|
Dancea Ioana
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 06/Sep/2017 |
| Mesaje: 6 |
|
|
|
Astazi am avut ocazia sa asist la o discutie care m-a pus putin pe ganduri, una din genul acela de discutii filozofice care dintr-un raspuns ma duce la o intrebare cu un alt raspuns, un haos total, oricum discutia era legata de locurile sacre adica, mai clar, locurile unde noi, oamenii, ne gasim linistea interioara. Am auzit probabil zeci de raspunsuri de genul "in natura" sau "la biserica" ori "acasa citind o carte buna" dar primul lucru, chiar singurul de fapt, care mi-a trecut mie in minte a fost copilaria.Sunt inca un copil prost si mic dar uneori ma apasa melancolia trecutului.Locul sacru pentru mine e trecutul si anume locurile acelea pe langa care trec acum pe drum care candva imi era drumul imaginatiei infinite, drum care devenea teren de fotbal, magazin, spital, scena de desene animate acum devenit o simpla strada cu un nume normal si case batrane.E acel sentiment de liniste care te lasa pentru cateva clipe sa simti cum fiorul rece care te patrunde acum te arunca in trecut cand ceea ce astazi conteaza atunci nu exista in viata ta, sunt acele clipe care te lasa sa renunti la lucruri si oameni la care acum, in prezent, nu poti renunta.Nu e mult cateva momente dar se simt atat de profund.E o nebunie curata ca o simpla bucata de beton sa iti dea fiori si totusi se intampla, dar cat sa ceri de la viata cand nu sti sa apreciezi micile fractiuni a trecutului?Sa inchizi ochii si sa uiti de monotonia in care traiesti, nu stiu ce ar putea cineva sa isi doreasca mai mult.Sacru e trecutul care te lasa sa te bucuri de micile si nesemnificativele locuri speciale, diabolici noi cei care stam sa visam si uitam sa traim, gresita lume a prezentului si nebuni oameni fara amintiri.Si cum sa iti fie frica de moarte acum, cand sti ca prezentu-i apreciat deabea cand devine etern trecut?
|
