 |
 | INFRUNTAND MOARTEA |  |
|
sorescu
Moderator
|
|
Hei, moarteo!
Ia vino'ncoa draguta, Sa te zbarlesti la mine, Vazand cu neputinta Cum rad acum de tine... Urata esti fetito, Urata rau de tot, Cu coasa-ti ascutita, Cu ranjetul de mort... Ce marai disperato? Ce marai printre dinti? Hai, ia-ma'nfometato! Nu poti sa ma inghiti... Ce nu-ti convine draga, In ochi cand ma privesti? Crezi ca ma sperii?saga... Te-apropii,te pripesti... Cat esti de caraghioasa, crezand Ca lesu-mi de vei lua, Am sa incep sa plang, Cersindu-ti indurarea Cersind plecarea ta... Ia-mi lesul, devoreaza-l! Hiena hrapareata... Ia-mi lesul mutileaza-l! Hiena...imi faci greata... Nu-mi pasa ca ma iei Caci sufletu-mi pluti-va, Pluti-va printre zei, Acolo unde tu,esti interzisa-n veci, Acolo unde tu, nicicand nu ai sa treci... Sarmano, imi faci mila... O biata-nfrigurata, ce bantuie umila Prin incercari sinistre sa capete un suflet Ce va avea menirea s-o scape de-al sau ranjet, Ce va avea menirea s-auda al ei scancet... Ramai sarmana fata,in nemurirea ta, Raman ne'nsufletita, prin daruirea mea... E întâia si ultima mea poezie despre moarte...  |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
| TESTAMENTUL ,,EU'' | |
|
sorescu
Moderator
|
|
Las cu limba de moarte iubirea mea
Tuturor celor care au nevoie de ea; Las zambetul meu, celor ce durerea le-a furat Bucuria de-a trai, impingandu-i in pacat; Las Lumina din sufletul meu, sa inunde Focul resentimentelor, ce alunga pacea, de-acolo de unde Intunericul devine apasator, Mutiland suflete, ca intr-un abator... Las vocea mea calda POEZIEI , sa se acopere cu ea Cand fi-va frig sau cand lumea, s-o asculte ar vrea; Las bucuria mea de -a trai,celor ce moartea-si doresc Incalcand ce Domnul a lasat, ei pangaresc; Las spiritul meu inocent, sa acopere ermetic Dorinta machiavelica a celor ce-si doresc frenetic Razboaie,moarte si'ntuneric... Las gandul meu curat , saracilor cu duhul, ce-au uitat De casa parinteasca, de prispa ce-au lasat Sa se distruga-n vreme, nascand anonimat; Las muzica sa spele oceanele de lacrimi, Las rasul sa inece puhoaiele de patimi Pierzandu-le-n eter, Lasand calea spre cer Deschisa si aproape In viata fara moarte Lipsita de pacate... Las dorul meu de soare De spirit cald, de mare, De cer, de iarba si de cant De flori pictand acest pamant, De vant ce mangaie copacii, De graul ce-si iubeste macii, De fluturii ce fluturesc, De tot ce-i drag si pamantesc... Las...Las totul si nu iau nimic, Spre cer incerc sa ma ridic... |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| |
|
freeswallow
Membru
 
|
|
hai sa spun un cliseu: poezia este reflectare a eu-lui celui care scrie.
pornind de la aceasta, Claudia, ma intristeaza mesajul tau; las-o naibii de moarte, ca nu merita sa-i scrii poezii!  |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| |
|
sorescu
Moderator
|
|
eu nu-i dedic poezii mortii, doar o ironizez...daca Lehel o curteaza, eu o persiflez
 |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | INFRUNTAND MOARTEA | |
|
||
|
|
|