|
raluk
Membru junior
| Data inscrierii: 25/Ian/2009 |
| Mesaje: 432 |
| Localitate: Calarasi |
|
|
Simt…deci exist?
Simt…deci exist?grea intrebare tinand cont de faptul ca multi nu simt si totusi isi duc existenta zilnica. Atunci poate ca sunt o ciudata pentru ca nu vreau sa fac parte din normalitate, sau poate ca normalitatea nu vrea sa faca parte din mine, poate fuge speriata numai la auzul numelui meu, poate ca sunt atat de importanta incat o incearca teama cand ma vede, sau poate ca sunt doar un nimic care vrea sa dovedeasca faptul ca e ceva printre atatea nimicuri care deja se pretind ceva-uri. Si iar filosofez…zici ca sunt cine stie ce om genial din antichitate. Nu stiu multe, deci nu pot avea nesimtirea de a ma pretinde inteleapta. Nu stiu cine sunt, nu stiu nici macar ce scop am, dupa ce drumuri ma ghidez, ce obstacole trebuie sa trec, stiu doar ca in fiecare dimineata sunt binecuvantata cu lumina soarelui pe care nu o merit, si care imi aminteste ca a inceput sfarsitul unei alte zile din viata mea.
De fapt stiu ceva!Stai, e teribil de important! Stiu ce simt. Simt numeroase lucruri dupa care ma conduc asa ca un animal dupa instinct( dar macar nu ma ghidez dupa altii, ca alte “fiinte” din “specia” mea). Simt neputinta atunci cand realizez ca, desi sunt eu, de fapt ma comport ca altcineva; atunci cand vad atatea goluri in mulțimea din jurul meu pe care eu le pot umple…poate cu sangele meu…doar ca lasitatea imi controleaza vointa si nu pot decat sa stau si sa privesc cum tot ce cladesc se destrama in franturi de secunda si sunt blestemata sa-mi continui chinul, sau atunci cand vad durere, suferinta la cei pe care ii iubesc si nu pot face decat sa privesc cum incetul cu incetul flacara sperantei lor se stinge, ba chiar eu o sting cu mana mea!cu mana mea…
Ca sa vezi! Mai simt ceva…revolta si ura. Aceste doua “minunate” lucruri ma fac sa actionez inconstient, incontrolat, prostesc! Ma lupt pentru dreptate… a cui dreptate? A mea?Cui ii pasa daca nici macar pe mine nu ma intereseaza? Cat de ipocrita sa fiu? Apoi imi dau seama ca am invatat si sa urasc. Am invatat sa raspund cu aceeasi moneda pentru ca targul sa fie echitabil, si asa am improscat cu ura in stanga si in dreapta fara sa realizez in mintea mea bolnava ca ma distrug, pe mine si pe cei din jurul meu care au ajuns victime colaterale ale egoismului meu.
Si, ca finalul sa fie apoteotic, mai simt si ceva care se cheama regret…Regret ca nu am putut sa rup pagini patate cu venin din cartea vietii mele absurde, regret ca nu ma pot invata odata minte, regret ca am irosit atatea clipe pretioase in care puteam transforma ceva, regret ca nu am forța de a ma sterge din tabelul ipocriziei, regret ca nu pot pretui ce am mai scump, regret ca paranoia inca ma leaga cu sfori care imi taie elanul, regret…
Deci simt dar nu exist…Ce am facut eu ca sa exist? Oare pentru ce ma vor aminti oamenii cand voi pierii? Pentru nimic…A mai murit un anonim, un val care se loveste de tarm si apoi se sfarama…Deci cred ca am aflat raspunsul la intrebare,in cele din urma…
|
