FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Ultima scrisoare de Mihai Beniuc (in memoriam Florian Pitis)

Trimis: 07/08/2007 15:17

Sfârsitul a venit fara de veste.
Esti fericita?
Vad ca porti inel.
Am înteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nu, nici un cuvânt, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc însemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti în viata alta norma.
Eu însa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodata.
Mai mult în drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai înteles.
A fost, desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
În vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi închipui ca puneai vreun rost.
Si totusi, totusi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturând de îngeri,
Lumina-n noaptea mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus, magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate rânduri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le întinzi cu zâmbet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas în auriul vis
Ca o eterna roza aurora
De neînteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun: "Esti ca oricare",
Dar nu vreau în noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cât haul,
Tu vei ramâne nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul
Ce-l tine candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neîntinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvânt,
Si mulțimea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult soții sa cânt.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blânda si senina.
Iar îndată ce viata va fi rea cu tine,
Când or sa te împroaste cu noroi
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi acolo singuri, amândoi.
Cu lacrimi voi spala eu absolut orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintâi.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curând,
Când glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor în tarna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.
Inapoi
1

Trimis: 07/08/2007 18:52

Dumnezeul sä-l ierte :closedeyes: