FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Universul meu

Trimis: 30/12/2010 11:23

Seara trecută, aflându-mă culcat în iarbă şi privind fascinat cerul am aţipit. Un vis tare frumos a crescut în mine.
Se făcea că eram într-o sală mare în care se afla un tron de piatră. O umbră gârbovită acoperea tronul. M-am apropiat, temător, şi am văzut un moşneag, cu părul şi barba albe ca zăpada. Cu puţin curaj am întrebat:
- Cine sunteţi? Am îngenuncheat cu sentimentul că mă aflu în faţa unui rege străvechi.
Cu o voce puternică, în totală contradicţie cu statura, mi-a răspuns:
- Eu sunt bătrânul Univers.
Am amuţit. Cine? Universul? Cum, tema eseului la fizică? Bucuria se împletea cu uimirea şi o dispoziție de bine m-a cuprins. Voiam să aflu totul dintr-o dată, să-l întreb despre naşterea sa, despre oamenii care l-au studiat şi au produs toate acele poveşti minunate…
- Mărite Univers, îmi poţi răspunde la o întrebare? De unde vii şi cine te-a creat?
- Am să-ţi îndeplinesc dorinţa, muritorule, spuse bătrânul. Pentru voi, oamenii, apariţia mea este încă o enigmă. Să ştii că am fost conceput de Dumnezeu, prin Cuvântul Său, în ziua a patra de la începuturile lumii. În Geneză spune explicit: „Şi a zis Dumnezeu: Să fie întru tăria cerului luminători care să lumineze pământul, să despartă ziua de noapte şi să fie ei spre semne şi spre anotimpuri şi spre zile şi spre ani, şi să fie ei întru tăria cerului luminători să lumineze pământul! Şi a fost aşa: Dumnezeu i-a făcut pe cei doi luminători mari: luminătorul cel mare spre stăpânirea zilei şi luminătorul cel mic spre stăpânirea nopţii, şi stelele. Şi le-a pus Dumnezeu întru tăria cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” Dar mulţi nu au crezut şi au căutat, fiecare pe urmă puterea şi ştiinţa sa, propriul adevăr.
- Scuză-mă că te întrerup. Eu am citit că ai apărut cu aproximativ treisprezece miliarde de ani în urmă, ulterior o explozie de proporţii numită Big Bang. Astronomii cred că în întâia fracţiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în proporţii de milioane de ori mai mari decât dispoziția iniţială, iar în următoarea fracţiune de secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se şi lăsând loc particulelor de materie să se formeze.
- Şi ce spui tu este adevărat. Dar, vezi, oamenii nu au privit îndeajuns de adânc. Au privit doar cu trupul şi raţiunea, nu şi cu sufletul. Ei au cercetat şi au teoretizat originea mea materială, ceea ce se vede. Mai puţin ceea ce însemn eu.
- Deci, tu spui că ştiinţa a susţinut doar o parte de adevăr. Aşadar, unde este adevărul întreg?
- Adevărul întreg este în tine, în sufletul fiecăruia dintre voi. Unde rămăsesem?
- La începuturile tale, am răspuns eu ca vrăjit.
- Aşadar, Dumnezeu mi-a dăruit mulţime de fii şi fiice pe care voi, oamenii, le numiţi planete şi astre. Dar la una dintre ele ţin cel mai mult, căci, de la facerea ei, a fost hărăzită cu o soartă crudă. A fost aleasă să adăpostească şi să hrănească Omul, fiinţa concepută de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. Dar omul nu s-a mulţumit cu darul primit. A vrut mai mult, a vrut să fie însuşi Dumnezeu, şi s-a transformat, treptat, într-o bestie însetată de sângele aproapelui său. Acum fiica mea are zilele numărate…
- Doar nu este vorba despre… am îngăimat eu îngrozit…
- Ba da. Este vorba despre Terra. Omul şi-a pierdut raţiunea şi, treptat, s-a închis în el, dominat de dorinţa de „a avea” şi uitând de „a fi”.
- Aş vrea să fac ceva să schimb lumea, am sărit eu revoltat. Dar ce pot să fac?! Sunt doar un băiat fără bani şi fără putere, şi absolut orice aş spune nu va fi luat în serios, fiind considerat roadul imaginaţiei mele.
Universul căzu pe gânduri. Rosti încetişor:
- Hai să trecem mai departe. Gândurile mă tulbură şi, ca un şarpe veninos, se încolăceşte în jurul sufletului meu nemuritor. Acum vom vorbi despre cei care au riscat totul şi şi-au decât viaţa, dorind să mă cucerească şi să mă arate lumii.
- Mulţumesc, am spus eu.
- Încă de la începuturi oamenii au vrut să ştie totul despre ce se află dincolo de cer. Au fost egiptenii, druizii din Britania care au construit Stonehage-ul şi grecii care mă numeau Uranos. Unii dintre cei mai buni au fost Ptolemeu, Giordano Bruno, Nicolaus Copernic, Galileo Galilei şi Albert Einstein. întâiul a fost un astronom grec din întiul secol după Hristos şi susţinea că pământul stă fix în centrul universului, iar toate celelalte corpuri cereşti se mişcă pe traiectorii perfect circulare în jurul acestui corp central. Cincisprezece secole mai târziu, Nicolaus Copernic a contrazis această teorie şi a confirmat faptul că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Pentru convingerile sale, Giordano Bruno, cel care a susţinut că Universul este infinit, a plătit cu preţul vieţii, fiind ars pe rug de Inchiziţie, ultimele lui cuvinte fiind „e pur si muove”. Galileo Galilei a jucat un rol important în revoluţia ştiinţifică. Printre realizările sale se numără îmbunătăţirea telescoapelor şi observaţiile astronomice realizate astfel, precum şi suportul pentru teoria lui Copernic. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaţionale moderne”, şi „părintele fizicii moderne”. În secolul al XX-lea, un important fizician german a câştigat premiul Nobel pentru fizică. Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică vigoarea disponibilă a materiei. Numele său a fost Albert Einstein, care a luptat împotriva bombei atomice, deşi pe formulele sale se sprijină atomistica, secţiunea din fizică care studiază forța nucleară.
Ascultam fascinat şi mi se părea că nu mai există timp şi spaţiu şi sunt solitar în Univers. Glasul bătrânului se auzea tot mai departe. Disperat, încercam să-l opresc, să nu plece iar vraja să nu se stingă. Rasuna doar sunetul paşilor mei în sala cu tronul de piatră de pe care bătrânul dispăruse.
Am deschis ochii. Eram doar eu, culcat în iarbă, cu stelele deasupra capului. Şoaptele bătrânului răsunau dureros în sufletul meu. M-am aşezat la masa de scris şi m-am gândit la Universul Meu, aşa cum este el, pentru un băiat de paisprezece ani, şi la lupta pe care o dăm în fiecare zi între „a fi” şi „a avea”.