|
Merois
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 15/Sep/2011 |
| Mesaje: 21 |
| Localitate: Bucuresti |
|
|
Nu cred să fii trecut prea mult timp de la momentul internării mele pānă īn prezent. Īmi amintesc că soarele era la apus. Eram īntr-un bar spionam un infam mafiot ce-şi sorbea tacticos cafeaua. Comandasem o halbă de bere şi notam īntr-un carneţel cāt palma toate fiinČele ce intrau īn contact cu ţinta mea. Eram īncordat şi uşor paranoic, chelnerul mi-a aşezat halba pe un biscuite şi a zāmbit complezent īntrebāndu-mă din priviri ce-mi notez. I-am spus că māzgălesc la īntāmplare, e un hobby pe care-l am de la o vārstă fragedă iar acum ajunsese să se transforme īntr-un soi de dependenţă. Minţeam, bine-nţeles. A făcut un semn aprobator din cap, deşi nu cred că dădea doi bani pe scorneala mea elaborată, a făcut stānga-mprejur şi din doi paşi s-a făcut nevăzut īn spatele barului. Cānd mi-am īntors privirea către obiectivul meu, masa era ocupată de alte persoane. Un flux de adrenalină mi-a invadat venele şi m-a cuprins o dispoziČie de panică, ceva urma să se īntāmple, ceva ce nu prevăzusem. Īncercam să mă calmez explicāndu-mi că sunt un simplu jurnalist, nu ar avea de ce să-mi facă rău, nu am vorbit nimănui de mica mea investigaţie nu trebuie să-şi facă griji. Am luat o īnghiţitură sănătoasă de bere, m-am ridicat şi mi-am īndesat carneţelul īn buzunarul de la spate, am plătit nota fără să mai aştept restul şi m-am īndreptat spre ieşire. Am ajuns afară şi am respirat uşurat, o rafală de vānt rece mi-a răvăşit părul şi īncordarea se dizolvă īncet sub privirea fixă a unui felinar. Am făcut doi paşi şi am rămas īncremenit, două umbre se lungeau de-a lungul trotuarului flancāndu-mă iar una dintre ele mi-a adresat o īntrebare, mi-a cerut o ţigară, am spus calm fără să īntorc privirea, că īmi pare rău īnsă nu fumez. Venele-mi pulsau disperate, nările se arcuiau şi se contractau asemenea cailor de curse, iar simţurile īmi orchestrau mişcările, toate acţiunile mele se mecanizaseră. Am făcut un pas mic şi am rupt-o la fugă. Eram disperat, mă simţeam ca un dezertor prins īn fapt, alergam fără direcţie.
Două bufnituri puternice īn uşă, sparg seninătatea imuabilă a nopţii. Zgomotul metalic ricoşează din ecou īn ecou, alterānd īntunericul, transformāndu-l īntr-o himeră invizibilă cu glas de tunet. Să rămān īnchis aici? Să mă debarasez de toate gāndurile meschine ce mă poartă pe culmile culpabile ale nebuniei? Cine mă deranjează la ora asta? Nici măcar nu ştiu cāt e ceasul. Perspectiva alterată asupra timpului, pe care mi-o īncastrează pe retină lumina neschimbată a camerei īn care sunt ţinut, nu-mi permite nici un fel apreciere. Iar ferestre au doar cei de la etajele superioare, aici la subsol, pereţii se īmbină fără a Ć®ngÄduie nici măcar vreunei minuscule şi insesizabile crăpături să-şi găsească locul printre ei. Dar nu are nici un rost să mă vait, de bine de rău, aici măcar nu duc lipsă de nimic, sau cel puţin aşa cred. Mai bine să trag cu urechea la ce tot vociferează vocile nestăpānite din spatele uşii.
- Nu pot pricepe de ce īi mai ţin aici, sunt atāt de infectaţi de nebunie īncāt nimeni nu īi mai poate trata.
- Eu zic să-ţi vezi de treaba ta, sunt pacienţi, dacă ai fi ţinut aici, īn spatele uşilor, nu ţi-ar prinde bine ca cineva să te īngrijească? Să nu mai zic de cineva care să īncerce să te vindece
- Dar nu sunt, pentru că sunt om normal, iar oamenilor normali nu le este dat să-şi piardă minţile, şi cine dracu crezi tu că-i mai vindecă pe ăştia? O minune poate.
- O minune ar fi să-ţi ţi dumneata gura, la fiecare tură te apuci să plescăi cuvinte fără noimă, īncep să cred că nu eşti prea sănătos la cap.
- Eu nu sunt sănătos? Eşti dumneata, pentru că-i aperi pe nesăbuiţii ăştia?
- Am obosit, mă aşteaptă soţia acasă, īmi lipseşte căldura locuinţei şi absenţa ta. Nu vrei să ne terminăm tura şi să ne vedem de drumurile noastre?
- Ba sigur că da, doar să nu mai aud că vrei să mă şi port frumos cu zăpăciţii ăştia năuciţi de propria lor minte ce zăboveşte īn delir.
- Faci cum vrei, atāta timp cāt nu trebuie să vorbim despre asta.
Nici eu nu mai sunt sigur dacă nu cumva, sunt ei īn celulă şi eu afară. Oricum ar fi, un loc mai potrivit nu-şi puteau găsii să poposească īn discuţii. Au tras trapa metalică ce acoperea o deschizătură īn centrul uşii, un soi de hublou către lume, şi par să pregătească ceva. Mă apropii sfios cu paşi calculaţi, curiozitatea a pus cu totul stăpānire pe mine astfel că abia reuşesc să-mi astāmpăr impulsul de a mă arunca cu braţul prin orificiul pe care l-au pus atāt de nonşalant la dispoziţia mea. Mai fac un pas, iar prin mica deschizătură intră clătināndu-se o tavă conţinānd un bol cu-n lichid fierbinte şi īnmiresmat flancat de o bucată de pāine aproximativ uscată. Apoi repede una dintre vocile din spatele uşii tună: Mănāncă, ai trebuinČÄ de lichide. Cu o mişcare aproape mecanică prind grijuliu cu ambele braţe platoul cu bolul şi bucata de pāine de secara ruptă la īntāmplare şi aruncată de parcă cineva ar fi vrut să se descotorosească de ea, fac un pas īn spate şi cāt ai clipi borta către lume se īnchide furios, aud răcnetul unui lacăt ferecat īn grabă, urmat de zgomotul paşilor mocăiţi ai īngrijitorilor mei ce se cerne īn neantul necunoscut, īndepărtāndu-se de celula mea. Las īn grabă bucatele pe marginea patului şi mă arunc dintr-un salt către uşă izbind puternic cu pumnul īn dreptul balamalelor. Uşa se cutremură şi eliberează un sunet metalic şi disonant, genul de sunet ce se impregnează īn timpane dānd naştere unui ţiuit sācāitor ce te va deranja mult timp după ce zgomotul real īşi va pierde glasul. Am aşteptat ca vālva să se dizolve īn pereţii holului īngust şi am strigat cāt am putut de tare, cu buzele crăpate şi vineţi la mai puţin de zece milimetri de uşă: Să-mi spună cineva cāt e ceasul. Vă rog.. Zadarnică şi neputincioasă acţiune īntrucāt singurul răspuns, de altfel nefolositor, pe care l-am primit a fost un şir lung de rāsete meschine ce mi-au bāntuit visele cāteva nopţi la rānd. Mi-am īncordat maxilarul ciocnindu-mi măselele şi cu ochii īnchişi mi-am proptit fruntea de bariera metalică ce īncă trepida şi-mi despărţea trupul de libertate cuvenită. Dezamăgit, am lăsat māna să alunece inutilă pe cantul uşii şi am rămas aşa, nemişcat, cāteva ticăituri de ceas. Cānd m-am dezmeticit din dispoziČia algidă ce mă īnvăluise, lichidul condimentat din bol se răcise şi am descoperit că nu conţinea altceva decāt trei pumni de apă fiartă, sare, piper, o foiţă de pătrunjel pentru mireasmÄ şi doi, trei tăiţei atrofiaţi pentru gust. Nu am făcut niciodată nazuri, atunci cānd un străin mi-a oferit o gustare şi nu aveam de gānd să īncep acum. Am bucăţit pāinea şi am īnecat-o īn pseudo-supa din bol, am lăsat-o cāteva momente să se marineze potrivit şi am īnfulecat-o pe nesimţite din trei īnghiţituri. Lingura a rămas neatinsă la marginea tăvii. Comportamentul de om civilizat, educat, cu maniere studiate, se descompunea grabnic şi eram aici doar de cāteva zile. Cāte zile, nu reuşesc să intuiesc cu exactitate, pot doar să speculez asupra numărului de ture posibile īn decursul a douăzeci şi patru de ore şi apoi să aproximez īn funcţie de asta. Īnsă răbdarea īmi lipseşte cu desăvārşire momentan, sunt doar curios să aflu de merit să fiu aici.
Starea de oboseală, tind să cred, e indusă de ceasul partea interioarÄ e mai mult o stare de amorţeală a muşchilor datorată odihnei excesive. Dar ce altceva să fac īntr-o cameră ce măsoară şapte paşi dintr-un colţ īntr-altul? Da, sigur cāteva exerciţii nu ar strica, īndeajuns cāt să nu-mi las muşchii să se atrofieze. Īnsă am īnţeles că după o bucată de vreme, īţi permit să-ţi plimbi carcasa cărnoasă īntr-un loc īngrădit, un soi de ţarc. Un parc al lunaticilor, securizat desigur, īn care ne permitem să ne măgulim simţurile cu atingerea suavă a naturii.
E drept că viaţa mea cu iz mediocru, pe care o uram atāt de tare, nu era cu mult diferită faţă de societatea sanatoriului. Ce-mi lipseşte cu adevărat sunt micile marafeturi pe care mi le mai īngăduiam din vreme īn vreme. O cină la restaurantul elitist La pălăria cu iepuri unde serveam īn fiecare miercuri o supă cremă de legume, iar apoi mă alintam cu doi papanaşi cu dulceaţă de vişine. Plimbările īn miez de searÄ pe prăfuitele şi aglomeratele străzi ale capitalei şi fireşte mica dar īncăpătoarea mea garsonieră, garnisită cu o impresionantă colecţie de ziare şi cărţi. Prietenii şi-au croit drum prin alte părţi şi cu alte lucruri, mi-au lipsit o vreme, īnsă timpul mi-a reordonat gāndurile şi simţămintele īn aşa fel īncāt am găsit singurătatea ca o necesitate pe care reuşeşti să o īnţelegi doar după ce o dobāndeşti. Să mă īmpletesc cu tot soiul de femei ce-mi ies īn cale nu a fost niciodată primordial, am bāntuit prin diverse relaţii fugitive, unele de o efervescenţă īmbietoare dar toate efemere. Mereu a fost problematică nevoia mea de spaţiu şi solitudine
|
