|
IoanaIS
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 24/Aug/2014 |
| Mesaje: 2 |
|
|
|
Se intampla din cand in cand sa dea inceputul peste noi. Nu in amortirea unui final, nici in timp ce inchizi o usa, sau o cutie din carton pe care scrie “Bucatarie - fragil”. Ci in mijlocul unei zile obisnuite in care savurai aceeasi cafea, si discutai cu aceeasi colega de birou, despre aceeasi vacanta in care nu va pleca niciodata.
Si te loveste ca un tramvai iesit de pe sine. Fie ca e revelatia unei priviri care-ti vorbeste fara sa deschida gura, deja-vu-ul unui loc in care te vezi printre gene in clipe pe care nu le-ai trait inca, sau o idee care te dezveleste in fata ta ca fiind cu totul alta decat ai fi crezut.
Inceputul incepe ca o raza de soare care te urmareste reflectata dintr-o fereastra de la blocul din fata. Se joaca cu genele tale ca un fluture pe care incerci sa-l alungi cu mana. Pana cand nu mai incerci, si te opresti sa-i admiri perfectiunea intelegand ca pe tine te cauta.
Incepe frumos, calm, linistit ca surpriza unei ploi calde de vara intr-o zi cu arsita. Si in loc sa te ascunzi in prima statie de autobuz, mergi inainte simtind cum ploaia te imbratiseaza pana la piele. Inceputul e frumos, e un zambet de bebelus, nevinovat si cristalin.
Dar inceputul e plin de capcane, pentru ca forța inceputului se trage din sufletul tau. Din partea pe care n-a folosit-o inca nimeni pentru ca nu stie cum sa ajunga la ea. Din coltul in care ascunzi tacamurile de argint pentru oaspeti de seama.
Si se hraneste cu tine. In primele zile se hraneste cu entuziasmul tau cuminte si zambetul care-ti sta permanent intiparit pe chip. Apoi incepe sa se hraneasca cu nerabdarea. Nerabdarea cu care simti ca vrei sa lasi haina veche si sa o incerci pe cea nou cumparata. Nerabdarea cu care nu mai ai timp sa faci ce faceai. Apoi incepe sa se hraneasca cu noptile pe care nu mai ai rabdare sa le dormi si foamea pe care nu mai ai dispoziție sa o potolesti.
Si te trezesti obosita la mijlocul unui drum necunoscut pe care nu-ti mai aduci aminte cand ai apucat pentru ca erai prea plina de tine. Si stai in fata geamului cautand aceeasi raza de soare in ferestrele din fata ta. Dar soarele a trecut de amiaza si lumina lui e acum blanda si cuminte. Incalzeste fara sa arda si lumineaza fara a straluci. Si daca ai noroc, ai sa-ti surprinzi pentru o clipa reflectia in geam si ai sa intelegi ca nu mai esti tu, si numai esti unde erai. Dar ca aici ar trebui sa fii.
Sau te vei incrunta crezand ca ai visat, te vei imbraca cuminte si te vei duce la treaba. Iar in pauza de pranz vei discuta despre cele cateva zile nebune pe care le-ai trait, cu aceeasi colega de birou, savurand aceeasi cafea in mijlocul unei zile obisnuite de vara.
|
|
|
