-n aspra-i coamã îngropând Obrajii palizi: - "Pui de leu, Suspinã trist. Odorul meu, Tu ºtii cã eu te vând! Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor: De-acum smochini, din mâna lor, Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieºi cu drag Sã-ntindã mâinile din prag, Sã-i iau cu mine-n ºea pe rând! Ei nu vor mai ieºi râzând În calea mea ºirag! Copiii mei cum sã-i îmbun Nevestei mele ce sã-i spun, Când va-ntreba de El-Zorab Va râde-ntregul neam arab De bietul Ben-Ardun! Raira, tu, nevasta mea, Pe El-Zorab nu-l vei vedea De-acum, urmându-te la pas, Nici în genunchi la al tãu glas El nu va mai cãdea! Pe-Ardun al tãu, pe Ben-Ardun, N-ai sã-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui ºoim uºor Ca sã-þi împuºte ºoimu-n zbor; Nu-i vei pofti: Drum bun! Nu vei zâmbi, cum saltã-n vânt Ardun al tãu în alb vestmânt; ªi ca sã simþi sosirea lui Mai mult de-acum tu n-o sã pui Urechea la pãmânt! O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te voi vedea Cum þii tu nãrile-n pãmânt ªi coada ta fuior în vânt, În zbor de rândunea! Cum mesteci spuma albã-n frâu, Cum joci al coamei galben râu. Cum iei pãmântul în galop ªi cum te-aºterni ca un potop De trãsnete-n pustiu! ªtia pustiul de noi doi ªi zarea se-ngrozea de noi - ªi tu de-acum al cui vei fi? ªi cine te va mai scuti De vânturi ºi de ploi? Nu vor grãi cu tine blând, Te-or înjura cu toþi pe rând ªi te vor bate,-odorul meu, ªi te-or purta ºi mult, ºi greu; Lãsa-te-vor flãmând! ªi te vor bate,-odorul meu, Sã mori tu, cel crescut de noi!... Ia-þi banii, paºã! Sunt sãrac, Dar fãrã cal eu ce sã fac: Dã-mi calul înapoi! Se-ncruntã paºa: - "Eºti nebun? Voieºti pe ianiceri sã-i pun Sã te de-a câinilor? Aºa! E calul meu, ºi n-aºtepta De douã ori sã-þi spun! - Al tãu? Acel care-l crescu Iubindu-l, cine-i: eu ori tu? De dreapta cui ascultã el, Din leu turbat fãcându-l miel? Al tãu? O, paºã, nu! Al meu e! Pentru calul meu Mã prind de piept cu Dumnezeu - Ai inimã! Tu poþi sã ai Mai vrednici ºi mai mândri cai, Dar eu, stãpâne, eu? Întreagã mila ta o cer! Alah e drept ºi-Alah din cer Va judeca ce-i între noi, Cã mã rãpeºti ºi mã despoi, M-arunci pe drum sã pier. ªi mulțimea te va blestema, Cã-i blestem fãptuirea ta! Voi merge, paºã, sã cerºesc, Dar mila voastrã n-o primesc - Ce bine-mi poþi tu da? Dã paºa semn. - "Sã-l dezbrãcaþi ªi binele în vergi i-l daþi! Sar eunucii, vin, îl prind - Se-ntoarce-arabul rãsãrind Cu ochii îngheþaþi... El scoate grabnic un pumnal, ªi-un val de sânge, roºu val De sânge cald a izvorât Din nobil-încomatul gât, ªi cade mortul cal. Stã paºa beat, cu ochi topiþi, Se trag spahiii-ncremeniþi. ªi-arabul, în genunchi plecat, Sãrutã sângele-nchegat Pe ochii-nþepeniþi. Sã-ntoarce-apoi cu ochi pãgâni ªi-aruncã fierul crunt din mâini: - "Te-or rãzbuna copiii mei! ªi-acum mã taie, dacã vrei, ªi-aruncã-mã la câini! |
|||||||||||
|
_________________ [URL=http://imageshack.us]  [/URL]
smile...is a beautiful day.. 
|
|||||||||||||
 |
 | George Cosbuc | |
|
||
|
|
|