 |
 | Maria Banus |  |
|
Raluca
Vizitator
|
|
Maria Banuº (1914 - 1999)
Ne vindecãm Veghe Þii minte focul... Nimic n-am spus Aprilie Vânt de martie Primãvara-n crâng Ne vindecãm Ne vindecãm frumos, încet, ca bradul, ªi singuri rãnile ne oblojim. Prin alte vine seva-ºi face vadul. Rãºinã grea de chihlimbar mustim. E dulce ca un cuib o cicatrice, ªi viaþa zumzãie într-însa roi. Pe toate cãile vin sucuri noi ªi se transfigureazã în matrice. Veghe Mã-mpac cu frunza care cade, Mã-mpac cu anii ce se duc, Mã-nchin spre tinerele mlade ªi mã alin cu fraged suc. Mã-mpac cu gândul c-o sã vinã Un ceas îndată ce lunca va cânta – ªi-mbujoratã de luminã Eu n-am sã fiu în preajma ta. Mã-mpac cu tot ce nu se-ntoarce, Alung acel strãvechi fior Ce-ntreabã: cum sã se îmbarce Spre veºnicii, atâta dor? Mã-mpac cu unda trecãtoare, Mã-mpac cu datina þãrânii, Ce ne va duce de sub soare Aºa cum ni se duc bãtrânii. Dar cât va arde-n mine focul Slãvitei vieþi – ca-n alte dãþi Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul În faþa vechii nedreptãþi. Eu nu mã-mpac cu cel ce minte, Striveºte semenul ºi-l furã, Pe duºman nu-l cat la cuvinte, Ci dupã fapt îi iau mãsurã. Eu nu mã-mpac cu cel ce schimbã Surâs ºi lacrimã-ntr-o marfã, Nu-l cred pe diavol când îºi plimbã Un deget îngeresc pe harfã. Cu cel ce revãrsarea vieþii O vrea întoarsã în pãmânturi ªi smulsã floarea tinereþii Ca frunza veºtedã în vânturi, Cu cel ce unda-nvolburatã O vrea ucisã la izvoare, M-oi rãzboi neîmpãcatã Atât cât voi avea suflare. Atât cât îmi e dat norocul Sã simt þãrâna sub cãlcâie, Slãvitei vieþi pãzi-voi focul, Înalt ºi slobod sã rãmâie. Þii minte focul... Þii minte focul, chinul, primãvara, Tot viscolul aprins ce bântuise? El ne adunase, el ne învrãjbise, El ne mâna, învolburându-ºi para. Dar de pe-atunci, când nu se potolise Furtuna vârstei, cea dintâi, amara, Când tinereþii-i mai duceam povarã, Noi încã ne uneam prin alte vise. ªi dacã azi nimic nu ne desface, ªi trecem în deplina-mbrãþiºare, E cã-mpreunã nu aflarãm pace, Ci cãutarãm focu-ncins în zare, ªi rostul lumii care se preface, ªi-al nostru, celor trecãtori sub soare. Nimic n-am spus Nimic n-am spus. ªi-atâta gingãºie ªi-atâta frumuseþe sã se piardã? Cât nu-i târziu, cât viaþa-o sã mai ardã, Despre iubire poate tot voi scrie. Nu cãþeluºe hãmãind în zgardã, Iubirea noastra fu, nici n-o sã fie, Ci pajura mãiastrã ce invie Mereu, ca lãstãriºul de subt bardã. ªtii tot. Tot ce-i al meu, e-al tãu, iubite, ªtii viaþa mea, ºtiu gândurile tale, Cu zbor înalt, prin vreme dobândite. O, meargã anii, meargã ei devale... Când toate pãreau spuse ºi trãite, O melodie nouã-ºi taie cale. Aprilie A vârstei melodie-ºi taie cale. Supusã, o presimt ºi o aºtept. Cu anii, mai duios mã strângi la piept, Mã-nvãluie mai blând braþele tale. Barbara tresãrire de þambale, A tinereþii, n-am s-o redeºtept. Din vinul vechi sorbim, mai înþelept, Esenþe tari ºi plăceri egale. A noastrã-i toamna largã, policromã, Împãrãþia frunzelor uºoare ªi crama cu rãcoare ºi aromã. Dar nu ºtiu ce neliniºte, ce boare, Vesteºte cã April, un crai sãlbatic, Va-mpresura, va sparge calmul atic. Vânt de martie Trece un vânt peste lume, ªi nu m-a uitat. Credeam în poame rotunde ºi coapte, În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpãcat. Cutremur ºi viaþã, cutremur, Vântul lui martie bate, Cred în forța gândului nostru, ªi-n începutul din toate. Strigã un vânt puternic prin lume: Credeþi în forþa braþelor voastre! Ascult ºi privesc printre crengile goale Spaþiile-adânci ºi vaste. Primãvara-n crâng Cu frunze negre, cu flori de soc, Mã þine primãvara-n loc, În crângul mic pe care-l ºtii Cu dragostile fumurii. De iarbã crudã ºi de lut Mi s-a fãcut dor neºtiut, Obrazul la pãmânt l-am pus Sã-mi amintesc de-un dor apus. Dar altcum inima-i zvâcnea, Pãmântului, sub faþa mea, Îndepãrtate þãri ºi ape Veneau din toate, mai aproape. Am pus urechea la pãmânt, Sã prind o pulbere de cânt, Dar firul mic, ca de vioarã, Un cântec larg mi-l împresoarã. De sub culcate ierburi, iatã, Dã zvon þãrâna zbuciumatã, Tovarãºi mulþi, în marºuri grele, Din þãri cu scrâºnet de zãbrele. ............................................... Cu faþa-n iarbã, la pãmânt, Mã þine crângul fremãtând, Nu crângul mic, pe care-l ºtii Unde-aºteptam demult sã-mi vii, Ci crângul tot unde ne-ncape ªi dor, ºi pasãre, ºi ape, Nu primãvara ta ºi-a mea, Mai firavã ca lacrima, Ci cântul larg ce ne-nfãºoarã Plapânda strunã de vioarã, Ci hora soarelui ºi-a lunii Cu toatã primãvara lumii. SURSA : http://cerculpoetilor.net/ |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
 | Maria Banus | |
|
||
|
|
|