FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Sub însemnul dragonului- Romanul meu (inca neterminat)

Trimis: 19/12/2010 18:51

I. Un regat numit Jadenne

Razele soarelui scăldau acest continent în lumina lui de mii de ani. Dar acest continent pur nu văzuse niciodată, de îndată ce primele flori acopereau sufletul rece al pietrelor, faţa rea şi sângeroasă a războiului.
Regele Dominic, al regatului Jadenne, primi într-o zi ca oricare alta, nişte străini îmbrăcaţi în robe negre. Ei ziceau că veneau de departe, special ca să vorbească cu regele.
-Ce vă aduce pe aici? întrebă suveranul.
Maiestate, suntem aici ca să vă propunem ceva, zise unul dintre străini dezvăluindu-şi colţii ascuţiţi şi sclipitori.
În momentul în care oaspetele zâmbise un murmur se auzi în toată sala. Servitorii erau îngrijoraţi de originea acestor oameni.
Regele nostru, Orgar Întâiul, vă salută, Mărite Rege.
Şi atunci îşi lăsă roba să cadă. Slujitorii, speriaţi de ciudata înfăţişare a străinului, scoaseră un strigăt.
Cine sunteţi? spuse pe un ton îngrijorat regele.
Hihi hi!! Eu sunt Dralern, servitor al ţinutului Valkyr, şi în același timp mesager regal.
Ce vrei de la noi?! îngână Dominic.
O nimica toată, maiestate. Vă vrem regatul. Hahaha!!! începu să râdă Dralern, dându-şi urechile pe spate.
Toţi din sală simţiră un fior pe spinare când observară urechile de lup ale străinului.
Cine te crezi să vii aici şi să ne pretinzi regatul? tună regele.
Veţi regreta dacă nu ne acceptaţi oferta, şuieră celălalt.
Dispăreţi înapoi de unde aţi venit. Spuneţii regelui vostru că nu ne vom preda niciodată! strigă împăratul.
Roawrrr! Veţi vedea voi! zise Dralern întorcându-se cu spatele şi în acelaşi timp dispărând.
Regele se aşeză mai comod în tronul său şi îşi puse mâna pe coroana regatului, care era chiar în dreapta lui. “Oare am confecționat bine că am pornit un război cu regatul Valkyr? Dacă toţi strămoşii mei se vor răzbuna pe mine în lumea de apoi, pentru că nu am reuşit să menţin pacea?” se întrebă el îngrijorat.
Maiestate, zise sfătuitorul său. Nu credeţi că ar necesită să adunăm toţi oamenii din regat care pot să lupte?
Ca trezit din vis regele nu-i răspunse şi părea puţin buimac.
Vă preocupă ceva, maiestate?
Aaa, nu, nu mă preocupa nimic.
Acest sfătuitor al său era un elf tânăr dar înţelept. El îl ajuta de fiecare dată să hotărască ce era mai bine pentru popor.
Elkir, tu chiar crezi că e bine să începem un război?
Nu există altă alternativa, sire. Trebuie să începem să recrutăm trupe.
Bine, dă poruncă să fie anunţaţi cei mai buni luptători din ţară. Ne vor ajuta să alegem tineri cu abilităţi foarte bune şi îi vor şi antrena.
Am înţeles, Maiestate.
Uşile mari de argint se deschiseră iar sfetnicul dispăru prin poartă.
La câteva săptămâni de la venirea lui Dralern în Jadenne, se porni războiul. Trupele inamice atacau satele şi omorau oameni nevinovaţi.
După un an de război, nişte magi, apărură la poarta castelului. Cerură o audienţă regelui ca să vorbească cu el ceva foarte important. Robele lor de colorație firicelului de apă erau acum prăfuite şi cârpite. Se prezentară în faţa regelui într-o stare mizerabilă.
Ce vă asigură pe aici, stimaţi magi? întrebă regele, curios fiind de ce magii îşi abandonară grotele ca să vină să-l viziteze.
Maiestate, zise unul dintre ei într-un suflet. Noi credem că regele Orgar este un fost mag, pe nume Elixir, pe care noi l-am exilat în regatul Valkyr. Cred că acum vrea să se răzbune pe tot regatul pentru ce s-a intâmplat.
Chiar aşa? Dar de ce l-aţi exilat?
Pentru ca el făcea vrăji din vechea carte interzisă.
Am auzit că acele vrăji sunt periculoase şi malefice.
Da, maiestate.
Regele căzu pe ganduri. “Oare ar trebui să chem un profet la curtea mea ca să mă sfătuiască cum să câştig războiul?”
Elkir! urlă regele.
Da, maiestate?
Nu crezi că ar fi de trebuinţă să chemăm un profet care să ne sfătuiască cum să încheiem războiul?
Ar fi o idee nemaipomenită, Maiestate! Chiar acum mă duc să dau sfoară în ţară!
După câteva săptămâni, în care regele îşi muşca buzele de nerăbdare, un profet se ivi la poarta palatului.
Cum ajunse în faţa porţilor strigă la străjeri să-i dea drumul înăuntru căci a venit profetul.
De ce te-am lăsa înăuntru, cerşetorule? zise îngâmfat una din gărzi.
Omul care semăna cu un cerşetor era chiar profetul, dar din cauza hainelor cu care era îmbrăcat semăna cu un cerşetor. Aflat într-o situaţie ciudată, gardianul îl chemă pe Elkir.
- Omul acesta a venit la poarta şi ne-a strigat să-l lăsăm înăuntru căci a venit profetul, zise garda.
-Duceţi-mă la el, ordonă autoritar Elkir.
Bine! Pe aici stimate domn!
El fu condus până la locul cu pricina.
Tu chiar eşti profetul? întrebă sfetnicul.
Da, cine crezi că sunt? Sunt chiar profetul Jadir.
Mă scuzaţi pentru purtarea neadecvată a gărzilor.
Nu este nimic, zise el, schiţând un zâmbet.
Însoţit de profet, Elkir îşi anunţă intrarea în sala regală.
Maiestate, dânsul este chiar profetul Jadir.
Ah! În sfârşit! strigă de bucurie regele.
După acestă ieşire, Dominic se roşi puţin din cauza reacţiei sale.
Sunt onorat că m-aţi chemat la curtea dumneavoastră, Maiestate!
Ai avut vreo viziune? întrebă suveranul, fără să-şi poată ascunde nerăbdarea de pe chipul său.
Da, răspunse profetul.
Spune, te rog!
Războiul acesta va mai dura mult, maiestate, începu el .
La auzirea acestei veşti împăratul căzu pe gânduri.
Numai la venirea pe tron a fiului următorului împărat, Maximilion, un copil se va naşte. Acest copil va purta însemnul unor creaturi mistice. Mai târziu împlinirea a 18 ani ea va veni la palat însoţită de creatura al cărei însemn îl poartă. Ea va cere să lupte în acest război, pentru a-şi răzbuna părinţii.
O să fie un om atât cu înzestrări magice, dar şi cu abilităţi de luptător.

II. Arihna

1.

După 100 de ani de război, timp în care regatul Jadenne devenise un regat pustiu şi neroditor, din cauza suferinţelor, se născu în sfârşit copila care urma să îndeplinească profeţia.
Era fiica unor nobili, care trăiau într-un sat de la marginea regatului, numit Kronikels. Părinţii ei erau Fabienne de Kronikels, iar tatăl său era Enkiden de Kronikels.
Mama sa era o femeie inteligentă şi frumoasă. Existau zvonuri în regat că ea era cea mai frumoasă, dar nimeni nu ştia sigur cum arăta iar aceasta rămânea doar un zvon.
Ea nu a avut un nume decât la vârstă de 1 an. Aşa era tradiţia şi trebuia respectată. Mama ei se plimba pe malul râului Sur. Deodată auzi un susur. Curioasă din fire se avântă în direcţia sunetului. Dar mare-i fu surpriză când se scoate din somn pe fundul unei grote. Căutând o ieşire, găsi o inscripţie pe piatră. Ea ştia toate limbile din regatul ei, inclusiv cele străvechi. Descifră uşor simbolurile şi descoperi uimită un nume: Arihna. “Ce nume frumos.” se gândi ea. “I s-ar potrivi excelent fiicei mele.” Găsi o ieşire şi când se întoarse acasă îi spuse soţului său de nume. El fu de acord şi numele îi rămase Arihna.
În timp, ea creştea şi se făcea din ce în ce mai frumoasă. Când ajunse la numai vârsta de 4 ani ea promitea să devină o magiciană foarte bună, dar şi o luptătoare desăvârşită. Dar cum în timp profeţia se pierduse, nu se mai ştia nimic de copilul care va aduce pacea.
Într-o zi, Arihna se juca nestingherită cu un fluture. Ea mai avea şi nemaipomenita tărie să poată vorbi cu animalele. Mama ei torcea în fundul grădinii, iar tatăl său negocia cu un negustor. Viaţa era foarte frumoasă în Kronikels, iar copila găsea mereu ceva de făcut.
Deodată, se auzi un zgomot ce semăna cu tropotul cailor. Tatăl său întoarse curios capul să vadă despre ce era vorba. Observă îngrozit că trupele inamice năvăleau peste sat.
-Fabienne! strigă el, acceptând să se vadă o urmă de nelinişte în sufletul său.
-Da? răspunse ea calmă.
N-am crezut că vom fi atacaţi, dar uite-i cum năvălesc peste sat! Dute cu Arihna la râul Sur. O să vin şi eu în câteva momente. Trebuie să ajut la evacuarea satului.
Bine! îngâimă ea speriată.
În acel timp, Enkiden îi spuse negustorului,care îl aştepta cu sufletul la gură, despre invazie.
Oh nu! Soţia mea! Copii mei! Trebuie să plec! urlă negustorul disperat.
Din fericire satul era destul de mare şi invadatorilor le-ar fi luat mult să-i omoare pe toţi. Dar totuşi asta se întâmplă.
Haide, Arihna! zise mama cu inima bătându-i de să-i iasă din piept.
Dar unde mergem, mami?
La râul Sur! spuse ea trimiţându-i un pupic.
Enkiden venise şi el între timp şi o sărută pentru ultima oară.
Acum plecaţi!
Dar nu vi şi tu, tată? îngână ea cu inocenţa ei obişnuită.
Ba da ! O să vin imediat!
Fabienne luă copilă în braţe şi plecă pe uşa din spate. Pe urmă ce ieşise din sat, şi se credea în siguranţă, se opri puţin. Dar ea nu ştia că în spatele copacilor se afla un inamic. Un vâjâit se auzi şi o săgeată îi străpunse pieptul.
Mama! strigă speriată Arihna.
Dute! Fugi! zise Fabienne încet.
Mama! mai spuse ea cu ochii înecaţi în lacrimi.
În acest timp şi tatăl ei fu lovit de lama rece şi însângerată a unei sabii. Arihna fugi spre râu. Dar când se întoarse văzu fostul sat în care locuise si porni in plâns.
Oh nu! îngână ea tristă.
Observă cum trupele inamice revendicau bunurile foştilor vecinii. Rămase înţepenită astfel gândindu-se la trecut. O trezi numai un fâlfâit de aripi. Fetiţa se întoarse si văzu o creatură mare şi elegantă în faţa ei. Îşi şterse uşor lacrimile de pe obraji.
Ce eşti tu? întrebă ea, cu ochii sclipindu-i de curiozitate.
Eu? zâmbi ciudata creatură.
Da! zise ea încă sughiţând din cauza plânsului.
Eu sunt o creatură mistică, continuă el perindându-se prin faţa ei, şi mă numesc....Silver.
Dar ce eşti?! îngână,dezamăgită de răspunsul lui.
Un dragon! Nu ştiai?
Nu!
Arihna se uită cu ochii ei mari la el iar dragonul începu să râdă.
Se pare că nu ştii prea multe despre omenirea asta, aşa-i?
Hmm, nu...
Păi atunci lasă-mă să te-nvăţ!
Hmmm.... Bine! strigă ea plină de încântare.
Dragonul îi arătă drumul şi ea îl urmă. Trecuseră mai multe movile şi ajunseră la râu. Acolo Silver îi spuse să se urce pe spinarea sa, dar fetiţa nu acceptă de prima dată, şi se lasă rugată şi a doua oară. În final se suise pe spatele lui şi constată stupefiată ce fină era dermă lui. Îşi întinse aripile mari iar încet, dar sigur, se ridică în aer. Arihna strigă de uimire văzându-se la aceea înălţime. Muşchii se contractară iar ei începură să zboare.
Chiar! Nu mi-ai spus cum te cheamă! zise dragonul.
Arihna! răspunse cu mândrie.
Frumos nume!
Mulţumesc!
Trecură munţii şi văi şi ajunseră în faţa unei câmpii. Acolo Silver coborî în faţa unei grote. Fetiţa se dădu uşor jos de pe spatele lui şi intrară amândoi în ea. Era îmbodobită cu tot felul de picturi ale marilor pictori din Jadenne. Era plin de cărţi aşezate frumos şi ordonat pe rafturile care se întindeau cât vedeai cu ochii. Rămase uimită când văzuse acolo volume dispărute de cărţi, inclusiv cărtile strămoşilor. Aruncă o privire curioasă prin toată sala iar ea se întristă din nou gândindu-se ce mult i-ar fi plăcut acele cărţi mamei sale.
Ce este? întrebă dragonul.
Mie dor de mama! îngână ea printre lacrimi.
Silver se uită la ea plin de compasiune şi o luă în braţe. Fetiţa se ghemui la pieptul lui şi începu să plângă cu lacrimi de crocodil. El îi explică cu greu că unde ajunse mama şi tatăl ei era un tărâm foarte frumos, dar asta nu o consolă. Ea dorea ca ei să fie cu ea şi s-o strânga în braţe. Se potoli abia ulterior aproximativ 3 ore.
Te simţi mai bine acum? întrebă grijuliu el.
Da...răspunse Arihna.
Vrei să te învăţ vrăji care le sunt încă necunoscute poporului tău?
Da!
Vrei să te învăţ să lupţi mai bine chiar decât Maestrul Wallen din ţara voastră?
Da!! strigă cu încântare.
Dar va trebui să locuieşti aici şi va trebui să-ţi dai toată silinţa.
Da! Oricum nu mai am unde altundeva să mă duc... oftă ea.
După asta, Silver porni înspre fundul peşterii, iar fetiţa îl urmă. Ajunseră la ceea ce ar fi trebuit să fie un pat uriaş. Deloc confortabil, era facut din piatră acoperită cu fân.
În ăsta trebuie să dormim?!
Nu dormim. În ăsta dorm eu. Tu o să dormi acolo. Îl ţin special pentru vizitatori de marimea ta, râse el.
În faţa ei se profila un pat de dimensiuni satisfăcătoare, acoperit cu un cearşaf de mătase. Plapuma era creată din lână de oaie, un soi regesc şi învelită în satin. Numai în palatele regalităţii găseai aşa ceva. Pernele erau confecţionate din cele mai fine pene de gâscă. Patul, ce arăta mai mult a baldachin, era înconjurat de nişte perdele de Edelweiss, celebre în regatul Jadenne.
De unde ai tu aşa ceva?! Întrebă nedumeriă Arihna.
Păi am şi eu sursele mele...
Wow!! În viaţa mea n-am mai dormit pe aşa ceva!! Chiar dacă fac parte din nobilime, numai regele îşi poate pernite aşa ceva!!!
Mă bucur că îţi place locuinţa mea, tânără doamnă.
O ador!!! strigă încântată ea.
Şi mai am ceva pentru tine... zise Silver scoţând de la posterior o cămaşă de noapte din mătase.
WOW!!! Mulţumesc muuuuult!!! Nu ştiu cum să te răsplatesc!!!
Nu trebuie decât să fii cuminte şi ascultătoare cum ai fost şi până acum. Acum stingerea!
Bine! Seară bună!
Noapte bună şi ţie!
Dragonul suflă în lumânare şi întunericul înghiţi camera.

2.

Ziua fu întampinată de cântecul duios al păsărelelor. Arihna deschise ochii ușor şi privi către peştera imensa. Când întoarse capul în direcţia patului lui Silver , nu reuşi să îl zăreasca. În faţa ei apăru o creatură mică, cam jumătate cât ea.
-Ce eşti tu? întrebă curioasă ea.
-Păi, eu sunt o zână a pădurii. Vezi tu, în mulțimea asta există mai multe feluri de zâne: în regatul Jadenne, de exemplu, sunt zânele luminii.
-Zânele luminii?! Dar nu le-am văzut niciodată.
-Tu nu le-ai văzut, dar ele există. În regatul Valkyr, sunt zânele întunericului, în Regatul Îngheţat sunt zânele de apă, zise mica creatură încet.
-Am înţeles. Am aflat atât de numeroase lucruri de când am venit aici... Dar cum te cheamă?
-Mă numesc Kardel. Dar tu?
-Păi, eu sunt Arihna. Acum hai să mergem să îl căutăm pe Silver.
-Nu trebuie, draga mea, se auzi o voce. Aici sunt.
-Silver?!întrebă uimită Arihna.
-Da, eu sunt, numai că în forma mea umană. Numai astfel te pot învăţa secretele mele. Acum haide, vino după mine.
Cei doi intrară în camera pe care Arihna o văzuse cu o zi mai devreme. . Silver se opri deodată şi luă o carte de pe raft.
-Asta ar trebui să fie bună pentru început, zise el şoptit.
Cu cartea aleasă se îndreptară spre altă cameră, pe care ea nu o mai văzuse.
~Va urma~