FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: mormolocul

Trimis: 01/02/2010 03:11

mormolocul

priveste peste tot in jurul tau,
de vrei sa vezi straine, cum arata lumea,
cum merg legati la ochi si se lovesc,
cad, se ridica, singuri isi vorbesc,
dar nu te chinui prea mult,
n-o sa-ntelegi minunea.

absurd.
cum sa-ntelegi asa ceva,
cand omul nu se mai numeste om?
si cel mai plictisit robot, daca ar vrea,
sa inteleaga, ar ramane-n pom.

sta si “gandeste”,
ii picteaza pe toti in catalog,
da, el, un mormoloc cu excelent de peste,
se macina si judeca pe cine prinde, ca doar este,
imun indiferent la propriul monolog.

Trimis: 08/02/2010 20:27

imi place, e adevarat ce spui, ma regasesc in versurile astea.. daca stau acum si incerc sa-mi amintesc ce a zis aseara un prieten bun de-al meu cand mi se plangea despre una-alta, nu cred ca imi aduc aminte prea multe.

adevarul e ca oamenilor parca le e din ce in ce mai frica sa vorbeasca si sa asculte probleme de substanta.. multora le e rusine sa spuna ce cred despre divinitate, nemurirea sufletului, dragoste, libertate, bla bla bla, li se pare "femeieste".. in schimb sunt la mare pret discutiile "golanesti", ne intrecem cu totii in discursuri patetice despre femeiile altora, bunurile altora, pacatele altora etc. si ne plictisim in asa hal unii pe altii incat, cum spui si tu, nu ne mai ascultam decat pe noi insine.