 |
 | Povestea unui vampir |  |
|
liviu
Bine ai venit!
|
|
Povestea unui vampir - O mireasma insangerata
|
|||||||||||
|
Ultima modificare efectuata de catre liviu la 04/11/2012 09:44, modificat de 1 data in total
|
|||||||||||||
 |
| |
|
liviu
Bine ai venit!
|
|
 |
|||||||||||
|
Ultima modificare efectuata de catre liviu la 04/11/2012 02:29, modificat de 1 data in total
|
|||||||||||||
|
| |
|
liviu
Bine ai venit!
|
|
III
Cand mi-am recapatat cunostinta, stateam cumva intr-o pozitie verticala si simteam o durere teribila, ca si cum mi-ar fi ars pielea de pe maini si piept. Mi-au mai trebuit cateva minute sa ma dezmeticesc complet si sa imi dau seama ca eram dezbracat de la brau in sus si legat, cu mainile la spate, cu lanturi de argint de un par de lemn. Ajunsesem intr-un fel de subsol (mi-am dat seama deoarece nu avea nicio fereastra) ce arata aidoma unui depozit, desi nu era prea mare. Pe podea erau desenate rune vrajitoresti, dar erau desenate cu sange, iar prin camera vedeam numeroase instrumente necesare torturii, majoritatea facute din argint. Probabil era o camera de tortura facuta rarisim pentru vampiri, un gand extraordinar de inconfortabil in momentul acela. M-am uitat in stanga si l-am vazut pe Aminius tintuit de o masa cu taruse de argint infipte in fiecare penis si in inima. Asta era o priveliste care ar fi infiorat absolut orice vampir, dar acesta era creatorul meu, era tatal meu, intr-un fel si era numai vina mea ca ajunsese in chinuri (paralizia provocata de un tarus de argint in inima este doar fizica; psihic, vampiri sunt constienti si pot auzi, mirosi si simti tot ce se intampla in jurul lor, chiar si durerea). In mintea mea incepuse o cearta intre ratiune si sentimente. Ar fi trebuit sa o las pe Sally si sa imi continui „viata”, dar ce ma facea ea sa simt era mai pretios pentru mine decat ceea ce imi rezerva existenta mea de vampir, o nesigura eternitate petrecuta in raceala si singuratate. Chiar daca eram, oarecum pe moarte nu ma puteam abtine sa nu ma gandesc la ea. Dca as fi murit atunci as fi fost destul de impacat cu mine insumi, fiindca simtisem ceea ce indiferent ce vampir isi doreste cu adevarat, chiar daca nu recunoaste, caldura si iubire (ei bine, nu prea simtisem iubire, dar nu conta, aveam una din doua, asadar mai bine decat nimic). Dar nu imi doream sa ii las pe altii sa moara pentru mine si pentru visele mele. Ratacit in ganduri, nu observasem ca cineva intrase in incinta in care ne aflam. L-am vazut de abia cand era la numai cativa pasi de mine cu toate ca eram pozitionat cu fata spre usa si foarte aproape de peretele opus al camerei. S-a oprit in fata mea un tip masiv si inalt si, de asemenea, dezbracat. Avea parul lung si de un blond foarte deschis, ochi albastrii si o barba subtire si la fel de blonda ca parul. Dar nu avea niciun fir de par pe restul corpului. Privirea lui era fioroasa si salbatica si era suficient de palid, dar eram sigur ca nu era vampir. Semana îndeajuns de mult cu un viking. -Credeai ca poti scapa de mine asa usor? Cadavru scarbos! Si spunand asta, mi-a dat o palma peste fata, atat de puternica incat mi-a spart buza si sunt sigur ca daca eram om, ar fi reusit sa imi rupa si gatul. Accentul lui nord-european imi parea, de asemenea, teribil de familiar, dar nu ma puteam gandi atunci la acest lucru, fiindcă incepuse sa ma loveasca cu pumnii in zonele din corpul meu care erau acoperite cu argint, ceea ce imi provoca o durere sfasietoare. A continuat asa cateva minute, probabil. Mie, in acel moment, mi se parusera ore. Eram atat de slabit incat nu imi mai puteam sustine nici greutatea capului. Dupa care tipul a inceput sa ma dezlege. Cand lanturile nu ma mai tintuiau de acel par am cazut la pamant, iar vikingul smulgea lanturile care se lipisera de ranile pe care mi le provocasera. Evident si asta durea ingrozitor. Atunci a inceput sa ma loveasca cu picioarele in stomac si in fata. Dupa care m-a ridicat, m-a lovit cu spatele de un zid si m-a aruncat pe podea. Cred ca am ramas in pozitia aceea timp de cateva zile. Eram constient, dar prea slabit ca sa ma pot misca. Nici macar nu ma puteam odihnii in timpul zilei, deoarece tipul acela aruncase lanturile de argint peste mine, iar durerile pe care mi le provocau ma impiedicau sa intru in dispoziția de amorteala care apare in timpul odihnei. Pana intr-o seară cand cineva a dat lanturile la o parte de pe mine si am simtit sange pe buze. Dupa zile in care am fost „deshidratat” acela mi se parea cel mai dulce sange pe care il bausem vreodata. Desi nu a fost prea mult, era destul cat sa ma vindec si sa ma pun oarecum pe picioare. Eram foarte curios, dupa ce am reconstientizat in ce situatie ma aflam, sa vad cine m-a ajutat si am fost destul de surprins sa o vad pe Monica. Monica era un vampir, dar si sora mea prin sange (adica am fost transformati de catre acelasi vampir), de aceea sangele ei m-a ajutat atat de mult (sangele unui vampir „inrudit” este foarte eficient). Ea era italianca si fusese transformata la inceputul Renasterii in Florenta. Avea cam 17 ani pe atunci. Din cate mi-a spus Arminius, in timp ce facea s*x cu ea, aproape a omorat-o si pentru ca avea o slabiciune pentru sanii ei s-a gandit ca „e pacat sa iroseasca o partida asa buna”, asa ca a facut-o vampir. Dar in timp Monica si-a dezvoltat alte preferinte sexuale, insa era sadica si necrutatoare, „calitati” importante pentru creatorul nostru. Era o fata destul de mica de inaltime, voluptoasa, cu par lung si ondulat de culoare saten-inchis. Insa cea mai proeminenta trasatura a ei mi se pareau dintii ei mici. -Ce faci? m-a intrebat cu tonul copilaresc si specific ei. Eram inca dezorientat si nu i-am raspuns, dar m-am uitat la ea cu o formă care speram ca arata ca arata ca ma bucur sa o vad, chiar daca nu am idee ce cauta acolo (in plus, era imbracata doar in îmbrăcăminte intima). Ea si-a dat seama de asta si mi-a spus: -Oh! Clara ne-a adus aici. A spus ca Arminius e in pericol. Habar nu aveam ca esti si tu aici. Frumos. -„Ne-a adus”? am intrebat eu dupa ce imi mai revenisem. -Da. A venit si Petre. -Petrov? -Mda. Petrov era unul dintre cei mai duri si mai rai vampiri pe care ii cunosteam (Monica il tachina numindu-l Petre). Traise in Rusia pe vremea lui Ivan cel Groaznic. El spune ca a fost unul dintre generalii nemilosului voievod. De pe vremea cand era om, isi ascutise incivii si caninii si avea un înfățișare intimidant (chiar isi spunea si era știut de multi sub numele de „Rechinul”). Era un om inalt, masiv (adica musculos), cu o privire mereu incruntata si nu avea niciun fir de par pe fata sau pe cap, nici macar sprancene. Ca si Monica, Petrov imi era frate prin sange. -Ce e cu tinuta ta? am intrebat-o. -Am fost chemata intr-un clipă nepotrivit. -Am inteles. L-ai ajutat pe Arminius? -Da. I-am scos toti tarusii si i-am dat si lui din sangele meu, dar stii ca dureaza pana iti revii din paralizie. Totusi... Si se uita catre masa pe care era intins Arminius, imbracat ca si mine, doar cu pantalonii (nu eram sigur de ce era si el dezbracat; tarusii puteau trece usor si prin haine). -...cine a reusit sa ii faca lui asta, trebuie sa fie foarte puternic, a continuat ea. Intradevar, Arminius era cel mai puternic vampir de care aveam cunostinta, pe atunci. Dar realizasem ca pierdeam timpul. Trebuia sa aflu ce s-a intamplat cu Sally in zilele cat am fost prizonieri. -Hai sa mergem, am spus. Unde e Clara? -A intrat intr-o alta camera din chestia asta in care ne aflam. Mi-a spus sa ma duc dupa Arminius cat mai repede. -Hai dupa ea. Pana se va trezi creatorul nostru va mai dura o vreme. -Si daca il gaseste cineva aici si il omoara pe bune? -Ok! Atunci, ramai tu aici cu el. Si inainte sa apuce sa imi mai spuna ceva, am iesit din camera aia, folosindu-mi viteza vampirica. Se pare ca ne aflam intr-un complex de coridoare. Locul arata destul de medieval, cu pereti din piatra si iluminat de torte. Usa pe care iesisem eu era pe mijlocul peretelui unui culoar. Puteam vedea ca spre stanga acel culoar se prelungea aproximativ 100 de metri, apoi o lua spre dreapta, iar in directia opusa ducea spre o usa mare din metal care avea forma de semicerc in partea de sus si un design medieval. M-am dus spre aceea usa, rapid, dar cand ajunsesem destul de aproape cat sa o pot atinge, am fost aruncat in posterior de ceva, de o forta nevazuta. Era evident protejata de magie, magie puternica. Nu avea rost sa mai incerc sa ma apropii, caci ar fi avut acelasi rezultat. Asa ca am luat-o in directia opusa. Am parcurs rapid culoarul cel lung si am observat ca mai exista o incapere, in afara de cea in care fusesem eu inlantuit pe aceasi parte a acelui pasaj si inainte ca acesta sa faca dreapta. M-am apropiat mai usor de usa aceea. Ma gandeam ca ar fi putut sa fie protejata de un alt sigiliu magic. Dar era doar o simpla usa din lemn, asa ca am deschis-o cu usurinta si incet. Ce am vazut a fost o imagine destul de macabra. Zeci de cadavre aruncate unele peste altele. Sub gramada aceea pareau sa fie si oase umane, probabil de la cadavre mai vechi care au putrezit total. Erau si barbati si femei, iar cele carora puteam sa le vad fata aveau dermă crapata si ochii aratau de parca le-ar fi fost arsi. Desi asa ceva ar fi trebiut sa emane un miros teribil si nespus de raspandit, pana nu am intrat in camera aceea nu simtisem nimic chiar si cu mirosul meu dezvoltat de vampir. Probabil era mascat prin magie. Nu imi dadeam seama ce reprezenta scena respectiva asa ca am decis sa imi continui explorarea. Am mers in continuare pe acelasi culoar si am facut dreapta dupa el. Vedeam ca se prelungea la fel de mult si avea o alta curba in capat, tot la dreapta. In timp ce inaintam am vazut o lumina puternica iesind dintr-o incapere de pe componentă stanga a coridorului, urmata de Petrov si neîntârziat dupa el, un varcolac care il ataca. M-am miscat repede si am omorat lupul. Apoi am intins mana spre Petrov ca sa il ajut sa se ridice, stiind ca i-am ranit orgoliul salvandu-l. -Pleaca de langa mine, a strigat el cu vocea lui respingator de groasa si ragusita. Acesta nu ma placea sau mai bine zis, nu ma suporta. Ma considera inferior, deoarece eram un vampir mai tanar ca el si de asemenea, ura faptul ca Arminius ma aprecia pe mine mai mult decat pe el. Asta era din pricina faptului ca Petrov nu deborda de inteligenta si era orgolios. Sincer, mie imi vine greu sa cred ca el chiar a fost un general, asa cum pretinde. Arminius nu confirmase acest lucru niciodata. Oricum, sentimentul de antipatie era reciproc. Petrov era imbracat mereu in trening. De data aceasta avea unul închis la culoare cu dungi aurii si adidasi albi. Si ura sa isi rupa hainele (obsesie mostenita de la sirul nostru), iar acum bluza lui avea manecile sfasiate. Era destul de interesant atunci cand se infuria, caci vorbea numai in rusa. S-a ridicat, blestemand in rusa si s-a repezit spre incaperea de unde fusese aruncat, iar eu l-am urmat. Acolo, in camera deosebit de asemanatoare cu cea in care fusesem eu tinut prizonier, am vazut-o pe Sara. Era culcata pe podea pe o runa ciudata si inconjurata de un cerc magic. Parea lesinata, iar runa de pe podea pulsa din interior spre exterior , de parca ar fi extras ceva din ea. Cateva secunde am ramas nemiscat uitandu-ma spre Sara. Am revenit la realitate cand Clara a intrat in campul meu vizual. Se lupta cu vrajitoarea inalta si roscata folosind un obiect samanistic ce semana cu un mic cap de om putrezit si agatat de un lantisor. Imi parea oarecum familiar, insa nu am apucat sa ma gandesc de ce, deoarece un varcolac a sarit spre mine si m-a impins in zid. L-am impins si eu inapoi de pe mine, cu greu fiindca era neobisnuit de viguros si m-am uitat la el. Nu imi venea sa imi cred ochilor. Era acelasi lup mare, alb cu care ma luptasem in seara in care am intalnit-o pe Sara. De data asta ii observasem si ochii albastrii. Dar il omorasem atunci. Lucrurile deveneau din ce in ce mai bizare. Era inexplicabil, imposibil. Nici chiar un vampir nu ar fi inviat daca il decapitam. Nu stiam ce sa fac, cum sa reactionez. Il omorasem o data pe tip si nu a avut niciun efect. Ce rost avea sa incerc din nou. Furat de ganduri si cu garda jos nu am apucat sa ii resping al doilea atac. De data asta ma lovise atat de tare incat zidul de care m-am izbit s-a crapat. Lupul isi lua avant pentru un nou atac, dar cand sa apuce sa ma muste, Petrov l-a lovit. Probabil incerca sa scape de datoria pe care o simtea dupa ce il salvasem mai inainte. N-am apucat sa ii multumesc, caci lupul venea din nou spre mine. Am inaintat si eu spre el. I-am dat un picior in cap, apoi l-am luat repede cu cele două maini de gat si l-am aruncat spre vrajitoarea roscata care l-a respins doar uitandu-se spre el. Atunci i-am vazut fata. Avea pielea crapata întocmai cum aveau cadavrele pe care le vazusem mai devreme. Insa nu reuseam sa vad legatura, pe atunci. Lupta dintre cele doua vrajitoare era destul de statica. Niciuna nu se misca. Probabil incercau sa se goleasca una pe alta de energie magica. Insa nu aveam timp sa ma gandesc la asta. Cand m-am uitat la Petrov, am vazut ca era doborat de varcolaci. Era o situatie de criza. Eram depasiti numeric, ceea ce in mod normal ar fi fost irelevant in lupta dintre doi vampiri si sase varcolaci, dar lupii aceia erau neobisnuit de puternici si rezistenti din cauza sangelui de demon. Incepusem sa ma intreb cand se va trezi Arminius. In timp ce ma gandeam la asta am simtit o adiere puternica venind dinspre usa. In clipa urmatoare ceva a intrat pe usa, atat de fără întârziere incat in doua secunde toti varcolacii erau morti (sau, cel putin pareau morti) si l-am vaut pe Arminius in spatele vrajitoarei roscate. Era incordat la maxim si puteam simti ca era teribil de furios (vampirii „inruditi” isi pot simti emotiile unul altuia cand sunt destul de aproape, iar daca legatura dintre ei e destul de puternica, pot comunica telepatic; nu era si cazul nostru). Asta se intampla rar (aceea era a doua oara cand il vedeam asa in aproape 150 de ani), dar cand se intampla era periculos sa i te impotrivesti, căci facea cumplit de greu diferenta dintre prieten si dusman. întâia data cand s-a intamplat asta a fost cand un grup de vanatori de vampiri a capturat-o pe Monica si vroiau sa o crucifice la rasarit. Arminius, cand i-a prins, le-a smuls membrele fiecaruia, iar din liderul lor a muscat bucatica cu bucatica pana a murit. Asta era prin 1900. Dar Monica mi-a povestit ca prin secolul al XVIII-lea, acesta a macelarit un sat intreg din Ungaria dupa ce preotii de acolo, care erau vanatori de vampiri, i-au omorat ultima lui ruda prin sange. Ea si Petrov au petrecut luni intregi incercand sa acopere urmele masacrului. La o fractiune de secunda dupa ce a ajuns in spatele vrajitoarei, Arminius si-a bagat mana in acesta si i-a smuls inima. Sangele ei era negru si vascos. Numaidecât dupa asta, tipa a inceput sa se topeasca pana a devenit toata acel lichid negru. Atunci a intrat si Monica pe usa, zambind si dand din cap intr-un fel care spunea „nu-i rau”. Cand totul s-a terminat, Clara a cazut in genunchi, iar cercul magic din jurul lui Sally disparuse. Eram nehotarat la care dintre ele sa ma duc, dar Monica m-a ajutat (nu stiu daca intentionat) cand a verificat-o ea pe Clara. Sara era inconstienta, dar avea puls. Sa o pot tine din nou in brate imi dadea un sentiment foarte placut si linistitor. De asemenea, simteam cum imi incalzea corpul. Era uimitor sa ii pot privi din nou chipul angelic ce radia inocenta. As fi putut ramane cu ea la pieptul meu timp de zile, dar contemplarea mi-a fost intrerupta de catre Arminius. -De ce miroase asa? a intrebat el. De ce e asa imbietoare? Dintr-o data realizasem ca ma aflam intr-o camera alaturi alti trei vampiri, mai puternici decat mine si carora le placeau femeile (nu eram foarte sigur in privinta lui Petrov la capitolul preferinte sexuale; nu-mi aminteam sa il fi vazut vreodata cu vreo tipa sau vreun tip). Si toti trei se uitau la Sally cu coltii scosi si cu pofta citindu-li-se in ochii lor albastrii. Era de rau. Vreme de un minut, cred, niciunul dintre ei nu s-a miscat, iar eu incercam sa ma gandesc cum sa rezolv pasnic situatia aceea. Intre timp Clara isi revenise si constientizase si ea situatia. A luat obiectul samanic pe care il folosise impotriva vrajitoarei roscate si l-a pus la gatul lui Sara. Schimbarea a fost rapida si socanta. Aceasta devenise respingatoare si nu imi mai insufla pofta sau dorinta. Desi nu observam nicio schimbare in aspectul ei fizic, nu o mai gaseam nici macar atragatoare. Nu mai simteam nevoia sa fiu langa ea. Caldura pe care o simteam cand o atingeam ma facea sa ma simt murdar. Nu stiam ce sa cred. M-am uitat intrebator spre Clara, iar aceasta a zis: -Iti voi explica mai tarziu, Mihai. Acum trebuie sa plecam de aici. -De ce? a intrebat Arminius. Am omorat tarfa. Nu e cazul sa ne grabim. Arminius era si el dezorientat de ceea ce se intamplase cu Sara. Se uita socat la ea in timp ce vorbea, cu o expresie pe care rar am vazut-o pe fata lui. -Prin moartea ei, a raspuns Clara, orice vraja facuta de ea se va disipa in scurt timp. Si de cand ai omorat-o, simt o prezenta puternica si malefica aici. De asta cred ca e cazul sa ne grabim. -Prea bine, a spus Arminius revenindu-si din starea de mai devreme. Sa mergem, atunci. Clara a scos o lumanare neagra dintr-o gentuta pe care o avea la ea si a aprins-o cu privirea. Apoi a zis: -Faceti contact fizic cu totii si ganditi-va la Sanctuar! Dupa ce a spus asta a suflat in lumanare si o lumina orbitoare a iesit din flacara abia stinsa, ce m-a fortat sa inchid ochii. Cand i-am redeschis eram inapoi in „Sanctuar”, in mijlocul incaperii. Arminius n-a asteptat nicio clipa spunand: -Monica, Petrov sa mergem. Mihai, tu daca vrei, poti sa mai stai cu pasarica asta a ta. Apoi a disparut pe usa urmat de ceilalti doi vampiri. Clara s-a ridicat si ea si s-a dus spre usa zicand: -Mai sunt doua ore pana in zori. Ar trebui sa te duci sa te odihnesti. O sa-ti pregatesc niste sange pentru cand te vei trezi si o sa am eu grija de fata. Si terminand ultima fraza a iesit pe usa. Am decis ca avea dreptate, era cazul sa ma odihnesc. Nu o mai facusem de cateva zile si chiar simteam nevoia. Am lasat-o pe Sara pe aceeasi canapea pe care am asezat-o si prima data cand ajunsesem cu ea acolo si am plecat. Mi-am facut un dus, pentru că eram inca murdar de sange si m-am bagat intr-un sicriu dintr-o camera speciala (nu era neaparata nevoie de un sicriu ca sa pot „adormi” ci doar de un loc ferit de razele soarelui, dar Clara avea imaginatie in materie de decoruri) si am inchis ochii. IV Cand m-am trezit seara urmatoare am gasit haine curate si un ibric de cristal plin cu sange uman. Nu-mi pasa cum facuse Clara rost de el. Eram foarte insetat asa ca l-am dat rapid pe gat. Nu mai bausem niciodata sange in felul acela. Nu era la fel de bun precum cel proaspat, direct de la sursa, care ar fi fost mai cald, dar a avut efectul necesar. Ma simteam din nou in forta, iar urmele ramase de la ranile provocate de argint disparusera. M-am imbracat cu noile haine (un pulovar subtire de o nuanta inchisa de maro, blugi negrii si pantofi tot negrii – chiar ma intrebam daca va trebui sa platesc pentru toate acele lucruri), mi-am aranjat parul si m-am dus sa o verific pe Sara. Cand am ajuns in Sanctuar am gasit-o pe Clara stand de vorba cu un tip care arata ca un predicator (trecut de 40 de ani, cu parul brunet si semi-incarauntit tuns, oarecum scurt si aranjat cu carare, camasa alba inchisa de la întâiul pana la ultimul nasture si bagata in pantalonii de ținută negrii – ambele mai ceva mai largi decat ar fi avut el masura hainelor). Cum eram sigur ca ea nu il invitase acolo ca sa ii povesteasca despre avantajele alaturarii vreunei biserici, m-am apropiat. Cand m-a vazut, tipul a tacut din gura si s-a uitat concentrat in ochii mei, insa nu temator. Mi-am dat seama ca nu era un oarecare. Atunci, Clara a intervenit: -Mihai, ai venit la timp. El este George, un prieten de al meu si, de asemenea un foarte voinic vrajitor. Am incuviintat din cap in semn de salut, iar tipul mi-a raspuns la fel. -George e aici pentru a ne ajuta in legatura cu problema cu vrajitoarea roscata, a continuat Clara. -Dar nu a omorat-o Arminius? am intrebat eu. Auzind asta, George a scos un pufnit de ras arogant. Am realizat ca am inteles gresit evenimentele ce au avut loc in „barlogul” vrajitoarei si m-am uitat intrebator spre Clara. -Vrajitoarea asta are peste 1000 de ani, a spus George. Te asteptai sa fie asa usor? La asta nu ma asteptasem. Ramasesem inmarmurit chiar cand credeam ca ce era mai ciudat trecuse. Sange de demon, disparitia unui oras, licantropi nemuritori si o vrajitoare de peste 1000 de ani. Constientizam ca intrasem in ceva ce era cu mult peste capul meu si intrasem adanc, prea adanc ca sa mai dau inapoi. Atunci, mai mult ca niciodata vroiam sa aflu toata povestea. Asa ca mi-am intors privirea spre „predicator” si i-am zis sa continue. -Femeia asta paseste pe pamant de pe vremea cand magia neagra, necromantia si pactul cu demonii erau, ca sa zic asa „la moda” in randul practicantilor de magie. Disciplinele astea erau calea rapida spre putere, dar erau si foarte periculoase, din motive evidente. Numele ei este Unnr Cugetatoarea. Dar mai bine, iti arat. Atunci tipul s-a ridicat de pe fotoliul pe care statea si mi-a atins fruntea. In momentul urmator stiam tot ce stia el despre vrajitoare. Toate informatiile, toate gandurile lui in legatura cu ea se amestecau si formau conexiuni cu ale mele, completand o fotografie de ansamblu. Totul capata sens, tot ce vazusem (in masura in care ceva din toate acele lucruri putea avea cu adevarat un sens). Unnr Cugetatoarea se nascuse in anul 840 e. n. in Irlanda, ca fiica a unor samani. Viata ei a decurs normal (pentru perioada aceea), pana 29 de ani mai tarziu, cand satul ei a fost atacat de o hoarda de barbari, familia si prietenii i-au fost masacrati, iar ea a fost violata si lasata sa moara (se pare ca ea devenise capetenia tribului sau si sfidase pe cine nu trebuia, iar barbarii aceia erau mercenari care fusesera platiti de acel cineva sa faca din ea si din satul ei un exemplu). Insa dorinta ei de razbunare era atat de puternica si de violenta incat a atras atentia unui demon, care a aparut in fata ei si i-a facut o oferta: puterea si mijloacele de a se razbuna in schimbul sufletului ei si ale tuturor stramosilor ei samani. Femeii muribunde si plina de ura i se paruse in acel ocazie o afacere rezonabila si a acceptat. Demonul i-a oferit din sangele lui, ceea ce i-a dat prietenei tăria de a se vindeca si a plecat sa se razbune. Efectul sangelui a durat trei zile (deoarece ii fusese oferit de bunavoie si intr-o cantitate destul de mare), timp in care Unnr Cugetatoarea a distrus pana la temelii satul rivalului sau (se pare ca stia exact cine ii ordonase distrugerea tribului ei) si l-a ucis pe acesta dupa 28 de ore de tortura. Cand efectul sangelui a disparut, a realizat ce greseala enorma facuse, dand la schimb toate acele suflete. Devenise a nimanui, atat fizic cat si spiritual (samanii au legaturi spirituale cu stramosii lor de unde isi trag puterea), lucru care a facut-o sa isi piarda vointa de a trai, dar stia ca atunci cand va muri, demonul ii va lua si ei sufletul. Asa ca a incercat sa se izoleze, calatorind spre tinutul inghetat al Islandei, unde a ajuns sapte ani mai tarziu, dar a fost urmata de mai multi. In felul asta insula a devenit un fel de colonie, apoi o comunitate si apoi un popor. In felul asta a prins viata mitul viking, cum ca Unnr Cugetatoarea a fost prima din neamul lor. Desi „poza” ca protectoare a oamenilor, ea avea alt scop. Cantiatea mare de sange de demon pe care a ingerat-o o facuse sa isi piarda putin mintile, iar Unnr cazuse in dizgratie si se inclinase spre necromantie, in speranta ca va gasi in felul asta o metoda sa se razbune pe demonul care a pacalit-o. Iar dupa zeci de ani, rabdarea (sau mai bine zis obsesia dementa) i-a fost satisfacuta cand a gasit un sigiliu capabil sa subjuge demoni. Si a facut-o, a reusit sa invoace demonul prin legatura de sange care ramasese intre ei si l-a sigilat inauntrul sau. Insa asta nu a eliberat sufletele stramosilor ei, doar a prevenit ca demonul sa il ia si pe al ei, iar noua putere dobandita era incompatibila cu trunchiul ei de muritoare, care putrezea mult mai repede. Asa ca Unnr a descoperit ca pentru a-si pastra nemurirea trebuia sa isi schimbe corpul o data la cel mult 5 ani (probabil cadavrele cu fata crapata si ochii arsi erau fostele ei corpuri), altfel demonul s-ar fi eliberat si i-ar captura sufletul. Si se pare ca asta face ea de mai bine de 1000 de ani. Dar tot nu eram lamurit ce problema ar putea avea cu Sally, de ce ar fi vrut neaparat corpul ei. Asadar, l-am intrebat pe George: -Deci Unnr are nevoie de un nou corp? -De fapt, a raspuns el, are nevoie de unul permanent, deoarece la varsta ei, nici cel mai trainic corp de muritor nu poate rezista mai mult de cateva luni. -Dar tu de unde stii toate astea, l-am intrebat? -Urma sa fiu urmatorul ei corp temporar si mi-a dezvaluit toate astea cat am fost prizonierul ei. Eram in barlogul sau cand ati incapacitat-o voi. Din moment ce in acele cateva ore, pana isi revenea, sigiliile ei erau slabite am reusit sa interceptez vraja de teleportare a Clarei si am plecat o data cu voi. -Ok, dar mai vreau sa stiu ceva. De ce o vrea tipa asta asa de mult pe prietena mea? In loc de un raspuns, George s-a uitat la mine cu o expresie care imi spunea „cum, nu e logic?”. Dupa care s-a uitat in ochii Clarei si dupa cateva secunde a spus: -N-am nicio idee. Raspunsul lui contrazicea global expresia fetei sale. Imi venea greu sa cred ca spunea adevarul, dar de ce s-ar fi razgandit dupa ce s-a uitat la Clara? Era posibil sa fi vorbit telepatic. Poate ca ea nu ma ajuta doar de dragul prieteniei noastre, poate ca vroia ceva din toata chestia asta. Toate noile informatii imi ravaseau logica. In mod sigur nu prea ma mai puteam baza pe Clara, din moment ce incerca sa imi ascunda ceva, asa ca trebuia sa aflu in momentul acela cat mai multe si sa incerc sa ma indepartez de ea fara sa ca ea sa realizeze ca as banuii ceva. Desi ma simteam jignit de faptul ca ma credea atat de prost, incat sa fiu pacalit de minciuna penibil spusa a lui George. -George, i-am zis, stii cumva ceva despre licantropul cu ochi albastri care o ajuta pe vrajitoare? In special, motivul pentru care este „imun” la moarte? -Acela este Harald si are aproape aceeasi varsta ca si ea. Cand l-a intalnit, el era un pusti de 10 ani, copil de viking, iar ea isi cauta un corp pentru ritualul de transferare a sufletului. Harald era un copil milos si aratos, inalt, blond si cu ochi albastrii, dar cel mai important era ca ii amintea lui Unnr de fiul ei. Asa ca l-a rapit pe baiat, l-a hranit cu sangele ei, ce devenise sangele demonului, ceea ce l-a facut pe baiat sa fie dur, crud si nemilos, dar de asemenea mult mai puternic decat un licantrop obisnuit si asta, permanent. In felul asta, Hvamm a facut rost de un gardian foarte puternic si care si-ar da viata pentru ea. -Am inteles, dar acest Harald si-a dat viata pentru ea de doua ori, de cand il „cunosc” eu. Cum e posibil asa ceva? -Unnr trecuse o data prin pierderea tuturor celor dragi ei si era disperata sa nu treaca prin asta din nou. A cautat o modalitate sa il faca nemuritor pe baiat si a gasit piatra Zapilaris, o piatra pretioasa care se spune ca este facuta din lacrimi de inger... -Ingerii exista? l-am intrerupt eu. Acesta s-a uitat iar la Clara, care de cand s-au privit prima data nu a mai spus nimic si a continuat: -Nu stiu, dar lasa-ma sa termin! Am incuviintat din cap. -Unnr devenise foarte puternica, iar influenta ei devenise destul de larga cand baiatul implinise deja peste 30 de ani. A prins piatra de un cercel pe care i l-a dat lui Harald si atat timp cat cercelul acela este atasat de o parte a trupului sau, el nu va imbatrani sau muri niciodata. Chiar daca este decapitat, ars sau despicat in bucatele. Iar cercelul nu poate fi scos din urechea lui decat daca face el asta de bunavoie. Dupa toate noile informatii obtinute (mai mult sau mai putin adevarate) si cu faptul ca originea lui Sara era ceva ce Clara vroia sa imi ascunda era evident si imperativ ca imi trebuie un plan. Trebuia pentru inceput sa o caut pe Sara si sa plecam amandoi de acolo, deoarece cu siguranta Clara si-ar fi dat seama ca banuiesc ceva si nu ar fi fost prea indicat sa o infrunt solitar (in aparte ca era si acel George acolo). Ma indreptam spre usa incet si relaxat, incercand sa pastrez o postura si un mers normal pentru a nu da de banuit ca vreau sa fug. Daca inima mi-ar fi batut, ar fi iest din piept in acele momente. As fi simtit cum nivelul adrenalinei creste, sudoarea curgandu-mi pe frunte si respiratia devenindu-mi greoaie. Dar ca vampir nu mai ai parte de niciuna din aceste senzatii. Simteam doar o teama launtrica, spirituala, dar nimic in corpul meu. Secundele pareau mult mai lungi, iar usa parea ca se indeparta de mine cu fiecare pas pe care il faceam. Cand, intr-un final am pus mana pe clanta si am deschis-o, l-am vazut pe minionul Clarei. Atunci am concretizat ca nu va fi usor sa ies de acolo, asta daca as fi reusit sa ies. In momentul acela l-am obervat pe minion incepand sa ia o postura de asalt. Mi-am scos coltii, iar tipul a incercat sa ma puna la pamant sarind pe mine, insa i-am anticipat miscarea si m-am lasat pe spate. Cand a sarit l-am prins de umeri si m-am dat peste cap cu el, ajungand deasupra lui. Atunci mi-am infipt mana in jugulara acestuia si i-am smuls-o. In momentul acela tipul s-a dezintegrat intr-un nor de colorație violet. M-am intors spre celelalte doua persoane din camera fara sa am nici cea mai mica idee despre ce urma sa fac. Nu aveam sanse de izbanda impotriva a doi practicanti ai magiei atat de puternici. O vedeam pe Clara tindand mana intinsa in directia mea avand ochii albi si rostind ceva intr-o limba pe care nu o recunosteam, insa George doar privea foarte calm. Am inaintat spre ea, nestiind ce as fi putut face. Exact cand am plecat din locul in care ma aflam am vazut-o pe Clara strangandu-si palma intr-un pumn si terminand incantatia. Am simtit in spatele meu o unda de soc, dar nu stiam de la ce ar putea provenii. Eram sigur, totusi ca vraja Clarei avea ceva de a face cu ceea ce se intamplase in spatele meu. Am ajuns in fata ei si abia atunci imi dadusem seama ca nu aveam de ales, trebuia sa o omor pana nu imi facea ea mie asta. Desi nu imi doream mai deloc acel lucru, am lovit-o peste fata, rupandu-i mandibula si gatul. In timp ce trupul Clarei cadea la pamant am avut timp sa arunc o privire in spatele meu si am vazut o silueta de foc dezintegrandu-se. Clara vroia sa ma omoare dandu-mi foc. O secunda in plus daca as fi ezitat stand in fata ei, ceea ce a invocat m-ar fi prins si incendiat. Cu toate astea nu reusisem insa sa scap de pericol. In Sanctuar mai ramasese si George, iar Clara mi-l prezentase ca un „foarte puternic vrajitor”, asadar nu stiam cu siguranta la ce sa ma astept. In urmatoarea secunda eram pe umerii acestuia si ma pregateam sa il decapitez. Insa de nicaieri am fost azvarlit pana in tavan si trantit de podea, ramanand paralizat. Totul a durat cel mult 30 de secunde, de cand minionul Clarei m-a atacat si pana am ramas la pamant, desi mie imi parusera trei ore. Insa nu se terminase. In momentul urmator o forta invizibila m-a izbit de zidul Sanctuarului si m-a tintuit acolo. Am inchis ochii din cauza durerii pentru cateva secunde, iar cand i-am deschis din nou l-am vazut pe George apropiindu-se incet si cu calm. -Iti place sa incurci planuri, nu-i asa vampirule? imi spuse el. Din cauza ta mi-a fost amanat de doua ori ritualul de transcendenta final. Ar fi trebuit sa va omor pe tine si pe lepadaturile de prieteni ai tai cand am avut ocazia, insa nu m-am gandit ca puteti fi chiar asa un ghimpe in coasta. Nu voi mai face greseala asta. Desi eram confuz, realizasem ca imi vorbea Unnr in persoana, iar Clara nu fusese decat pionul ei in acea inclestare de mai devreme. Acea nenorocita a facut in asa fel incat sa cred ca sunt tradat de Clara si sa fiu nevoit sa o omor. Cu siguranta avea un fel de control asupra Clarei. -Ti-am manipulat prietena din momentul in care ati evadat din casa mea. Nu credeam ca cineva asa necopt in ale vrajitoriei ar fi putut poseda artefacte asa pătrunzătoare ca si un cap de zana. Zanele sunt creaturi magice despre care se stiu foarte putine lucruri. Eu nu am vazut niciodata una, insa imi dadeam seama ca, dupa marimea capului de zana, una ar putea avea cel mult 20-30 de centimetrii inaltime. Se spune ca sunt facute din magie pura si ca se impart in patru categorii (sau neamuri cum am auzit ca isi spun ele), fiecare reprezentand cate unul dintre cele patru elemente primordiale ale naturii, focul, apa, aerul si pamantul si aici se terminau cunostintele mele despre zane. Faptul ca parti din cadavrele lor sunt artefacte magice am luat la cunostinta de abia atunci. Asadar acel cap putrezit pe care Clara l-a pus la gatul lui Sara ca sa o faca respingatoare pentru vampiri si pe care l-a întrebuințat sa se lupte cu Unnr Cugetatoarea era un cap de zana. Atunci mi-am amintit de ce mi se parea familiar. Stephanie avea asa ceva si tinea unul din ochii acelui cap intr-un medalion pe care il purta mereu. Spunea ca alunga spiritele rele. Pe atunci, credeam ca era doar superstitioasa si sincer, putin ciudata, dar o iubeam si nu ma deranja atat de mult acel detaliu. Dar se pare ca era adevarat. Ma intrebam in momentul acela daca ea chiar stia despre societatea supranaturala. -Dar niciun artefact nu ar fi reusit sa o faca destul de puternica cat sa ma distruga pe mine, a continuat vrajitoarea. Acum ti-ai omorat prietena, vei muri si tu, iar eu voi lua corpul febletei tale si voi deveni cea mai puternica entitate supranaturala de pe lumea asta. Oricum sa stii ca prietena ta stia mai multe despre prietena decat vroia sa iti spuna. Susținerea pe care ti l-a oferit nu urma sa fie asa neconditionat. Atunci chiar nu ma mai interesa ce si ce nu vroia Clara de la mine pentru ajutorul pe care mi-l oferise. Daca intradevar vroia sa ma traga pe sfoara nu mai conta in momentul acela. Insa era infiorator sa privesti ochii insetati de razbunare si lipsiti de scrupule ai vrajitoarei asezati pe fata simpla si pasnica a lui George. S-a apropiat pana a ajuns cu fata la cativa centimetri de fata mea. Atunci am intrebat-o cu vocea unuia sleit de puteri: -De ce? De ce tocmai corpul lui Sara? Ce e atat de distinct la ea pentru tine? Vrajitoarea a ras ingamfat si mi-a raspuns: -Mi-am permis sa iti dezvalui atatea despre mine fiindca stiam ca te voi omori curand. Am sa consider aceasta intrebare o ultima dorinta. Sara Anghel e un inger si este una si aceeasi cu mult iubita ta fosta sotie, Stefania Toma. Eram inmarmurit. Aveam impresia ca tot ce stiam, credeam despre orice si oricine era gresit, fals. Ma simteam tradat de fiinta pe care am iubit-o cel mai mult pe lumea asta. De ce nu mi-a spus toate acestea? Probabil ca isi imagina, pe buna dreptate ca o voi crede nebuna. Dar nu zisese nimic nici cand ne-am reintalnit. Oare si amnezia ei era o minciuna? Clara a citit in gandurile si a gasit un gol, dar ea fiind un inger poate a reusit sa o blocheze cumva pe Clara sau poate Clara mintea. Sau poate Unnr era cea care mintea. In momentul acela nu stiam ce si pe cine sa mai cred. De fapt, in momentul acela asteptam sa mor asa ca imi imaginam ca nu voi mai afla niciodata adevarul in mod neindoielnic. Eram dezamagit de faptul ca eram atat de aproape de a imi regasi umanitatea, dar nu aveam sansa de a profita de acest lucru. Am inchis ochii. Mi-am stors mintea gandindu-ma la o modalitate de a iesi din situatia aceea, dar eram depasit perfect de situatie. Pur si simplu nu vedeam nicio cale de a scapa. In acel moment chiar renuntasem. Parea ca totul imi interzicea oportunitatea de a primi o a doua sansa. Am redeschis ochii pentru ca vroiam sa o privesc in ochi pe nenorocita. Vroiam sa vada ca nu am frica de ea sau de moarte, ci doar regrete. Insa ceva din spatele ei mi-a atras atentia. Sanctuarul se distorsiona de parca aerul dinauntru fierbea. In momentul urmator un nor violet ca cel in care s-a dezintegrat minionul pe care il omorasem mai devreme iesea din corpul lipsit de viata al Clarei. Vrajitoarea a observat ca ma uitam la ceva din spatele ei si s-a intors. Norul se formase intr-o bila si atunci a implodat eliberand o unda de soc si un suflu pe care Unnr se chinuia sa il mentina sub control. Cand a inceput sa faca asta constrangerea ei asupra trunchiului meu s-a disipat si am fost eliberat. Ma gandeam ca acea implozie magica era probabil o vraja-capcana post-mortem a Clarei. Majoritatea vrajitorilor destul de puternici fac asa ceva – isi „programeaza” energia magica sa se declanseze intr-un anumit fel cand inima lor inceteaza sa mai bata (pentru a ii lua cu ei pe cei care i-au ucis, in mod evident) si avand in vedere forta exploziei, Clara devenise extrem de puternica de cand nu ne mai vazusem. Era sansa mea. Aveam de ales intre pleca de acolo, ducandu-ma dupa Sara sau sa o omor pe vrajitoare. Insa imi adusesem aminte ca Arminius incercase deja acest lucru si nu daduse niciun rezultat (in plus, ea era singura care tinea declansarea acelei energii sub control). Asa ca am luat-o grabnic spre usa , dar dupa ce am dat un perimetru iute al camerei am realizat ca nu mai era nicio usa. Se pare ca vraja Clarei era cumva legata si de Sanctuar si blocase singura iesire. Analizand camera dupa o cale de scapare am vazut cum corpul lui George (daca acela era numele lui) imbatranea, iar fata i se crapa, prin crapaturi si prin ochi iesindu-i un fel de fum negru. Incepea sa semene cu corpurile pe care le vazusem in vizuina vrajitoarei (asadar presupunerea mea ca acelea ar fi putut foste corpuri „folosite” de ea era adevarata). Parea ca depune destul de mult efort incercand sa contina suflul imploziei. Nu eram sigur atunci daca nu era asa puternica pe cat se lauda sau corpul lui George ii limita puterile ori orice altceva de genul acesta. Dar nu aveam timp sa contemplez asupra acelui lucru. Era imperativ sa gasesc o cale de iesire, insa parea cu neputinta. Picasem din lac in put, deoarece cu toate ca scapasem de amenintarea lui Unnr, inca eram in pericol de moarte. Mi-am trecut din nou mintea printr-o „stoarcere” in cautarea unei „ferestre” (avand in vedere ca in situatia aceea aveam as fi putut avea ceva mai multe optiuni, din moment ce nu mai eram imobilizat) si atunci mi-a venit prima licarire de speranta. Desi nu eram sigur ca va functiona, am strigat (in lipsa vreunei idei mai bune): -Ilmor, vino aici! Dupa asta a trecut o secunda, apoi doua, apoi trei si deja aveam adanci urme de indoiala ca miscarea mea a avut vreun efect. Chiar incepusem sa ma ingrijorez serios, deoarece de unde eram eu nu puteam iesi decat utilizând magie, iar eu nu aveam nicio aptitudine magica (si nici nu as fi putut utiliza magie, neavand suflet – vampirii isi pierd sufletul atunci cand se trezesc din moartea din ritualul de tranzitie – iar potentialul magic rasarind din sufletul unei persoane). Dar apoi in fata mea aerul incepuse sa se distorsioneze mai mult decat o facea deja de la vraja Clarei, intr-un final luand forma lui Ilmor. Nu imi venea sa cred ca functionase, avand in vedere ca ultima data cand il strigasem acesta a reusit sa plece oricum. Insa nu am zabovit nicio secunda in plus, deoarece observasem ca si vrajitoarea vazuse sipridusul. M-am aplecat spre scunda creatura si am apucat-o cu mana de cap si i-am zis: -Ilmor, du-ma acum in afara acestei incaperi! Spiridusul care imi adresa o privire plina de ura de cand a aparut in fata mea doar a marait putin, dupa care m-a dus din nou pe culoarul acela interdimensional numai ca de data aceea, calatoria a durat cel mult doua secunde. Faptul ca m-am gandit la holul care ducea spre Sanctuar a dat roade, deoarece chiar acolo m-a adus spiridusul. Nu am mai pierdut timpul niciun moment si am plecat imdediat sa o caut pe Sara. Am ajuns in capatul opus al holului, lansandu-l pe Ilmor langa usa Sanctuarului unde erau camerele special amenajate pentru creaturi supranaturale ale Clarei si incepusem sa le verific pe fiecare in parte. Nu o gasisem acolo, insa ii simteam mirosul asa ca stiam ca fusese de curand acolo. I-am urmarit mireasma urcand spre parterul cladirii si am intrat in cazino-barul propriu-zis. Acolo erau foarte multe persoane moarte, clienti ai cazinoului, dar printre ei erau si aproximativ o duzina de barbati goi printre ei. Punand toate lucrurile cap la cap, am presupus ca cel mai probabil aceia erau acolitii varcolaci ai vrajitoarei Unnr. Dar ce oare i-ar fi putut omori? Toate celelalte cadavre erau pline de zgarieturi si muscaturi, insa varcolacii nu aveau nicio urma de rani deschise. Totusi nu ma interesa acel lucru atat de mult ca si gasirea lui Sara. Mireasma ei ma ghida catre iesirea din incaperea aceea asa ca m-am indreptat spre usa, insa exact cand sa o deschid cineva din spatele meu m-a luat pe sus si m-a aruncat pana in bucată opusa a camerei. Mirosul Sarei imi distragea atentia si nu l-am putut mirosii sau auzii pe cel care imi facuse asta. Desi am fost aruncat pe spate am reusit sa ma rotesc in aer si sa cad in picioare. Am privit in fata si l-am vazut atunci pe vikingul blond care ma torturase in barlogul vrajitoarei (era tot gol-pusca). Ma privea agresiv si maraia. Insa nu a stat prea mult pe ganduri – s-a transformat in lupul alb cu ochi albastrii si m-a atacat (asadar acesta era Harald). Mi-am scos coltii si am facut la fel. In sinea mea ma pregatisem pentru o lupta grea, fiindca stiam cat de intens era licantropul acela. Ne-am ciocnit unul de altul, insa placarea lui a fost mai eficienta si m-a pus la pamant, urcandu-se pe pieptul meu. I-am anticipat miscarea, dar cand am vrut sa il lovesc s-a miscat extrem de repede si s-a ferit, apoi mi-a insfacat antebratul drept cu dintii. L-am lovit cu pumnul stang in abdomen, insa am reusit doar sa il dau la o parte de pe mine fara sa imi fi eliberat antebratul. In momentul acela am avut o senzatie de deja-vu, caci m-a tras atat de zdravăn de bratul pe care mi-l insfacase incat m-a ridicat in aer si m-a aruncat printr-o fereastra pana in mijlocul strazii. Chiar devenea frustrant sa o tot incasez de cateva zile de la varcolaci. Era ciudata sa fiu aruncat de ceva mai mic de inaltime ca mine. Ma rostogolisem de cateva ori dupa ce am cazut. Eram plin de taieturi pe fata, pe brate si pe spate. Puloverul de la Clara era o zdreanta in momentul acela. Dar cel mai incomod lucru era ca o rana de pe frunte era destul de adanca incat sa inceapa sa sangereze si imi obstructiona grav vederea (de parca nu eram in destul dezavantaj). In urma rostogolirii ajunsesem cu fata spre pamant. M-am intors cat am putut de repede, asteptandu-ma la un nou asalt din patea licantropului. Atunci l-am vazut, printre picaturile de sange care imi intrau in ochi chiar la cativa centimetri (cred ca erau cel mult doi) de fata mea, cu gura deschisa si sarind spre mine, pe Harald. De data aceea nu mai aveam nicio indoiala – ala imi era sfarsitul. Nimic din ce a-si fi putut face nu era destul de rapid incat sa il pot evita. Stiam ca muscatura lui era destul de puternica incat sa imi smulga capul cu nu foarte mult efort. Momentul acela parea ca dureaza ore in gandul meu. Era de necrezut cum am scapat de doua ori ca prin urechile acului doar ca sa sfarsesc 10 minute mai tarziu. Am clipit, iar cand am redeschis ochii (sincer, credeam ca nu voi mai apuca sa fac asta) l-am vazut pe Harald in forma umana, tintuit de zidul exterior al cazinoului de cineva care isi trecuse mana prin pieptul lui. Mi-am sters sangele de pe fata, iar intre timp rana de pe fruntea mea se inchisese si nu mai sangera. M-am ridicat si m-am indreptat catre persoana care ma salvase. Fusesem oarecum surprins sa il vad pe Arminius care se uita foarte frustrat la tinuta sa (un sacou albastru-inchis cu blugi crem, tenisi de aceeasi culoare si un tricou alb, mulat cu guler larg). Dupa care isi intoarce privirea spre mine (coltii si ochii vampiricii inca erau la vedere) si imi spune: -Asta este a doua tinuta pe care mi-o murdaresc de sange ca sa iti salvez fundul indragostit! Banuiam ca ceva de genul ar fi urmat sa zica. Cum am mai spus, sirul meu era foarte atasat de vestimentatia si imaginea lui. Apoi si-a scos mana din pieptul lui Harald (odata cu cateva coaste si un plaman ale acestuia), lasandu-i corpul sa cada la pamant. Isi indrepta privirea spre cadavru si se uita putin nedumerit. -Asta nu e unul din varcolacii din barlogul tarfei aleia? intreaba el fara sa isi ia privirea de la corpul ce zacea pe trotuar. Parca ii omorasem pe toti din camera aia. -Da, este, i-am raspuns eu. Insa e ceva mai dificil de omorat licantropul acesta. E o poveste mai lunga. Se uita la mine si ridincadu-si spranceana dreapta, ma intreaba: -Si ne grabim undeva? -In inițialul rand suntem pe un trotuar, langa un cadavru. Cineva ar sa treaca pe aici si sa ne vada. -Suntem intr-o dimensiune alternativa a acestei lumi. Numai creaturile supranaturale pot intra in zona asta. Si pun pariu ca tu stii cum s-a intamplat asta. In al doilea rand? Atunci am realizat si eu acest lucru. Atmosfera era mult mai sumbra, iar cerul era lipsit de stele desi foarte senin. Asta sigur era facatura lui Unnr. Si din moment ce vraja nu se rupsese, aceasta era inca in viata. -Unnr, am zis eu. -Poftim? -Vrajitoarea pe care ai omorat-o noaptea trecuta, e inca in viata si a venit dupa noi. Si de asemenea, presupun ca ea e de vina pentru transferarea acestei zone in alta dimensiune. -I-am smuls inima tarfei! Cum c*cat a supravietuit? -„Tarfa” asta nu e doar o vrajitoare obisnuita. Are un demon in ea si...ei bine, e destul de complicat. E nemuri... Insa inainte sa apuc sa imi termin fraza am fost impins de o forta invizibila si aruncat, cred ca mai bine de 100 de metri pana m-am izbit de parbrizul unui camion parcat (cu o viteza de aproximativ 100 km/h dupa ce simtisem eu). Aceea fusese cea mai dura lovitura pe care o incasasem in seara aceea. Eram aproape inconstient din cauza durerii si nu ma puteam misca din cauza faptului ca majoritatea oaselor din corpul meu erau fracturate in acel moment (si aveam bucati de sticla in tot corpul). N-am reusit sa mai inteleg mare lucru din ce s-a intamplat in continuare. Imi amintesc ca l-am auzit pe Arminius tipand, insa nu scosese un tipat de durere ci unul de disperare si plin de remuscari, lucru care m-a infiorat teribil, caci nu auzisem niciodata asa ceva de la el (creatorul meu parea sa nu cunoasca o emotie ca vinovatia sau cel putin asa dadea impresia). Apoi am vazut o silueta aparand in fata camionului de care ma izbisem (si in a carui cabina ajunsesem), dar avand vederea incetosata de la sangele si cioburile care imi intrasera in ochi nu mi-am dat seama cine era. Nu ii puteam distinge nici inaltimea sau statura, nu puteam nici sa imi dau seama daca era barbat sau femeie, atat de afectata imi era vederea. Stiu doar ca aceea persoana a intins mana spre mine, iar cand mi-a atins fata o caldura placuta incepuse sa imi umple corpul. Durerea disparuse, insa cel mai surprinzator era faptul ca procesul de vindecare mi se accelerase. Rani care ar fi durat zeci de minute sa mi se vindece (daca nu m-as fi hranit) au disparut in cateva momente. Atunci am reusit sa deschid ochii si sa o vad pe Sara. Incepusem sa banuiesc ca ea era din clipa in care ma atinsese, iar corpul mi-a fost cuprins de acea caldura. |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| Foarte interesant | |
|
Mambola2013
Bine ai venit!
|
|
Pot sa te intreb de unde te inspiri asupra numelor? Bine as avea sa iti pun mai numeroase intrebari, in mare parte din curiozitate. Acum ceva vreme am incercat sa scriu iar rezultatul este in mare parte asemanator cu ceea ce ai reusit tu aici. Presupun ca scrii in continuare, si daca da bine faci. Eu nu am intrat atat de adanc in magie si momenta. Am luat o pauza pentru documentare dar mi-as dori sa schimbam cateva pareri. Oricum felicitari pentru imaginatia bogata si continua sa scrii.
|
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| Foarte palpitant | |
|
Mambola2013
Bine ai venit!
|
|
Pot sa te intreb de unde te inspiri asupra numelor? Bine as avea sa iti pun mai multe intrebari, in mare parte din curiozitate. Acum ceva vreme am incercat sa scriu iar rezultatul este in mare parte asemanator cu ceea ce ai reusit tu aici. Presupun ca scrii in continuare, si daca da bine faci. Eu nu am intrat atat de adanc in magie si momenta. Am luat o pauza pentru documentare dar mi-as dori sa schimbam cateva pareri. Oricum felicitari pentru imaginatia bogata si continua sa scrii.
|
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | Povestea unui vampir | |
|
||
|
|
|