|
Merois
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 15/Sep/2011 |
| Mesaje: 21 |
| Localitate: Bucuresti |
|
|
M-a lovit de la o vreme o dispoziČ›ie de revoltă perpetuă împotriva ignoranţei ilegale. Adică împotriva capacităților cerebrale cvasiumane de care mă lovesc zilnic, pe scara rulantă oprită şi în fiecare tramvai pripit, însă nu se limitează doar la atât. Tot felul de incapabili pe care, cu toata dragostea, i-aş delimita cu creta pe asfalt după trecerea unei maşini grăbite. Cred că am ajuns de mult la un indice de prostie colectivă demnă de prohibiţie. Am încetat să mai cred că aşa supranumiţii oameni mai pot fi salvaţi, gata nu mai e loc pe Arca lui Noe o să murim cu toţii înecaţi într-o mare de prostie vârtoasa. Toate astea în timp ce restul populaţiei pare profund preocupată de dispoziČ›ia fatidică a planetei şi de recurentul sfârşit al lumii. De bine ce-am reuşit să trecem de anul 2000, jertfind mii de miei şi sute de purcei în toate colturile lumii, îngăduindu-ne să trăim în continuare în păcat. Acum vetusta prorocire Maiasa se aliniază stoic cum ar fi planetele, în linie cu noile tendinţe ale universului, setând o noua sentinţa civilizaţiei. Atât a fost necesar pentru a băga pământenii într-o situaČ›ie de disperare convulsivă în care ne pierdem vremea cu tot felul de scenarii deplorabile ale sfârşitului nostru, asta pentru că şi aşa nu mai avem mult timp la dispoziţie.
Nu cred ca e cazul să mă răstesc fără rost doar la cei mai puţin înzestraţi cu evoluţie. Printre noi muritorii preocupaţi de existenta telurică mai calcă galant şi cei din clica elitiştilor, care din teamă de mediocritate sau castraveţi muraţi, nu am identificat încă adevărata lor temere, sunt mult prea erudiţi încât să-şi plece privirea către noi, mă rog, poate le cade pălăria. Aceste fiinţe absolute ale căror origini nu au fost încă descoperite, se strâng în polcuri subunitare şi pun la cale revolta abstractului. Admit că în mod natural nu m-ar călca pe bătături o astfel de iniţiativa, atâta timp cat ar reuşii să stârnească ceva şi nu ar rămâne acolo între nori, şi când spun asta exagerez. Consider elitismul contemporan ca fiind o pandemie în rândurile intelectualilor vanitoşi. Era normal de altfel ca pe un teren îngrăşat cu incultură, răsadurile abia clocite sub câteva concepte mai greu de găsit într-o carte de bucate, să cuteze să se proclame suverani peste gradină, un fel de cartofi cum ar veni. Stare care, recunosc smerit, m-a încercat şi pe mine în anii mei de voinicie şi care a trecut cu Furazolidon şi frecţii cu oţet.
Îmi amintesc că Pierre Teilhard de Chardin proclama asurzitor, că angoasa existenţială a lui Pascal se sfărâma pentru ca micimea insignifiantă a fiinţei umane, în loc să se zdrobească scufundându-se în infinitatea incomensurabilă a cosmosului, aşa cum o imaginase adânc Pascal, a ajuns să producă o fiinţa perfect paradoxală, antiexistenţială. Propun să ne calmăm şi să ne reevaluam situaţia, sfârşitul lumii a fost e momentul să renaştem.
|
