|
eugen
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 27/Oct/2011 |
| Mesaje: 43 |
|
|
|
Mi-a ramas imprimat in minte, un tablou viu, plin de realitate al muncii de la turnat asfalt. Am confecționat 3 ani la aceasta munca titanica, parca si acum ma vad izbind cu tirnacopul in asfaltul tare. Facind decapari pentru a putea apoi turna asfaltul fierbinte. Cu lopata in mina, in mijlocul fumului ce se ridica din asfaltul fierbinte, zgomotul cilindrului ce venea din urma pentru a calca asfaltul, murmurul de voci ale muncitorilor, freamatul din jur.
E un tablou ce cred ca nu il voi uita niciodata, dar nu despre aceasta munca vreau sa scriu, ci despre unul din muncitorii intilniti acolo. Numele lui era Marin, mic de statura, nu prea corpolent, insa deosebit de ager in miscari, cu o putere de munca extraordinara, ma impresiona modul cum muncea, cum se daruia muncii. Parul lung lasat pe spate, ochii caprui, energici, luminati din plin de flacara vietii, avea numai 30 de ani, insa ma impresiona setea lui de a trai. Unii oameni au in ei o plăcere daruita de Dumnezeu de a traii, a se misca, a se simti fericiti, pentruca beneficiaza de acest dar numit viata. Cu toate ca era cumplit de pasionat de cu totul alte valori decit mine, am reusit putin cite putin sa ma apropii de el si s-a am unele dicutii cu el. Era insurat si avea doua fetite. Dincolo de vorbele golanesti pe care uneori le spunea, avea ceva uimitor in fiinta lui ma uimea acest lucru si imi spuneam: ,,Cu toate ca traieste viata din plin, o viata de aventuri intr-un anturaj rau famat, isi inseala nevasta, totusi exista in fiinta lui ceva bun-nobil." Ce era ascuns intr-un ambalaj exterior ce nu imi placea. Avea momente cind interiorul sau se revarsa spre oameni, acea parte buna a fiintei lui, insa avea o hiba groaznica in fiinta lui, starea sa nervoasa.Cind ajungea s-a se enerveze la un anumit grad nu mai rationa normal. Atunci era capabil de mari prostii, fara sa mai aiba control asupra fiintei lui, fara sa-si mai dea seama ca isi face rau, se automutileaza. Nu putea controla dispoziția sa nervoasa se comporta urit si cu sotia lui, o batea, era gelos desii dupa aceea isi cerea iertare se purta exemplar, dar hiba-partea rea a fiintei lui il eclipsa. Totusi pe mine ma fascina modul lui de a fi, de a gindi, de a intelege si trai viata, parca il aud:
-Aseara am baut, m-am distrat grozav, e un drept al omului care munceste, dupa o saptamina de lucru trebuie sa te distrezi sa simti ca traiesti, doar de asta sintem oameni. Incepea uneori s-a cinte unele cintece de petrecere, insa cind se apuca de munca muncea totdeauna in mod constiincios, dadea totul in munca, cu toata inima, cu toata puterea fiintei sale ii placea, il incinta sa demonstreze ca este un muncitor teribil de bun, iar cind venea patronul si privea un covor de asfalt turnat la cota, iesit destul de bine, Marin spunea:
-Sefule uite ce lucrare a iesit din miinile noastre. ,,DE FAPT DACA VEZI UN OM PRICEPUT IN LUCRUL SAU IL POTI ASEZA ALATURI DE IMPARATI." Privindu-l imi aduceam aminte de aceste cuvinte. Avea atunci pe fata oglindit un sentiment de satisfactie personala, ii placea se se laude ca e mai bun decit altii. Cu toate ca nu sint adeptul laudelor de sine, trebuie sa admit, ca era unul din cei mai buni asfaltatori ai firmei. Cind venea ziua de luat salariu, plecau mai multi la un bar pentru a bea, ceea ce nu intelegeam pe atunci, era faptul cum putea sa se avinte in atita stricaciune: betii, preacurvie, batai etc....Si totusi sa-si mentina acea parte a fiintei lui calda, umana ca o licarire de bunatate intr-o mare a pacatului.
Dupa ceva timp a plecat in Moldova unde locuiau socrii sai, cred ca dupa trei ani, timp in care am lucrat in alta parte in alt oras am revenit la asfalt, intre timp se schimbasera multe lucruri, nu se mai muncea atit de mult manual ci mecanic. Iar oamenii se schimbasera, ramasesera doar citiva vechi, unul dintre ei se numea Vasea, fusese pe vremuri un muncitor, iar acum era sef de echipa, un om plin de energie si foarte vorbaret, glumet, lucram la pavat si vorbind cu el despre vechii colegi de munca imi spune:
-Marin a murit.
-Cum e posibil asa ceva era atit de tinar, plin de viata!
-Avea ceva prostie in singe, ceia ce la omorit au fost starile lui nervoase. Cum el lucra aici, iar nevastasa in Moldova cu cele 2 fete, el se ducea doar odata pe luna la ele insa, sotia lui si-a gasit pe cineva el a aflat totul, a baut putin, a facut scandal a lovito pe ea, si in vazul ei, al copiilor al vecinilor. S-a suit pe un stilp inalt de beton pentru energie electrica si s-a spinzurat. Nimeni nu a putut sa faca ceva, era ca o fiara cind se enerva nu-l putea opri nimeni, urla vocifera, izbea in stinga si in dreapta. Sa spinzurat aici la Tulcea acolo la Moldova doar a descoperit ceea ce facea nevastasa ,s-au certat acolo, apoi a venit aici si din nou cearta si cearta iar in final el a urmat prostia din singe ce o avea care la omorit. Parca nu ar mai fi fost femei pe lume, asa a fost sa fie, cum ai spus si tu un om tinar si plin de viata s-a dus in tarana pamintului...
Ma uimit grozav ceea ce auzisem ma gindeam cum e posibil, si mai ales ma framinta o intrebare: ,,OARE CE A FOST IN INTERIORUL SAU, IN LUMEA SA DE GINDURI SI SENTIMENTE ATUNCI CIND A DECIS SA SE SINUCIDA, CIND A DECIS SA RENUNTE LA ACEST DAR CU NUME VIATA?" SFIRSITUL PRIMEI PARTI
|
