FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Semnal de alarma...

Trimis: 16/05/2014 00:12

Se pare ca forumul scriitorilor amatori a murit...Nu inteleg, in 2010 era asa de multa lume si parca toti voiau sa demonstreze ce talent au.Ne duelam, ne criticam, ne suparam si ne trecea.Parca si aici trece timpul, cand asta e locul unde speram sa nu ma simt strivit intre cele doa limbi ale ceasului.Si nimeni din urma nu mai vrea sa isi bata capul.Am vazut ca unii scriu o poezie, o lasa si apoi dispar, fara de urma.Char asa de mult teren castiga fb si celelalte retele de socializare? Chiar se va rezuma tot vocabularul si toate ideile noastre, catre implinirea nevoilor primare?De ce nimeni nu mai are rabdarea sa aleaga drumul mai lung, si mai anevoios ce-i drept, spre satisfactie si fericire?De cec aproximativ toti aleg scandalul si galagia in locul linistii pe care ti-o ofera o zi ploioasa? De ce nu mai avem timp? De ce totul alearga parca mai rapid decat noi? DE CE?

Nu am apreciat niciodata perfect haosul si distrugerea pe care o poate provoca un ecran tv sau de calculator.Dar incepe sa ma sperie,parca mai mult pe zi ce trece,faptul ca alegem vietile altora in dauna alor noastre.
Cat de prostesc ar suna, dar credeam ca locul asta nu va muri niciodata.
V-am dat tot ce aveam mai frumos atunci,fara sa va cer in schimb decat sa faceti acelasi lucru.
Va roaga un om, nu plecati capul in fata tentatiei ademenitoare, nu va lasati prinsi in mrejele lipicioase ale usorului,ale superficialului.Altfel, omenirea noastra se va preschimba intr-o mucava: nimic dincolo de iste cartoane groase , pictate cu imagini de tabloid.Nu oare drumul catre ceva ar trebui sa ne bucure? Nu asta inseamna oare esenta unei vieti de om: calatoria?
ca Destinatia este stiuta dinainte sa ne nastem.Ogroapa....

Trimis: 17/05/2014 18:31

Dap , am avut dreptate...Daca voi continua sa postez aici , in cateva luni va fi doar numele meu peste tot:))) Cred ca e momentul sa ne spunem adio...Parca fara sa vreau, dupa atatia si atatia ani, mi-au ramas adanc infipti in minte userii claudia sorescu, ce ma lua la misto ,dar imi era totusi simpatica,dia care facea la fel, goeteri care si pe atunci era destul de in varsta si imi e teama sa ma gandesc ce face acum, saska md cu chitara lui(parca era un greiere ce canta spre o furnica:)) bunul meu prieten stefan D, cu care (nu am spus niciodata asta), stateam defapt in camera pe atunci,tudor_principal si el tot coleg de camera in perioada aia, dar a scris o singura chestie si era la misto(cred ca a fost singurul moment in care mi-a fost simpatic si cam astia au fost cei care m-au bagat macar o data in seama pe forumul asta.Nu am scris mare lucru aici, nush daca sunt mai mult d 10 , dar emotia de a astepta sa fi judecat nu se compara cu nimic.Aveam si eu 21 de ani pe atunci, eram copil.si mi se parea extraordinar sa ai asemeanea preocupari.Si reusisem sa il corup si pe Stefan D sa mi se alature( nu cred ca o sa recunoasca vreodata asta:)) si asa, pentru el, eu sunt aidoma forumului astuia acum,adica inexistent.
Stiti,acum pot spune o definitie proprie a depresiei.E atunci cand timpul din tine trece mai greu decat timpul restului lumii.E atunci cand alegi sa crezi ca in trecut totul era posibil si erai la apogeul existentei tale, prezentul este plictiseala si rutina obositoare, iar viitorul este un monstru care te inspaimanta doar cand ii auzi numele strigat.Oh Doamne,cate s-au putut intampla in astia 4 ani...si doar eu mai tin minte exact firul intamplarilor.Ceilalti au plecat din lumea mea.Imi placea ca aici puteam sa scriu orice fara teama de a fi cumva asociata o idee cu numele meu, o idee pe care cu siguranta cei din jurul meu ar folosi-o mai tarziu impotriva mea.
Azi e sambata, e 18 15 acum,am examen la ginecologie marti si sper sa termin in sfarsit si astea 2 luni.Si singurele lucruri la care ma pot gandi acum sunt doar amintirile acelor vremuri.Parca nu as fi fost pamantean atunci, parca as fi fost in cele mai inalte culmi ale fericirii ,spre deosebire de ce este acum....
Dar in fine...stiu ca oricum nu o sa citeasca nimeni asta, si oarecum m-am impacat cu ideea de a nu fi vazut.stiu ca oricat te-ai stradui si oricat ai fi de bun si iubitor fata de oameni, nu ti se va intoarce nimic tie, in afara de un mare si paros spate.Imi aorind o tigara chesterfield rosu lung acum, fara sa stiu de ce, fara sa simt vreo speranta sau vreo solutie.si e atat de liniste aici...Nimic in afara de ecou nu poti sa auzi...Asta si ciorile de afara.Imi imaginam ca daca vrei cu adevarat sa vorbesti,tot ce trebuie sa faci e sa iesi din casa.Dar cand faci asta, o sa intelegi cat de inutil este,pentru ca nimeni nu te aude decat in eventualitatea in care ai putea sa ii fi cumva de folos in viitor.Imi este frica,sincer...frica de adancimea prapastiei dintre mine si lume.Ma ia ameteala cand ma uit in jos...De asta, imi las aici toata creativitatea mea, toata iubirea mea pentru frumos, toata profunzimea sufletului meu, pentru ca stiu ca nu o va utiliza nimeni.Poate ca nici nu o va citi nimeni, ceea ce face situatia si mai buna chiar,pentru ca nu vor fi terfelite de tastele nimanui.Imi las aici si frica si supararea mea,poate veti sti voi sa le impachetati frumos si sa le folositi altfel decat am stiut eu.

Luati voi pana acum...eu mi-am tinut partea...Adio si ramaneti cu bine! Lucretiu(2010-2014),membru recent 10%, a iesit.