 |
 | phoenix nemo |  |
|
phoenix nemo
Bine ai venit!
|
|
Dimineata…
In fiecare dimineata Cand zorii zilei iar rasar, Se-astern alene pe-a ta fata Flori dulci, de margaritar… Iar soarele ce-a strabatut Prin perdeaua-ti stravezie, In camera s-a asternut Ca o lumina aurie. Este vis, este tacere, Totul este minunat, Iar la tine-n incapere E parfum de mir curat. Si-o randunica indrazneata Ce s-a oprit la geamul tau, Iti ureaza o frumoasa dimineata Si-o zi cu pace-n drumul tau! 
Am sa mai postez din poeziile mele, drept urmare, am sa va rog sa fiti cat se poate de critici.Si eventual sa-mi spuneti care din poezii va plac(daca o fi vreuna  ) |
|||||||||||
|
_________________ Nihil sine Deo!
|
|||||||||||||
 |
| Balada unor stele | |
|
phoenix nemo
Bine ai venit!
|
|
Balada unor stele
Era odata-ntr-un tinut, din departari de mult uitate, O zana ce avea-n priviri frum’setea unei nestemate. Si parul, de un negru viu ce stralucea mereu in noapte Si-o gura ce soptea mereu a vietii si a nemuririi soapte. Era-mbracata intr-un voal, de-un alb stralucitor si pur, Iar in picioare avea pantofi, lucrati din panza fara de cusur. Pe cap, avea coroana alba din floare de cires, Era de-o frumusete rara, de-un nefiresc fires… Si uite cum, aceasta fata, ce aparuse din neant, Avea asupra-i un blestem, mai dur ca piatra de-adamant. Caci trebuia sa se transforme noaptea intr-o caprioara Si sa alerge, sa se-ascunda, de-a coltior si-a fiarei gheara. Ea cumplit de rar fuse’ vazuta de-un calator sau vreun pribeag, Si-un singur om ii cunostea povestea, dar n-o daduse in vileag. Caci, tot el insusi, cunostea si leacul, pentru a rupe vraja rea, Dar pentru asta, avea necesitate de un boboc de ingerea. Si dupa zile-ntregi de cugetare, porni pribeagul la drum greu, Deoarce avea de infruntat primejdii, demne de-un puternic zeu. Dar le-a-nfruntat pe rand, pe toate, strabatand si munti si ape, Manat de-o sincera credinta, iubire, pace si dreptate. Si a ajuns, intr-un sfarsit, intr-o padure fermecata, Cu iarba ce sopteste lin si-un rau ce susura in soapta, Cu arbori ce-si impreuneaza a lor crengi spre inaltimi, Spunand parca o ruga-n taina, soptita parca printre lacrimi. Iar undeva, in inima padurii, era un loc unde cazuse o stea Si-n care, era un brad semet inconjurat de-un palc din flori de ingerea. Si rupse acel pribeag o floare si nu putina-i fu a lui mirare, Cand parca se-auzi padurea cum tresare si cum frumosul soare de pe cer dispare. Dar nu mai zabovi in acel loc, caci se temea sa se dezlantuie padurea Si-o lua la goanna inapoi, catand vreo urma de lumina cu privirea. Intr-un sfarsit, el reusi sa iasa din padurea ceea’ agitata Si porni la drumul catre inapoi, sa vindece acea frumoasa fata. Sub greutatea altor zile de drum lung, ajunse calatorul inapoi Si pus-a el sa preagateasca leacul din flori de crin si frunze de trifoi. Si la sfarsit el presara deasupra oalei in ce fierbea licoarea, Acel fir pentru care isi riscase viata, firul din floarea lui de ingerea. De-ndata ce leacul a fost gatit, porni sa caute printesa Si o gasi la marginea unei paduri, pentru că urma a se-nsera. S-au bucurat cand s-au vazut unul pe altul si s-au imbratisat Caci parc-aveau un vis aievea-n fata, un vis pe care demult l-au uitat. Si a gustat printesa din leacul ce-l facuse calatorul Si-un dor nemarginit o prinse de a se contopi cu cerul. La fel facuse si pribeagul, caci si el luase din licoare Si parca il cuprinse-o vraja, ce-l atragea sa zboare catre soare. Si uite-asa, cei doi ce cautau odihna, s-au transformat in stele lucitoare. Ea, s-a transformat in Vega, regina stelelor, din constelatia Lyrae, Iar el, s-a transformat in Sirius, cea mai stralucitoare stea de pe intregul cer Fiind el calauza lumii intregi, din cauza blestemului florilor de inger… |
|||||||||||
|
_________________ Nihil sine Deo!
|
|||||||||||||
|
| |
|
Ionut Petraru
Administrator
|
|
Eu unul nu am ce să-ţi reproşez. Scrii destul de curat, dar la fel de naiv şi banal. Dacă vrei să surprinzi mută-ţi tematica mai în zilele noastre şi scrie tot în rimă, dacă aşa simţi. Sau, mai recomandat, treci la rimă albă.
Primul poem e armonios, dar nespus de şters, nimic nou, nu m-a îmbogăţit cu prea multe. Al doilea e o încercare frumoasă, dar mai ai de confecționat la măsură, uneori devine greu de citit din cauza diferenţelor ritmice. Vreau ceva nou de la tine, ceva cu tematică din zilele noatre, surprinde-mă! Ai potenţial şi imaginaţie! pană uşoară! |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| Leontopodium alpinum | |
|
phoenix nemo
Bine ai venit!
|
|
Iti multumesc pentru critici, intotdeauna am considerat ca sunt constructive daca sunt bine intemeiate.Drept urmare, da, cu naivitatea poate sunt de acord, dar pe de alta parte de ce zici ca scriu banal(vreau sa raspunzi sincer pentru a ma putea perfectiona acolo unde este cazul si a transpune mai frumos versurile)?Promit ca o sa incerc sa compun si cu versuri albe sa vad ce iese, dar pana atunci o sa mai postez din poeziile deja compuse sa mai aud pareri.In privinta tematicii...asa sunt eu un visator, drept urmare, mi-ar fi destul de greu sa revin mai in "zilele noastre".Am avut cateva tentative sa scriu mai realistitc si a iesit destul de trist pentru mine cand am descoperit unele realitati.
Leontopodium alpinum Intr-o noapte, lang-un cort, stateam si priveam la cer Bolta cu lumini de aur si sclipiri care nu pier. Ma uitam cu deosebire, la o stea ce mi-era draga Caci simteam ca-mi da vigoare si ma umple tot de vlaga. Dar s-a intamplat, ca intr-una din acele seri Intr-o liniste sublima in care se aud doar greieri, Sa aud o suspinare din inaltul Empireu Caci s-a rupt a mea steluta din constelatia Leu. Urmarind-o cu privirea, am vazut unde-a cazut Si nu imi venea sac red, ca ea stea, s-a contopit in lut. Atunci, am pornit degraba sa descopar ce minune E-n dispoziție sa imi transmita caldura si afectiune. Am umblat zile intregi sa gasesc locul in care , Putea fi steluta mea ce-mi articole zdruncinare. Si-undeva, pe-un varf de stanca, unde se-auzea un bucium Am gasit o floare rara, ce se cheama Leontopodium. Ea era, stiam eu sigur, nu puteam sa ma insel Caci steaua-mi se transformase in frumosul bobocel. Atunci, m-am asezat langa ea si o priveam necontenit Si-uite asa, din soapta in soapta, m-am lasat ademenit… Ma simteam cuprins de vraja frumusetii ei divine Si simteam cum seva ei, curge parca si prin mine. Coplesit, m-am aplecat si i-am sarutat corola Si-am simtit in jurul meu lumina-i si aureola. Dar mare imi fu’ mirarea cand din floarea mea frumoasa Se inalta in vazduh o minunata craiasa. Avea ochii de-un albastru, clar ca cerul luminos Blanzi si calzi, ei ma priveau si luceau misterios. Parul, ii era saten, contopirea stea cu lut, Iar buzele intredeschise, mai cereau parc-un sarut. Trupul ii era acoperit cu un sal alb si pufos Si-ntreaga ei fiinta era un tot armonios. O, tu fiinta, frumoasa nobila si draga, Iubirea e acea minune si-acea taina ce ne leaga. Intinde-mi tu mana ta, ca sa zburam impreuna Sa ne inaltam spre stele, sa ne facem o cununa. |
|||||||||||
|
_________________ Nihil sine Deo!
|
|||||||||||||
|
| Re: Leontopodium alpinum | |
|
raluk
Membru junior
 
|
|
Banal este un text care nu aduce nimic nou, nimic inovativ. Din pacate majoritatea poeziilor tale sunt asa pentru ca poetii nostri romantici au asociat dejai iubitei cu cerul, parul cu pamantul s.a.m.d. Fiecare generatie de poeti trebuie sa ofere ceva poeziei, un stil nou, o amprenta a fiecaruia. Scrie cum te simti tu mai bine, in vers alb, in vers clasic, numai scrie sincer! Scrie fara sa te gandesti pe moment daca iese rima, daca ies metaforele. Scrie si poezia va iesi din tine si te va inconjura ca o aura, ca o armura impotriva tuturor relelor lumii.
Incearca sa scrii ceva fara sa gandesti versurile, vezi ce iese. Nu renunta! |
|||||||||||||
|
|||||||||||||||
|
| Balada unui menestrel | |
|
phoenix nemo
Bine ai venit!
|
|
Multumesc pentru sfaturi Raluca.Am stat si m-am gandit si intr-adevar, e posibil sa ai dreptate.Totusi, am gasit si motivul pentru care scriu asa: probabil ca am luat-o cu poeziile de la un capat deja batatorit de foarte multi poeti inaintea mea.Dar...merg inainte, trebuie sa gasesc eu in toata padurea poeziei vreo poteca pe care nu a umblat nimeni.Sper ca la un moment dat, sa va pot surprinde placut cu vreo poezie.De aceea am sa postez cate una la un interval aleatoriu de timp pentru a putea fi citite si parcurse usor de cei care vor sa le citeasca.
Balada unui menestrel Mergand printr-o padure, cu pasi usori si mici, Ajung la un castel incremenit sub vreme. Si din ruine triste ce odihnesc aici Se-aude un ecou…de parca totul geme. Pasesc intai pe-o treapta, apoi pe inca una, Si parca fiecare are-o poveste-a ei, Ce-o stie numai soarele si stelele si luna, Doar astrii luciferici ce i-au vegheat pe-acei. Tot ce-i aici e tainic si-n toate e-un mister, Natura ma-nfioara prin freamatul de vant Iar soarele aproape, se-ascunde de pe cer Lasand in urma lui doar pace pe pamant. Pasind apoi spre curtea castelului stingher, Observ lang-un mormant o salcie plecata Si pe o piatra-nalta de forma unui inger, Sta incrustat un nume de legendara fata. M-apropii tot mai mult de ingerul acel, Si vad ca pe-o aripa, se afla scris ceva. E-o poezie trista a unui menestrel Despre iubita lui ce a trait candva : ”Sub salcia aceasta, pazita de-acest inger, Aflat-am eu iubita ce-adesea o visam, Si numeroase ori de-atuncea cu ochii catre cer, Stand unul langa altul, spre stele noi priveam. Era o situație sfanta cu tot ce-i mai frumos Traind ca-ntr-un Eden tinandu-ne de mana, Si raze de cristal din cerul maiestuos Ne-nvaluiau plapand, cu-o magica lumina. Si-asa treceau clipite si zile, luni la rand, Pierduti adesea-n ganduri spre luna noi zburam Si parca totdeauna eu ma simteam plutind, Aceasta mi-era starea, pe-atunci, cand eu iubeam. Dar a venit o clipa cand totul s-a sfarsit... Pe cand veneam aici, iubita-mi sa astept, Aflata-i de la rege ca tainic a murit Si vai, simtii atuncea durere mare-n piept! Simtii ca visele ce le-am avut odata S-au naruit si au cazut intr-un abis, Si stiu ca viata mea fara aceasta fata, Imi va lasa in suflet, un gol de nedescris. Acum cand scriu, in suflet mi-e urgie Si-un dor adanc de moarte ma incearca, De-aceea vreau s-o las ca amintire vie, Pentru oricine va mai fi pe-aici sa treaca.” Cand termin de citit aceasta poezie, O lacrima se sparge pe piatra de mormant. Si-n linistea aceea patrunsa de magie, Se-aude un ecou…un tainic legamant… |
|||||||||||
|
_________________ Nihil sine Deo!
|
|||||||||||||
|
| Buna dimineata! | |
|
phoenix nemo
Bine ai venit!
|
|
Buna dimineata!
Zumzet zbor si ciripit, Cantec lin de pasarele Si lumina din perdele, Dimineata m-au trezit. Greierii ce de cu noapte Mi-au cantat mereu din strune, Cantec lin de-am dormit bine, Acum ei vorbesc in soapte. Chiar si luna indrazneata Ce mi-a luminat culcusul, Suie-ncet, cu greu urcusul, Ciclului spre dimineata. Undeva, la colt de strada, Se aud si caini latrand Si parca-i aud spunand “Buna dimineata draga!” |
|||||||||||
|
_________________ Nihil sine Deo!
|
|||||||||||||
|
 | phoenix nemo | |
|
||
|
|
|