FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: ,,Monolog,,

Trimis: 02/02/2011 16:14

Incep cu o tigara,stau o clipa sa ma gandesc,sa imi adun ideile...si imi aduc aminte de EA,de ANA de o persoana pe care toti o cunoastem,sau credem ca o cunoastem,de o persoana care se afla peste tot,oriunde,o vezi la orice pas.Ana e o fata care isi traieste viata ca oricare,care isi facea planuri,care poate le va mai face cateodata,o fata care visa candva si care mai viseaza putin,o fata care o fost dezamagita de multe ori de persoane,de lucruri si evenimente ca toti dealtfel,o fata cu trecut,prezent si viitor.
E tanara poate la ani,dar experienta in ceea ce crede ea poate spune ca are sau crede ca are,de mica visa.........visa.....si inca ii place sa viseze,nu ca inainte dar, fortata trebuie sa mai spere.Ea avea o lume,isi crease o lume cu proprii ei actori,cu propriile scenarii,dupa cum credea ea ca trebuie sa evolueze aceasta mica scena a necunoscutului.Ii place cat de cat sa invete din viata,sa experimenteze,tot ce e nou ii place si o atrage.Trece ca toti prin viata incercand sa tina pasul cu aceasta lume cruda si lacoma si plina de vise desarte.E viseaza sau cel putin visa sa ajunga intr-un punct unde sa se simta linistita,implinita,iubita si sa iubeasca.......isi duce viata asa cum crede ca ar trebui.Si acum o vad trista,ganditoare,nu mai are acelasi zambet,te uiti la ea si incearca sa fie cum era,si multi din jurul ei nu isi dau seama ca ea...Ana,e schimbata,si poate ca nici nu si-ar dori acest lucru.
Pe parcursul acestui drum,acestui film al vietii ea a incercat sa disfrute de tot.....de tot ce e bun,rau........a plans ,a iubit,a ras,a zambit, a trecut peste momente grele sperand ca va fii mai bine,a avut speranta,a incercat sa culeaga si sa ramana cu tot ce e bun din acest scenariu,a vazut,a dorit , a atins............dar s-a trezit.S-a trezit intr-un alt decor,necunoscut ei,unde nu stia cum sa joace,ce sa faca si ce sa zica.........incepuse sa se simte nelinistita in acel loc,nemultumita.A trecut o perioada si Ana vroia o schimbare,dar nu stia bine ce,stia doar ca nu era ea insasi,simtea ca pana acum nu a fost lasata sa fie cum era cu adevarat,ca a fost silita de imprejurari sa joace un rol care nu ii se potrivea.Imi aprind o alta tigara si incerc sa ii fac un portret,dar Ana e atat de complicata ca nici ea nu ar sti poate , cum si de unde sa incep.Se uita la mine si zambeste incercand parca sa ma faca sa imi dau seama ca e o pierdere de timp,ca oricat as sta sa o privesc,sa o analizez nu as ajunge la o concluzie.
O intreb de ce?Ma priveste cu un zambet ironic si spune : Omul este un univers,tot timpul din lume nu te-ar ajuta sa il descrii,omul este ca o carte,judecata dupa coperta.....si chiar daca o citesti la final, iti dai seama ca poate nu a meritat.............( zambeste iar ) si daca simti ca a meritat,si daca ti-a placut ce ai citit cu timpul vei uita si vei ramane poate doar cu o fraza din acea carte de care iti vei aminti din cand in cand.
Continui sa ma uit la ea...sa o analizez.....si imi dau seama ca Ana e o fata cu bune si rele,ca fiecare persoana de pe acest pamant...........dar in acelasi timp diferita,unica ,si ea stie asta, dar nu vrea sa recunoasca.Se vede pe chipul ei ca are o dorinta,imi dau seama ca sufera dar ea stie atat de bine sa ascunda acest lucru ca ma intreb de ce nu ii s-a adecvat acel rol de care nu era multumita pentru ca in final ar fii luat acel oscar al vietii.Continui sa o privesc si iar o intreb :
- De ce te minti singura,ce astepti?Nu zice nimic,doar priveste in gol incercand daca se poate sa dispara si sa nu de-a explicatii nimanui nici macar ei insasi.
-De ce iti este frica si cine ti-a luat zambetul si inviorarea de alta data?
Sta o clipa,ma priveste si imi cere o tigara......trage un fum si imi spune :
-Stii,fumatul nu e bun,te doboara incet ,nu e ironic? stim ca tigarea afecteaza organismul si totusi dam bani pentru asta! Si atunci cand avem ocazii de suparare.............cretini cum suntem...........ne aprindem o tigara sa ne linistim.....hm.....cum putem sa compensam o suparare cu o ranire a corpului?
Dau din cap intr-un fel aproband ce spune si incerc sa continui conversatia:
-Si tot nu ne lasam de fumat .....
Se aseaza comod pe scaun,se uita la mine ,apoi se ridica si ma intreaba:
-Cand te privesti in oglinda ce vezi?
O clipa am ezitat ,si dupa cateva secunde am vrut sa ii raspund : ma vad pe mine.........dar am tacut...nu stiu cum dar am simtit ca nu asta era raspunsul,ciudat nu? ea continua....
-Ma uit in oglinda zilnic (zambeste) dar vad lucruri diferite de la o zi la alta asa ca un portret nu imi pot face,nu imi poti face,cu fiecare secunda ce trece in viata noastra ne schimbam,fizic si psihic.Ce am vazut ieri,poate ce am crezut ca vad azi nu mai e,si ce o sa vad maine azi nu e!
In timp ce imi vorbea ma privea nedumerita,astepta poate o reactie a mea,dar si-a dat seama ca nu am ce sa zic,pentru ca intelegeam si nu intelegeam ce spune.Dupa un moment de tacere raspund:
-Vad ce vreau sa vad,de fapt ce vrem sa vedem toti!
-Aha...
Mai imi aprind o tigara,si ma gandesc...ce sa mai zic,pentru ca Ana imi parea atat de complicata in felul ei incat nu stiam de unde sa incep si cu ce sa termin.Ma relaxez o secunda si imi aduc aminte cum am pornit aceasta discutie,de ce ea se schimbase atat de mult,de ce gandea cum gandea si de ce nu mai e ca inainte.
-De ce esti cum aici? o intreb
-Stii, am plecat la un drum,un drum care eu credeam la momentul respectiv, ca e cel bun pentru mine,am incercat sa disfrut de tot,bun sau rau,si la un ocazie dat m-am oprit,am poposit intr-un loc necunoscut de mine.Mi-am spus ca trebuie sa incerc,sa vad cum e,sa ma adaptez,si am inceput sa visez mult prea departe,am petrecut clipe de ținut minte placute trupului si sufletului...si m-am trezit.Cand mi-am dat seama ca o treapta a scarii pe care urcam s-a rupt, am cazut....dezamagita am incercat sa ma ridic si sa urc din nou,dar nu mai puteam fara acea treapta,si am renuntat .Acum imi nu imi raman decat amintirile,placute ce e drept,dar încărcate de dezamagire.
Se aseaza din nou pe scaun si zambeste spunand :
-Cat de naivi suntem nu?
-Naivitatea face parte din noi,din viata.Ce nu te omoara te face mai puternic, ii zic.
-Da,ce nu te omoara...........lasa rani adanci ! raspunde.Am continuat in acel loc,incercand sa uit,dar nu puteam,cu fiecare zi gandurile erau tot mai intense,pana am ajuns la concluzia ca nu ma simteam bine acolo,ca nu era ce vroiam,nu eram multumita,ma simteam omul nepotrivit in locul nepotrivit....
-La momentul nepotrivit...o intrerup....
-Nu,nu......ciudat, dar eram la momentul corespunzător intr-un loc nepotrivit.Si cu toate astea simt ca asa a fost sa fie,sa descopar acele lucruri straine mie....pentru ca de atunci avea sa se schimbe viata mea,in bine sau in rau...nu stiu.Nu stiu daca acel clipă a fost menit sa ma faca sa imi dau seama ca nu eram unde ar fii trebuit sa fiu.Cand am realizat asta...nu am avut eficacitatea sa plang cu toate ca simteam nevoia...de ce?
Eram atenta la gesturile ei,la expresia fetei , la privire..... :
-Atunci de ce nu iti schimbi telurile in viata,de ce nu o iei de la inceput? Se ridica iar,intr-un fel deranjata de intrebare,se uita pe geam dupa care isi indreapta privirea catre mine :
-De ce ?! Pentru ca sunt mult prea egoista fata de viata,pentru ca nu am curajul si demnitatea de care ar trebui sa dau dovada.....pentru ca imi este frica si poate pentru ca imprejurarile nu imi dau voie ! Pentru ca in acest moment m-ar face fericita un solitar lucru....la care visez inca, dar stiu ca ar fii imposibil.
-Daca vrei ceva cu adevarat in viata..........( nu apuc sa termin fraza ca ma intrerupe cu alt zambet si mai ironic)..
-Chiar crezi asta? Nu fii ipocrit !
O ascultam,incercam sa ii aduc un argument la fiecare fraza pe care o spunea,dar simteam ca nu asta vroiam sa zic cu adevarat,ii dadeam dreptate intr-un fel,de fapt stiam ca are dreptate.
-Vad lucruri noi din perspectiva a ceea ce inteleg deja : viata e o calatorie,cearta un razboi... si de fapt viata mea este creatia mintii mele si fac multe pentru aceasta creatie prin metafora,in general ne amagim cu metafore gresite si suntem orbi fara ele.Am intalnit cu totii ceva ce n-am reusit sa intelegm,dar am crezut cu aroganta ca am inteles pentru nu putem concepe,existenta dimensiunii la care suntem orbi.
Incet incepeam sa o inteleg sau cel putin asa credeam,si am vazut ca Ana era constienta ca este unde partea egoista a naturii omului a dus-o,este intr-un loc al universului unde a avut parte de revelatia unei realitati variate de cea in care participa in viata de zi cu zi,ca a fost intr-un loc care detinea o calitate unica exceptionala,"un loc sfant" al universului privat.
Ca a avut parte o clipa, de aceea fericire,implinire si iubire,era constienta ca era prea elegant sa fie adevarat dar nu imposibil,ca a trecut in cateva momente prin toate expresiile faciale distincte de baza : bucurie,tristete,teama,furie,dezgust si surprindere.M-a facut sa inteleg ca a fost lasa,ca nu a avut curajul sa fie unde a vrut,ca totul statea in puterea ei de a alege,si ca nimic nu e ceea ce pare.
Ana..............intr-un cuvant in Ana ne regasim toti,toti suntem Ana,sentimentele noastre se nasc din relatiile cu ceilalti,care se dezvolta pe masura ce trecem prin viata,pe masura ce personalitatea noastra creste sau scade.Ca suntem tarati de noi forte stranii,dorinta si ratiunea ne trag in directii opuse.Vedem drumul cel drept , vrem sa il urmam, dar tot pasim pe cel gresit.
Intotdeauna din pacate sau poate asa e firesc,vom fii in contradictoriu cu Eul nostru,intotdeauna ne vom pune intrebari grele cu raspunsuri usoare si intrebari usoare cu raspunsuri grele.In fiecare dintre noi se afla Ana ,in fiecare dintre noi exista Eul suprem.