|
Dorian
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 13/Apr/2011 |
| Mesaje: 1 |
|
|
|
De azi inainte m-am hotarat..am sa scriu aici..este peste a nu stiu cata oara cand incerc sa etalez cuvintele in niste randuri…ale mele…despre prezent trecut si viitor. E dureros ce se intampla cu mine, si pe zi ce trece din ce in ce mai mult, parca totul in mine e in putrefactie, simt cum ceva ma macina din partea interioară si nu pot opri absolut orice as face, poate e esecul vietii, poate nu…e posibil sa ma pierd prin cuvinte fiindca am hotarat sa notez tot ce gandesc in acest moment. Nici nu stiu daca pot scrie chiar totul fiindca toti avem in viata ocazii intime, secrete care ne distrug pulsel inimii si nu le putem impartasi nimanui; o sa incerc sa ocolesc aceste clipe cu toate ca sunt convins ca va fi o incercare fara nici un rezultat…poate si acum aceste randuri le voi pastra doar pt mine.
E miezul noptii si am impresia ca luna e printre nori reflectand lumina soarelui peste sufletul meu pustiu…imi imaginez doar, fiindca nici macar nu am avut intentia de a ma cobora din pat sa ma uit pe fereastra, sa ies in pragul usii si sa privesc catre cer fiindca daca ma uit in sus mie teama ca o sa privesc spre visele mele, spre sperantele mele cele far’ de sfarsit iar asta o sa ma doboare prea tare si o sa cad in abisul amarului precum plumbul unei iubiri, mereu ma gandesc cum sa incep sa scriu despre ce ma adus in pragul durerii, dar mie teama sa imi amintesc totul chiar daca ochii mei privesc spre trecut fiindca acolo sunt greselile mele, greseli pt care as izbii in anii vietii sa pot vindeca urmele de mucegai de pe sufletul meu, astfel as fi un om lipsit de regrete…dar oare exista asa ceva..un om lipsit de regrete? si aici ma blochez….e o intrebare careia simt ca ii stiu raspunsul…dar prin cuvinte nu stiu sa il alatur restul gandurilor mele,,,,de ce trebuie sa fie atat de greu intotdeauna, cel mai complicat e atunci cand comiti aceleasi orori mereu…..
….mai bine renunt la tot…la vise..la sperante…fiindca deja unele din ele au murit, pe zi ce trece pierd tot mai mult din ele..pierd totul….asa realizez cum e sa iti pierzi sufletul…eu care niciodata nu speram sa se intample asa ceva, care credeam ca sunt invincibil, dar acum cred, vad ca doar aceste sperante ma mai tin in viata… dar vad ca dispar si ele ..poate ma cheama dumnezeu…oricum sunt doar o umbra pe pamant..umbra nimnui…umbra unui suflet decazut prin propia ignoranta, prostie,…..si…ciudat…prea multa dragoste
……………)dupa 30min(……………….as ucide propia-mi soarta pt creierii mei zdropiti sangerii iar cenusa sa imi curga printre buze dar asta nu transforma nimik ..acum stiu, am trebuință de cineva care sa imi repare sufletul de jegul trecutului, altfel ma sting ..ucis de propia constiinta.
|
