 |
 | Secretul blestemat |  |
|
FliesOuija
Bine ai venit!
 
|
|
Secretul blestemat
de FliesOuija ( Băbăruşi Cristian ) Prolog Aburul ceştii de cafea plutea lent în aer. Aşezat ușor la biroul său plin de hârţoage cu lampa aprinsă, studia transcrierea primită prin meditaţie. Înţelegând în sfârşit semnificaţia corectă a manuscrisului, luă o gură zdravănă din ceaşca aburindă, frigându-se un pic la limbă. Hotărî că era vremea să-şi urmeze în sfârşit drumul pe care l-a căutat ani în şir. Trebuia să se convingă întradevăr dacă informaţiile erau reale. Inima îi bătea cu tărie sfidând viaţa ca şi cum pentru el ar fi fost un simplu joc. Practica şi iniţierea în artele magiei îl ajutaseră enorm până acum. Călătoria ce-i bătea la uşa asemeni unei vijelii iscată din senin nu avea loc de întoarcere. O ştia şi o simţea atât de intens încât îl exalta. Îşi aprinse lacom o ţigare din pachetul aproximativ gol. Trăgând cu dorință fum mai târziu fum în mintea sa curgeau planurile şi pregătirile de drum... Unu Bârâitul motorului încetă ulterior ce îşi parcă cu vigilență motocicleta în faţa unui motel sărăcăcios. Uitându-se la reclama învechită de deasupra, desluşi câteva cuvinte prost iluminate: "Motel Taverna La Cocoşatul". Un motel simplu de altfel. Cu casca în mână şi bagajul în posterior dispăru la adăpost. Miros de tutun şi iz de alcool îl invadară de cum pătrunse înăuntru. Barul motelului făcea parte aproape din toată încăperea. Nu se zărea nici o recepţie. Cei câţiva clienţi ai localului îl urmăreau cu privirile şi îşi încetară activităţile. O muzică în surdină se auzea pe fundal. - Bună ziua oameni buni, se adresă el politicos mulţimii. Un râgâit de bun venit al unui om ce puse sticla pe masă fulgeră atmosfera. - Cu ce ocazie pe aceste meleaguri uitate de lume, tinere străin? Nu pari să fii de prin zonă. Se îndreptă cu paşi lejeri către cel ce vorbi. Bocancii săi troncăneau agale. Se opri lângă masa acestuia şi îi răspunse: - Nu sunt de pe aici, vin de departe. Caut o cameră pentru la noapte. - Ohh, ai nimerit unde trebuia. Am nişte camere libere, preţul este de 50 de ron. Duse sticla de bere la gură şi apoi uitându-se cu ochi goi la tânăr adăugă: Cash! - Ok. Hai să trecem la afaceri atunci. - He he he, dar nu pierzi timpul. Îmi place de tine. Se ridică leneş de pe scaun şi îi întinse mâna. Malcov mă numesc, dar poţi să-mi zici nea Cocoşatul. - Eu sunt Cristi, îmi pare bine. Ceilalţi oameni îşi reluară treburile lor şi liniştea ce existase mai devreme se transformă în adevărate zumzete şi voci acompaniate de râsete. - Bine, vino pe urmă mine. Ajuns la o mică tejghea rătăcită prin spatele barului completă chitanţa şi încasă banii. - Poftim cheile, după ce te instalezi te aşteptăm jos dacă vrei să ni te alături. Îi făcu cu ochiul şi îi întinse zâmbind cheia. Urcă treptele care scârtâiau sub apăsarea paşilor săi. Ajuns în cameră fu destul de surprins deoarece camera era extrem primitoare. Un mireasmă parfumat străbătea întreaga încăpere. Aruncă casca pe pat şi fugi la fereastră. Rânjetul său exclama bucuria aventurii. În faţă la o distanţă nu teribil de mare se etala triumfător turnul pe care dorea să-l exploreze cu atâta ardoare. Nu era basm, turnul exista cu adevărat. Ochii îi străluceau mişeleşte şi simţi instant o atracţie către acel loc. Câteva picături mărunte de ploaie îşi făcură simţită prezenţa pe pervazul ferestrei. Soarele era la apus iar noaptea se apropia cu paşi repezi. O voce dulce se auzi liniştită la urechea sa: "Vino prinţul meu, te aştept cu inima deschisă, vino". Tresări la auzul acestei chemări, privi în jur şi nimic. Era timpul să coboare jos pentru a culege informaţii de la localnici. Pletele sale negre, cei atârnau peste umăr îl făceau să pară un rebel. Ajuns la bar, nea Cocoşatul îl zări şi-l invită la masa lui. - Poftim Cristiane, din porțiunea casei. Şi îi întinse o bere rece. - Ohh mulţumesc, nu era nevoie. Abia lua o înghiţitură, că în tavernă îşi făcu apariţia un individ ciudat. Cristi simţea ceva special la omul acesta dar nu ştia încă ce. Restul localnicilor nici nu îl băgară în seamă. Purta o mantie neagră cu glugă şi abia dacă îi desluşeai faţa. Se duse la bar, îşi comandă o carafă cu vin, după care se retrase într-un colţ mai întunecat şi se aşeză jos. Nea Cocoşatul observând mirarea tânărului, îi zise: - Nu îţi face griji de el. Vine mai mereu când se lasă seara. Îşi comandă o carafă de vin şi nici nu se atinge de ea. - Cum aşa? - Păi e ciudat tare, nicicând nu şi-a dat gluga jos. Şi ştii ce e interesant la el? - Povesteşte-mi. - O dată un client s-a dus la masa lui şi când l-a privit drept în ochi a încremenit. Se făcuse alb ca varul, şi-a conceput cruce şi apoi a fugit din local. - Şi aţi discutat cu clientul acela după întâmplare? - Nu, că nu l-a mai văzut nimeni din noaptea aceea. O fi plecat în ţări străine după cucuvele cine ştie, şi apoi izbucni în râs. - Oricum era un teleleu şi ăla, adăugă după ce se potoli. Lumea se simţea bine la taverna lui Cocoşatul. Majoritatea clienţilor erau oameni obişnuiţi. Rareori mai apărea câte un străin, care se speria de atmosfera din bar şi fugea mai departe. Oamenii se chercheleau şi apoi plecau la casele lor. - Dar nu mi-ai spus cu ce ocazie pe aici, îl întrebă Malcov. - Nea Cocoşatule, pe mine mă interesează turnul acela vechi din apropiere. Chipul proprietarului se schimbă în tristeţe. - Off, nu e un loc bun acolo. Circulă zvonuri şi legende cum că locul ar fi bântuit şi posedat de forţe întunecate. Societatea se fereşte de el. - Am auzit ceva de nişte druizi care au locuit în acel turn. - Da, aşa este. Erau nişte preoţi păgâni care venerau pe cel întuncat. Au fost sacrificate în trecut numeroase vieţi omeneşti. - Interesant. Poţi să-mi povesteşti mai multe? - Sfatul meu este să nu te apropii de acel loc. Poţi zări umbre mişcătoare. Au fost indivizi care s-au aventurat şi nu au mai ieşit din el. Oricum locul e o paragină totală.. - Eu simt o atracţie şi o chemare către acel loc, de aceea am venit aici. Îmi place misterul. Urmă o tăcere. Berile erau pe terminate. Cocoşatul îl întrebă dacă mai serveşte o băuturică. Făcu semn barmanului care aduse încă un rând. - Ehh, tinere drag pe mine te rog să mă scuzi dar o să mă retrag, te las să-ţi savurezi berea. - Ok. Se ridică şi după ce ciocni cu nişte prieteni se duse sus. Tipul cu gluga pe cap se afla tot în acel colţ. Vinul era încă în carafă aproape neatins. Se simţea privit şi studiat de acel om. Începu a percepe nişte senzaţii stranii venind de la masa acestuia. Un flash cu mult sânge ce se scurgea i se ivi în faţă. Nu ştiu exact cât dură, dar îl văzu pe tip ridicându-se de la masă şi ieşind afară. Cristi sări imediat de pe scaun şi plecă în urma lui. Afară ploua cu găleata. Stând sub mica ştreaşină de la intrare, omul ciudat şi tăcut îi făcu semn să se apropie de el. - Cine eşti? Omul scoase de sub haină un bilet pe care i-l înmână apoi rosti calm: - Citeşte-l îndată ce vei fi sus în camera ta de la etaj. Ne vom mai întâlni. - Dar... - Şsttt ! îl întrerupse tipul. O să înţelegi tu, eu trebuie să plec. Oricum eşti aşteptat de nespus de mult timp. Eu sunt un simplu mesager şi mâine seară voi fi îndrumătorul tău. Nu mai apucă să spună nimic, căci omul cu gluga pe cap plecă în ploaie şi după câteva secunde se făcu nevăzut. Biletul emite o răcoare plăcută la atingere. O bucată de pergament antic, sigilat cu o pecete şi un simbol al unei zeităţi, îi provoca o placere diabolică. Era aproape miezul nopţii. Câteva zgomote se mai auzeau de jos, dar nu le dădea importanţă. Cu privirea aţintită asupra turnului îl văzu deodată plin de viaţă înconjurat de oameni ce dansau în jurul unui foc aducând afrande. Lumina torţelor acestora îl fascinase. Luminau tot desişul formând o fotografie de ansamblu fermecătoare. Deodată avu viziunea unei feţe cu un păr lung şi negru, care se apropia leneş de el. - Nu ai de când să citeşti biletul, scumpule? auzi şoapte la ureche. Se scoate din somn la realitate. Scoase bucata de pergament din buzunar şi se aşeză pe marginea patului. Cu membrele tremurânde reuşi să rupă sigiliul. Un scris parcă cu sânge se etala triumfător. "Voi arde pentru tine, o să fac tot ce este necesar. Mă percepi dar nu înţelegi cum şi de ce. Te aştept dragu meu să fim în eternitate împreună. Ai în cap unele chestii de care rasa noastră are nevoie. Tu ai fost destinat să vii la mine. Te aştept de foarte mult timp şi acum eşti suficient de puternic să-ţi înfrunţi destinul. Urmează prudent răcoarea ce impregnează zidurile turnului. Vino cu Mael." Două fulgere răzleţe se făcură observate pe cer. Vroia să plece în acest clipă dar ploaia ce se înrăutăţise îl ţinea captiv în motel. - Mael... hmm, medită el puţin şi-şi dădu seama că era cel care îi înmânase biletul. Dar ce anume vroiau să însemne aceste rânduri? Să fie vorba de abilităţile sale căpătate din magie sau era altceva? Hotărî că era mai bine dacă s-ar odihni până mâine dimineaţă când avea de când să se strecoare până la turn. Se lăsă să alunece în cearceafuri şi închise ochii. Doi Mai era doar puţin până dimineaţa avea a se ivi. Rourii ploii de aseară erau răvăşiţi prin iarba ce se unduia sub apăsarea paşilor săi. Reuşi să se strecoare nevăzut din motel şi ajunse deja la câţiva metri de turn. Masiva poartă ruginită scârţâi când o deschise şi se cufundă în curtea umplută de buruieni. Turnul era întradevăr o adevărată dărăpănătură. Mirosul morţii şi al ritualelor străvechi încă mai plutea în aer. Un fâlfâit de aripi se risipi în zare speriindu-l. Undeva sus în vârf observă o mică fereastră stingheră. După ce străbătu podeţul de deasupra mlaştinii se opri în faţa vechiului punct de acces în interior. Aici fusese odinioară o uşă mare de fier, gândi el după ce văzu lanţurile de sprijin lăsate în paragină. Uşa nu se zărea nicăieri, doar acea mare crăpătură întunecată. Nişte foşnete se auzeau undeva în apropiere. Zgomotele începeau a creşte şi se apropiau de el rapid. Rămase nemişcat aşteptând cu garza pusă. Din desiş îşi făcu apariţia gâfâind şi obosit Mael. - Ce cauţi aici, Cristi? se miră acesta văzându-l. O umbră neagră le trecu rapid prin faţă şi se pierdu în turn. - Ce e cu graba asta la tine şi de unde ştii cum mă numesc? Ce a fost umbra aceea? - N-am timp să-ţi explic acuma, soarele e gata să răsară şi trebuie să plec. Întoarce-te la motel şi aşteaptă-mi venirea. - Nu! spuse hotărât şi îl apucă de gulerul hainei. Ai să-mi zici în momentul acesta. Mael, nici nu se sinchisi prea mult şi cu o mişcare iute scăpă din strânsoare. Trântit la pământ Cristi se ridică şi nu mai observă pe nimeni în jurul său. Soarele se ivea pe cer şi strălucirea razelor sale începeau a se face simţite. De undeva din turn auzi ceva ca şi cum s-ar fi prăvălit un bolovan mare. Păşi grăbit în interior. Întunericul îl împresura din toate părţile. Se înjura în gând că nu schimbase bateriile lanternei ce dădeau acum semne de terminare a energiei. Zidurile turnului din partea interioară erau impresionante. Ici şi colo se zărea mobilierul antic care fusese distrus de trecerea timpului. Pretutindeni era o linişte monumentală. Afundându-se şi mai mult ajunse la treptele ce urcau înspre vârf, însă acestea erau blocate şi nu mai putea înainta. Două mânere din piatră orientate în sus erau sculptate în zidul din dreapta sa. Se apropie de ele şi văzu un scris deasupra lor ce nu îl putea înţelege. Ştia doar că face parte din alfabetul ben sirilor. - Ooooo....da! exclamă el. Cum de nu mi-am dat seama de mai înainte? Părăsi turnul şi se întoarse la motel. Ajuns în prag, fu întâmpinat de Nea Cocoşatul. - Bună dimineaţa, voinicule. - Neaţa, neaţa. - Nu rămâi să serveşti micul dejun? - Îmi pare rău, nu pot acuma, mă grăbesc o să vin mai tărziu. Mulţumesc. Urcă în grabă treptele până în camera sa. Scoase din rucsac manuscrisul, şi se opri pe simbolul celor două mânere. Acelaşi scris care nu îl înţelegea era prezent şi aici. Aceasta era poarta. Nu-i mai rămăsese decât să-l aştepte pe Mael. Forţa acestuia când îl pusese la pământ îl uimea. Scrută din priviri fereastra, unde se zărea turnul ce era acum cufundat în linişte. Ştia legenda ben sirilor şi cum aceştia venerau o zeiţă care se hrănea cu sânge. Când era lună plină i se aduceau ofrande şi sacrificii de sânge ale infractorilor din acele vremuri. Era un secret ce îl uimea. După ce fumă o ţigare coborî jos şi îşi comandă o vodkă pentru a-şi face pofta de mancare, apoi micul dejun. - Nea Cocoşatule o muzică? Ceva gotic pui şi matale? Că s-ar putea ca astă seară să fie ultima mea şedere aici. - Gata ! Barman, muzica te rog. - Şi la toată lumea câte un rând din partea mea, anunţă Cristi. După ce termină de mâncat Cocoşatul veni şi îi mai aduse o vodkă cu suc de mere. - Ai fost la turn aşa-i? - Da. Dar aş prefera totuşi să rămână între noi povestea asta, te rog. - Prea bine cum doreşti. Uite o să-ţi înmânez ceva, să-ţi poarte noroc. După câteva minute se întoarse la masă. Îi pasă cutia spunându-i: - A aparţinut strămoşilor mei. Când vei păşi în turn ai preocupare să o porţi îţi va da putere. Stiu că esti în temă cu paranormalele am văzut după tatuajele tale cu simboluri magice. - Dar... este magnific, nea Cocoşatule nici nu ştiu cum să-ţi multumesc. - Poţi într-un solitar mod, să ocoleşti de acum încolo motelul meu, nu vreau probleme printre clienţii mei, o să înţelegi mai bine ce zic. Ridică paharul şi ciocni cu Cristi. - Zeiţa s-a trezit la viaţă. Îţi urez succes tinere voinic. Deci până la urmă bătrânul ştia despre ce e vorba şi nu spusese nimic. Lăsându-l singur la masă şi pe gânduri era cufundat în ritmurile melodiei ce anima atmosfera. Ziua şi-o petrecu prin împrejurimi vizitând satele mărginaşe şi plimbându-se prin păduri meditând lângă un izvor. Se lăsase seara. Atmosfera din bar era înfumurată ca de obicei şi lumea îşi servea băuturile amuzându-se între ei. Cristi se afla acum la masa din colţ unde pâlpâia doar o singură lumânare. Fumase jumătate din pachetul de ţigări şi servise doar un pahar de băutură. Se uita fix la uşa de la intrare în aşteptarea lui Mael. Acesta sosi ca de obicei în pelerina lui neagră. După ce-şi comandă vinul, se apropie de masa lui Cristi şi se aşeză lângă el. - Te aşteptam Mael, ai nişte explicaţii de dat. - Toate la timpul lor. Când Regina va binevoi vom purgede la drum. - Regină spui... Nu e cumva o Zeiţa? - Pentru voi da, este o Zeiţă însă pentru noi este Regina. Suntem o armată mică deocamdată, în curând ne vom înmulţi. Tu ai fost desemnat conducătorul acesteia, şi de aceea te va transforma însuşi Regina. - Deci până la urmă legendele sunt adevărate. - Exact, dragul meu. Toate legendele sunt adevărate numai că oamenii nu cred in ele. Mael se schimbă pentru un moment la faţă, intrase în tranşă pentru scurt timp. Semnalul fusese transmis. - Haide, este timpul să plecăm. Îşi aminti de darul primit de la Cocoşatul şi se duse de îşi luă rucsacul cu el. Se strecurară aproape nevăzuţi din motel. Înainte de a păşi în turn se îmbrăcă cu roba albă primită cadou. - Urmează-mă şi stai lângă mine. Nu-ţi fie teamă de ce o să vezi sau o să auzi, îi sugera Mael. Ajunşi la capăt de drum. Mael apucă mânerele trăgând la o parte cu uşurinţă o masivă uşă din piatră, pe care o trânti în urma lor. Ar fi fost necesar mulţi bărbaţi puternici pentru a urni din loc această poartă de piatră. Păşeau printr-un coridor luminat de nişte torţe. Coborâră la un moment dat nişte trepte spre adâncuri ajungând în faţa unei porţi imense de fier. Aceeaşi poartă care ar fi trebuit să se afle sus în locul întrării. Cranii umane înfipte în pari împrejmuiau locul. Poarta era pictată cu sângele celor sortiţi pieirii. De undeva din spate se auzi cum cineva trase un zăvor iar poarta se deschise în faţa lor. O uriaşă cameră rotundă se etala în faţa unui tron. În întunericul la care lumina lumânărilor mari şi rosii de pe pereţi nu ajungea, se puteau distinge ochi sticloşi cel urmareau în tăcere. Vechi papirusuri şi câteva zeci de sicrie de stâncă ornamentate elegant erau etalate pe margini. Se opriră în faţa unui tron ce se înalţa falnic deasupra unor trepte de marmură. - Scumpă Regină, l-am adus aşa cum aţi poruncit. - Lăsaţi-ne singuri, se auzi vocea cristalină a Zeiţei. O mică forfotă îşi tărăgănă paşii îndeajuns de repede după care se instală din nou liniştea. Cristi era aşa impasibil, ştia că indiferent ce avea să se întâmple pentru el nu mai conta acuma. Regina îi citi gândurile de la distanţă. - Dragule, nu te speria totul va fi bine. Îţi voi da dreptul de a alege. - Ce sa aleg? - Viaţa veşnică ori moartea. Tu decizi. este alegerea ta. - Mael spunea ceva de o armată? Despre ce e vorba? Zeiţa se ridică de pe tron şi se îndreptă spre el. Era de o frumuseţe de nedescris iar bijuteriile ce le purta se asortau ireproșabil dându-i o alură impresionantă. Purta la fel ca şi el o robă întinsă albă. Cristi recunoscu imediat chipul ei. Era aceiaşi faţă care îi apăruse în viziunile sale. Apropiindu-se de el, îl studia. Ochii ei strălucitori şi goi pe interior îi căzuseră pe buzele-i fragede. Îl cuprinse în braţe seducându-l şi mângâindu-i faţa. Gâtul său radia de o potență îmbătătoare. Cristi vru să rupă tăcerea farmecului, dar Regina îi acoperi buzele cu un deget. - Şsttt, trebuie să-mi spui dacă accepţi darul meu întunecat, scumpul meu. - Da, accept orice de la tine. - Prea bine dragule, dar te anunţ că va durea un pic. Cu o mişcare mai mult decat iute, se afla deja în spatele lui, ţinându-l în braţe îi mângâia şi săruta gâtul. La un moment dat Cristi nu mai simţi contactul solului şi nişte colţi îi străpunseră venele gâtului. Simţea cum viaţa i se scurge din corp o dată cu sângele său. Îşi auzea propriile bătăi ale inimii. Fusese întins pe treptele ce duceau spre tron iar Regina îşi tăie venele mâinii stângi. - Ia şi bea. Transferul a început. Bea... o să îţi revii. Şi ducându-şi mâna însângerată deasupra buzelor lui Cristi, acesta începu să soarbă. Desfătarea îl exalta simţind cum viaţa se întoarce în el. Era din nou în puteri. Regina îşi retrase mâna şi sări la gâtul său, secătuindu-l din nou. După ce au creat schimb de sânge de câteva ori, Regina ştiu că fusese de ajuns şi rezistase. Cristi simţise cum vechiul trup îi murise iar acum că procesul era încheiat stătea şi aştepta. Noi senzaţii îl învăluiră furnicându-se în trupul său care îşi dorea din nou sânge. Regina bătu de două ori din palme şi fuse adus în cameră un om legat de mâini şi picioare. Purta pe cap o cagulă neagră însă era viu. - Uite Cristi, pentru tine întâia ta victimă. E al tău. Du-te, ai nevoie de sângele lui. Nu stătu prea mult pe gânduri şi fuse instant lângă omul care încă tremura şi se zbătea în braţele sale. - Trebuie să fii iute şi precis, îi sugeră Regina. Cristi deja îşi făcuse festinul şi lăsă leşul să alunece într-o parte. Regina îl şterse de sânge la gură cu un şerveţel. - Ehh, se pare că ştii cum să te hrăneşti, ai instincte bune, însă mai ai multe de învăţat, chiar extraordinar de multe. - Să mă feresc de Soare, apă sfinţită şi alte chestii dastea nu-i aşa, Anya? - Mmmm, se pare că unele capacităţi deja ţi s-au dezvoltat mă bucur, e bine că mi-ai citit numele. Dar te anunt că apa sfiinţită, usturoiul, icoanele ori crucile sunt baliverne, nu au nici o vigoare asupra noastră. - Nu? - Nu, dragul meu. Ce ne poate ucide este doar focul sau razele soarelui. În mintea lui Cristi acum se desluşeau planuri de viitor dintre cele mai întunecate. Slujitorii se descotorosiră de cadavrul acelui biet om. - Vino Cristi, ia loc alături de mine pe tron. Se supuse. - Mael va fi cel care timp de o săptămână te va învăţa ce trebuie să ştii pentru supravieţuirea ta. După această săptămână o să-ţi încredintez prima ta misiune. Cristi se miră: - Mă alungi de aici? - Fireşte că nu. Dar va trebui să te duci acolo unde a început totul şi să afli cauza acestui blestem. Tu eşti singurul care o poate face, de asta te-am ales pe tine. - Dar despre ce este vorba? Regina îşi duse ochii în pământ. Cu tristeţe în glas îi spuse: - Unii din specia noastră sunt pe moarte, şi mă refer la cei mai vârstnici. Puterile le scad şi ajung uneori să se descompună chiar dacă se hrănesc la timp. Eu sunt una dintre ele. Cristi o luă în braţe. Îi ridică cu degetele uşor bărbia. Îi şterse lacrimile de la ochi şi o acoperi cu sărutări. - Spune-mi de unde a început totul? - În Atlantida, pronunţă Anya. Atlantida - continentul de mult uitat, însă învăluit de extrem de multe mistere îşi deschidea porţile în întâmpinarea lui Cristi. Multe legende şi zvonuri circulau în legătură cu acesta. Aventurile şi întâmplările începeau a bate din nou la uşa sa. Fusese o noapte îndelungă şi grea. Era vremea să se odihnească în noul său sicriu. Acum că era o altă fiinţă vedea omenirea cu alţi ochi: mai reci şi mai goi. |
|||||||||||
|
_________________ Am scris cu sânge, numele tău Să fi legată în veci, de-al meu suflet călător Nu mă înţelegi, nici nu poţi să mă-nţelegi Că-n inimiora mea, iubire doar tu eşti.
|
|||||||||||||
 |
| Re: Secretul blestemat | |
|
bad biatch
Administrator
 
|
|
Nu am apucat sa citesc decat prima parte,pe care ti-am facut si niste mici sugestii si corecturi.Te rog foarte mult sa ai grija la greselile gramaticale deoarece unor scriitori nu le este permis acest lucru. Ceea ce nu imi place este ritmul sacadat al povestii.Stii de ce ai acest ritm? Deoarece folosesti fraze extrem de scurte.Incearca sa nu faci exces de zel in ceea ce priveste punctul si lasa fraza sa curga lin. Fa-mi descrieri asupra personajelor.Imi place sa le vad fata cand citesc. Fa-mi descrieri asupra mimicii lor si a gesturilor. Asa pot sa imi imaginez mult mai bine si mai clar situatia. Subiectul pare extraordinar de interesant si chiar sunt curioasa ce va urma.Maine cel mai probabil iti voi citi si restul textului.Pana una alta,incearca sa modifici scrisoarea de la acea prietenă deoarece este prea explicita,prea ... hmmm,nu gasesc cuvantul potrivit. Poate prea dulceaga .Incearca sa fii mai dur.Este vorba despre un mister aici,nu despre o invitatie la bal. Oricat de aventurier ar fi personajul tau,daca ar primi cu adevarat o scrisoare ca aceea,cred ca ar pleca acasa. 
Nu te supara pe mine pentru sugestiile si observatiile facute.Suntem cu totii aici ca sa invatam,si cum altfel am putea daca nu din critica. Sper sa iei din tot ceea ce ti-am spus,doar ceea ce crezi ca este cu adevarat constructiv pentru tine si pentru desavarsirea scrisului tau. Succes si spor in continuare! B.B. |
|||||||||||||
|
_________________ [url=http://forumulscriitoriloramatori.myforum.ro/regulamentul-acestui-forum-vt2.html]Regulamentul forumului[/url]
|
|||||||||||||||
|
| |
|
FliesOuija
Bine ai venit!
|
|
he he he ... eu chiar nu ma supar deloc... chiar ma bucur ca ai un spirit de observatie asa de bun... pe langa asta ai reusit sa depasesti numeroase granite pentru varsta ta care desi pare una fragila se dovedeste sa fie mai puternica decat 10 suflete la un loc.
o sa tin cont de sugestiile tale desigur si o sa revizuiesc textul... ce va urma in povestire nu e chiar cine stie ce... caci intr-un final am reusit sa o scurtez pt a o incheia mai repede.....caci pana la urma misterul ramane un mister :))) :D oricum astept cu nerabdare sa-mi surprinzi greselile pe care unii corectori si editori nu le-au bagat de seama si nici eu nu am fost in stare sa le vad. |
|||||||||||
|
_________________ Am scris cu sânge, numele tău Să fi legată în veci, de-al meu suflet călător Nu mă înţelegi, nici nu poţi să mă-nţelegi Că-n inimiora mea, iubire doar tu eşti.
|
|||||||||||||
|
| |
|
bad biatch
Administrator
|
|
Multumesc frumos! Chiar ma simt magulita... Nu cred ca sunt eu asa cu creier mai mare,doar ca am avut o slabiciune de mica pentru proza
Imi cer scuze,dar momentan nu am timp sa citesc si restul.As putea-o face asa pe graba,sa iti dau o parere sumara,dar nu ar avea rost,pentru ca imi doresc sa o corectez intocmai cum am corectat prima parte. Nu cred ca ai facut o alegere buna scurtand povestea,pentru ca poate ramane si un mister..prelungit,ca sa zic asa,dar pana nu vad finalul,nu ma pot exprima 
Multumesc inca o data pentru cuvintele frumoase! Cu bine, B.B. |
|||||||||||
|
_________________ [url=http://forumulscriitoriloramatori.myforum.ro/regulamentul-acestui-forum-vt2.html]Regulamentul forumului[/url]
|
|||||||||||||
|
| |
|
FliesOuija
Bine ai venit!
|
|
cu placere oricand ana.
|
|||||||||||
|
_________________ Am scris cu sânge, numele tău Să fi legată în veci, de-al meu suflet călător Nu mă înţelegi, nici nu poţi să mă-nţelegi Că-n inimiora mea, iubire doar tu eşti.
|
|||||||||||||
|
 | Secretul blestemat | |
|
||
|
|
|