FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: In somnis veritas.

Trimis: 27/05/2009 12:40

** Fata din noapte

E noapte iar eu ma grabesc sa urc scarile din marmura, spiralate si mari, luminate usor de lumina lunii. Mainile mele sunt pe rochia neagra si lunga, care in ciuda eforturilor ajunge tot tarata fiind prea mare pentru mainile mele mici. Usa sufrageriei se deschide iar inauntru sunt o multime de oameni, dar totusi.. majoritatea lor sunt adolescenti. Si sunt imbracati atat de normal. Ce caut eu cu o asa rochie aici?! Totusi desi stau in usa, cu parul blond cazandu-mi peste umerii goi si privind in jurul meu putin speriata, nimeni nu pare a avea o problema cu asta. In capatul camerei se afla un computer, unde trei baietii se ingramadesc peste un al patru-lea sa vada ce arata monitorul. Par atat de fericit.
Baiatul de pe scaun pare atat de degajat si de diferit fata de cei trei care se imping cu coatele si scot sunete ciudate. Are parul negru, poarta un tricou negru, iar fata pare a-i fii luminata nu doar de lumina provenita de la calculatorul din fata sa, ci si de altceva.. Chipul lui gingas te duci cu gandul la un baiat vesel care se bucura de viata si nu vrea altceva decat sa fie lasat in pace. Totusi ochii lui par atat de adanci, pare ca poate vedea secretele din spatele lucrurilor pe care le vede. Dar oamenii nu pot vedea in ochii lui gandurile din spatele vorbelor si actiunilor lui. Ar vrea sa spuna atat de multe si cu toate astea.. tace. Negrul pare atat de adanc incat nu are un final, simt cum ma pierd in ochii aceia, care cu toate ca nu ma privesc pe mine ma vrajesc.
Incerc sa ma apropii putin mai mult. Baiatul se intoarce. Ma opresc atunci cand simt cum ma fixeaza cu privirea. Cu toate ca priveste fix inspre mine, parca ceva il retine. Simt ca vrea sa fuga, iar mintea incepe sa-i joace feste. Il simt cum fuge pe langa mine, parca dorind sa fuga de privirea mea. Parca negand existenta mea acolo. Dar de ce?..
Cand tocmai am gasit o prezenta care ma face sa ma simt bine printre oamenii.. normali de acolo, ma paraseste. Raman din nou in acea incapere, singura si simtindu-ma o ciudata. Cu teama privesc in spatele meu, sperand sa reapara. Nu e. El nu e.
Ma refugiez in curtea casei, in intunericul noptii si in sunetul ploii. In bolta dinaintea usii principale, apare o domnisoara blonda cu parul lung si drept, frumoasa, purtand o rochie alba cu floricele. Astepta pe cineva.. Si dupa cateva minute, am descoperit si pe cine. Pe el! O ia de mana si ii spune sa mearga cu el.. Inima mea se sparge in mii de bucatele precum un pahar cazut de la mare inaltime. Ea ii marturiseste ca nu poate si ca ar fii bine ca el sa nu plece. Fata se indeparteaza de el, lasandu-l in urma uimit. Nu mai intelege nimic. Dar stia ca trebuie sa se indeparteze de casa aceea. Simtea pericolul.
Se indreapta spre iesire, nepasandu-i de picuri de ploaie care ii loveau trupul si cu atat mai putin de ceea ce se intampla in jurul lui. Pe strada erau sute de oameni, desi era miezul noptii si ploua. Isi croieste drum printre oameni si merge repede. Ma indrept spre poarta si arunc o privire prin multime, inca vazandu-l si parca in urma lui ramanea o urma caci parca stiam întocmai pe unde păşise.
Ploaia cade repede, iar eu zaresc o silueta venind spre mine din curtea casei. O doamna. Ma priveste si ma ia de braţ. Nu o cunosc. Ma sperie. Imi spune ca o fata asa frumoasa si cu o astfel de rochie nu are ce cauta pe strada in ploaie. Incearca sa ma duca in spre casa, eu incercand sa fac un semn spre baiatul pe care acum.. nu-l mai vedeam.
Ma supun si o urmez pe doamna care ma lasa pe hol. Merg de-a lungul holului lung de cativa metri si larg. Razele lunii patrund, iar picaturile de ploaie de pe fereastra o fac sa para mai stearsa. Holul lung si rece imi da o senzatie ciudata. Ma indrept spre capatul holului, insa numai vad nimic in jurul meu, caci mintea mea fuge inapoi la baiatul acela.
Dar eu stiu ca asta nu e posibil.. Va ramane ascuns printre memoriile mele, iar el va da uitarii orice traire avuta in casa aceasta.
O fantoma ramane o fantoma.

** Un vis

Nu stie cine ii tot bantuie mintile si ii otraveste somnul. Insa stie ca trebuie sa stea departe de casa aceea. Noaptea se lasa usor invaluind orasul intr-o mantie neagra si sobra.
Doar el sta pe marginea pajistei din spatele casei lui. Mainile lui se joaca in iarba, in schimb stie ca ceva, sau cineva, se joaca si cu mintea lui. Se intinde pe iarba, privind cerul instelat. Fiecare stea care mai de care stralucind si atragandu-i atentia.
Fara sa vreau, ma asez pe iarba la o distanta destul de mare de el si incercand sa nu fac zgomot. Se ridica uitandu-se la mine. Din nou simte cum vrea sa fuga, dar ceva il tine pe loc. Privirea mea il indeamna sa se apropie, in schimb mintea lui ii spune sa nu faca asta. Ar vrea sa se apropie si sa dezlege misterul acesta, ce a pus stapanire pe el ca un blestem.
Se ridica si se apropie de mine. Acum eu simt ca vreau sa fug. Nu! Nu trebuie sa se apropie! Eu nu sunt ceea ce crede el. Ii soptesc sa plece, dar parca a surzit si a uitat de tot, iar acum existam doar noi doi.
Ma ridic si incerc sa il privesc in ochii negrii si adanci care ma fac sa uit perfect de tot. Ma adancesc in profunzimea lor, reusind sa-i simt teama. Imi ia mana intr-a lui. Caldura mainii lui imi incalzeste mana rece, dar si sufletul. Ma simt in siguranta asa. Dar defapt.. el nu e in siguranta cu mine. Mintea mea urla – caci el va fii bine daca sta aici.
Imi iau mana si fac un pas inapoi. Ochii lui ma sperie acum.
Simte cum vrea sa ma ia in brate si sa nu ma lase sa plec. Sa il lamuresc. Dar vocea parca i-a pierit. Ma indepartez din ce in ce mai mult de el. Nu sunt o fata obisnuita, ar trebui sa nu ma poata vedea, ar fii mai bine pentru el.
Imi intelege intentia si desi ar vrea numai are cum sa ma opreasca. Ma ascund in intunericul noptii din nou, acolo unde ar necesită sa raman pe vecie.
Isi recomandă sa ma caute. Cum să cauţi o fantomă rătăcindă, care nu isi gaseste locul?
Vis. Se trezeste pe iarba in racoarea diminetii, convins ca totul a fost un vis.
Oare.. chiar a fost un vis?

Astept pareri.

Trimis: 28/05/2009 14:24

interesant dar......

Trimis: 28/05/2009 14:28

Dar? Continua-ti ideea. :-D

Si da, ai dreptate. Porțiunea a 2-a nici mie nu prea imi place..

Trimis: 29/05/2009 08:53

nu ai fost atenta ti-am trimis mesaj privat! Tu descrii doar un vis! de astea am si eu cu duiumul. Incearca sa faci ceva serios! Uita-te de exemplu la chestia aia a mea!

Trimis: 23/09/2009 13:29

Romantic si misterios.Seamana cu un scenariu pentru anime unde..trebuie sa astepti mult pentru un deznodamant clar.al personajelor,mai mult decat al povestii.Ai scris frumos si mi-ar placea sa citesc si despre alte intalniri ale lor,fie in realitate sau in vis. :-)