 |
 | In omenirea viselor |  |
|
lucretiu
Membru recent
 
|
|
In societatea viselor mereu sunt liber
Sa pendulez intre pamant si cer Si-i fur soarelui o raza din coroana sa S-o vad cum moare-ncet in fata ta In mulțimea viselor eu nu mi-s singur Ca o floare in desert Si tot ce treaz parea nesigur Aici imi pare cumplit de cert. In omenirea viselor nu-i moarte Ci doar un somn profund Si timpul e plecat departe Prins intr-o fila dintr-o carte... Cuprinsi de nostagie Radem de setea de-absolut Cand privim cu simpatie Omul cel fara platose si scut Aici dragoste-i o hrana Si toti suntem flamanzi Si ne zambeste cu ochi blanzi Cel ce ne tine-n palma... Ma-ngrijoreaza numai zgomotul Atat de sec, de rece, de-asurzitor Din carte, vad, scapat-a timpul Acum stiu,e doar un ceas desteptator |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
| |
|
freak
Membru recent
|
|
Ce zici de:
"Si-i fur soarelui o raza din coroana sa S-o vad jucandu-se pe fata ta." -pentru ca e trist intr-o poezie sa spui ca o raza moare...si oricum mai departe scriii ca in lumea viselor nu e moarte. 
In plus as sugera pastrarea tipului de rima in cadrul unei poezii(imperecheata, incrucisata...), pentru ca se modifica automat ritmul, iar intr-o poezie "clasica" asta este suparator. |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
| |
|
lucretiu
Membru recent
|
|
da, ma refeream ca stralucirea ei paleste in fata intruchiparii dragostei in ochii mei, nu ca sfarsit al existentei... si nu e clasica, e lucretionista...
Merci de view, si imi place ce ai scris pe-acolo |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | In lumea viselor | |
|
||
|
|
|