FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: inceput roman

Trimis: 13/09/2009 14:32

Peralabile
Acest roman este realizat într-o manierã ultramodernã. Numele personajelor din acest roman caracterizeazã principalele lor calitãţi sau defecte. Numai personajul principal poartã un nume ce nu implicã nici o calitate sau vreun defect: OMUL. Numele personajelor vor fi scrise prima datã cu majuscule pentru a atrage atenţia şi pentru a fi memorate la o nouã vizualizare a acestora.
Pe parcursul romanului cititorul va vedea cã existã dialoguri consemnate în mod normal, iar gândurile OMUL-ui sunt notate între ghilimele. Tot cu ghilimele se noteazã şi ceea ce citeşte OMUL sau mesajele memeorate. îndată ce apar patru puncte se aratã faptul cã personajul are un ocazie inexplicabil de mare de pauzã pe care o logicã a conversaţiei nu o susţine.
Nu vor fi foarte multe momentele când cititorul va observa cã m-am inspirat din cãrţi strãine, iar când o voi face va fi în momentele în care OMUL citeşte sau aude ceva.
Ţin sã atrag atenţia cã acţiunea acestui roman se desfãşoarã pe o perioadã de timp îndelungatã, iar întoarcerile în timp sunt frecvente.
Acest roman se doreşte a fi transpunerea în foaie a gândurilor unui om şi de aceea se va putea observa existenţa unor greşeli gramaticale sau de orice altã naturã. Aceste greşeli sunt introduse voluntar în roman pentru a caracteriza în plus starea de confuzie sau indiferent ce altã situație a personajului principal.Una din temele de bazã ale acestui roman este aceea cã nu trebuie sã râzi de greşelile observate ci trebuie sã faci tot posibilul sã ajuţi omul sã le depãşeascã.
Unde veţi depista greşeli vã rog sã vã gândiţi la pianistul care spune: „ Nu împuşcaţi pianistul, cântã şi el cum poate!” Înnainte de absolut orice criticã gândiţi-vã mai bine dacã puteţi sau nu sã fiţi „pianişti”.

Capitolul I
Singur se meritã sã fii obligat sã alegi acasa?
Sau totul este adierea unui gând suprarealist?
- Eu criminal ?
Fãrã sã-şi fi dat seama, aceste cuvinte OMUL le rostise tare folosindu-şi la maxim corzile vocale.
„Ce vis tâmpit! Şi de ce aveam acele sentimente de uşurare? Dar ce spun, vis? De parcã sunt eu marele psiholog sã vãd diferenţa dintre vis şi coşmar. Poate cã diferenţa nu este atât de mare!”
“ Offf ce, ce e cu mine….. se întâmplã ceva sau ca întotdeauna? …. Nu, nu-i nimic. Aş vrea tare mult sã aleg ceva din viaţa mea care sã vad….. dacã toatã viaţa mea valoreazã ceva sau poate cã mai mult decât se poate vorbi….dar stai ce prostii spun, nici gândurile nu-mi sunt limpezi dapoi vorbirea da…. mai pot oare sã vorbesc sau singurãtatea asta mi-a luat şi glasul? Dar dacã mã aude cineva.... ce voi face.... de fapt cine sã mã audã aici şi.... dacã mã va auzi ce poate sã....”
- Cine sunt eu? Ce se întâmplã cu mine?
„Da bine.... bine. Deci mai pot vorbi. Dar stai mi s-a schimbat vocea sau capu’ ãsta pãros şi plin de tot felul de goliciuni nu..... cine ştie. Ia sã vãd chiar am vocea schimbatã, pot avea logicã în ceea ce spun?”:
-Dacã nu trãia Arhimede ce se alegea de matematicã, cine i-ar mai fi dat lu’ Galileo Galilei atâtea idei, dar stai eu nu reuşesc sã mã controlez pe mine dar.... cine a spus ceva de mine, oricum mintea şi gândurile sunt undeva departe de ceea ce se poate considera a fi real sau cuprinzând vreo legãturã cu lumea noastrã, dar ce e cu atâta.... mai bine .... tãcere.
Peste douã ore deşi OMUL stãtea cu ochii deschişi şi cãuta în linişte ceva printr-o carte, nici un rãnd, nici un gând, şi nici chiar lumina chioarã a lampadarului, nu-l determinau sã aibã vreo idee sau vreun gest care sã-l facã sã se urneascã atât intelectual cât şi fizic. Aflat la limita unei stãri vegetative se apropie de un radio aflat pe birou şi fãrã sã clipeascã mãcar îl deschide şi iese din camerã. Dar în redus timp parcã ceva îl atrage din nou înnapoi, ia cartea de pe masã, se aşeazã pe pat, stinge becul, şi aflându-se cu faţa în sus închide ochii mimând un somn dulce, dar iuţimea gândului îi destepta din nou simţurile.
„Cred cã cel mai bine ar fi dacã aş încerca sã-mi aduc aminte de clipele frumoase ale vieţii mele, poate cã doar aşa mã voi simti mai fericit.... dar ce spun, ce cuvinte îmi vin în minte.... fericire? ....”
Însã în ciuda acestui gând ochii lui în loc sã rãmânã calmi, se contractau lãsând impresia unei spasme. Dupã alte douã minute de rãtãcire creierul şi-a revenit ca prin miracol şi în sfârşit un prim gând începu sã iasã la luminã:
„ Da’ stai ce poză cumplitã îmi inundã ochiul minţii? Parcã şi acum simt securea rece cum depicã carnea fragedã şi venoasã, cum lama rece ascuţitã chiar de cãtre moarte, intrã în piciorul meu creãnd un crater uniform dar imens, de parcã toatã carnea trupului voia sã vadã lumina acestei lumi. Şi osul gol-puşcã care trimitea parcã de la sine sânge închis oferind impresia cã cineva într-o secundã l-a transformat înt-o conductã albã spartã pe dedesubt. Atunci sângele plictisit ieşi deodatã zâmbind spre noua dimensiune ce i se arãtã inundând cu plăcere în continu încãperea, mintea şi chiar viaţa mea vrând cu orice preţ sã se scurgã din acest trup pãcãtos şi fãrã de minte. Îmi amintesc de întocmai şi de ceilalţi din jurul meu. Râdeau de parcã le-aş fi zis un banc bun tocmai acum o orã şi pofta de râs nu i-a mai pãrãsit încã. Da’ şi nemernicul ãla de PARJOLITOR, care peste nici un an l-a taiat din greşealã pe bunic-su cu joagãrul omorându-l, dupã ce aceastã fiarã fãra de minte a dat cu securea în joacã,vãzând cã nu mã ridic, mã întreba: <De> .... dar am zis cã vreau o amintire plãcutã, nu pe una dintre cele mai hidoase şi sângeroase amintiri care a reuşit sã stârneascã o serie întreagã de sechele iremediabile. Îmi mai amintesc desigur şi momentul când am dat la o parte cârpa aceea improvizatã folosind apa rece a lunii noiembrie. Da’ ca întotdeauna cre’ ca existã şi o partea bunã anume aceea cã: aceaste imagini m-au fãcut mai viguros şi nu m-au lãsat niciodatã în ghearele neghiobiei de a râde de cineva aflat în suferinţã. Acum nu mai pot sã râd nici mãcar de un om care se împiedicã. Poate cã de aceea m-i se întâmplã de multe ori sã visez cã mã împiedic la capãtul de sus al scãrilor. Da’ vreau o amintire plãcutã....”
Strângând din nou din ochi anunţarea orei exacte îl face sã tresarã şi sã deschidã ploapele:
- A fost oara 5. Vã prezentãm radio-jurnalul. Peste o lunã, la 12 august va fi semnat la Bucureşti....
„Cum e deja ora 5!? Mai am o orã şi jumãtate şi trebuie sã plec la servici! Dar de fapt ce-i cu graba asta? Parcã aş fi dormit az—noapte şi acum trezindu-mã aş mai vrea sã dorm.... dar uite îmi amintesc.... era undeva prin octombrie 2006 când am tras prima oarã cu arma. Ţin minte cã aveam nişte emoţii.... foarte.... de parcã ceva sau cineva mã îndemna şã nu trag dar detunãtura din dreapta mea m-a fãcut sã apãs trãgaciul chiar dacã nu luasem bine ţinta .... atunci în loc ca totul sã se limpezeascã în jurul meu, gândul împreunã cu imaginea minţii cãlãtorea odatã cu glonţul tras de mine fãcându-mã sã vãd cerul şi pãmântul într-un fond închis şi doar dealul din faţã rãmânând deschis şi perceptibil. Doamne ce imagine! Ştiu cã al patrulea foc pe care l-am auzit m-a trezit din aceastã reverie şi mi-am amintit ce trebuie sã fac.... am reuşit sã mã adun, sã iau linia de ochire bine şi.... am tras .... dar gâdul cã am putut sã am atât sânge rece m-a speriat şi celelalte douã focuri le-am tras precum un orb. Ştiu cã la sfârşit un sentiment de uşurare m-a fãcut sã-mi revin da’ce .... asta nu e o amintire plãcutã!”
Dupã alte cinci minute în care mintea lui era blocatã începe iarãşi sã gândeascã:
-Acu’ .... cred cã-mi amintesc.... daaa al naibii imagine.... era undeva în iulie într-un limitat concediu.... de fapt ce concediu e lung? Da’ acu ştiu cã acea fatã ruptã parcã din altã lume m-a fãcut sã privesc pentru o clipã viaţa într-o altã luminã! Ţin minte de parcã se întâmplã acum: eram cu un amic bun cu.... Plimbãrel, la Vama Veche, la marginea României, adicã la graniţa cu Bulagaria, dar eram nevoiţi sã ne întorcem de acolo din motive ușor de înţeles.... când am vãzut asta ne-am hotãrât sã ne intoarcem cu picioarele prin mare. Deodatã de la inițialul cort a ieşit o fatã bãlaie imbrãcatã într-o bluzã albã prin care se vedeau formele sale suple şi superbe! În primã fazã nu am rãmas deloc surprins căci eram la mare de ceva zile şi fete tot vãzusem şi mai îmbrãcate şi mai dezbrãcate! Însã spre marea mea surprindere acea fãpturã a început sã emitã în acel infern marin sunete de vioarã. M-am întors şi am rãmas înmãrmurit. Sirena aceea nu cânta de-ieri-de-azi, acordurile ei care se apropiau de perfecţiune se ridicau spre orice suflet cu o vitezã strãlucitoare. Dar asemenea multor altora când am vãzut mişcãrile sale pãtimaşe rezultat al muzicii, ceva a îceput sã mã dezguste, m-am întors şi am plecat. Acum regret de foarte numeroase ori acea plecare. Acum aş merge la dânsa aş saluta-o şi aş incepe s-o întreb lucruri întreg neinteresante, dar ar mai fi ceva ... ce mai îndrug şi eu <ce>, nici nu-i mai ştiu figura, poate nici nu avea toţi dinţii în gurã, poate cã nu dãdea doi lei pe mine şi pe vorbele mele, poate în cort avea o matahalã care o satisfãcea din toate punctele de vedere, poate cã.... Mai du-o în mãsa cã doar nu a vãzut nici cum cã cineva a rãmas cu gândul la ea.”
Dupã alte douã minute figura OMUL-ui cãpãtã accente copilãreşti zâmbind inexplicabil de larg:
„Da’..... şi azi am o zi perfectã, nu glumã! Mã duc la servici.... mare realizare.... de fapt ce m-a apucat, iar percep toate lucrurile gândindu-mã la realizãri, realizãri tot am, dar mã simt solitar prin aceastã lume.... de fapt ştiu de ce mã simt aşa! La bisericã n-am mai fost de acum un anotimp! La Dumnezeu mã gândesc doar in clipele astea când toate gândurile rãtãcesc şi când orice câine vagabond ar fugi de singurãtatea mea. Da’ chiar şi câinii vagabonzi nu sunt singuri... ei au tot oraşul toate acele mormane de gunoi, au şi un colectiv cu care se bate sau care-l bat dar.... niciodatã singuri! De fapt orice animal este însotit în oraş sau în sãlbãticie, dar oamenii într-un oraş sunt ca şi prin naturã anume SINGURI! Nici chiar fata aceea cu care mã voi întâlni peste 2 zile nu mã face sã mã gândesc cã ceva se va schimba în viaţa mea. Nu-mi mai fac nici cum iluzii sau alte asemenea gânduri doar pãstrez simţul realitãţii. Ce ar putea sã-mi ofere acea fatã deosebit de drãguţã? Cred cu tãrie cã tot Dumnezeu va fi cel care îmi va arãta calea! Tot de la El voi afla ceea ce trebuie sã fac. Nu pot sã mint cã aş vrea o fatã în viaţa mea dar... cred cã nici nu va veni la întâlnire aşa am eu o senzaţie! Şi dacã nu va veni ce.... doar n-are nici o obligaţie faţã de mine! De fapt şi cei care aveau o oarecare obligaţie faţã de mine au spus cã trebuie sã mã descurc singur. De fapt ce.... omul trebuie sã plãteascã un preţ pentru libertatea sa! Alţii au murit înnainte pentru asta, iar eu nu pot nici mãcar sã fiu singur un timp! Da..... doar timpul e relativ, dar masa şi viaţa mea nu. Chiar aş fi vrut sã se întâmple altfel, realizãri şi realizãri, muncã şezând tot mereu, sacrificii mereu mereu, mã zbat mã zbat, îmi fac tot timpul griji pentru viitor, dar eu îmi pun o ultimã intrebare: SE MERITA? Sau mã zbat ca un nenorocit? De fapt Sisif nu trebuie sa aibã concurenţi în lumea noastrã? Chiar nu aş vrea niciodatã sa vãd ce mã aşteaptã! Deja am prea multe surprize, de cele mai multe ori neplãcute! Sau poate acum sunt nebun şi din cauza faptului cã sunt acum, în acest clipă aşa.... singur, gândurile negre îmi tulburã mintea.... dar ce prostii spun cred cã gândurile minţii mele nu sunt coerente şi nici corecte gramatical. Poate acum cer prea mult de la mine, o noapte nedormitã înafara unui ceas, cu gândul ca te vei duce dis-de-dimineaţã la munca aia de rahat pentru care s-au dus anii cei mai frumoşi sau poate ..... mai bine spus anii în care ai avut posibilitatea sã te simţi cel mai bine. Poate cã doar gândul cã viitorul ar putea sã fie mai bun m-a fãcut sã aleg aceastã muncã care mã face un fel de ne-om sau.... gândul acesta al ratãrii de sine. Dar oare care ar fi palierele pe care trebuie sã le depãşeşti ca sã te consideri un ratat? Cine poate şti.... poate doar bunul Dumnezeu la care nu mã pot gândi prea mult, sau.... da de fapt e doar vina mea..... nu m-a forţat nimeni, doar gândurile mele de rahat m-au fãcut sa accept toate aceste compromisuri.... speranţa de mai bine. De fapt, acest bine pentru cine este mai bun? Pentru mine, pentru viitorul meu <mai> sau pentru cine naiba cã parcã totul este ca naiba! Un om normal îşi poate asuma într-o perioadã doar un timp al existenţei sale. În cazul unui eşec îşi va asuma trecutul. La momentul de bine îsi va putea asuma viitorul. Iar când va ajunge la starea de echilibru îşi va trãi prezentul. Dar parcã totul este conceput pentru cel rãu şi totuşi rugãciunea „Tatãl nostru” spune: ‚Şi ne izbaveşte de cel rãu”.... dar câte feţe poate avea cel viclean, ce este el? Cumva gândul meu sau.... eu din cauza faptului cã nu am mai fost de demult cu faţa cãtre „cel adevãrat”.... Da.... de obicei în astfel de momente cel slab nu poate sã caute rãspunsurile decât înafara sa! Niciodatã cel slab nu reuşeşte sã se întoarcã cu faţa spre sufletul sau mai bine spus spre sine şi sã priveascã în profunzimea sa! Poate cã spun prostii dar de fapt profunzimea sufletului nu se poate descoperi omului fãrã un cârmaci bun anume credinţa.... şi ce poate ţine mai bine în viaţã credinţa dacã nu biserica prin intermediul cãreia îl descoperi pe Dumnezeu. Atunci când nu poţi sã priveşti spre sufletul tãu deoarece îţi lipseşte credinţa eşti nevoit sã priveşti ceea ce reuşeşti şi ceea ce nu reuşeşti sfârşind sã faci doar o simplã comparaţie între tine şi cei ce sunt în împrejurimile tale! Dar un aspect scapã fiecãruia.... toţi avem lucruri ascunse şi aparente.... fiecare vrea sã aibã în exterior o fotografie cât mai bunã.....
-Cine m-a pus sã mã însor? Prost am mai fost.... prost.... dobitoc.... na, na, na ....Gicã îti trebuie ããããããã aaaaahhhhhâââââââ n-us eu om bun zici tu dar ce vrei? Mãta când te-a adus la oraş a zis cã te asigură pe mâini bune dar voi...... ia în mãta şi fã mâncare cã ne aud şi vecinii.....
-Omuleee.... era în casã la ora 11 noaptea, voia sã-ţi spuna cãããã pe tine te aşteptã ãããã, eu am vrut sã-i spun cã cel mai bine ar fi sã plece dar, ai apãrut de la crâşmã şi..... ahââââ parcã acum la ora asta s-a trezit bãrbatul din tine şiii...... Vãleuuuuuuu nu mai da bãrbate cã doaaaaareeee şi trezeşti.... îîîîhha...... şi toţi veciniii.....îîîh la ora asta!
Dupã câteva secunde de linişte se mai auzi:
- Gata fã mâncare şi taci cã nu mai dau ãããã .... nu mai tremura!
„ Iar nebunu ãsta de MICUT, iar îşi bate muierea, parcã numai la noi în Moldova se poate întâmpla asta..... a început omul bine ziua. Activitatea face bine organismului! Eee a cam întârziat omul, e deja ora...... 5 şi 19. De obicei la ora 4 deja dãdea deşteptarea în bloc. Da dar ieri a luat omul salriul. A stat şi el mai mult la bodega din colţul blocului..... trebuia sã stingã toate datoriile, da’ din cauza asta era aşa mare gãlãgie asearã la bodega noastrã..... Se pare cã a spart iar ceva pumni în capul nevestei.... sãraca femeie are grijã de toate! El cautã orice pretext sã facã „educaţie”, da’ parcã zilele astea spunea, printre aburii grei de alcool....: <B> Ştiu cã atunci toţi cei de lângã mine râdeau dar eu nu puteam sã o fac, nu puteam sã gãsesc nimic de râs.... de fapt ce era de râs?”
Ca şi cum cineva îi fãcuse un semn, Omul îşi azvârli cartea ce o ţinea pe genunchi, se ridicã din pat şi ieşi din camerã îndreptându-se spre bucãtãrie. Dupã ce deschise uşa bucãtãriei o moleşealã cruntã îi invadã tot trupul lasându-l câteva secunde inert. Deodatã se îndreptã spre chiuvetã ca şi cum un incendiu îl urmãrea, luã cana de plastic în fugã şi o umple cu apã. Descãrcã tot conţinutul cãnii dintr-o înghiţiturã şi se îdreptã iarãşi în grabã spre pat. Când sã se arunce pe pat simţi sub picioare cartea ce o aruncase, o ridicã, o puse pe masã şi se aşezã uşor pe pat învelindu-se dupã aceea, respectând în mişcãrile sale un ritual dinainte stabilit. Închide ochii şi simţi cã somnul îl doboarã. Dupã câteva minute însã sunetul unui veceu proaspãt folosit îl trezeşte, lãsându-i din nou mintea sã funcţioneze.
„ Nimic de zis.... bunã educaţia asta. Orice om are nevoie de educaţie cã altfel se stinge totul dar zãu,.... ce educaţie îi mai trebuie sãracei femei? I-a fãcut doi copii. Ea Ramona e mai mare şi ce-i drept e cam darnicã.... cu bãieţii.... dar cel mic EMINE, cã are nişte ochelari şi nu iese din citit niciodatã.... pe lângã blocuri, e.... bãiat bun. Dar unde e logica şi coerenţa mea în gândire? S-au pierdut, bucata asta de somn m-a bulversat. De fapt ce poţi sã faci în acest oraş în care parcã numai morţii şi beţivii trãiesc. Dar fãrã sã vrem observãm cã toţi trãim aici.De ce nimeni nu ştie. Motivul nu conteazã prea mult sau poate cã..... el conteazã pânã la limita absolutului.... a plusului absolut, a minusului absolut? Conteazã pentru noi sau pentru toţi? Cine poate şti? Conteazã poate doar pentru cei care îşi pun întrebãri. De sperat, sperã fiecare, dar natura sau simţul de trib îl poate trage pe subiect înnapoi la baştinã. Acasã se poate schimba? Sau o întâmplare te face sã crezi cã un loc îţi place şi zici deodatã:<Aici> De fapt de multe ori vâltoarea vieţii te face sã ai o casã într-un loc şi între nişte oameni. Când stabileşti pentru tine termenul acasã ce conteazã mai mult locul sau oamenii din acel loc? Ce te poate trage mai mult sã iei hotãrârea? Da, doar norocul.... sau lipsa acestuia, te duce sau nu sã alegi sau sã fii obligat sã alegi.... atractiv OBLIGAT SA ALEGI.... E un blestem sau poate o binecuvântare. Dacã acest orãşel ar fi mai dezvoltat cine ştie ce nenorociri mai puteam trãi toţi. Cine ştie ce ar fi putut aduce evoluția economicã a acestor oameni, care doar simplitatea şi a doua naturã de a greşi le conduce viaţa. Câte viclenii ale metropoleleor ar fi dat târcoale vieţii acestor oameni?.... Pe care eu îi vãd simpli, parcã prea simpli pentru metropolele pe care l-eam vãzut unde somnul şi forţele secãtuite de vicii se recupereazã în cinci minute de transport cu tramvaiul.”
Dupã câteva minute, în liniştea acelui bloc interveni sunete seci, regulate, ca şi cum cineva se gãseşte sã batã în perete cu o forţã considerabilã. În acea stare de somnolenţã generalizatã natura seacã a acelor sunete repetate imprimã acelor ocazii o nebuloasã totalã în care doar curozitatea unui pretins rãspuns final dãdea momentului matinal o plãcere a primelor momete de cãutãri ale zilei. Cu siguranţã aceste sunete nu aveau nici o însemnãtate dacã ele erau produse la orele amiezei când spiritul şi atenţia oricui sunt treze şi gata de bãtãlii cognitive. Cu toate astea Omul închide ochii ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat în starea sa şi dupã un timp chiar izbuti sã adoarmã. Însã peste nici un minut un mic sunet de plãcere îl fãcuse sã dezlege întâia enigmã de naturã fizicã a zilei.
„ Iar FLUTURAS o reguleazã pe FLORICICA sa. Dãi bãiete, sparge peretele cu patul, poate aşa o sã-i sarã figurile din cap, poate aşa se va sãtura de.... bravo lor. Aşa bãiete mişcare de dimineaţã sã ştie prietena de ce s-a trezit azi. Ţin minte şi acum cum mi-a povestit odatã felul în care a cunoscut-o.< Mã plimbam prin centru iarna trecutã şi când ajung pe la Primãrie, vãd un fund care m-i se pãrea cã vrea futut.... nu..... pot sã spun cã ştiu femeile aşa..... în general dar astea care vor..... au un fel de a merge, precum raţele care vor sã se bage în baltã cât mai repede ca sã se rãcoreascã şiii.... dau în toate pãrţile cu fundul ca sã arate celorlalţi care eee..... cea mai importantã parte a corpului. Aşa cum ai spune tu mai complicat.... pentru ce au fost zãmislite în acel moment pe pãmânt. Frate şi cum mergea şi ea în aceeaşi direcţie mã uitam fãrã sã vreau la acel fund. În acele momente altceva nu conta..... nu mã interesa ce faţã poate sã poarte acest fund, nici câţi ani vãzuse acest fund, nici câte scãldãri în apã avuse, nici de câte ori fusese aprins sau stins, nu mã interesa decât sã mã uit la el şi atât. Aaam mers aşa în spatele fundului mult timp. Poate cinci poate şase minute nu ştiu, puteam merge şi trei ore dupã el, atunci pentru mine timpul nu conta. La un moment dat am vãzut cã în loc de fund vãd forma zonei pubiene pe care blugii negri o descopereau clar pentru mine. Câteva fracţiuni de secundã am sesizat diferenţa dar ochii s-au obişnuit cu aceastã noutate la fel de plãcutã, pe care o priveam cu acelaşi interes. Am vãzut cã acei blugi se apropiau de mine dar nimic din partea mea. Şi tot aşa pânã am auzit un strigãt<<Obsedatuleeeee>> Crezi şi tu cã am fost obsedat? Eu nu cred cããã..... de fapt am fost obsedat. Dar nu conteazã. Aşa şi când am auzit asta în loc sã mã ruşinez cum fãceam de obicei când fetele fugeau de mine.... am tãcut preţ de câteva secunde şi instictiv am privit fiinţa care ţipase la mine. Am pus mâna pe buzele mele în semn de stãpânire a liniştii şi am privit-o fix în ochi în continuare. Aceaşi forţã nevãzutã a luat mâna dreaptã de la buzele mele şi a dus-o la buzele ei, iar stânga a coborât uşor pe trupul ei, s-a oprit pentru o secundã pe coapse şi în mod natural urmând formele trupului s-a oprit pe buca stângã unde dupã o secundã a prins forţã apropiind tot corpul din faţã. Abia în acele momente gândurile eşecului şi a cãderii în dizgraţie au început sã mã cuprindã, dar era deja prea târziu, deja fãcusem toate astea şi eram convins cã întoarcerea nu existã. Dupã câteva secunde am îndepãrtat mâna dreaptã am apropioat buzele de urechea fetei şi i-am spus<<Sssst>> Atunci am simţit o forţã de care nu o credeam în stare, a îndepãrtat mâna mea stângã şi mi-a şoptit: <<Nu>> Ştiu cã atunci m-am întors fiindu-mi indiferent dacã mã va urma sau nu, vãzând abia atunci cã ajunsesem aproape de capãtul celãlalt al oraşului. La scurt timp am auzit paşii ei în urma mea şi am aşteptat o clipã pâna am vãzut cã merge în tandem cu mine. Ştiu cã dupã zece minute am început sã vorbim fleacuri.... cum ne numim, zodii, ani şi alte asemenea. Atunci n-am reţinut nimic legat de ea. De fapt nu aveam nici un gând. Am fost într-un bar am bãut ceva fãrã sã discutãm mare lucru şi pentru cã era târziu, trecut de 12 nimeni nu ne deranja. Dupã ce am plãtit m-am ridica, fiind urmat de ea, am luat-o de mânã şi i-am sopus:<<Vei>> Am ajuns aici în faţã la bloc, am deschis uşa scãrii şi ea m-a urmat. Am intrat în apartamentul închiriat , ea de asemenea, m-a urmat. Am fãcut o cafea, eu am desfãcut o bere de la frigider şi ne-am pus pe taclale.Am vorbit, unul într-un capãt al mesei şi eu la cealalt capãt pâna m-am ridicat am luat-o de mânã am ridicat-o de pe scaun şi am sãrutat-o. Dupã aceea i-am spus:<<Oare>> <<Da>> Zis şi fãcut. Am intrat în camerã, am rãmas în pijamale ca şi cum eram singur în camerã. Ea a zâmbit şi i-am întins pijamalele mele de rezervã. Fãrã nici un fel de reţinere a fãcut şi ea ca mine şi s-a bãgat în pat. Dupã ce am dschis tv-ul şi am stins lumina am urmat-o. Dupã ce am schimbat douã trei canale, i-am spus:<<Vreau>> Atunci ea a spus: <<Vreau>> şi am simţit mâna ei cum mã atinge şi alunecã spre partea cea mai.... Am fãcut ce trebuia fãcut însã ce m-a înnebunit a fost stilul ei în care are grijã de partea stânga sus. E ceva acolo la ea..... Dupã ce am terminat toate am adormit aşa ca la întâmplare de parcã timpul era doar ozvâcnire a întâmplãrii. Ştiu cã a doua zi m-am trezit înnaintea ei, am privit-o cum zâmbea liniştitã şi satisfãcutã. Atunci am observat cã nu e aşa de frumoasã dar corpul era elegant aşa dezvelit pe alocuri şi fãrã noimã. Atunci am ştiut cã fãptura din faţa mea o sã-mi placã mereu şi am plecat sã fac o cafea. Când am ieşit din bucãtãrie am observat cã era în baie şi fãcea duş. Am pus cafelele pe masa aceea micã de la mine din camerã şi am asteptat-o pânã ce ea a venit de sub duş udã şi goalã. <<D>> Dupã ce i-am dat prosopul şi s-a îmbrãcat cu aceleaşi haine cu care venise a luat cafeaua, s-a întors spre mine si mi-a spus:<<Dac>> E o poveste care nu cred cã se întâmplã oricui şi aceastã frumuseţe de poveste mã face Omule sã nu mã gândesc o clipã sã caut altceva. Ne-am certat de atâtea ori, doar ştii, are multe figuri în cap şi uneori face nazuri doar ca sã o satisfac mai bine. La un moment dat a spus:<<A>> Ştiu cã greşim în faţa celui de sus, dar astfel ne ajutãm unul pe altul. Nu stau eu prea mult cu lumânarea aprinsã şi cred cã realitatea asta a noastrã pe care noi doi doar o trãim ne face sã mergem departe în faţa acestei vieţi, chiar dacã nu respectãm prin ceea ce facem noi amândoi nici cea mai vagã urmã de moralitate sau de religiozitate. Nici nu cred cã aş vrea sã schimb ceva din ceea ce ea sau ea împreunã cu mine greşim. N-am încercat dar cred cã asta ar strica bazele relaţiei noastre care însãşi de la început a luat fiinţã pe baza unei întâmplãri care nu are legãturã cu moralitate sau alte precepte apropiate.Cred cã ea aş vrea sã fie mireasa mea, chiar dacã la faţã nu aratã aşa bine!> Şi uite asta e povestea lor! Cât aş fi eu de credincios, dar uneori sfârşesc prin a-i da dreptate lui Floricel. Oricine l-ar vedea aşa slab cum e el şi cu vocea sa suavã n-ar pune mare preţ pe ceea ce el poate spune sau face, dar eu chiar vãd în acest om o carte deschisã foarte interesantã. Comparativ cu Emine tot a trãit panarama asta de viaţã. Iar comparativ cu alţi terminaţi de beţivi a citit şi a gândit acţiunile vieţii sale putând sã vadã plus valoarea unor anumite situaţii. Floricica fiind unul dintre aceste situaţii de plus valoare concretizate. Cu toate astea comportamentul ei m-i se pare exagera, râsul ei şi stilul în care se uitã la cei din jur te face sã nu o laşi nici cum sãtreacã pe lângã tine. Poate numai din cauza faptului cã e aşa mai urâţicã a fãcut-o pe ea sã rãmânã lângã Floricel care nu e neobișnuit din punct de vedere.... dar asta e treaba lor cã.... Cred cã înţeleg acum.... mai mult ca în orice timp cât conteazã aceastã acceptare a celui de lângã tine, cât face obişnuinţa de a sta cu un om, de a-i şti toate impresiile, toate toanele, toate pornirile şi în cele din urmã de ai accepta valenţele şi limitãrile. Acest trai împreunã gãseşte întotdeauna o legãturã ce îngăduie supravieţuirea relaţiei, nu ştiu mãsura lucrurilor de a spune dacã acest liant e dragostea sau acceptarea celui de lângã tine, acum nu pot sãmi dau seama dacã dragostea implicã în mod natural şi necesar acceptarea. Ce e mai important întro relaţie de duratã? Acceptarea limitãrilor celuilalt sau existenţa dragostei? Şi totuşi cu toate acestea dragostea depãşeşte explicabilul. Nu poţi spune niciodatã cã.... iubeşti un om pentru cã:.... na.... îmi place cum gãteşte şi are grijã de casã. Dar la întrebarea: e ce eşti cu el sau cu ea poţi rãspunde cu unul din asemenea raţionamente. Poate cã doar aşa se poate explica de ce iubeşti o persoanã dar partenerã de viaţã e de fapt altcineva. Pentru cei din jur nu intereseazã deobicei motivele ci doar rezultatele.... doar pentru noi conteazã atât motivele cât şi reazultatele. Pe cei din jur moivele capãtã o însemnãtate abia în momentul în care acestea ar putea aduce un anumit folos:.... iese bârfa şi e mai siropoasã, acţiunile ulterioare pot influenţa într-un fel interacţiunile umane viitoare..... ”
- Tâmpitule, bãgatia-ş.... te-a trezit naiba la ora asta sa dai maneaua mãtii sãţi dee.... tâmpitul naibii!
Ca şi cum atunci se trezise Omul luã taburetul de lângã pat îl întoarse furios şi lovi cu putere caloriferul. Însã, cu toate acestea, muzica îşi pãstrã tonalitatea! Dupã câteva secunde omul lovi de alte trei ori caloriferul, cu mai multã forţã şi de aceastã datã aşteptã mai mult. Dupã aproximativ un minut s-a putut observa diferenţa de volum. Fãcând aceastã constatare Omul se roti fãrã sens prin camerã, puse taburetul cu grijã la locul sãu cãutã din priviri ceasul şi observã atât vizual cât şi auditiv cã e ora ..... 5 şi35. Respectã din nou acelaşi ritual aşezându-se pe pat şi ascultã preţ de câteva secunde cu atenţie radio-ul:” În aceastã searã la Vaslui, în a doaua zi a Zilelor Vasluiului, va cânta printre alţii formaţia......”
„Sã încerc sã adorm poate reuşesc sã pierd o jumãtate de orã acolo! Cred cã mi-ar ține bine oricum. De fapt de multã vreme nu am mai avut insomnii.... de vreo cinci ani sau poate mai bine. Cred cã insomnia din noaptea asta e rãspunsul la foarte multe probleme care m-au apãsat în acelaşi timp. De fapt s-a gãsit acum marele psiholog sã dee cu presupusul.... nu-i nimic sunt român! Ia hai gata sã închid ochii. Dacã mintea mea abereazã mãcar sã fiu cu ochii închişi. Sã-mi odihnesc ochii! Face mult şi asta, mãcar nu o sã mã doarã mâine ochii, asta e sigur.”
Spre totala sa surprindere autosugestia de a închide ochii îi dã şi o stare de amorţealã vecinã cu somnul. Reuşi sã adoarmã dar o uşã trântitã în camera vecinã îl trezeşte.
„ În mãta n-ai somn? Dacã nu munceşti cred şi eu. Ştii tu ce-i ãla somn de noapte? Nu, mãta te-a fãcut noaptea ca sã dormi tu ca şmecherul ziua! Dar ce tâmpenii spun? E bine ca n-am deschis ochii. Vãd cã gândesc din ce în ce mai aiurea. E clar adorm fãrã sã vreau. În sfârşit o siguranţã, adorm. Dar cine poate şti? Poate mã aflu iarãşi în acea stare în care mintea treazã se odihneşte de la sine... cãutându-şi odihna în însãşi existenţa ei la momentul trezirii definitive, asemenea vântului care pare cã înceteazã a mai bate în miezul verii dar îşi recapãtã vigoarea iarna sau cu ocazia furtunilor. Acest lucru nu mi-l pot explica. Sã fie vina unei supra gândiri sau din contrã lipsa unei logici existenţiale? Poate doar adierea unui gând supra-existenţial, care duce totul dincolo de barierele cunoaşteri, a timpului şi a spaţiului fizic. De ce numai materia este cea care este perceptibilã absolutã şi mereu la fel? Cãldura-frigul, lumina-intunericul, aer-pãmânt, foc-apã, tare-moale, agonie-extaz, picioarea în gurã, pumni în ficat, mâncare, lipsa mâncãrii, limitãrile, lipsa graniţelor. Doar acestea şi multe altele le simţim şi doar pe acestea reuşim sã le vedem, masa doar ea ne dã şi ne întreţine viaţa, celelalte sunt relative. Da..... nişte bãieţi s-au întâlnit într-un spaţiu, într-un timp şi au hotãrât cã metrul conţine 100 de centrimetri şi un an este de fapt o rotaţie a planetei în jurul soarelui. Numai cã în anumite momente timpul trece altfel pentru noi, iar spaţiul reuşeşte sã-şi lãrgeascã sau sã-şi restrângã dimensiunea. Când dormi noaptea valoreazã o secundã, poate un minut, iar când te îmbeţi de exemplu autostrada t-i se pare a fi o cãrare întortochiatã în munte. Şi când rezultatele tuturor acestor.... iar tu?”
- De ce nu vrei sã ne-o tragem acum? Eu vreau acum dimineaţã. Ştii doar cã acum mã simt eu cel mai bine, acum dimineţã. Recunosc am fãcut o greşealã, m-am culcat cu Omul dar se împlinise o sãptãmânã de când stãteai prin baruri şi cu mine doar dormeai. S-a întâmplat ca el sã iasã la pâine la prima orã. Mi-a plãcut cum mi-a zâmbit şi l-am invitat în casã.
- Taci futu-n mãta cã te omor dacã îmi mai aduci aminte! Am avut încredere în tine! Dar când am aflat cã te-ai culcat cu ãla am înnebunit. Dacã te culcai mãcar cu unul mai bun nu mã enervam aşa dar cu şuveica aia de om?
- Dar sã ştii cã e viril, chiar se descurcã m-a fãcut sã mã simt.....
În urmãtoarele secunde se auzi o izbiturã puternicã în perete şi sunetul unui suspin, dupã care:
- Dar tu când ai rezolvat-o pe aia a lui Fluturaş eu nu ţi-am zis nimic.
- Aaaa deci tu te-ai rãzbunat..... n-aaai zis nimic dar ai fãcut......
Şi discuţia a continuat pe un ton aprins pânã când la un moment dat s-au auzit izbituri în perete. Când logica acţiunii cerea un scandal enorm ca prin minune lucrurile s-au calmat totul sfârşindu-se cu izbirea uşii apartamentului şi a scãrii în cele din urmã.
„ Deci zvonurile cu Floricica sunt adevãrate. Acum îmi e milã de bietul bãiat.... eram sigur cã pânã la urmã tot va pune cineva mâna pe ea. Cred cã era doar o chestiune de timp pâna ce vreun tâmpit de pe aici o sã-şi demonstreze bãrbãţia. Bun cã am acceptat invitaţia lu’ MAIMUTICA asta a lui Gorilã sã servesc cu ea cafeaua la prima orã. Am avut şi eu plãcerea sã mã rãzbun pe tâmpitul ãsta care ştie numai sã strice pe toţi din jurul sãu. Chiar m-a surprins acum o sãptãmâna Maimuţica când pe neaşteptate mi-a spus sã o aştept ca sã mergem la o cafea. Am aştepat-o şi când colo a zis cã mergem la ea. Am urmat-o negândindu-mã la nimic. Am intrat, a fãcut cafeaua, am discutat diverse dupã care a dispãrut brusc în dormitor. Am asteptat-o minute bune timp în care am sorbit cafeaua. A intrat îmbrãcatã numai în chiloţi. Am fost surprins dar am discutat în aceeaşi notã pânã când am realizat cã ar fi bine sã-i spun cã vreau sã vãd boxele din dormitor. Am intrat în camerã şi când am auzit cã m-a urmat am mers natural spre geam, am tras jaluzelele şi m-am dezbrãcat pe alocuri fiind ajutat de ea. Ne-am aşezat în pat dar pe loc mi-am adus aminte cã acum nu trebuie decât sã-mi frac treaba pentru care am fost chemat şi am sãrit peste orice fel de preludiu. Nu cred cã am pierdut mai mult de un sfert de orã. Abia dupã ce s-a terminat totul am realizat cã este chiar mãrişoarã şi cã în mod normal nu aveam nici un gând de a o vedea în patul meu. Dupã ce s-a întors de la baie am plecat şi eu la duş. Dupã ce am ieşit, m-am îmbrãcat, gândindu-mã serios la ce voi spune ca sã ies din apartament. Am auzit-o în bucãtãrie şi am intrat. Am vorbit preţ de câteva minute ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi am plecat spunându-i cã ştie sã facã cafea. A râs nebuneşte şi a închis uşa. Ştiu cã atunci Gorilã intra în scarã. Pe loc m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacã mai trãgeam puţin de timp. Ne-am salutat ca de obicei şi am intrat la mine unde am simţit nevoia sã fac o baie bunã, umplându-mi cada. Mã simţeam foarte murdar şi credeam cã doar muiatul într-o cada de apã m-ar face sã mã simt mai bine. Nu aveam nici un regret cum nici mândru de isprava mea nu eram pentru necomplicat motiv cã ea nu-mi aparţinea. Mã simţeam întrebuințat de o femeie care era dupã pãrerea mea de atunci la fel de disperatã ca şi mine. Poate cã acesta era adevãratul motiv pentru care apa m-i se pãrea cel mai bun remediu. Nu am mai avut niciodatã parte de asemenea experienţã şi nu credeam cã aşa ceva m-i se poate întâmpla. Ţin minte cã mã pregãteam sã intru în cadã când am auzit o uşã izbitã şi dupã aceea un suspin. Gorila tocmai descoperise cã cineva îşi fãcuse treaba. Urla ca bezmeticul şi striga din toate puterile <De> când el nu l-a mai murdãrit de o sãptãmânã. Dupã ce s-au m-ai auzit gemete a înţeles în sfârşit cã eu fusesem şi a bãtut cu pumnii în pereţi urlând cã îmi mulţumeşte cã i-am arãtat ce are el acasã. Mi-am vãzut în continuare de baie şi m-am spãlat vreo douã trei ore fãrã sã mã gândesc . Ştiu cã a doua zi m-am întâlnit cu el dar nu mi-a spus decât cã mã înţelege şi în locul meu ar fi fãcut la fel.”
Şi fãrã sã-şi dee seama deschise ochii şi se ridicã din pat. Surprins de ceea ce fãcuse se aruncã pe pat şi îşi trase foarte iute pãtura peste el. Din cauza efortului intelectual sau paoate cã din cauza atâtor clipe în care se autosurprinsese adormi dus nefiind în dispoziție sã simtã nici bass-ul vecinului care-l deranjase mai devreme. Nici autobuzele care treceau pe lângã bloc nu-l puteau scoate din somn chiar dacã acestea se succedau din ce în ce mai des. Cu toate astea auzi anunţarea orei exacte şi adormi spre surprinderea sa din nou extrem de repede. Fãrã sã se mişte din nou auzi alarma ceasului şi ca şi cum adormise toate noaptea se repezi spre ceas şi stinse alarma.
„ La naiba! Iar o noaptea pierdutã în zadar. Hai, hai îmbracã-te ziua începe sau o altã adieare a unui gând supra-existenţial. Ce naiba tot gândesc prostia asta?”