FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Coana mare in curtea lui Gaudi

Trimis: 15/06/2015 10:53

Imi vreau vara inapoi, singurul anotimp in care ochii imi stralucesc puternic si pielea respira prin toti porii. Asta repetam in gand, in timp ce legam trei cuiburi de crizanteme galbene, de toamna. Mai jos, in spatele nucului batran din care, intr-o saptamana, o veverita intepata a tot carat nuca dupa nuca, se aude Nino Nino. De cand s-au intors din concediu, nu saluta decat cu Hola si inclina din cap, multumind in limba lui Gaudi: Gracias! Parca si ninaitul are un accent catalan.
O saptamana au fost plecati, la rude, in Spania. Si, de teama ca nu vor mai putea sa o poarte pe coana mare pe drumuri straine, au luat-o si pe ea, plimbata, ce-i drept, la viata ei, cum ar fi curca in jurul curtii. Saptamana trecuta, in timp ce scotea cartofii din cuib, mi-a povestit cum au petrecut pe meleaguri straine.
-Frumos, vecinica! Alta viata! Plecaram intr-o marti, trei ceasuri rele si cu soacra-mea, patru. Venira si a’ lui Cristea, din Scheau, ca si aia au copiii tot in zona aia. Plecaram cu patru ore inainte, deh, sa fim siguri ca nu pierdem avionu’ si, bine facuram. A batrana, de emotii si spaima ca moare asfixiata in avion, incepu sa tremure din toate incheieturile si sa vomite din kilomtru in kilometru. Cat o fi bagat in ea de i-a ajuns pana la Bucuresti, nu stiu?! Vrusei sa o trimit inapoi cu masina de politie( ca ne luara la ochi tot oprind la doua minute diferenta) de frica sa nu o apuce voma si prin avion. Noroc ca ma linistii Rodicuta.
– Las-o, ma, sa mearga cu noi, ca nu mai are rezerve. Ca doar nu o fi autospeciala de pompieri?!
Ajunseram in aeroport. Ala mare. Otopeniu’, adica. Ai lui Cristea, patru si ei, mai destepti, facusera cechinu’pe net. Io, uitai. Il facuram in aeroport, ca avuseram timp si predaram si trolerele ale mari. Cand ajunsei la ghiseu, intrebai daca pot sa o las si pe coana mare in cala, langa trollere, pentru siguranta calatorilor si a pilotului, da’ cica nu s-a modificat politica firmei si nu s-a inventat capsula pentru soacre.
– Pai, s-o inventeze dom’le, sa stea si calatoriii relaxati! i-am zis tinerelului de la ghiseu.
-O sa transmit superiorilor, mi-a zis tinerelul, razand. Pesemne detinea si el o soacra, asa ca stia el despre ce vorbesc.
Ajunseram la control. Coana mare, stravezie, mai mult lesinata decat vie, puse in cosul ala tot, mai putin incaltarile. Cand sa treaca, incepu aparatu’ sa piune. Asta, de frica, inlemnii si ridica mainile in aer:
– Pune-ti incaltarile, pe banda, va rog frumos!
– De ce? intreba coana mare
– Sa ne dam seama de sursa zgomotului.
– Pai nu sunt cu pantofii de biserica. Aia sunt singurii care scartaie.
– Pune, bre, mamica, incaltarile, cum spune doamna, nu mai comenta! Ne trezim, Doamne fereste, cu politia de frontiera pe cap si ne apuca Craciunul tot in aeroport! Pune pantofii pe banda, ca nu ti-i fura nimeni!
Cu chiu cu vai, o facuram sa se descalte. Cand sa treaca, aparatu’ incepu sa piune iar: pppiiiiu, piuuuu!
-Ptiu, drace, destept aparat! Cum detecteaza el scorpiile si nu le lasa sa paraseasca teritoriul?! Bre, mamica, eu cred ca aparatu’ detecteaza rautatea. Ia-o, usurel, inapoi, spre casa! Cheile sunt sub pres. O sa ne para rau, dar ne descurcam
-Ai sictir! Stai sa vezi cand oi trece tu cum detecteaza prostia! si ridica, supusa, mainile in aer, lasandu-se pipaita de duduita blonda cu sprancene si botul rosu. Dupa ce ce imi arunca un set de priviri laser, cat sa ma descompuna, incepu sa bodogane, stins, pentru ea, rusinata vizibil de ce i se intampla:
– Doamne fereste, ca io nu am furat un leu in viata mea! Sa ma vada acu’ vecinele. Ce-ar mai rade!
La o cautare amanuntita ii gasira la gat, pe sub rochie, o moneda veche legata de un snur rosu.
-Ati uitat sa il puneti in cos! o anunta domnisoara palida care o investiga scurt
Rodica, rosie de nervi si oboseala, o lua la rost:
-Ce faci, bre, cu banii la gat?
-Nu-s bani! E moneda cu care a venit taticu’ dupa front. Mi-a dat-o mie sa-mi poarte noroc. Si nu am mai dat-o jos.
Trecu. Facu trei pasi si blondina o oprii, iar.
-Nu aveti voie cu deodorant care depaseste 100 de mililitri. Aruncati-l dumneavoastra!
-Unde? intreba coana mare
-La cos.
-Pai …e nou, de ce sa-l arunc?
-Pentru ca are 100 ml.
-Pai nu aveau mai putin in Auchan. E cu liliac, ca de asta imi place mie. Cum sa stau io neimparfumata atatea zile?
-Lasa, bre, mamica, ca te imparfumam noi in sicriu, cand o venii ceasul, stai linistita! O sa miroasa pana la sfinti, sa treci mai usor.
-Arunca-l, mamica, da-l naibii! a sarit cu gura si Rodica. Nu de alta, dar se facuse o coada in spatele nostru si se uitau la noi ca la circ.
-Nu-l arunc! se incrunta coana mare. Ce nu spusesi ca nu avem voie? Daca nu imi dati voie, il dau pe mine. Uite, asa!
Si incepu coana mare sa se imparfumeze, ca nu avura ce sa-i faca. Ii depista si pe ai lui Cristea si ii imparfuma si pe ei. Miroasea a liliac de ziceai ca e primavara. Sa fi vrut sa ne fi pierdut, nu puteam. Ne gaseam dupa parfum.
In avion, Adelin incepu sa faca figuri. Ba ca vrea la geam sa vada norii, ba, la jumatate, sa se uite in tableta aluia din fata, ba, la margine, sa se holbeze la stewardese. A batrana vroia si ea la geam. Rodicuta, la fel. Se certara pe culoar vreo cinci minute, pana se indura insotitoarea sa-i desparta, ca io nu ma bagai.
Cat au prezentat fetele alea masurile de siguranta, a batrana si-a facut rugaciunile si s-a inchinat sa “razbeasca” avionu’ prin nori. Nici nu m-am uitat sa vad daca mai avea manere scaunul dupa decolare. Se ingalbenise de frica si striga sa opreasca avionul ca ea vrea sa coboare. Pe la jumatatea drumului facea semne disperate ca ii e foame. Rodicuta imi facea semne, mie.
– Nu e de ajuns cat a dat la rate pana aci? Face poteca si prin avion? Nu-i dai nimic!
– Rabda, coana mare! Intr-o ora ajungem. Aparent, o convinsei. Se linistii, dar se linisti pana ajunsera fetele alea frumoase sa ne intrebe daca vrem sa bagam ceva la mat. Adelin, cu ochii-n brosura(cum o fi depistat-o el in marsupiul scaunului?) incepu sa dea din maini ca vrea si el un senvis si un avion de plus sa arate la scoala ca s-a plimbat cu avionu’.
– Ba, voi ati inebunit la cap? Pai un senvis costa cat incarcatu’ buteliei plus un bax de bere. Nu ati pus carnati in sacose, mestecati guma! Asa vi se desfunda si urechile! Sa nu va aud pana la Barcelona!