FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Piticipecreier

Trimis: 24/07/2011 17:27

Toamna la Little Bighorn

Soldatul Brian Morgan călărea lipsit de vlagă. Calul, mergea la pas, printre mestecenii tineri. Din loc in loc, se oprea si rupea cu gura-i flămândă smocuri de iarbă. Aerul rece al amurgului de octombrie alungase puţinele muşte supărătoare şi bidiviul se putea hrăni in voie.
Pe malul pârâului, lângă doi mesteceni uriaşi şi uscaţi, Brian Morgan descălecă şi-şi aşeză tabăra. Scutit de să-i pese, se uită lung la uniforma sfâşiată şi umplută de sânge şi rupse o bucată. Cu cârpa plină de apă se şterse pe faţă, pe gât şi pe mâini. Îşi aprinse apoi focul şi, înfofolit într-o rămăşiţă de pătură, se cuibări cât mai aproape posibil de căldura binecunoscută a focului.
Cu ochii ţintă la jăratic se gândi, din nou, la ultimele săptămâni, la cei 200 de tovarăşi de armă din regimentul generalului George Custer, la bătălia de la Little Bighorn, la toţi acei sălbateci privat de milă, la...
Deschise un ochi, încetişor. Afară era lumină, dar soarele nu răsărise încă. Cu urechile ciulite auzi un pas slab pe pietrele de pe malul pârâului. Îşi ridică puţin capul, dar o mână puternică i se aşeză pe umăr. Imediat recunoscu mustaţa generalului Custer.
- Brian, băiete, dincolo de dealul ală mic sunt sălbatecii. Nu spune nimic! Atacăm!
Dar Brian vru să se ridice, să-i strige că e mort, că nu se poate să-i vorbească, dar nu apucă. Simţi cum membre hrăpăreţe îl apucă de picioare şi-l trag cu vigoare înspre pârâu. Un indian uriaş îl trăgea, ţinând între dinţi unul dintre acele cuţite cu care jupoaie animalele. Brian apucă, înspăimântat pistolul şi-l descărcă în arătarea aceea dar gloanţele păreau că trec prin el. Indianul rânjea şi-n momentul ăsta un altul, un şef, îl prinse de sub bărbie cu o mână, iar cu cealaltă îşi ţinea tomahawk-ul. Din gură îi ieşea o limbă mult prea întinsă ce aluneca într-una pe tăişul toporului. Picuri mari de sânge îi acopereau ochii lui Brian în timp ce el se ştergea. Dar degetele i se afundau în materia moale a ochilor şi neîntârziat simţi în mâna dreaptă că ţine ceva rotund. O altă mână, străină, îi strânse pumnul drept cu tărie şi ochiul i se sparse cum ar fi un ou. Tăişul rece îi atinse fruntea şi un scrâşnet teribil se auzi la frecarea dintre metal şi os. Cu ochiul stâng, printr-un filtru roşu, văzu cum indianul de la capul său îi ridică scalpul şi linse sângele de pe topor.
Un indian cu faţa descărnată, fără ochi şi excluzând buze, îşi întoarse faţa spre el. Călărea un cal galben, minus piele pe cap, şi cu o tăietură mare în pântece. Trăgându-şi obrajii mult înspre urechi, indianul îşi îndemnă calul şi animalul se cabră, aterizând pe burta lui Brian. Cu mâinile tremurânde, îşi culese intestinele şi le simţi căldura neplăcută. Dar calul sări mai departe şi maţele lui se amestecară cu cele ale soldatului, trăgându-l pe acesta după el. Zeci de indieni roiau în jurul lui Brian, toţi cu ochii scurşi din orbite, cu pene ce le creşteau direct din cap, cu dinţi ascuţiţi ca topoarele, acoperiţi cu sânge, măruntaie şi bucăţi de uniformă soldăţească. Brian simţi că picioarele refuză să se mai mişte, apoi mulțimea se învârti şi singurul lui ochi mai privi pentru un clipă corpul decapitat al soldatului Brian Morgan...
Frigul toamnei din preerie stinsese de mult focul de alături cei doi mesteceni uscaţi iar roua groasă trecuse prin pătură. Calul, flămând, fornăi de câteva ori lângă capul lui Brian. Soldatul se ridică tuşind. De atâtea nopţi avea acelaşi coşmar. Era bine, era încă în viaţă!