|
raduku21
Membru

| Data inscrierii: 10/Mar/2009 |
| Mesaje: 660 |
| Localitate: Bucuresti |
|
 |
Stau si ma uit pe fereastra,
Vad cum se insira Dunarea,
Vad marea de apa albastra...
Care-mi cuprinde gandirea,
Mii de ani si-a sapat drum,
Prin mii de pietre si fum,
A trecut incet printre roci,
A trecut prin mii de epoci...
Si drumul ei continua astazi,
Din fiecare noapte pana in zi
Si acum mai loveste cu valuri,
Stancile albe de pe maluri...
Isi continua munca de sapare,
Isi continua drumul catre libertate,
Dar parca ceva incet moare...
A disparut o farama de dreptate...
Drumul Dunarii albastre,
Se va opri in campii vaste,
Dar asta numai dupa ce moare,
Numai ce mai dispare in zare...
Drumul acela albastru si mare,
Este oprit in culmea ce dispare,
Este oprit de oameni, este stavilit
De necesitatea omului plictisit...
Atunci defileul Dunarii se opreste,
Dispare si nu mai zambeste,
In spatele unui mare baraj de ciment,
Un imens bloc independent...
Acel simplu defileu al timpului,
A servit ca poarta gandului,
Si acum incet Dunarea moare,
In spatele unui baraj prea mare....
|