 |
 | Sub acest semn vei învinge |  |
|
truelove
Bine ai venit!
|
|
Lasă-mi senzațiile în voia lor. (Don’t mind me!) Fără mintește-mă!
Autonomia cu care răsare ceva din mine vine în alai cu lipsa de respect pentru gazdă, pentru mine Se desfac coji de mine, se dezvăluie oxigen și sânge albastru, ca un astru cu alb, Pulsează vitaminele, algele propriului meu ocean, vietățile enciclopedice abisale Spațialitatea gândurilor mă dezinhibă, lăsându-mă puțin mai gol decât înainte, dar gol de erotism Bine, promit să îmi înțelepțesc mințile după ce îmi mai las să moară din pofte, ce le-am poftit să stea vii, stavilă Promisiunile se umplu de greutate câtă vreme trece timpul, timpan, timpestru, timpic, pic timpul Se umplu așa cum se umple pământul de curgerile picurate ale stalagmitei din partea întunecoasă Se împlu așa cum se desfășoară moleculele de apă, concentric, plin, absurd de sigure pe sine Nu mă mai regăsesc în jocurile trecute, acelea fără doar și fără poate, dar cu, cu, cu Te iau cu mine pentru că vreau să îți gravez pe suflet portretele – cel rece, cel cald, cel gol și îmbrăcatul Vino puțin, cu eu-l tău pe lângă mine, ca un aspect al unei fraze care dispare în duiumul de sensuri Nu te mai mișca! De te stai, de te miști, oricum capilarele tale îmi cer să le îmbrățișez apăsat Aduc de numeroase ori cu limba printre gingii L-ul cu care mișcă calul mișcodenia, calul de șah Apoi regescul meu impuls de pion e să mă dau ulterior regină, rex, lux, in hoc signo vinces Șuieră șerpuit și în pui de oameni fiecare turn de control. Controlor de tururi de scrutin. Simplu și frust. Și ne-atinsul și ne-întinsul punct de întâlnire al nostru, e un arc tensionat de teama firelor de păr din epidermă Până și osatura-ți trimite efemerule!, mirosul, înspre nările mele de prinos, de costuri fără prețuri Până și pielea ca de cauciuc, de latex închis la culoare și elastic și lucios și aberantă, pielea De la ea, până mai încolo, la mine. Minereuri de auri și aștri abulici, nemișcați în încremenire Vreau să înființăm cu ființele, o mică interzicere a golurilor dintre oameni. O mică, normativă și sus-pusă. Încă-mi surâdem, sus de toată anamneza pe care o pățesc, îndată ce mi te dai, Dar pentru cât de puțin timp, mai vreau să îmi țin respirația, apoi aș vrea să o țin aproximativ de noile mele speranțe Pe respirație, să dau aerului mandat de percheziționare, să te găsească și regăsească Să te ducă unde te ascunzi și să te întoarcă de unde te dezvălui Îmi aduc uneori aminte de ce nu prea știu Nu îmi pare bine, pentru că nu îmi pare rău. Nu știu cum se mai aleargă în cerc după și dinspre ele două, cuvinte grele Cu Bine, e basta! ,efectul de blue, e bolboroseala poetică, e biciul delicat și bâtlanul bâlbâit Cu Răul e Rarăul, e Ravel și repede-nainte, e o ropotire rară , e un rând de redute Pe care vreau să le cuceresc, în cucernicia cu care mă apropii și despart mici bucățele… Facem așa; inventica își depășește spectrul, atinge nebănuita abilitate a nașterii umanoide “U”, litera, cu „m” și „a” după care „n”. Mai târziu care, liniște. Liniștea atingerii. A uniunii. Și dacă nu regăsim inspirația unei infrastructuri, infra-înroșită de energia dinamică O să recuperăm dezastrul unei neînțelegeri de energie statică. Cratos-ul izbitor vine peste văile muzicale deschise de cercurile interioare Am o contact cu substanță de contrast, cu contraste substanțiale Și cu însângerarea cu care îmi umplu organele ca să revin în expansiune Până devin o ardere, incandescent, cu aromă. Sub acest semn voi învinge! |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
 | Sub acest semn vei învinge | |
|
||
|
|
|