FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Paris

Trimis: 04/01/2011 16:38

N-am fost niciodată la Paris dar am auzit că este superb.În noaptea în care mi-ai luat mâna şi mi-ai strâns-o atât de înflăcărat am ştiut că vrei să facem ceva.Ai spus :hai să mergem să vedem Parisul.Răsăritul ne va prinde sărutându-ne sub Turnul Eiffel,apoi vom merge într-o cafenea.Vom bea cafea şi vom mânca croissanturi cu dulceaţa.Am roşit puternic,am ezitat o clipă,m-am ridicat până la nivelul urechii lui."Hai să mergem"
Mi-a sărutat bucuros buzele şi am tremurat uşor de emoţie în strânsoarea acelor braţe puternice.Nu ştiu cum am ajuns acolo,totul a fost ca un vis dar a fost exact cum a prezis el.Soarele abia născut din pântecul noii zi strălucea fericit pe albastrul cerului de mai.Era o dimineaţă răcoroasă.Mi-a pus hanoracul lui pe umeri.Îi simţeam aromă şi nu mai vroiam să il dau înapoi.Ah,turnul Eiffel..ce minune!Ce îl făcea atât de grandios nu era structura impunătoare ci chipul lui profilat pe scheletele de argint."Uite,îmi arată el bucuros ca un copil mic.Turnul Eiffel seamănă cu un A gigantic.A de la Ana".Am început să râd.M-a sărutat pe frunte şoptind "iubita mea Ana".Eram aşa fericită.Am cutreierat străzile Parisului în căutarea unei camere în care vom petrece noaptea.Un cuplu de bătrâni şi-au întins cheile dinaintea noastră.Clinchetul drăgălaş cu nuanţe de metal ne-a atras atenţia.El a vorbit.Eu,cu toate că nu înţelegeam nimic îi ascultam franceză fluentă care mi se părea o romanţă cântată de trilul unei rândunici.Vocea lui groasă dar blândă mă urmărea în vis în fiecare noapte şi sărutările lui ziua sub stele.Mi-a zis odată că.."stelele sunt şi ziua pe cer numai că noi nu le vedem.Ele stau mereu acolo"
Bătrâneii ninşi în cap de o zăpada deasă şi blândă ne-au condus la cameră noastră.Un pat,un scrin cu o oglindă mare,baia era pe hol,o fereastră mare deasupra patului şi un covoraş micuţ în mijlocul camerei.Destul de drăguţ şi comod.Am cutreierat toată ziua prin Paris.Am văzut operele unor pictori celebri.Am admirat culorile de pe dreptunghiurile de pânză înrămate elegant şi puse la loc de cinste.Am văzut filmul în care se povestea viaţă tumultoasă a lui Edith Piaf.I-am ascultat cântecele care îţi trimiteau fiori pe şira spinării.La sfârşit am vărsat câteva lacrimi pt eroină iar el mi-a strâns mâna ca drept încurajare.Seară în sfârşit venise.Ne-a găsit istoviţi,îmbrăţişaţi,şoptindu-ne vorbe dulci siropoase.Pe geamul de deasupra patului răsărea misterioasă luna de sub perdeaua de fum ce o învăluie întocmai voalului unei arăboaice.Stele sclipeau luminându-ne visele.Am adomit cu capul pe pieptul lui şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost sărutarea dulce de "noapte bună".
"Je t'aime,mon cherry"