|
medeea
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 06/Aug/2007 |
| Mesaje: 10 |
|
|
|
Amurg...Soarele si-a taiat arterele iar sangele lui a inundat cerul cu roze aureole.Doua ceasuri mai tarziu o stea a fulgerat zarea ca un heruvim in flacari,probabil se indrepta spre Tartar,unde Hades, dornic de a intampina noi suflete...asteapta nerebdator sosirea unei noi carabii pe Styx.Pe cer apar sclipiri ale unor Stele palide...ranile Soarelui se inchid in noapte.
Luna isi face aparitia coborand pe trepte reci de zare... Invaluita de un fragil curcubeu lunar, dezvaluie Pamantul cazut in dizgratia zeilor. Olimpul s-a prabusit sau a fost inghitit de gaurile negre lasand loc nasterii unei noi ere si a dominatiei robotilor. Alianta dintre roboti si Supraoameni pare a fi degradat umanitatea. Nu vorbim insa de Supraomul imaginat de Nietzsche, ci de un hibrid monstruos ce domina vulnerabila umanitate... sau resturile,caci mai nou oameni par simple deseuri ale existentei.
Aceasta noua specie populeaza de mai bine de un veac galaxia, fiinta umana rezumandu-se a trai intr-o societate deteriorata, mediocra, lipsita de visuri sau aspiratii. Omul apartine unei ere apuse...a vestejit asemeni unei vegetale lipsite de fotosinteza, iar in continuare i se reproseaza propria existenta, fiind privit ca un inutil. Supraoamenii dispretuiesc umanitatea... evolutia lor rapida si absoluta reusind sa o deterioreze.Progresul tehonologic a dus la regresiunea interioara,sufletul a ajuns un depozit de gunoi iar in cazul noilor specii acesta a disparut.
Revenind la peisajul nocturn supus razelor lunare: Aproximativ... ora zece... se face imbarcarea catre Luna... o noua croaziera incarcata de plictis.Cunoasterea a devenit un proces extenuat iar imensitatea galaxiei nu mai prezinta interes.
Imaginea vie a trecutului :dintr-o veche pravalie,aparent datand din perioada interbelica, ce pare a fi ocolita de privirile trecatorilor... se aud voci stinse, inabusite de intuneric in canon cu pendula ce bate greoi: doi batrani, uitati de vreme,asezati la o masa subreda de lemn, soptesc povesti ce pier in noapte.Chipurile schimonosite le sunt luminate de o lampa cu ulei,panzele de paianjen ce imprejmuiesc locul si moliile in plina demonstratie a unui act de balet par a fi singurele lor certitudini. E rece,semineul mai adaposteste doar cenusa anilor...Privind interiorul pravaliei... se observa cum Pamantul a transformat o ghena a Universului... noul nu isi mai gaseste locul aici. Imbatranirea fiintei umane s-a creat intr-un rapid proces... influentat de roboti. Totul seamana izbitor cu vechiul regim nazist... locul evreilor e luat insa de intreaga umanitate. Mulțimea se dezintegreaza sub stropi infiniti de ura... regretele ard mocnit, incapabile de a mai cauzează explozii. Pravalia, posibil un birt plin de viata al altor secole ce acum pare a se prabusi sub umezeala peretilor acoperiti de un tapet demodat, e inundata de mirosuri intense de mucegai si tutun...In alte timpuri clientii si-ar fi lasat simturile prada moscului si ambrei... incantati de rasunetul clapelor ,iar pe mesele goale s-ar fi zarit cristale umplute cu verdele absint.Tot ce a ramas e doar vechiul pian al vreunui Schumman sters din istoria clasica, doua mese subrede,un raft de colorit pamantie cu diferite produse. Ridicand privirea, ochii se lovesc de chipul timidei Jeanne zugravit de Modigliani, ochii ei stinsi parca prevad prabusirea omenirii,langa aceasta o oglinda sparta,incapabila de a mai reflecta frumusetea... iar in apropierea celor doi varstnici zac sticle pierdute de Bacchus. Un radio vechi scoate sunete stridente, dar de care batranii par a face abstractie. Deapana amintiri. La un ocazie dat se aude un titlu ce provoaca tacere: ”Descoperiri importante pe Eris!”.
O odisee in spatiu a dat roade:planeta pitica Eris, teritoriu neutru, unde nici robotii nici Supraoamenii nu puteau guverna, devenise de cativa ani un centru de cercetare. Aparent s-au gasit o serie de artefacte de origine pamanteana. Sa fi anticipat stramosii acest declin? Cum a fost posibila transportarea acestora pe Eris? Printre ele: un telefon Bell, lipsit timp de secole de ton, o copie a celebrului “Le voyage dans la lune”, o carte aproape ininteligibila cu exceptia unei pagini... si aceea sfartecata de molii: ”Timpul este un lup devorator!”.Aceasta noua lume pare intr-adevar a fi devorata de automatisme, e o lume manata de instinct. Automatismul a devenit o consecinta a monotoniei, a unui gol existential... acum robotii stapanesc astrele.
Un cercetator emana speranta prin priviri, analizeaza minutios obiectele descoperite... parand aproape ca le implora sa prinda viata. E tarziu. Conditia sa precara il impiedica sa viseze. Ar necesită sa fie tanar, asemeni celor din noua specie, dar el este deja batran, ar trebui sa fie curajos, dar el simte doar teama fata de ce ii rezerva viitorul. Intr-o luma perfecta controlata de roboti umanitatea nu isi are locul... idealurile au murit. Esecul este iminent dar cautarile continua, inca exista nevoia de a iesi din impas, de a evolua spre un ideal. In mintea batranului apare brusc iluzia vesniciei: Piatra Filozofala, substanta legendara, capabila de a transforma inferiorul in absolut, tinicheaua in aur... dar mai presus de asta capabila de a vindeca bolile si de a darui viata vesnica.Razele lunare se propaga nedeviate prin atmosfera, batranul transpus intr-o lumina mistica pare ca zambeste, putin artificial. Si totusi a sosit momentul eliminarii temei, s-a ivit raspunsul mult asteptat pentru supravietuire... excavatiile continua.
Zece ani mai tarziu: descoperirea unei vechi metode de transmutare a plumbului si a mercurului in aur a fost redescoperita: ”Fizica nucelara invinge!”, afirma toate ziarele. Chiar si experimentele de prelungire a vietii au dat roade la nevertebrate! Speranta prinde contur...
Acelasi batran cercetator,revenit pe Eris,se imbata cu mireasma cerului senin,plin de stele si nemurire.
|
