|
Stefan George
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 28/Noi/2017 |
| Mesaje: 5 |
| Localitate: Bucuresti |
|
|
Secrete
Lângă casa mea se afla un copac care niciodată nu înflorește, iar mai târziu mult timp a început sa îmi spună secretele lui. Îmi povestea cum ca iarna ii este frig dar nimeni nu este acolo ca sa îl incalzeasca. Cum ca vara nimeni nu sta pe crengile lui și nici-o pasre nu ii cânta. Cum ca toamna el nu își poate schimba culorile frunzelor pentru că el nu are așa ceva. Iar primavara, când toate plantele înfloresc și se fac frumoase, el sta acolo, în curtea mea, gol și trist. Am încercat sa îl întreb de ce niciodată nu înflorește dar nici el nu știa sa îmi răspundă. Într-o seara ma uitam pe geam la acest copac misterios, care parea atât de trist și singur, totuși nu îl puteam ajuta. Dar totuși, într-o zi de iarna, îndată ce toate plantele erau acoperite de zăpada, el avea o mica floare pe crenguta. Asta îl facea atât de fericit, dar totuși nici-o floare nu se uita la el. Venise primavara și incepu sa ii sporească frunze, dar dinou, nimeni nu se uita la el. Venise vara și își scutura mândru florile și frunzele pe deasupra acoperisului meu. Avea nișcai flori atât de frumoase și sclipittoare încât puteai spune ca erau date cu praf de luna. Stăteam intr-o seara la geam, utiandu-ma la el, și îl aud spunandu-mi cu ajutorul vantului:
-Draga om, nu te întrebi de ce acum, pe urmă mult timp, am frunze și flori?
-Ba da, draga copac. Ii răspund eu.
-Iti voi spune secretul meu. Știi cât de mult stateai la fereastra și încercai sa scrii poezii? Te straduiai atât de mult, și într-un final scriai ceva. Uitandu-ma la tine am creat rost de speranța, și am reușit sa îmi cresc aceste frumoase frunze și flori.
-Am înțeles.
Dar totuși, când eram aproape de moarte copacul incepu sa nu îmi mai spună secretele lui și incepu sa ofileasca. Când îmi scriam testamentul, câte o frunza cădea pe foaie. Dragul meu copac plangea.Acum, dacă vei merge la vechea mea casa, poți vedea copacul stand macabru, trist și gol în grădina mea, uitându-se la frunzele lui de pe jos și de pe testamentul meu de lângă geam. Draga pom, îți mulțumesc ca atâta timp, când eu scriam poezii tu îmi dadeai răcoare, dar în schimb eu ți-am dat o speranța de scurta durata, și pentru asta îmi cer scuze.
|
