 |
 | tu ştii că-ţi sunt alături |  |
|
freeswallow
Membru
 
|
|
îndată ce muşcă frigul lume şi nu-i soare,
când ard atâtea răni sub strai sărac tu ştii că simt îngheţul şi mă doare, tu ştii că mă cutremur şi când tac. Tăcearea asta însă nu-i trădare: în sânge am furtuna ce-ar lovi cu biciuiri de vânt şchifuitoare tot ce ne lasă casele pustii. Noi, botezaţii-n ploile durerii, purtând aceeaşi cruce din părinţi, pionii la răscruce de imperii, iar ne strivim un geamăt între dinţi. Nu-i nimeni astăzi sus să ne asculte sau sfinţii-şi plimbă aura uituci? Plimbaţi între minciună şi insulte noi, neam de purtători gemând sub cruci. Şi vor veni mereu să ne dezbine lovind ca de pildă securea în copac dar, frate, cât exist, cât te-am pe tine tu ştii că-ţi sunt alături şi când tac. Mereu îţi sunt alături, şi când tac. |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
| |
|
leo37
Membru
|
|
daca as lua poezia asta, si as amesteca-o cu cateva poezii consacrate, nu as mai recunoaste-o... eu stiu ca analiza mea de poezie e vai de mama ei... dar totusi, nu vad nici o diferenta intre poezia asta si una consacrata...
|
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | tu ştii că-ţi sunt alături | |
|
||
|
|
|