FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: William Shakespeare- Sonete

Trimis: 03/05/2009 17:09

Sonet I- traducere Neculai Chirica

Frumoasele făpturi le vrem sporite
Să n-aibă floarea frumuseţii moarte ;
Cînd vor pieri, cu vremea, ofilite,
Urmaşul firav chipul lor să-l poarte.

Tu, însă, robul strălucirii tale,
Ca să-ţi hrăneşti lumina, arzi mereu ;
Înfometînd îmbelşugata-ţi cale
Ajungi vrăşmaşul dulcelui tău eu.

Tu, astăzi lumii fragedă cunună
Şi unic sol al mîndrei primăveri,
Îngropi în proprii muguri voia-ţi bună
Şi-ţi iroseşti, zgîrcindu-te, averi.

Îndură-te ! Nu mistui prin tine
Sau prin mormînt, ce lumii se cuvine !

Sonnet I

From fairest creatures we desire increase,
That thereby beauty's rose might never die,
But as the riper should by time decease,
His tender heir might bear his memory:
But thou contracted to thine own bright eyes,
Feed'st thy light's flame with self-substantial fuel,
Making a famine where abundance lies,
Thy self thy foe, to thy sweet self too cruel:
Thou that art now the world's fresh ornament,
And only herald to the gaudy spring,
Within thine own bud buriest thy content,
And tender churl mak'st waste in niggarding:
Pity the world, or else this glutton be,
To eat the world's due, by the grave and thee.

Trimis: 03/05/2009 17:20

Sonetul II

Traducere Gheorghe Tomozei:

De patruzeci de ierni când să te-apropii
şi şanţuri s-or săpa în fruntea-ţi blândă,
semeţul strai ce azi ne umple ochii
va fi o buruiană tremurândă...
"Unde ţi-e harul, dacă îţi vor spune,
unde-i comoara zilelor de vlagă?"
să nu răspunzi că-n ochi. Deşertăciune
va fi cuvântul tău şi-or să-nţeleagă,
slăvindu-ţi frumuseţea, doar în clipa
când vei rosti: "Copilul meu se cade
s-adune şi prisosul şi risipa,
urcând, el va ierta pe-acel ce scade..."
Aceasta să te înnoieşti, se cheamă
cu sânge cald, când moartea-ţi cere vamă...

Traducere Ion Frunzetti:

Cînd patruzeci de ierni, asalt dînd frunţii
Brăzda-ţi-vor lanul stinsei frumuseţi,
Cînd haina ce-ţi slăvesc azi toţi mărunţii
Va fi linţoliu, rupt şi lipsit de preţ,
De ţi s-ar cere-atuncea să dai seamă
De toţi talanţii zilelor trăite,
Ai spune că sticleau trufii şi teamă
În văzul azi-orbitelor orbite.
Cu cît mai preţuit ai fi de-ai spune,
Îndreptăţindu-ti nurii: "Pruncul meu
Bilanţ îmi e şi scuză!"... - Şi-ar depune
Drept martor, frumuseţea lui de zeu!
Ar fi să-ţi dea, batrîn, o abia apărută viaţă,
Şi-un sînge cald să-ţi vezi, cînd ţi-l simţi gheaţă.

Sonnet II

When forty winters shall besiege thy brow
And dig deep trenches in thy beauty's field,
The youth's proud livery, so gazed on now,
Will be a tatter'd weed, of small worth held:
Then being ask'd where all thy beauty lies,
Where all the treasure of thy lusty days,
To say, within thine own deep-sunken eyes,
Where an all-eating shame and thriftless praise.
How much more praise deserved thy beauty's use,
If thou couldst answer, 'This fair child of mine
Shall sum my count and make my old excuse',
Proving his beauty by succesion thine!

This were to be new made when thou art old,
And see thy blood warm when thou feel'st it cold.

Trimis: 03/05/2009 17:43

Sonetul III- traducere Gheorghe Tomozei

Privindu-te-n oglindă spune-i celui
ce te repetă, că e timpu-acuma
alt chip s-aducă-n, de nu, jelui
norocul dus şi-i laşi săracă muma.
Unde-i frumoasa stea neprihănită
Ce nu s-ar vrea de plugul tău arată?
şi cine în mormânt stă să se-nchidă,
stagnând-o, a viitorimii gloată?
Oglinda mamei eşti şi ea, prin tine
Aprilul strălucirii-ar vrea să-ntoarcă
iar tu, al vârstei geam vreai să-nlumine
în ciuda toamnei, tinereţea parcă...
De nu-ţi sădeşti tiparul, în tăcere
mori, şi icoana ta cu tine piere...

Sonnet III

Look in thy glass, and tell the face thou viewest
Now is the time that face should form another;
Whose fresh repair if now thou not renewest,
Thou dost beguile the world, unbless some mother.
For where is she so fair whose unear'd womb
Disdains the tillage of thy husbandry?
Or who is he so fond will be the tomb
Of his self-love, to stop posterity?
Thou art thy mother's glass, and she in thee
Calls back the lovely April of her prime:
So thou through windows of thine age shall see
Despite of wrinkles this thy golden time.
But if thou live, remember'd not to be,
Die single, and thine image dies with thee.

Trimis: 03/05/2009 18:02

SONETUL IV- traducere Neculai Chirica

Cînd risipeşti al frumuseţii har
De ce-l reverşi numai asupra ta ?
Nu dă Natura, împrumută, doar,
Şi darnică fiind, la fel te vrea.

Atunci, zgîrcitule, de ce-ţi baţi joc
Din ce-ai primit din plin ca să fii darnic ?
Ce cămătar adună la un loc
Averi, ca să le spulbere zadarnic ?

Făcînd negustorie doar cu tine
Pe tine te înşeli şi-ţi faci rău ţie ;
Dar moartea cînd o vei simţi că vine,
Cu ce te vei plăti de datorie ?

Cînd mori şi stearpa-ţi frumuseţe moare ;
Dar dîndu-i rost, o laşi moştenitoare.

Sonnet IV

Unthrifty loveliness, why dost thou spend
Upon thy self thy beauty's legacy?
Nature's bequest gives nothing, but doth lend,
And being frank she lends to those are free:
Then, beauteous niggard, why dost thou abuse
The bounteous largess given thee to give?
Profitless usurer, why dost thou use
So great a sum of sums, yet canst not live?
For having traffic with thy self alone,
Thou of thy self thy sweet self dost deceive:
Then how when nature calls thee to be gone,
What acceptable audit canst thou leave?
Thy unused beauty must be tombed with thee,
Which, used, lives th' executor to be.

Trimis: 26/05/2009 14:27

Sonetul V - traducere Ion Frunzetti

Acelaşi timp ce-şi toarce filigranul,
-Chenar privirii ce-a-nrobit priviri-
Va fi să fie pentru ea tiranul
Ucigători de nuri şi străluciri.

Căci momentul nestatornic mână nava
Atâtor veri spre ţărmul hâdei ierni;
Cad frunze, seva-n trunchiuri îngheţa-va
Şi frumuseţea moare sub troieni.

De nu filtrezi, deci, sucurile verii
Captive-ntre pereţii de cleştar,
Faci jaf în ce-i frumos, şi parcă ceri-i
Să nu-ţi rămână umbra lui, măcar.

O floare distilată-şi pierde faţa,
Dar şi-a păstrat, dând piept cu iarna, viaţa.

Those hours, that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell,
Will play the tyrants to the very same
And that unfair which fairly doth excel;
For never-resting time leads summer on
To hideous winter, and confounds him there;
Sap checked with frost, and lusty leaves quite gone,
Beauty o'er-snowed and bareness every where:
Then were not summer's distillation left,
A liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty's effect with beauty were bereft,
Nor it, nor no remembrance what it was:
But flowers distill'd, though they with winter meet,
Leese but their show; their substance still lives sweet.

Trimis: 26/05/2009 14:28

Sonetul VI - traducere Ion Frunzetti

Tu, asprei maini a iernii nu-i da pas
Sa-ti sece vara cat nu faci sa-ncapa
In sip aroma-i!... Indulcesti un ceas
si-un loc vrajesti, pan' nu-ti dai branci in groapa.

De-i fericesti pe cei ce-ti dau dobanda
Din inima, nu faci camatarie!
Alt Tu sa zamislesti ti-ar fi izbanda:
Alti zece Tu, te-ar ferici sa fie!

De zece ori mai norocoasa soarte
Ar fi sa ai, in zece renascand:
Ce-ai mai putea sa pierzi intrand in moarte,
Cand in urmasi ai vietui pe rand?

Esti prea elegant sa vrei de tot sa mori
Si viermii doar sa-i lasi mostenitori.

Then let not winter's ragged hand deface,
In thee thy summer, ere thou be distilled:
Make sweet some vial; treasure thou some place
With beauty's treasure ere it be self-killed.
That use is not forbidden usury,
Which happies those that pay the willing loan;
That's for thy self to breed another thee,
Or ten times happier, be it ten for one;
Ten times thy self were happier than thou art,
If ten of thine ten times refigured thee:
Then what could death do if thou shouldst depart,
Leaving thee living in posterity?
Be not self-willed, for thou art much too fair
To be death's conquest and make worms thine heir.