FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Viorel Coman

Trimis: 09/08/2010 19:13

Recunoaşteţi caracterul?
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Viorel Coman [Viorel Coman ]

2008-06-07 | |

Compania...

Acţiunea se petrece într-o companie banală cu management românesc unde......
Gina: “Statul sunt eu” e doar o banalitate şi o perversitate după care oamenii se dau în vânt, nu reprezintă nimic...dar o respect, îmi place şi mi se potriveşte.
Îsi vorbea aşa în oglinda de la baia alăturată biroului ei, unde obişnuia să se laude şi să-i critice pe alţii, pregătind discursul, astfel putând urmări mimica-i. Aşa cum v-aţi dat seama este vorba de.....directorul executiv care în nimicnicia sa, uitând de unde a plecat, se transformase peste noapte în semi-zeu.
În acest timp trecu prin dreptul uşii Marius... un ”respectabil director de vânzări” (în vânzări nu există agenţi sau reprezentanţi... ei sunt doar directori) dispus să facă orice pentru a intra în graţiile Ginei şi mai ales în posesia salariului mărit chiar din următoarea lună.
Deschise uşa şi spuse:
Marius: DA, sefa, eşti grozavă... nici nu mă miră că eşti aici să ne conduci.
Gina: Ce cauti aici, domnule? Mai ales la această oră târzie... hmmm, să fie dăruirea pentru firmă... sau poate un pic de ineficienţă în desfăşurarea activităţii, fapt care te ţine peste program... la ore dintr-acestea târzii.
Marius: Şefa, ştii... (Gina îl întrerupse brusc)
Gina: Oricum nu mă aştept să fii bine crescut şi să răspunzi atâta timp cât stai în întuneric si te năpusteşti în intimitatea mea fără a te invita o clipă măcar.
Marius: Îmi cer scuze... ştiţi nu am vrut sa fac aceasta... dar când am vazut cum vă întăriţi să daţi piept cu provocările, nu mi-am putut stăpâni simţurile animalice şi strigătul de atac, pentru că ştiţi doar că în raniţa oricărui soldat se află bastonul de mareşal...
Gina: Da, ai dreptate, aşa era pe vremea mea...însă voi, ăştia mai tineri, nu aveţi nimic în comun cu mareşalul... Voi credeţi doar că vi se cuvine tot fără să faceţi nimic singuri, ci ne lăsaţi pe noi să tragem de voi.
Marius: Taioasă, dar deşteaptă sunteţi, doamnă... nu ştiu ce ne-am face excluzând dvs.
Gina: Probabil aţi fi nişte tractorişti amărâţi... eu vă cizelez şi vă transform în ceea ce sunteti cu eforturi mari... căci vezi că sunteţi doar niste şoareci. Şi voi, drept mulţumire, mă pândiţi în întuneric să vânaţi orice greseală.
Gina: Netrebnicilor ce sunteţi! Şi eu vă mai consider oştenii mei când pe de-o parte vă plângeţi pe la străini că sunt o dictatoare iar in fată îmi arătaţi că mă divinizati, excepţie făcând momentele în care vreţi prime şi măriri.
Băiete, măririle ţin de creștere personală, nu de cereri aberante!
Între timp, venind pe coridoare, intră Alex, un biet angajat al firmei, un fel de “omul bun la toate”, care, auzind voci, se opri.
Alex: Bună seara, vă pot ajuta cu ceva?
Gina: Şi de ce, mă rog, crezi că am avea nevoie de ajutor??
Şi mai ales de la tine???
Alex: Scuzaţi-mi, vă rog, intervenţia, am crezut că vă pot fi de folos cu ceva înainte de a pleca acasă, bineînteles cu încuviinţarea dvs.
Marius: Nouă nu ne-ai face ziua mai bună dacă ne-ai ajuta… Ţie ţi-ai face-o?
Alex: Dacă îmi permiteti… Da, domnule, trăiesc să vă slujesc pe voi pentru 3 arginţi amărâţi din care trebuie să îmi hrănesc familia... Dar prefer să dorm liniştit şi împăcat cu ideea că am confecționat tot ce era posibil să fac în acea zi. Dumnezeu mă facilitează să încep o recent apărută zi ca să vă pot servi. (un zâmbet larg)
Gina: Cretinule, oameni ca tine se găsesc pe toate străzile! ÎŢI MAI SPUN CEVA: Tu trăiesti din mila noastră!
Alex: Sau din mila DOMNULUI aş putea spune.
Marius: Deci... vă conduc la maşină, doamnă?
Gina: Cine, tu??? Nici în cele mai urâte vise!
: Fie, ce mai contează un mototol în plus care mă conduce...
Marius: (în genunchi): Vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-o faceţi...(zâmbind ironic)
Gina: Hmm... mă tot întreb: eşti ironic sau serios?
Marius: Iro...aaa serios, doamnă, cum puteţi spune asta?
Gina :OK, treacă de la mine (vezi, noroc că sunt binevoitoare)
Mergând pe hol, se întâlnesc cu Cristina, director de relaţii publice şi comunicare, care o salută respectuos.
Cristina: Bună seara!
Gina: Bună, Cristina!
Cristina: Ce faceţi?
Gina: Uite, mă cert cu tăntălăii aştia... Ştii care e problema?
Într-o viaţă anterioară eram conducător de oşti,
iar acum, în viaţa asta-s un conducător de proşti.
Cristina: Doamnă, de ce vorbiţi în rime,
Ori aveţi ceva cu mine?
Poate s-a-ntâmplat ceva,
Vreţi să vă omor cumva?
Cum puteţi jigni aşa,
Mai ales l-adresa mea?
Gina: Cum, când calea mi-e deschisă,
A privi gândeşti că pot
Ca întreaga mea fiinţă,
Să se împiedice de proşti?
Cristina: Să îţi amintesc cumva că nu este firma ta?
Poate de la atâta putere, gândirea ţi-e întunecată şi nu mai trăieşti real, ci în globu-ţi de cristal?
Marius: Bine, Cristina, îmi place, cineva s-o împace acum pe doamna directoare dup-aşa o înfruntare.
Gina: Tu să taci, ca mă apucă mii de draci!
şi scoase din geanta sa un pistol mic ce-l îndreptă spre Marius.
Gina: Dacă vrei să comentezi, s-ar putea să sângerezi.
Gina încărcă pistolul si îi împuscă ventricolul.
Cristina: Tu nu eşti în toate minţile??
Cristina : cum l-ai putut omorî?
Gina : Tu să taci că te împuşc!
Cristina: Eşti nebună rău, femeie, dacă tu crezi c-ai să scapi aşa uşor cu cadavrul pe covor.
Gina: Asta este treaba voastră să scapaţi şi de cadavru şi să vă ocupaţi de imaginea mea, să nu fie afectată.
Gina: Alex, scapă de cadavru!
Gina: Cristina, tu ocupă-te de un comunicat de presă din care să reiasă că Marius era sub influenţa alcoolului îndată ce a intrat în clădire şi la apariţia paznicilor nu s-a oprit la somaţie.
Cristina: (muzical) cred că s-a întâmplat ceva, s-a cam ţicnit nebuna şi vrea să ne bage apoi şi pe noi iar în noroi, eu nu cred că mă implic, să scap iar un om ţicnit şi să facă mai apoi şi mai numeroase pentru noi, să ne bage până în gât, scutit de să ne întrebe cât vrem noi ca s-o apărăm, alibi să îi creăm.
Gina: (muzical) Să vă spun cum stă treaba, nu puteţi scăpa aşa, dacă vă împotriviţi, la pârnaie o sfârşiţi, vă trag mai târziu mine dacă nu vă apucaţi de treabă, să mă apăraţi cumva, altfel azi veţi dispărea.
Cristina: Bine, doamnă, aşa vom face, dacă ne lăsaţi în pace.
Alex: Te credeam mai curajoasă, vrei s-ascunzi crima-odioasă??
Cristina: Taci, baiete, eşti nebun?? Vrei să mori şi nu ştii cum?
Gina e prea serioasă, nu cred că vrei să sfârşeşti aşa, împănat pe undeva, cu un glonte de argint şi să mori chiar neştiind cum mai poate evolua, chiar de-acum situaţia.
Alex: Bine, doamnă, cum doriţi, dar eu zic să vă grăbiţi.
Cristina: Stop, stop, stop...
... Vorbeşti în rime şi tu vrei s-ascundem crime??
Cristina: Băi, băiete, nu eşti prost deloc, cred că eşti de după bloc,
Ori ai treabă cu mafia ce cuprinde România??
Cristina: Haide, frate, treci la treabă, nu mai sta s-o iei la... (oare ce voiam sa spun, creierul nu mi-e stăpân...)
Cristina: Haidem, deci, ca să purcedem, spune, deci, cum să începem.
Băi, dar m-aţi înnebunit, deci nu mai vorbim în rime, ca să ne-nţelegem bine.
Alex: Bine, doamnă, cum doriţi.
Cristina: OK
Gina: Vedeţi că se poate?
... între timp crima se musamalizase, dar apăru el...
Cristi (Chestor la omucideri), un poliţist de temut.
Cristi: Bună dimineaţa!
Gina: Bună dimineaţa, ce vânt te-aduce, drag prieten?
Cristi: se zvoneşte acum în piaţă, de o crimă odioasă, întâmplată chiar aici, să zicem aseară, ce zici?
Gina: Eu îţi recomand acum să vorbesti cu consilierul meu de imagine, Cristina, şi cu avocatul meu, George.
Gina: Dacă nu mai e altceva, ca să pleci aş prefera.
Cristi: Bine, doamnă, cum doriţi, la circă o să poftiţi.
Gina: Cum spui tu, aştept să vină oficial o hârtie de tipar care să îmi precizeze şi să nu se înstrăineze unde anume tre’ să vin şi cât trebuie să mă abtin până să îl dau în fapt pe cel ce-a asasinat.
Cristi: Bine, doamnă, cum doriţi, dar eu zic să vă grăbiţi.
Acum chiar mă-nnebuniţi... şi de ce vorbiţi în rime?
Cristi: Eu am aflat ceva, scriitorul e şi poet cumva?? Atunci cred că am aflat şi nu cred că m-am înşelat.
Gina: E... atunci îţi recomand să vorbeşti cu Cristina şi cu George. Şi acum te rog să mă scuzi.
Cristi plecă. Ştia că ceva e putred în Danemarca. Totuşi, aici erau multe lucruri neclare. Se duse apoi la Cristina în birou.
Cristi: Bună, Cristina!
Cristina: Bună, Cristi... ce vânt te aduce??
Cristi: Investighez o crimă.
Cristina: Uffffffff, şi eu care credeam că te-a apucat dorul de mine.
Cristi se simţi stingher. Aşa apropo deschis venit din partea unei soții frumoase precum Cristina îi înroşi obrazul.
Cristi: Oare de ce doreşti să îmi îngreunezi ancheta? Să aibă o iubită aşa frumoasă ca tine ceva de ascuns?
Cristina: Să fie oare faptul că simpla ta prezenţa îmi dă fiori?
Cristi: Of, ce îţi place să flirtezi, numai să mă necăjeşti.
Cristina: Domnule...
Cristi: Doamnă?
Cristina: Dumneata ai citit declaraţia oficială a faptelor?
Cristi: Doamnă dragă, numai un novice în această meserie poate crede că decedatul a fost împuscat cu un glonţ care nici măcar nu se potriveşte armei din dotare a paznicilor. Ce să spun... m-a înduiosat povestea pe care am citit-o, este frumoasă, ar merge publicată... dar nu are nici măcar un sâmbure de adevăr.
Cristina: Eu cred că adevarul este undeva la mijloc.
Cristi: Poate că dacă îmi dai un indiciu, voi veni doar să te vad, nu să te mai şi întreb ceva despre acest caz.
Cristina: Poate că e printre noi criminalul... eu zic sa îl întrebi şi pe Alex, poate îţi va spune ceva care ţi-ar fi de folos.
Cristi: Eu îţi mulţumesc frumos, tare mi-ai fost de folos.
Cristina: Când pot, cu cea mai mare plăcere te ajut.
Cristi: Multumesc, sărut mâna!
Cristina: Cu plăcere, o zi uimitoare îţi doresc.
Cristi se ridică şi plecă, iar pe coridor se întâlni cu Alex.
Cristi: Salut, Alex!
Alex: Salut!
Cristi: Ce faci, prietene?
Alex: Slugăresc, ca de obicei.
Cristi: ...mi se pare mie sau eşti nemulţumit?
Alex: Normal.
Cristi: Aş putea şti ce te nemulţumeşte?
Alex: Hm... suntem conduşi de o dictatoare... n-ai citit începutul piesei?
Aberaţiile cu “statul sunt eu” şi alte prostii.
Cristi: ...aha, deci tu citeşti scenariul înainte?
Alex: Da, tu nu?
Cristi: Deci... prin deducţie logică... tu ştii cine este criminalul.
Alex: N-am auzit....vrei să repeţi?
Cristi: Aha, ştiam eu că ştii şi vrei să ascunzi. Voi scoate mandat pe numele tău, îmi vei spune tot ce ştii.
Alex: Domnule, am 3 copii acasă, fie-ţi milă... mi-e frică de urmări... ştiu că e greşit ce fac, că nu îţi spun, D-zeu mi-e martor... dar mi-e frică să nu zac pe străzi... aici de bine de rău câştig o pâine pentru familia mea.
Cristi: Îţi garantez că nu ajungi pe străzi... eu voi avea grijă, chiar dacă va necesită să îţi întreţin familia toată viaţa. Dar trebuie să răzbunăm moartea semenului nostru.
Alex: ...încercaţi pe la persoanele cu funcţii mai importante în firmă.
Cristi: Mulţumesc, domnule, mi-ai fost de un real folos.
Alex: Mă bucur să aud acestea... dar, vă rog... discret.
Cristi: Desigur.
Se lăsă seara. Întunericul cuprinse birourile, iar liniştea se instalase în întreaga firmă... fără parcă să-şi aducă aminte de agitaţia de peste zi.
Noaptea îi fu un sfetnic bun lui Cristi şi îi dădu câteva idei.
Dimineaţa, parcă fără nici o grijă, reveni să continue ancheta în firmă.
Bătu la uşa biroului Ginei, intră şi o salută respectuos.
Cristi: Bună dimineaţa!
Gina: Bună să-ţi fie inima, voinicule!
Gina: Ce vânt te asigură iar?
Cristi: Acelaşi care mi-a şoptit că asasinul... eşti TU!
Gina se înroşi... dar încercând să ascundă acest lucru, sări în braţele lui şi îi astupă gura cu un sărut.
Gina: Ti-am spus vreodată cât de mult mă atragi? Iubesc bărbaţii în “uniformă”!
Cristi: Da, da... nu ţi se pare că deviezi de la subiect?
Gina.... aaaa, ce vorbeam? Scuze, memoria mă mai lasă din când în când.
Cristi: Să vedem... vorbeam... despre crimă... şi despre autorul ei...
Gina: Acesta e un mijloc pervers să mă faci să mă îndrăgostesc de tine?
Cristi: Nu stiu... reuşesc?
Gina: Aproape.
Cristi: Atunci ar trebui să mai insist.
Gina: Ştii de când visez ca un bărbat viguros ca tine să mă domine... aici, pe birou?
Cristi: Nu, dar presupun că îmi vei arăta.
Şi, în timp ce făceau dragoste pe birou, iar Gina era în culmea extazului...
Cristi se opri şi o întrebă: Nu-i aşa că tu l-ai ucis pe Marius?
Gina: Da... dar ce conteaza... nu te opri.
Cristi scoase cătuşele şi se uită la ea.
Gina: MMMM, perversule mic... cu cătuşele.
Cristi îi puse cătuşele şi îi spuse suav:
Cristi: EŞTI ARESTATĂ PENTRU UCIDEREA LUI MARIUS... tocmai ţi s-a organizat un flagrant.
Dat fiind faptul că ai recunoscut în faţa camerei, ai rezervată o celulă pe viaţă la închisoare.
Gina (plângând): şi eu care credeam că te simţi atras de mine... şi îmi făcusem planuri pentru noi.
Cristi: Ne mai vedem... când mai aduc alţii ca tine.
Cristi: Să mergem!
Gina: măcar pot să am o ultimă rugăminte la tine?
Cristi: Dacă nu implică niciun fel de contact... da
Gina:...măcar mă poţi îmbrăca??
Cristi: OK, fie!
Liniştea se lăsă iar peste întregul oraş.
Iar noua zi se lăsă cu instaurarea unui alt regim, mult mai democratic, având-o pe post de director executiv pe Cristina, care institui reguli mult mai normale pentru desfăşurarea activităţilor.
Dimineaţa.
Cristina: Bună dimineaţa, colegi!
Alex: “Regele a murit, trăiască Regele!”
Cristina: Alex, nu îmi plac aceste ironii!
Alex: Mă scuzaţi... din cauza vechiului regim.
Alex: Bună dimineaţa!
Cristina: Vezi, parcă altfel sună.
Cristina : Trebuie să lăsăm în urmă trecutul. Viitorul ne aparţine.
Acestea sunt cuvintele ce-au instaurat liniştea eternă, ca totul, perfect totul să intre pe făgaşul firesc al lucrurilor.
Dar din păcate...

Cristina: Regele a murit!
Trăiască REGELE...
HA!
Cristina: Veţi vedea voi, păpuşeilor.

Made by Viorel Coman