FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Viata in oglinda

Trimis: 30/03/2015 17:49

Imi simt sangele cum alearga ca un turbat prin vene. Simt cum capul imi plesneste de la atata tensiune. Imi tremura mainile in timp ce scot cheia din contact si cobor rapid din masina. Broboane de transpiratie imi apar pe frunte, respiratia mi se accelereaza si mii de ganduri imi trec prin minte.
Ma intrept spre cafeneaua pe care mi-a indicat-o in mailul pe care mi l-a trimis. E 16 15. întocmai ora la care spunea sa se intalneste cu sotia mea. Ma opresc si imi zic ca poate n-ar trebui sa fiu aici. N-ar necesită sa cedez in fata amenintarilor ei. Dar nu imi pot infrange curiozitatea. Mai mult decat atat vreau sa vad daca poate fi adevarat. Vreau sa stiu daca femela in care credeam atat de mult ar putea da curs unor astfel de intrigi. Am nevoie acum mai mult ca niciodata sa cunosc adevarul pentru ca sa pot intelege ce mi se intampla.
Ma indrept cu pasi mari spre locul cu pricina si desi sunt doar cativa metri, mi se pare ca nu mai ajung odata. Incerc sa-mi controlez respiratia pentru a nu trada starea nervoasa care ma incearca.
Ma apropii si le vad pe terasa cafenelei. Se pare ca da. E adevarat. N-as fi crezut daca nu as fi vazut cu proprii ochi. Stau amandoua la ultima masa si vorbesc. Nu par sa se certe. Chiar isi zambesc una alteia. Ramona poarta hainele cu care a plecat de dimineata la birou deci cu siguranta nu a trecut pe acasa iar Ana e….Ana.
Fermecatoare ca de obicei, imbracata intr-o rochie albastra dintr-un material usor ce se leagana in bataia vantului sta picior peste picior si priveste pierduta in zare. La gat are colierul din perle pe care i l-am daruit cand a terminat facultatea si din coada-i impletita pe spate cateva suvite i s-au desprins si flutura in aer de parca ar vrea sa fuga departe de acolo. Imi amintesc senzatia pe care mi-o lasau in palma acele suvite rebele si exact la asta ma gandesc acum. Nu-mi pot explica atractia pe care o simt pentru ea chiar si in momentul asta cand ar trebui sa ma simt tradat si inselat. Ma indepartez incet cu pasi marunti si tarati inapoi spre masina si inima parca mi s-a mai calmat. Nu stiu la ce sa ma gandesc mai intai. La faptul ca Ana ar putea sa fie altcineva decat persoana pe care eu o cunosc sau la faptul ca sotia mea ar putea afla despre noi. Dar nu ma gandesc la nici una din aceste ipoteze. Nu ma gandesc la nimic. Sunt dezamagit si vreau sa simt din plin dezamagirea. Vreau ca sentimentul acesta sa fie atat de intens incat sa poata acoperi durerea provocata de decizia mea de a rupe relatia cu Ana. Nu-i pot îngăduie sa-mi modeleze viata dupa bunul plac. In ceea ce priveste casnicia mea cu Ramona nu mi-am pus niciodata problema despartirii. Cel putin nu inca.
Soneria telefonului ma face sa tresar si sa-mi arunc gandurile pacatoase in cel mai intunecat colt al mintii. Citesc pe ecran Ramona. Privesc telefonul cum suna si nu stiu ce sa fac. O stare de neliniste ma cuprinde si inima iar imi bate ca nebuna. Inspir adanc si raspund
-Alo, ii zic in timp ce imi tin respiratia.
-Buna. Ce faci? ma intreaba cu aceeasi voce de zi cu zi pe care as recunoaste peste tot si oricand.
- Bine. Sunt in zona Pietei Victoria. Trebuia sa ma intalnesc cu cineva dar a anulat in ultimul moment, ii raspund eu asteptand cu nerabdare raspunsul ei.
-Si eu tot in zona asta sunt. Am o intalnire cu o clienta in legatura cu un apartament. Daca nu ai ce face ai putea sa vii sa bei o cafea aici cu noi.
Am tacut. Mi-am inghitit cuvintele si am lasat telefonul jos. Cine ne-a creat, si de ce isi bate joc in halul asta de noi, ma intrebam in timp ce mintea incerca sa ma convinga sa ma duc acasa si sa uit de tot. Pana unde poate ajunge comedia asta neagra in care m-am trezit astazi cand ziua mea incepuse atat de normal. De ce trebuie sa-mi complic in fiecare zi existenta alegand mereu din pachetul vietii cartea necastigatoare numita Soarta. Are pe ea desenat un jocker si se pare ca este cartea vietii mele.
-Unde sunteti? intreb eu ca si cum nu as sti.
-La cafenaua Ines. Mai jos de ..
-Stiu unde e. Ne vedem acolo in zece minute, si am inchis lasand sa-mi alunece telefonul din mana.
Ce naiba faci Patric? Ai innebunit? imi spun in timp ce imi ingrop fata in palme.
Nu stiu ce naibii fac, pur si simplu ma las purtat unde soarta vrea sa ma duca. Am ales sa nu ma mai impotrivesc ei din momentul in care am auzit întâia oara vocea Anei pe holul facultatii in timp ce priveam omenirea pe geam si ma intrebam cine sunt.
”E timpul”, mi-am spus. Mi-am adunat toate gandurile si am coborat din masina. Am pornit spre cafenea dar nu ca prima oara. Am pornit cu un sentiment de eliberare si de neliniste placuta. Daca soarta vrea sa se joace cu mine, atunci hai sa ne jucam. Oricum am pierdut de mult controlul asupra a ceea ce mi se intampla si pentru prima data dupa mult timp am simtit ca traiesc. Poate ca asta ar trebui sa fac. Sa infrunt consecintele actiunilor mele.
-Buna ziua.
S-au uitat amandoua la mine. Ma simteam precum un personaj al unei povesti din care nu faceam parte. Ana zambea si fata ei nu a tradat nici un semn ca m-ar recunoaste. Ramona mi-a impins scaunul si mi-a spus
-Buna ,dragule, ai ajuns.
-Da, nu eram departe, ii raspund in timp ce ma uitam fix la fata Anei.
Mi-a evitat privirea, prefacandu-se interesata de ceva ce doar ea putea vedea in zare.
-Ea e Ana, o clienta de-a mea. Ana el e Patric, sotul meu.
-Incantata de cunostiinta, imi spune zambind si imi intinde mana exact ca atunci in ziua aceea in urma cu opt ani.
Ii raspund la salut si ii schitez un zambet formal pe fata.
-Ana vrea sa inchirieze un apartament. E insarcinata si planuieste sa se mute cu iubitul ei, imi spune Ramona in timp ce-si strangea foile de pe masa.
Am privit uimit spre Ana. Nu spunea nimic. Ma privea. Si zambetul ei disparuse. Rar i se intampla ca zambetul sa-i dispara.
Ana avea numeroase zambete. Zambea cand era fericita, zambea cand era indragostita, zambea cand facea dragoste si zambea cand viata ii juca feste. Dar niciodata nu zambea cand se simtea pierduta. Nici eu nu zambeam. Eram si eu pierdut.
Eram in Nicaieri si nu-mi era frica. Chiar acolo imi doream sa fiu. Nu aici intr-o zi de vara, pe terasa unei cafenele din centrul Bucurestiului cu sotia mea in dreapta si amanta mea in stanga.
M-am scuzat si m-am ridicat pentru a merge la baie, rugand-o pe Ramona sa-mi comande un expresso mic si tare cat timp lipsesc.
Simteam ca ma sufoc de parca cineva imi pusese o punga pe fata si ma strangea de gat in timp ce mainile-mi erau legate. Deschid robinetul si privesc apa cum curge in chiuveta. Stau si privesc cursul acela al apei si nu ma pot gandi la nimic. M-am blocat. Imi trec mainile prin ea. E rece. Racoarea ei imi dezmorteste un pic simturile. Imi umplu mainile si imi clatesc fata. E o senzatie placuta. Apoi iar si iar, obsesiv pana cand realizez ca ma comport ca un nebun. Opresc robinetul si ma privesc in oglinda in timp ce ma sprijin cu ambele maini de marginea chiuvetei. Un barbat brunet, cu parul redus si ochi verzi pe fata caruia se preling stropi de apa ma priveste din oglinda. Sta aplecat spre mine si are in jur de patruzeci si sapte de ani. Ma priveste fix si, desi e real fata lui nu pare vie. Cine esti tu omule? Si de ce ma privesti asa din oglinda? De ce ma strapunzi cu privirea asta incarcata de dispret si de nemultumire? Pentru ce pacat ma condamni? Pentru acela ca sunt om sau pentru acela ca iubesc? Spune-mi? Cine esti?

Trimis: 30/03/2015 17:51

Asstept cu drag si nerabdare parerile voastre legate de inceputul romanului meu chiar daca sunt bune sau rele. De fapt asta este si scopul acestui post, deci accept cu drag orice idee. Multumesc.