|
Merois
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 15/Sep/2011 |
| Mesaje: 21 |
| Localitate: Bucuresti |
|
|
El:
Te rog să nu mă strecori prin buzunare până ce nu-mi citeşti elogiul ce ţi-l închin. Cum în prea puţine cuvinte nu aş putea să o fac, iar prea numeroase nu ar putea fi niciodată, am să-ţi aştern dinaintea ochilor, un fragment din freamătul inimii mele. Sunt, poate, nedemn de o asemenea bunătate şi josnic pentru că ti-o cer, însă ştiu că-ţi sunt recunoscător.
Nu aşteptam nimic, atunci când aripile vântului m-au răsturnat în drumul tău, eram obosit şi-nsingurat, guraliv la înghesuială dar tăcut la întuneric. Ştiam să clipesc doar atunci când fumul de la ţigară îmi gâdila retina. Delabrat din fire, percepeam fericirea doar superficial şi o afişam pentru a nu fi catalogat drept deprimat. În realitate eram posac şi furios, defulam doar din aroganţă. Apoi, pe drumul pietruit, cu paşii galeşi încurcaţi de un mers vesel, ai apărut tu. Ispititoare şi pură, ca toamna lui octombrie, mi-ai fărâmat barierele, îndoielile, timpul şi solitudinea. Obstinat, mi-am încruntat zâmbetul şi am rămas neclintit. Nu era cinstit, aveam să-mi pierd întunecimea. Fără rost, aş putea să-ţi înşir o cavalcadă de motive pentru ce a urmat, dar acum ştii prea bine tot ce nu reuşesc să grăiesc până la capăt, şi nu-mi vor să te plictisesc. Acum, când îmi umbli în suflet în voie, când adormi în braţele mele, când te privesc plecând şi refulez un strigăt de chemare, pentru că simt cum mă dezbin, acum, pot să-mi întorc privirea către stele. Pot să urlu la lună şi să-mi dansez prin viaţă.
Clipele se sparg de timp asemenea valurilor de stânci, se dizolvă şi renasc. N-aş vrea să ies din această mare, această apă-nvolburată, chiar cu riscul de a mă îneca. Cum să nu mă las pradă hazardului, când el mi-a oferit pacea? Pot să pierd, ştiu. Iluzia nesfârşirii m-a legat la ochi, poate, dar pot umbla şi orb. Iar de ar fi să vină momentul apocaliptic, plenitudinea lipsei de speranţă, am să prefer să mă înec decât să păşesc pe ţărm.
Îţi datorez eternitatea, viaţa fără margini. Căci pe tabla ta de şah, îmi îngădui să fiu şi rege şi nebun.
Ea:
Am întors capul de zeci de ori să te mai văd, să găsesc un ocazie de imperfecţiune, un clipÄ de dizgraţie şi lipsit de armonie pentru care să te condamn şi să te sterg din mintea mea, aşa cum ai vrea să foloseşti Windows Explorer-ul fără să ai Windows-ul instalat ca soft de operare. Dar, de fiecare dată, notele muzicale din jurul tău s-au armonizat ca într-o partitură perfect improvizată, iar eu ,rămânând cu imaginea ta cea mai draga. Ce mă voi face?
|
