FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Iglu2000

Trimis: 25/02/2015 23:36

Astenie

E alb cerul și gri și frigul mă pătrunde,
căci m-a oprit timpul și clipa strălucește.
Am mers o cale lungă și calc și ziua trece.
Am stat să simt momentul și clipa să pătrundă,
am ascultat un zumzet, conștiința mă încearcă.
M-am depărtat de mine,
am stat ca timp să treacă și am păstrat momentul,
l-am prețuit o clipă.
Strigat-am ulterior altul, deși nu asta caut.
Mă căutam pe mine, sperând încet la clipa, când voi găsi momentul
să pot să simt cum trece fiorul nopții mele.
Reflexia îmi arată ce simt și cum se vede:
Cuantul renegării, prin clipa rece, vagă.
Oglinda e momentul, e tot ce văd, ce caut.
E-o clipă de restriște
sau e oțel și curge prin fața ce se uită.
Pot oare să asced?
Un ochi cu iz de miere, un altul cu venin și ambii ca pământul.
O clipă este una, reflecția e momentul, simt limitarea-n mine.
Ce-i granița gândirii când frigul te-mpresoară?
Conștiința ce-i? Ce-i ziua când nu te ai pe tine?
Am stat o clipă și am găsit momentul
când îmi vorbeai tu mie. Eu auzeam un zumzet, l-am prețuit o clipă.
Un adevăr nu iese din vorbă și cuvinte. El scapă din venin sau miere,
din ochii de pământ.
De ce ți-aș spune ție c-am mers o cale lungă? Ori nu vezi asta, oare?
Eu stau să simt momentul, reflexia mă-nfioară.
Vreau sa rămân la mine, sub cerul alb și gri,
să mă pătrundă frigul.