FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: astept pareri

Trimis: 07/09/2007 12:11

“Noapte instelata...”

Ma uitam intr-un album de arta, pe la orele tarzii ale noptii, atunci cand se duce cea mai apriga lupta cu somnul, care, in cele din urma ne biruie.Ochii mi s-au oprit peste unul din tablourile lui Van Gogh, unul dintre pictorii mei preferati, numit “Cerul instelat”, dar cunoscut mai mult sub numele de “Noapte instelata”, pictat in 1888, ce se gaseste acum la muzeul Orsay din Paris.Din acest moment, nu stiu ce s-a mai intamplat cu mine, fie am adormit, visand ...o “noapte instelata”, fie m-am transpus atat de bine incat si acum cred
ca eu chiar am fost pe acest taram nocturn, plin de atatea semnificatii.Ascultam melodia “Starry, starry night”, melodie interpretata de Don Mclean, ce are la baza acest tablou .
Va invit sa retraim impreuna magia si feeria atmosferei...Inchideti ochii si calatoriti, alaturi de mine si de Van Gogh. Sst, ascultati:

Noaptea invaluise de mult totul, iar luminitele primelor stele se transformara in adevarate faclii, sperante ale sufletului.Atmosfera capata din ce in ce mai multa magie si feerie.Lacul facea legatura intre doua lumi, intre realitate si vis, intre suflet si trup.
Cerul parea un ciclon urias, ce ma atragea, ma prindea in mrejele sale,pe mine, acum fiinta ce apartineam intunericului, dand impresia unei prapastii nesfarsite.
Ma plimbam pe malul lacului, cu niste ochi admirativi si cercetatori, de-a dreptul contrastanti cu bezna albastra-negricioasa ce acoperea toata intinderea, cautand sa scap de toate lucrurile urate ale cotidianului, de toate problemele, demine insami, poate si sa ma regasesc, sau, mai bine-zis sa regasesc tot ce aveam mai bun, mai pur, insuficient explorate in viata de zi cu zi.
Lacul tremura la fel ca intotdeauna, dar pentru mine era ceva special, simteam un fior in tot corpul, la umbra copacilor batrani, luminati de farurile ce imprastiau mii de raze galbene-aurii, ce se reflectau si ele in oglinda noptii cea plina de taine.
Stelele devenisera niste puncte stralucitoare ce-mi explodau in petalele ce-mi ardeau ca doua vapai, iar infiorarea noptii ma coplesea, ma acoperea incetul cu incetul.Tacerea isi lasa amprenta asupra locului, provocandu-mi putina durere si frica, dar linistindu-ma in acelasi timp, era ca un calmant pentru sufletul meu.Simteam ca mi-a fost redata libertatea, simteam ca eram descatusata de tot si de toate, chiar si de gandurile mele; pentru întâia oara in viata.Ma simteam pasare si cred ca, de la distanta, cine privea inspre mine, vedes o pasare dornica de zbor si de plutire, de reverie, pace si liniste interioara vesnica.
Traiam mai puternic ca oricand fiece sentiment, desi eram singura in tabloul nocturn.Ah!, cat am gresit , nu eram singura, eram cu Dumnezeu si cu ingerii ce eclipsau peisajul inchis in care ma aflam, calauzindu-mi fiecare pas.
Cateva barci se leganau lent, o data cu visele mele...Ma asezasem la poalele unui sfetnic al noptii, mangaiere tainica a lunii pe chipul meu , copac ce ma dezmierda cu pletele firave ale sale.Acum ma linistisem complet, la fel ca tot acest taram de vis.
M-am trezit brusc la realitatea in care trebuie sa traiesc, desi parca nu vroiam-era prea elegant si nu puteam renunta la acea dispoziție de bine ce ma cuprinsese;caci se terminase melodia “Starry, starry night” si, o data cu ea, aceasta calatorie a sufletului meu, ce mi-as dori sa-mi fie intreaga viata.Dar cine stie ce va urma si ce ma va mai astepta, pe mine si pe voi toti?La urma urmei, viata ne ia prin surprindere, doar e un labirint, nu?

Trimis: 07/09/2007 12:13

Taram de vis, de poveste

Astazi am intrat pentru un timp intr-un taram de poveste, din care cu greu m-am putut sustrage, datorita frumusetii ce ma inconjura.
Am patruns intr-o lume in care parca nu as fi avut voie sa intru, de frumos ce era. Am fost “intampinata” de o “clasa” de brazi, de-o parte si de alta a soselei, toti “pudrati “ cu fulgi de nea, gata de a ne saluta prieteneste. Albul domnea peste tot, iar eu urmaream firul raului putna, in cautarea localitatii Lepsa, de langa Focsani, dorind sa descopar frumusetile muntilor Vrancei.
Drumul aluneca molcom pe langa numeroasele dealuri si pe langa muntii mai indepartati.Cateva garduturi ale caselor “ornau” frumos coastele dealurilor.Cativa puieti uscati, mai maronii sau mai stacojii, se opinteau cu strasnicie in zapada proaspat asternuta, de o palma.
Cetele de brazi pareau ca strajuiesc de cand lumea colinele de faina.Soarele, prieten de nadejde, saluta politicos muntii.Totul capata noi forme, noi dimensiuni, avand iz de poveste, parand mai degraba ceva ireal, paradisiac.
Unii dintre copacii vesnic verzi si plini de cetina se strangeau pe langa mine, de parca ar fi vrut sa ma mangaie, alte ori se departau, semn ca nu ma cunosteau, asemeni potecii ce ba se largea, ba se tragea lacoma inspre sine, cotind rapid la dreapta ori la stanga, mereu indecisa. Strajerii padurii erau foarte, foarte inalti, cu tulpini de culori ciudate: cu baza colorata obisnuit, dar restul de un maro-roscat, culoare specifica vulpii si veveritei, de parca ar fi fost parjoliti de un soare aprig .Aerul inmiresmat al muntelui plin de brazi si de zapada invaluia ca o dantela, ca o broderie fina, transparenta, natura toata, inca salbatica.
Cerul era de un bleu primavaratic, clar, de-a dreptul contrastant cu imprejurimile pastoase, nesatule de atata alb.Totul imbracase haina iernii, pufoasa si moale, spre placerea ochilor mei, flamanzi de frumusete, de peisaje mirifice, in incercarea de a evada din tipicul si stresantul citadin, de viata plina de complicații pe care trebuie sa o duc inca multa vreme .As fi vrut sa raman acolo, in cautarea linistii si pacii interioare, atat de greu de gasit (daca am avut-o vreodata), dar, neputandu-mi indeplini dorinta, am plecat acasa, cu inima incercata, plina de regrete si suspine.Poate alta data, cu alta ocazie, poate...
Asa s-a incheiat una din frumoasele escapade ale sfarsitului de saptamana, specifice mie. Pentru mine, s-a incheiat cu o dorinta nebuna, neimplinita, de a fi Craiasa Zapezii pentru catva timp, de a fi una cu lumea inconjuratoare, a naturalului, dar si cu promisiunea secreta de a reveni cat de curand.
In surdina muzicii radioului, am pornit cu o mie de ganduri, de vise si de dorinte, sperand ca timpul sa se-ndure si sa mai stea si-n loc, pentru a-l ajunge, departe, oriunde ar mai alerga.

Trimis: 07/09/2007 12:42

Foooarteeee fooooaaaarte froomos... fatha, sa shtii ca noi te sustzynem necondytzyonat sh nui asculta pa prostii dreacu ca tu esti o artista... placee moooolth moool;th de twt la mne... pooneee NEXT plS!

Trimis: 07/09/2007 13:27

nu mai inteleg nimic..uneori zici ca textele sunt praf, iar acum? hotaraste-te

Trimis: 07/09/2007 14:51

lauramihalca a scris:

nu mai inteleg nimic..uneori zici ca textele sunt praf, iar acum? hotaraste-te

Da' ceva tablouri sau sculpturi in albus de ou n-ai sa postezi?

Trimis: 07/09/2007 15:58

on: uhh..nu te lua dupe astia..mie una imi plac amandoua...a doua imi place mai mult...imi place stilul tau de-a scrie....

off: baieti...e asa de greu sa fiti o data in viata amabili?

Trimis: 07/09/2007 18:29

On: Îmi plac aman2 ,dar sunä mai mult a niste descrieri:prima descrierea acelui tablou`al lui Van Gogh si a 2-a a unui peisaj de la munte :-D

.

Off: @ lauramihalca: Nu...Tânarsinelinistit fäcea doar 'misto' ...cu alte cuvinte,cam asta trebuia ,noi,ceilalti,sä spunem.Toti înafarä de el,care normal,trebuia sä sarä cu acele critici mult asteptate wub

@ Superhero: Faza asta nu am prins-o...asta e o pärere,o criticä?

@ Andra: Doamne..n-ai sä vezi asa ceva la oamenii ästia :closedeyes:

Trimis: 07/09/2007 18:34

kpshi,no prob :) doar ca eram obisnuita ca pana acum eu sa fiu cea incoerenta,ilogica etc :)
da,sunt descrieri, cam asta-i stiul,sa descriu :d

Trimis: 07/09/2007 18:38

Ah!Ok atunci.Am înteles :-D