FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Vreau titlu

Trimis: 10/08/2007 20:20

Pentru cititorii satui de operele mele si care ar vrea sa ma opresc din scris, viitorul e foarte sumbru :-(

Reporterul se apropie de el, pana cand il simte iar nesigur, si atunci se opreste si se aseaza pe jos, langa parapet. Sinucigasul il priveste banuitor si furios.
-Ce regreti cel mai mult: ca traiesti sau viata pe care ai dus-o?
Individul ramane o clipa blocat. Este masiv, nebarbierit, cu parul blond murdar fluturand neglijent. Gluga ii este lasata pe spate si pelerina descheiata. Se da jos de pe parapet si se aseaza langa reporter.
-Sa-ti povestesc ceva. Cand eram mic, taica-meu - era marinar - mi-a adus dintr-o calatorie o broscuta testoasa. Era cat un nasture de palton. Doamne, ce fericit mai eram. Broscuta amazoniana, verde, virstata cu galben si pete rosii pe cap. Un bibelou. In cativa ani se facuse mare cat palma. Alerga dupa mine prin casa si ma tragea de sosete. Cand aveam musafiri, se aseza in capul neîngrădit al mesei si asculta discutiile cu cea mai mare atentie, intorcand privirea spre cel care vorbea. O simteam ca pe un frate crescand in acelasi timp cu mine. Nu era ca alte animale. Daca ai un caine sau o pisica, intr-un an sunt deja mari si in zece-cinsprezece deja sunt batrani, cand tu esti doar un adolescent. Tu abia intri in viata si ele mor. Cu broscuta, lucrurile stateau altfel. Ea era chiar mai copil decat mine. Insa ca mărimi crestea de la un an la altul. Mi-am promis ca atinci cand o sa ma fac mare o sa-i construiesc un bazin dupa proportii si sa o tin pana mor, apoi sa o las nepotilor...
Dupa douazeci de ani se facuse un mastodont, iar eu nu reusisem in viata chiar intr-atat incat sa-i pot construi bazinul dorit. In plus, pentru bugetul meu era greu de intretinut si asa. La gradina zoologica nu vroiau sa auda de nicio adoptie, iar pentru Aquarium era prea mare. Dupa luni intregi de tergiversari, intr-o zi m-am hotarat. Am urcat-o in masina si m-am dus la un lac, intr-o padure lipsita de pericole. Am asezat-o langa apa si am mangaiat-o. Ma privea linistita si tacuta, ca de obicei. Nu stia ce se intampla. Sau poate stia? M-am intrebat atunci - meritasera oare toate momentele placute dintre noi aceasta clipa?
I-am intors spatele sa n-o mai vad, m-am urcat in masina si am plecat. Am lasat-o singura pe marginea lacului. Au trecut vreo doua saptamani. Intr-o emisiune stiintifica de la televizor despre viata in nu stiu ce insule, am vazut o gramada de broaste testoase. Nu pot sa uit secventa in care cateva pasari rapitoare ataca una dintre broaste. Asa mari, cu carapacea aia groasa si ciocul ascutit, si totusi asa vulnerabile. Pasarile reuseau sa se strecoare in pozitii intangibile pentru masivitatea broastei si sa o raneasca. N-am putut suporta filmul si am schimbat pe alt canal. A doua zi al luat masina si m-am dus la padure. Era absurd, in zona nu erau pasari deastea, sau orice alt pericol natural.
Ea era acolo. Se vedea dupa urme cum se tarase pe drum, dupa rotile masinii, apoi se intorsese si nu mai putuse ajunge pana la lac. Murise, probabil de foame. Un stol de pasarele si fluturii maronii cu pete rosii s-au ridicat de pe ea la zgomotele masinii.
Oare ea isi daduse seama ce-i facusem? Meritase copilaria noastra soarta ei? Atunci ce ar fi trebuit sa regret?