FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Stella evanesca (18+)

Trimis: 03/07/2008 19:55

o bucatica din ceva mult mai mare, o parte dintr-o scena a capitolului 20 (cel putin pana acum)

Facu o baie lunga si incepu sa se imbrace. Se privea in oglinda aranjandu-si fiecare detaliu. Niciodata nu avusese o pornire inspre perfectiune ca in seara aceea. Cobora la momentul potrivit. Tot ce facea urma indeaproape cele mai stricte reguli ale manierelor elegante.
Erika incepu sa-l prezinte si multe lume se bucura sa-l revada. Nu era convins cati se bucurau si cati erau numai de felul lor simpatici social.
Erika il lua de brat si il plimba prin tot salonul mandrindu-se cu el. Il opri in fata unui cuplu si il prezenta.
-Voi nu l-ati mai vazut de cand era in scoala primara nu?
-Pai iti tii mica comoara mult prea ascunsa.
-Valentina… Erika rosi usor incantata.
-Ne vei canta in seara asta?
-Nu… Ma tem ca n-am pregatit nimic desi poate ar fi trebuit. Imi pare rau sa va dezamagesc dar am venit abia acum.
-Trebuie sa fii obosit intr-adevar.
Nu era obosit. Pur si simplu nu avea chef. Se simtea mereu ca un cantaret de restaurant.
In spatele femeii, usor absent, se ascundea aproape, o fiinta care il interesa.
Valentina ii urma privirea si se dadu putin la o parte.
-Voi nu va cunoasteti nu? Fiul meu Valentin.
Carl il privi fara sa intinda mana ca raspuns la miscarea tanarului.
Ii privea ochii verzi, buzele fine, dermă prea alba si parul prea inchis dupa parerea lui. Trunchiul prea bine lucrat scos deosebit de dichisit in evidenta de costumul bine croit il uimea. Ii privea mana intinsa ca pe un obiect strain si ii atinse incheietura cu varful degetelor si ii atinse degetul mare alintandu-i pielea. Valentin ii stranse mana si i-o saruta facand o plecaciune.
Carl si-o retrase nervos, facu stanga imprejur si alese un pahar de sampanie in drum spre balcon.
-Valentin! Nu fii impertinent!
Valentin rase.
-Asa ii trebuie. Prea important sa dea mana cu mine printisorul. In fata lui trebuie sa fac o plecaciune nu?
-Valentin! Sa-ti ceri scuze imediat!
Erika se amuza intr-un fel. Nu vroia insa sa vada ce i se paruse.
Carl pe balcon privea strada sprijinit pe peretele balconului, ascuns discret de o perdea. Il enervase putin atitudinea lui Valentin si totusi… Era ceva in ochii lui care ii placea. Nu!
Bau sampanie si privi salonul cautand o alta chelnerita. Ii facu semn uneia sa vina si se retrase in balcon. Privi cerul sprijinindu-se pe balustrada. Nu-i placuse niciodata cartierul in care locuiau. Era prea… Prea snob. Prea numeroase vile in tot felul de stiluri, pline de imbogatiti. Isi inchipuia cum ar fii aratat cartierul in perioada interbelica cand vilele aveau parte din proprietarii initiali, nu acei imbogatiti care isi cumparasera casele pentru forma si stilul lor.
-Suntem melancolic?
Se intoarse si primi un pahar cu sampanie roz.
-Ai venit sa-ti bati joc de mine? Nu prea gust glumitele tale.
-Nu-mi spune. Nu-ti place sampania roz.
-Absolut deloc.
Se sprijini pe perete ignorandu-l pe Valentin care spre bucuria lui pleca. Ii placea vocea lui. Hm. Zambi facand un gest de lehamite incercand sa alunge gandul rebel.
Chelnerita veni in cele din urma si vru sa ia un pahar nou de sampanie cand Valentin aparu iar. Se retrase in coltul lui incercand sa-l ignore iar. In inițialul moment realiza ca intrand in salon ar fi reusit sa-l evite mai bine incercand sa se reintegreze in grupul prietenilor mamei lui. Se sprijini de perete privind posac afara.
Se gandea ca poate parte din el nu vroia sa plece, ca alesese intentionat sa ramana pe balconul slab luminat, ascuns de perdele si draperii.
Valentin se sprijini de balustrada in apropierea lui si ii intinse un pahar de sampanie.
-Te-a trimis mamitica sa-ti ceri scuze? Intreba privindu-l si accepta in cele din urma paharul.
-Printisorul ne acorda favoarea sa vorbeasca cu noi?
Siegfried puse paharul pe balustrada si vru sa plece dar Valentin isi puse mana pe mana lui.
-Scuza-ma, sopti indepartandu-si mana.
-Iti place sa faci pe bufonul? Intreba Carl rece fara sa-si miste mana. Cu mine nu merg jocurile acestea.
-Stiu, sopti aproximativ de urechea lui.
Se dadu un pas inapoi si paharul cazu pe pardoseala.
-Am sa trimit pe cineva sa curete, spuse brus vrand sa iasa de pe balcon. Vocea aceea ii trecu un fior pe sira spinarii.
-Ramai, sopti punandu-i mana pe incheietura.
-Pentru? Ti-ai cerut scuze. Am si alte indatoriri sociale de indeplinit. Zambi distant si se indrepta spre bar. Ii spuse ceva barmanului si se amesteca in multime. Valentin il urmarea intrigat. Era mai tanar ca el dar mai constient social si mai bine manierat. Nu era un copil sau un adolescent cu capul in nori. Era barbat.
Curelusa care ii tinea parul cazu si Carl nu realiza. Isi dadu parul dupa ureche din instinct cu o miscare absenta. Erika il privea. Stralucea. Stia in adancul ei ca un baiat frumos ca puiul ei personal de zana nu va mai face. Stia ce sange avea Carl in vene si stia ca frumusetea lui venea din lacrimile ei si din frumusetea tatalui lui. Lacrimile ei de papuse trista albisera pana la portelan matasos pielea lui Carl si dadusera pletelor aproape platinate straluciri de piatra scumpa. Singura parte din el care venise de la ea erau ochii albastrii arctici si reci ca ai ei. Albastrul acela fara suflet si fara tandrete in care nu gaseai sprijin sau mila. Ochii lui albastrii si indiferenti.
Isi amintea cand era foarte mic si ii sarea in brate strigand-o mami si cum a certat-o pe guvernanta si aproape a concediat-o ca nu l-a invatat sa-i spuna pe nume. Il lovise intr-o seara ca ii spusese din greseala “multumesc, mami” si il facuse copil idiot. Avea trei ani. Atunci il ura. Avea ochii ei dar erau plini de caldura, de dragoste pentru mami a lui care nu vedea in el decat imaginea vie a trecutului si viitorul frumusetii lui neumane.
Isi promitea ca noul ei fiu sau fiica va fi ca o noua sansa sa-l creasca ca o mama. Ofta si se hotara sa-i atraga atentia sa-si lege parul.
-Vezi cum se comporta needucatul de fiul tau? I-ai spus sa-si lege pleata aia de muzicant boem si el tot cum vrea face. Pe cine mai vezi tu sa poarte asa parul? Copilul cui isi mai îngăduie întocmai insolente?
-Titus nu vreau sa aud. Nu azi. Sunt curioasa daca fiica ta va ajunge vreodata sa-i egaleze frumusetea si gratia.

Trimis: 15/09/2009 16:39

Foarte fain,esti o viitoare Nora Roberts :-)