FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Conditia umana?

Trimis: 18/01/2010 13:00

Multumesc prietenilor mei Ramona si Andrei!

Am închis ochii şi am lăsat spiritul, conştiinţa şi sufletul să zboare.Mi-am golit mintea de prejudecăţi şi am eliberat-o spre o altfel de cunoaştere.Au ţâşnit sălbatice şi sentimentele,care au ţipat de durerea libertăţii,scăpând din infernul în care au stat prizoniere o viaţă,fără scăpare,având drept gardieni prejudecăţile moştenite.Le-au ţinut prizoniere cenzurându-le,nelăsându-le să existe prin ele însele.
Toate au plutit deasupra pământului şi a cerului, contopindu-se cu Universul, purificându-se în lumina rece a lunii şi sterilizându-se in focul veşnic al soarelui.
Au revenit goale, pure,formând un tot infailibil, gata de a cerceta, de a cunoaşte adevărul despre mulțimea în care există.
_ Ce bine că aţi revenit, dragele mele!M-am simţit goală şi singură fără voi...
_ Te-ai simţit aşa cum eşti,îmi şopti Conştiinţa.
În salonul eului meu pustiit, adevărul acestor cuvinte au avut efectul unui cuţit răsucit în rană.
_ Nu uitaţi,eu sunt cea care v-a eliberat, am spus revoltată.
_ Tu, eşti cea care ne-ai cenzurat,mă întrerupse sec Altruismul.Vrei adevărul?Suportă-l, aşa cum am făcut şi noi!
_Sunteţi împotriva mea, voi cele pe care le-am ţinut tot momentul aproape de mine?Nu înţeleg...
_ N-ai să înţelegi nicicând atâta timp cât te gândeşti doar la tine.
_ Doar la mine?am bâiguit nemulţumită.
_ Atunci îndată ce ai conceput bine, te-ai gândit în egoismul tău, la cum te vei simţi când vei oferi...doreai satisfacţii şi recunoştinţă în loc.
_ Nu este adevărat!am protestat vehement.Am ajutat fără să pretind nimic in schimb, am dăruit din suflet şi compasiune...
_ Mila,când nu este însoţită de iubire, este mai ofensatoare decât dispreţul, se auzi o voce aspră in mintea mea.
_ Am convenit cu voi să vă eliberez, pentru a putea înţelege mai bine condiţia umană, pentru a putea înţelege adevărul despre lumea în care trăiesc, despre frica de necunoscut,v-am eliberat să-mi veniţi cu altceva, decât cu ceea ce aţi plecat...iar voi, ce faceţi, mă judecaţi? Ar necesită să fiţi recunoscătoare...
,,Am ajutat fără să pretind nimic în schimb,,îmi răsună în minte propria-mi voce,ca un ţipăt de uliu înfometat ,ce se repede să-şi devoreze prada.
_ Ce simţi?se auzi vocea blândă a iubirii.
_ Sincer? Durere.
_ Păstreaz-o în mintea ta şi vino cu noi!Ai încredere! Închide ochii şi priveşte în interiorul tău...Nu şti nimic...renaşti...
,,Omul când se naşte e ca o pânză goală,,imi răsunară în minte cuvintele unei prietene.Vorbele ei au fost ultima legătură cu ex-egoul meu.
Sunt o pânză goală...
Simt că mă eliberez, că mă ridic de la pământ, că plutesc deasupra infinitului.M-am oprit într-un loc, în care nişte fiinţe mari, ţineau lipite de corp, altele asemeni lor, mai mici.Priveam fără să văd,priveam fără să ştiu...Le studiam curioasă.
_ Sunt maimuţe cu puii lor,se auzi o voce blândă, în mintea-mi golită.Ce simţi?
_ Nu ştiu...
_Căldură şi admiraţie, mă ajutară să definesc Sentimentele.
_Zâmbeşti...spuse vocea blândă.Acest sentiment este iubire şi protecţie maternă.Vino,vino şi priveşte în oglinda apei!
M-am supus.Un chip străin, luminos,imi zâmbea.
_ Cine eşti tu? am întrebat timid.
_ Imaginea ta,răspunse şi dispăru odată cu cerculeţele formate prin contactul mâinii.
Am retras-o speriată de ceea ce-am simţit.
_ Hm! Fiori reci, moi şi umezi...apă,spuse Senzaţia amuzată de reacţia mea.
Am dus degetul spre buze. Apa mi-a plăcut.Mai doream...
_ Ţi-e sete, imi spuse vocea amuzată.
M-am oprit brusc.
_ E bine ce fac?
_ Da,e bine. Bea apă!Nu-ţi fie frică!Lasă-te condusă de simţuri atunci când eşti în natură.Nu există niciun pericol, e inofensivă, pură...
_ Ce este natura?
_ Natura este tot ce te inconjoară...
Şi m-am trezit trăind câte zece secunde în fiecare element al ei.Am fost pe rând:lacul cu peşti,soarele , luna, ploaia, pomii, florile, grâul, cerul, stelele,cele patru anotimpuri,munţii...tot, tot ce reprezintă natură.
_ Ce simţi? se auzi vocea blândă a Iubirii.
_ Nu ştiu să definesc , dar îmi place.
_ Natura îţi dă zilnic exemplul de a trăi...ea este armonie, linişte, viaţă, renaştere,beatitudine, pace, puritate...
M-am lăsat invadată de toate aceste sentimente şi m-am simţit...
_ În siguranţă, interveni glasul ecou al Sentimentelor.E bine?
_ Da,am răspuns relaxată.
_ Să mergem mai departe,să aflăm adevărul până la capăt,răsună din nou vocea aspră, baritonală.
_ Adevărul? Ce este adevărul?
_ Adevărul ne face liberi, ne determină să suportăm consecinţele realităţii fără să fim nevoiţi să ne îngreunăm conştiinţa, ne dă sentimentul de uşurare prin ceea ce implică ea:libertate,demnitate, mândrie, lipsa compromisurilor...
Vocea aspră se opri.
_ Uf! Nu înţeleg nimic!
_ Vei înţelege.Vino!
_ Tu cine eşti?
_ Eu sunt Adevărul...Vino!
M-am furişat nesigură printre copaci, ascultând concertul pădurii,simţind căldura soarelui şi mângâierea vântului.
Un sunet prelung,hârâit, spintecă liniştea impunându-se o vreme, apoi dispăru, înlocuit fiind de un altul nedefinit.
_ Ce se aude?
_ Copacii căzând...oamenii îi taie...
_ Oamenii? Ce sunt Oamenii?
_ Vino!
Am rămas înmărmurită...
_ Arată ca mine!Deci ,eu sunt om?
Sunetele începură din nou. Cu fiecare lovitură aplicată trunchiului,simţeam...durere...mi-a revenit în minte acel sentiment...durerea.
_ De ce fac asta oamenii?
_ Pentru confort,răspunse sec vocea aspră.
_ Confort? Nu ştiu ce este si nici nu-mi doresc , pentru că doare.
În clipa următoare, uriaşul din faţa mea se prăbuşi gemând.
_ Nu mai trăieşte,este mort...răsună tunând vocea aspră.
Mi-am simţit faţa umedă.Din ochi curgea apă.Nu ştiam, nu înţelegeam ce se întâmplă.
_ Sunt lacrimi-izvorul durerii, al neputinţei şi al fericirii, îmi explică vocea ecou.
_ Nu-mi place durerea...
_ Ţine minte sentimentul şi fă tot posibilul ca oamenii să nu distrugă natura, mă sfătui vocea fermă a Conştiinţei.Depinde de fiecare om cum îşi alege să trăiască.Închide ochii şi vino!
Pluteam greu.Am văzut de acolo , de sus, doar durere.Am văzut peşti şi păsări ucise de apele poluate cu substanţe toxice, am văzut păduri defrişate şi arse, maldăre de gunoaie născând mizerii ce împrăştiau duhoare...am văzut ce nu văzusem până atunci, pentru că mintea mea refuza să accepte adevărul.
_ De ce se năpustesc asupra fiinţelor acelea?
_ Fiinţele acelea sunt leoparzi...le vor blana.
_Blana? Ce este blana?
_ Ceea ce le învelește corpul...
_Adică - pielea?am axplodat revoltată.
_Da.Îi ucid, îi jupoaie de blană pentru a confecţiona haine.
_ Nuuuuuu!Nu mai vreau să văd nimic, ajunge!Nu mai suport...De ce?Nuuuu!
_ Ai vrut adevărul? Suportă!
Am cunoscut ,trăind la intensitate maximă fiecare sentiment uman, urât.Lăcomia-oameni exploatând alţi oameni pentru a obţine puterea supremă-banul-dorindu-şi din ce în ce mai mult; sărăcia-oameni bolnavi, suferind de foame, de frig, de umilinţa neajunsurilor şi a mizeriei;minciuna, egoismul, dorinţa de a cuceri puterea- finalizându-se cu războaie în care oamenii se ucid între ei, iar mamele işi pierd sufletul odata cu moartea fiilor; am recunoscut credinţa fanatică a musulmanilor care se roagă la o vigoare divină, de cinci ori pe zi,o spoială de credinţă, prefăcută, care le reduce simţurile şi gândirea , determinându-i să recurgă la terorism; am știut şi celelalte credinţe în atotputernicul care experimentează prin scrierile lui să oprească fărădelegile omenirii, scrieri ce sunt doar ascultate în lăcaşul sfânt...odata trecut acel prag, oamenii rămân tot păcătoşi, înotând în mizeria ignoranţei şi a răutăţilor;am simţit durerea sevrajului, a dispreţului de sine a tinerelor ce-şi vând trupul,a soţiilor chinuite de conservatorismul căsniciei,femeia mamă-soţie,ades sacul de box al soţului misogin-acel nimic absolut al poftelor trupeşti, o prelungire inutilă a penisului- femeia soţie , conținând statut de menajeră şi roabă umilă a iubitului său, rezultatul moştenirii generaţiilor limitate..;m-au izbit în faţă hoţia, tâlhăria,automutilarea, isteria, panica, suicitul, ignoranţa, nesimţirea , abuzul,grotescul, corupţia,snobismul...cu fiecare lovitură primită, picam la pămănt, chinuită.Nu ştiu de unde am avut eficacitatea să mă ridic şi să merg mai departe...
_ Ajunge! Nu mai pot...nu mai suport!...dacă toate astea înseamnă condiţia umană, prefer sa mor, să nu mai exist!Nu vreau să dau naştere altor generaţii de monştrii.Refuz să fiu om!Categoric, refuz...
_ Nu plânge!se auzi vocea blândă a Iubirii,care a venit ca o mângâiere binecuvântată.E adevărat că oamenii se autodisrtug prin ceea ce ai trăit tu, dar aşa au ales ei...
_ Da, au ales în majoritate... sunt terminaţi ca specie, nu mai e nimic de făcut, se auzi din nou vocea aspră, baritonală şi dispreţuitoare a Adevărului.
va urma...sper ca nu am plictisit...este întâia mea incercare. :-)

Trimis: 19/01/2010 19:13

Abţine-te, pesimist înrăit!interveni răstit Iubirea.
_ Spun adevărul, sunt obiectiv...îşi apără numele vocea aspră.
_ Adevărul nu înseamnă doar nenorociri...
_ Hm!
_ Draga mea, adevărul este că îţi poţi alege cum doreşti să trăieşti...
_ Mda!Işi va alege să trăiască în iubire, înconjurată de ură şi răutate...să fim serioşi...aşa ceva nu se poate!
_ Ba da! îl contrazise categoric Iubirea.Dacă semeni vânt, culegi furtună.Iubirea naşte iubire, iar ura naşte ură.Urmează-mă!
_ Nu mai suport alta durere,şoptii vlăguită.
_ De data asta vei simţi iubire, ataşament, loialitate...tot ce ţine de frumos!
Auzul îmi fu mângâiat de sunete neînţelese, dar plăcute.
_ E muzica...pianul.Ce simţi?
Am oftat.
_ Nu ştiu...e bine...
_ Linişte şi armonie...se auzi vocea ecou a Sentimentelor.
_ Linişte şi armonie,am şoptit închizând ochii şi trăind acordurile minunate...Îmi place.Cine cântă?
_ Omul. Nu te mira, ai să vezi.... Vino!
Din nou am plutit într-o lume necunoscută mie.
Ajunsă la malul mării, m-am bucurat de lumina apusului de soare, ascultând plescăitul leneş al valurilor şi strigătul ascuţit al pescaruşilor ce pluteau parcă valsând.
_ Ce fac cei doi tineri?
_ N-ai să intelegi decat decat simtind...

_ Roberta, am vrut să fim doar noi, pentru că vreau să-ţi spun că...
Şti...mi-e greu să-ţi spun...
_ Ştiu Mario.Şi eu te iubesc!şoptii atrasă fiind de strălucirea din ochii lui, de sentimentele ce mă invadau în acele clipe.
M-a strâns în braţe lipindu-mă de corpul său.Buzele lui le-au atins nesigure pe ale mele,apoi a muşcat uşor, transformând tatonarile în săruturi pătimaşe, născând în mine sentimente si dorinţe excluzând margini.
Hainele au dispărut.Alergam râzând înspre mare.Apa era rece.Ne-am îmbrăţişat încălzindu-ne.Alge rătăcite mi se lipeau în părul umed, scoici ,avortate de timp, îmi înţepau tălpile.Trupurile noastre erau mângâiate de valuri.Ne-am abandonat în iubire, unindu-ne,devenind o singură fiinţă,devenind parte din mare,din apus , din algele abandonate de larg.
_ Vreau să fi numai a mea!spuse atingându-mi obrazul cu vârful degetelor.
_ Ha! Absolut orice minune ţine trei zile!
_ Ce mitocan insensibil!...am ripostat, dezgustată fiind de prezenţa Adevărului.
_Ai să-mi dai dreptate.Toţi încep aşa...bla -bla, mu-mu, iubita-n sus, iubita-n jos...pe urmă se transforma în stăpânul ei.Parcă-l aud: ,,adu dracului mai repede berea aia, să nu mă ridic la tine...proasto!
_ Termină!interveni promt vocea blândă.Ea trebuie să facă diferenţa, să aleagă cum va dori să trăiască .Nu trebuie să o influenţeze nimeni.Tu vezi doar partea urâtă, degradantă, a omului.Condiţia umană este ceea ce te defineşte ca individ, ulterior ce îţi alegi valorile morale şi spirituale.Prin intervenţia ta nu faci altceva decât să limitezi cunoaşterea, determinând-o să aibă reţineri, să-i fie frică, să nu mai fie ea însăşi.
Am continuat să simt muzica.Mi-am bandajat sufletul cu poezia, mi-am limpezit privirea cu imaginile de vis ale tablourilor şi sculpturilor,găsindu-mi liniştea în mesajul cărţilor.Am știut prietenia, am dăruit şi am primit iubire, necondiţionat.
M-am împăcat cu mine, acceptând omul aşa cum este el.
Acum deliberez.
Am ales.Sunt OM şi vreau să rămân aşa.
_ Te amăgeşti singură! râse sarcastic Adevărul.
_ Du-te dracului, râie!
_ Măi să fie...unde-ţi sunt manierele duduiţă?Poţi să-mi spui la ce concluzie ai ajuns?
_ Da.Oricât ar dori omul să-şi depăşească condiţia umană, nu poate, căci este condus de sentimente.Important este ca noi să nu ne lăsăm convinşi că tot răul duce spre bine,să-l combatem cât putem.Fiecare trebuie să-şi păstreze propriile valori, respingând nocivul relaţiei dintre oameni,distrugerea şi mai ales degradarea morală...

_ Mami,mami,unde zboară fluturii îndată ce aleargă?
_ Zboară către cer şi aleargă către flori,i-am răspuns zâmbinu-i blând.

Trimis: 14/02/2010 01:04

Da,e o apropiere periculoasa de moarte urmata de o distantare la fel de periculoasa de Adevar...e eterna oscilatie intre Eros si Thanatos.Orice minune tine mai putin de trei zile de fapt..mult mai putin pentru ca aceea minune suntem noi,adica momentul conceperii noastre,viata insasi,repezita peste masura spre a reimplini acest scop,acest cerc perfect.Evident ca indiferent ce abatere ne arunca in afara lasand memoria sa functioneze ca o coarda elastica ce ne trage din prapastia in care ne aruncam,inconstient de cele mai numeroase ori. Asta ar fi de ajuns sa dovedeasca ca intr-adevar omul nu isi poate depasi conditia si in acelasi timp sa mai si respire dar..cel mai incitant este ca omul poate insela atat iubirea cat si adevarul manipuland orice manifestare fireasca a lor,atat pe cele sincere cat si pe cele mai putin sincere.Suntem o specie care a dezvoltat o adevarata pasiune pentru absurd. "Traiesc pentru ca muntii nu rad si viermii nu canta." E adevarat ca eliberarea poate veni dintr-un esec,cand el e produs pe o minciuna,neexistand practic,doar teoretic,la fel si victoria.Adevarul e agentul ce tradeaza ambele realitati.E si normal sa se petreaca asa din moment ce singurul scop e asigurarea existentei. Sacrificiul de sine,pentru toate acestea,prin eroism si nu prin inconstienta,este Iubirea.

Trimis: 14/02/2010 01:07

aaa.... "Mami,mami,unde zboară fluturii îndată ce aleargă?
_ Zboară către cer şi aleargă spre flori,i-am răspuns zâmbinu-i blând."

Superb. :-)

Trimis: 14/02/2010 05:05

MH Alex a scris:

aaa.... "Mami,mami,unde zboară fluturii când aleargă?
_ Zboară spre cer şi aleargă înspre flori,i-am răspuns zâmbinu-i blând."

Superb. :-)

Alex, nu intamplator te-am rugat sa citesti...m-am saturat de ipocriti care se prefac ca inteleg,epatand prostia cu emfaza...pe scurt, esti singurul care a inteles adevarul lecturii mele.

Iti multumesc pentru lectuare.

Cu simpatie
Eu

Trimis: 15/02/2010 19:35

Trimis: 15/02/2010 23:22

Vom fi liberi cu adevarat numai atunci cand ne vom lepada de noi insine, cand vom muri psihic si vom invia spiritual, fara sa fim conditionati de ceva sau cineva.

Sunt sigura ca textul acesta este plin de semnificatii si intelesuri profunde care nu se pot traduce mot a mot . Din pacate pentru mine, nu stiu limba engleza.Amintesti in textul tau despre fericirea care nu poate exista in viata reala,despre liberul arbitru,despre intelegerea sinelui si dincolo de transcendental, despre pomul vietii, despre libertatea si visul de libertate...
Mi-ar fi placut sa vad cu ochii mintii acei copaci imensi descrisi in termeni literari.
O lume in care intunericul este lumina si lumina este intuneric.
M-am straduit cat am putut sa inteleg... cu siguranta mi-ar fi placut mult creatia ta daca ar fi fost scrisa in limba romana.
De ce ai ales lb. engleza?Cronicz locuieste in Anglia de ceva timp, dar niciodata nu a scris ceva in lb engl.Mi-as dori sa pot intelege de ce ai facut aceasta alegere.Nu ai suficient de multi termeni pentru a-ti exprima fidel gandurile?

Trimis: 15/02/2010 23:30

Da,i'm a pop culture product. Spre exemplu,cineva care crede ca Jim Morrison a fost sufletul geaman al lui Johnny Cash,you know.. :-)

Trimis: 15/02/2010 23:32

Si desigur sa nu uitam de aceasta noua stea nu demult rasarita,acel tanar de la VAST 8-)