|
limp
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 21/Apr/2007 |
| Mesaje: 9 |
|
|
|
Umbre. Atat, si nimic nu poate face din ceea ce este mai bun. Doar imagini trecatoare care ne scapa si care fug de sub analiza constientului. Stam inerti si admiram ceea ce am fost odata. Primul gand care ma freamata este … dar daca?… cum ar fi fost? Nu nimic nu mai pot face. E prea tarziu. Te intorci in lumea ta. Privesti aceleasi fete care iti aduc de cele mai multe ori dispret. Te simti solitar intr-o lume pe care , uimitor, tu ai fost cel care a creat-o. Creatorul scarbit de propria creatie. O scarba pentru arta, asta e tot ceea ce mai lipsea. Si totusi singuratatea este singura care te tine in viata. Acele momente care le imparti numai cu tine sunt poate singurele care iti arata ceea ce esti. Tu te cunosti, insa cei din preajma ta… te fac sa te transformi. Nimic nu mai e ceea ce a fost. Am ajuns un pagan intr-o lume fara de dumnezeu. Ma inchin doar celora care nu se mai inchina. Sufar alaturi de cei fara inimia. Am ajuns un om fara constiinta. Dar iubesc. Poate ca exist. Nimic insa nu mai e la fel. Copilaria mi se pare acum cea mai pura. Acele clipe traite intr-o lume imaginara departe de ura si invidia adolescentei ma fac sa simt ca o data am trait. Ceea ce am devenit acum mi se pare o scuza. Lupta pentru adevar m-a facut sa traiesc in minciuna iar tot ce fac acum este sa caut scuze. Poate ca cei care au scapat de intrebari o duc mai bine. Insa eu iubesc, iar acest sentiment ma macina. Ma face sa ma gandesc ca tot ceea ce am este relativ. O bucata de paine la care ravnesc alte zece persoane infometate. Orbiti de dorinta stomacului ne luptam toti pentru o coaja. Mandrii de dorintele carnale am pierdut miezul. Cadem in desfrau, iar tot ceea ce ne tine in viata apune. De ce ne concentram doar supra carnii. Poate ca suntem doar niste canibali… Cu toate astea dupa ani si ani, uimitor, ne aducem aminte doar de detaliil. Dupa cateva pahare de bautura, cuprinsi de remuscari si romantism, acei ochii, cuvintele spuse in treacat, o mangaiere si scandalul despartirii sunt mult mai importante decat desfraul si placerea carnala. Insa, eu cred ca iubesc. Iubesc ce?. La fiecar colt de strada ma indragostesc de acei sani zglobii, acei ochi mari si puri… glasul putin peltic si mersul caraghios dar plin de erotism ma fac sa ma indragostesc din nou. Sunt lipsit de speranta. Cad prada fiecarei tentatii dar ceea ce simt in suflet ma face mai pur cu fiecare desfrau. Gandindu-ma la ceea ce a fost imi dau seama ca tot ceea ce e mai bun in mine s-a nascut din pacat… greseli dupa greseli… dar pot sa spun ca am iubit, iubesc si nu mi-am iertat nimic. Tot ceea ce am mai elegant s-a nascut din incest … ma simt singur iar tot ceea ce ma inconjoara sunt amintirile. întocmai unor petale de trandafir ma acopera, ma protejeaza…insa presiunea lor ma doare. Vreau sa fiu liber. Rutina ma leaga de cele lumesti si nu imi da voie sa sper.. vreau sa traiesc dar tot ceea ce fac este sa respir. Retras in ceea ce amai ramas din mine, vad doar alunecari de imagini. Departe. Iziolate. Sunt mii de umbrea care imi dau tarcoale. Ma strang, iar fetele mi se par cunoscute. Vreau sa evadez. Umbrele sunt din ce in ce mai familiare iar stransoarea lor incepe sa ma calmeze… vreau sa ma resemnez. Fiecare vid care se apropie de mine.. sunt eu. Pacat dupa pacat se aduna in jurul meu si imi vreau moartea. Caut puritatea insa tot ceea ce am facut a fost sa ma daruiesc pacatului. Imi dau seama acum ca eu sunt cel care decide, ca eu sunt cel care poate lua decizii, iar treptat………..mor mai mult.
|
