|
oviddiu
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 25/Noi/2008 |
| Mesaje: 3 |
|
|
|
M-am trezit dimineaţă şi în ameţeala trezirii m-am blocat în faţa geamului. Era întâia ninsoare din an. Era prima ninsoare pe care o vedeam moartă. Priveam fulgii ca pe nişte picături de apă acum lipsite de viaţă, plutind haotic în drumul spre putrefacţie şi dispariţie.
O natură moartă, cu chip de viaţă. Era prima dată. În anii trecuţi puteam să văd fulgii jucându-se, trăind, dansând în aer, iubindu-se, spunând poezii, dar nu… Acum nu văd altceva decât… haos, neputinţă, direcţii eronate şi suflete zbuciumate, rătăcite.
Să fie oare grotesca înaintare în vârstă, sa fie oare viteza şi vârtejul cu care se mişcă mulțimea de azi şi odată cu ea şi deznădejdea? Tot ce se poate… Cert este că ne pierdem în competiţiile prosteşti, ne pierdem în prăpastia profitului, ne pierdem într-un necunoscut şi uităm de adevăratele drumuri ale vieţii.
Ne pierdem în necunoscut pentru că avem dorinţe fără să ne dăm seama că sunt lucruri pe care nu le-am dorit niciodată. Lucruri pe care dacă le-am avea, ne-am descotorosi de ele la fel de repede. Le-am dezonora şi le-am uita intr-un colţ întunecat din sufletul nostru.
Tocmai pentru acest colţ întunecat ne luptăm zi de zi. Ne luptăm pentru lucruri nefolositoare. Avem impresia că ne putem umple golurile sufletului prin însuşirea obiectelor de tot felul. Toate astea sunt doar iluzii. Şi mai grav este faptul că nu mai cunoaştem alte căi spre fericire.
Acest necunoscut al iluziilor în care ne cufundăm din ce în ce mai mult duce doar la reprimarea adevăratelor drumuri. Lăsăm în urma o lumină şi pe măsură ce cădem, lumina speranţelor este din ce în ce mai depărtată. Mai e puţin până îndată ce lumina se va stinge şi atunci nu ne vom mai putea întoarce niciodată.
Sau poate ca deja exagerez. Posibil ca indiferent de măsura abisului în care cădem să avem întotdeauna posibilitatea de a ne găsi drumul înapoi. Poate că tocmai de aceste capacităţi avem necesitate lipsit de să ştim că de fapt chiar le avem. Probabil că ele sunt doar într-o stare latentă şi aşteaptă să fie folosite.
Şi care sunt aceste capacităţi? Cred ca diferă de la om la om. Cred că fericirea este un fenomen intangibil şi prin urmare trebuie obţinută prin fapte intangibile. Cred că necunoscutul despre care vorbeam este tot ceea ce NU înseamnă: muzică, poezie, dragoste, natură, soare, dragoste, frunze, vânt, dragoste şi aşa mai departe.
Trebuie să ne regăsim dragostea pe care o aveam în anii copilăriei, în anii inocenţei când credeam în basme, în Moş Crăciun, în speranţe. Trebuie sa putem vedea din nou viaţa pe care fulgii de zăpadă o poartă cu drag spre noi. Trebuie să putem vedea din nou fulgii jucându-se, trăind, dansând în aer, iubindu-se, spunând poezii…
|
