|
Eugen Sabo
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 12/Iul/2017 |
| Mesaje: 1 |
| Localitate: Romania |
|
|
Ma tem ca iar incep sa scriu si sa insir cuvinte care nu au nici un rost. Ma tem ca iar nu pot sa inteleg ce simt si de ce simt. Ma tem ca golul asta care nici nu stiu daca este un gol cu adevarat ma roade din nou. DIn nou din nou, din nou, din nou. Ce rost are sa ma intreb ce rost are? Ce rost are sa orice? Simt oare o neputinta dar am momente cand simt o potenta infinita. Simt ca nu simt dar simt ca simt totul. Ma dezbrac dar ma imbrac intr-un ritm haotic. Nu inteleg si nici nu stiu daca ar necesită sa inteleg. Ma duc in absurd dar acolo nu gasesc pe nimeni. Si oare? Ma astept sa gasesc pe cineva? Pe cine? Cand toti sunt morti sau urmeaza sa moara. O infamie nevrotica. Ce ma intreb oare? Sau ce imi zic? De ce si cum? Oare sau cand sau cum sau prin ce? Am o prostie imensa in mine si o insuficienta ce nu imi da posibilitatea de a ma exprima. Cuvintele, nu sunt de ajuns. Nu sunt de ajuns, nu am ce face cu ele caci nu le pot utiliza pentru a exprima nici macar a mia partea din torentul, furtuna, abisul, cromaluiala din mine. As inventa cuvinte doar pentru a exprima ce simt...mintologorenta, cromosintoviruziune, merfilianism, criptoputrescenta, dar ma tem ca toate cuvintele astea nu exprima nici ele nimic. Nimic intr-un nimic si mai mare. Nimic peste nimic. Nimic si nimic din nou. La infinit si la rasarit. Am cateva repere in mine dar nu ma ajuta decat spre a ma directioana catre alte repere...si uite cum ma directioneaza tot asa tot asa pana cand? Sau pana unde? Ma duc catre ce? Le urmaresc, le tin de coada si ma trag dupa ele iar in cele din urma ajung pe scena celui mai mare circ unde spectatorii nu sunt decat niste buruieni uscate iar acrobatiile sunt niste lamai stoarse si putrede. Si atat. Atat, atat atat....atat si mai ce? As vrea sa simt ca toate lucrurile pe care le fac au un rost, as vrea sa imi gasesc un rost, as vrea sa simt ca apartin unui lucru, macar mie sa imi apartin. Dar simt ca imi sunt chiar si mie atat si atat de strain. As vrea sa inteleg durerea si ca durerea ma intelege pe mine. As vrea sa nu mai vreau nimic si sa fiu capabil sa renunt. Dar cum renunti? As vrea sa imi pot da mie un raspuns dar ce raspuns? Cand stiu ca nici unul nu este adevarat...cand stiu ca totul si absolut orice fel de raspuns are hiba lui. Cand nimic nu este perfect, cand totul e ....sau nu e.... As vrea sa spun cu tarie ca ma urasc din tot sufletul pentru ca atunci macar as putea sa zic ca simt ceva, macar as putea spune ca am un scop, scopul de a ma uri pe mine insumi. Dar nici macar atat...nu ma urasc pentru ca in mine nu stiu ce e de urat sau ma degraba nici nu stiu daca e ceva. Daca m-as deschide probabil ca as gasi un neant si nimic mai mult. Sau poate nimic mai putin. Sau poate poate...miresme simt in cap dar in suflet simt arsuri si spini. Nimic nu imi da pace si totul ma precipita. As vrea sa pun in mine un seif pe care sa il pot deschide doar cand vreau eu. Ce tampenie....
Cand in mine nu exista nimeni dar ce vreau eu? Ce vreau sau pe cine...o mie de intrebari si toate aceleasi...capul imi sta intr-un esafod rupt....si sufera din cauza ca s-a rupt...franghia...nici ea nu mai este ce a fost.
|
|
_________________
Nicovala dezlantuita
|
