FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: fantezie...

Trimis: 08/06/2014 21:36

Scrutînd, cîmpurile Matri, de la înălțimea turnului său, zări o elegantă și rătăcită
vietate fumătoare, aflată în stare hipnagocică, istovită de xerotermie ceea ce,
din cauza zăpușelii dintre ziduri, îl afecta și pe el. Umbra, mulțimea mirifică,
dorită, era departe, pe celălalt mal al lacului, unde printre stufăriș se deslușea
muntele și intrarea în Peștera Euforiei. Contemplînd-o, vrăjitorul simți emoții
plăcute ridicîndu-se din adîncul păntecului și al sufletului său. Se hotărî să o
ajute.Cu pași ușori, înceți, părăsi extra murosul său, nu cândva de a-și lua bagheta
fermecată, gîndind că, poate, o să aibe nevoie, pe lîngă iscusința sa, și de puterile
ei magice. Se apropie, măngîind-o blînd, șoptindu-i terpnos că o înghețată ar
scoate-o din dispoziția în care se află. Năucă, buimăcită, încă, aceasta ridică privirea
și o lumină muonică, de colorit roșie portocalie, venită dinspre el, îi pătrunse prin
pupile, în toată ființa, dîndu-i răgazul de adaptare, a metabolismului, la timpul lui.
Murmură, sleită, abia perceptibil: Da, ar fi binevenită!
Atunci, vrăjitorul modifică bagheta într-un uimitor boboc de trandafir roz.
Îi spuse să atingă cu vibrații line, delicate, cupa bobocului ce, astfel, se va
deschide pentru a se umple atît cît crede, ea, că are necesitate de a se răcori și
întrema pentru a căpata puterea neapărată traversării lacului.
Cu măini tremurînde, nesigure, apucă batonul de înghețată roz, ce păstrase
culoarea si prospețimea bobocului de trandafir, și apropie buzele-i cărnoase.
Senzație delicioasă! Atinse, plimbă gingaș limba pe petală, simți finețea și
perfecțiunea formei, gustul plăcut, nemaintîlnit.Căpată încredere. Cu voluptate,
închise ochii pentru a se lăsa în voia simțurilor abia trezite. Lăsă buzele și limba,
obrajii, cerul gurii să se bucure, să cuprindă cînd un pic, cînd tot. Ducea limba pe
toată lungimea, cu o mișcare de du-te-vino, parcă măsurînd batonul, parcă i-ar fi
fost frică să nu se termine prea repede, și buzele se deschideau și închideau ca
pentru un sărut pătimaș, franțuzesc, lăsînd să alunece cu gingășie, în interiorul
gurii cînd prima petală, cînd toată floarea și iar întâia petală. Freamăt tulburător!
Cu desfătare, ridica pleopele mulțumindu-i din priviri, pentru acest dar minunat.
Sorbi și ultima picătură. Întîlni ochii strălucitori ai vrăjitorului satisfăcut de buna
idee pe care a avut-o cu înghețata. Vietatea era revigorată și aptă pentru a străbate
distanța ce îi despărțea de peșteră, așa că, el, se schimbă într-o hidrobicicletă,
îi înmînă bagheta să se sprijine pe ea in decursul pedalării spre mal, își vor
armoniza mișcările să devină un întreg, să nu se răstoarne, să ajungă cu bine
la destinație, timp în care palpa făptura. Găsi un loc, tunel. Sonda, prin intermediul
tijei fermecate, spațiul negru, cald, umed, cu pereți pulsatori, bază a trunchiului
vietății și prin tatonări repetate descoperi capătul acestuia. Revărsă fericit debitul
său vital, spirală albă luminoasă însoțită de forța celor șapte energii. Pătrunse
în trupul ei ca o arteziană scînteind tumultos cu particule de viață, însuflețind-o,
ducînd-o, spre extaz, acolo unde nu exista nici timp, nici spațiu, nici el, nici ea,
doar trăire intensă. Clipa minunată, necontrolată, tangajul puternic degajat de flux,
îi rostogoli făcînd-o să-i cuprindă gîtul cu brațele ca niște liane gingașe tranfafirii.
Se lăsă purtată de unduirea lui de înotător campion a multor concursuri, a tuturor
stilurilor atît de diferite: crawl pentru iaz liniștit, fluture pe un rîu șerpuit alene
printre coline, broscuță cîntătoare in luna lui Iulius, acum delfin jucăuș brăzdînd
vertical, parcă valsînd, domol potolind învolburarea vîrtejului rostogolirii trupurilor,
ghidînd-o spre mlădițele sălciilor aplecate în îmbrățișare și vorbe duioase cu
spațiul ud al lacului, adierea lor trezind în văzduh parfumul adormitului mac,
unduind falnicul crin, despletind iasomia, deschizînd prețiosul bujor într-o
exclamație de încîntare, de bucurie, urîndu-le bine a-ți venit pe tărămul
fericirii. Pășiră voioși, pe mal, printre pomii aflați în curcubeu de acrocarpie
coaptă și mulțime de animale, care mai de care, dornice a se dărui pentru a
le potoli foamea născută din atîta efort depus.
Vietatea dori un pui la frigare învîrtit și înălțat pe bagheta țepușă, prăjit la foc
molcom, ardeiat suficient cît să le pună sîngele in mișcare. Pe lîngă proteine,
gîndi magicianul, avea trebuință și de vitamine! Așa că, o imbie să aleagă ce roade
dorește din cele ce se aflau în grădină.
Din coșul bogat al naturii, făptura alese două pe care nu le gustase, pînă acum,
și ar fi dorit să le încerce. Îi ceru, din toată bogăția de poame, o banană și două boabe
mari de struguri rozalii, culoare cei reamintea de delectarea degustării înghețatei.
Erau întocmai fructele la care se gîndise și el că ar fi benefice pentru ca samana,
prin curenții ei albi, să circule prin venele lor redîndu-le vigoarea de care
aveau nevoie pentru a-și continua călătoria.
Vietatea luă banana, o privi, o mirosi, utiliza degetele, prin atingeri fine circulare,
longitudinale spre a decoji învelișul ce acoperea miezul, lăsă gura invadată de
consistența fructului, procedînd la fel ca și atunci cînd savurase înghețata.
În cealaltă mînă, căuș, ținea boabele de struguri, jucîndu-se, încet, cu ele,
pipăindu-le, rotind buricele într-o mîngăiere prelungită, tandră, și le apropie de
buze, apoi cu vîrful limbii simți gingășia și friabilitatea formei, ceea ce o făcu
să acopere cu un sărut delicat suprafața lor, salutînd viața ce o ghicea, în semințe,
stînd să erupă, dansînd brownian, dincolo de pojghița boabei. Vrăjitorul o privea
încîntat, pătruns de satisfacția cu care ,ea, aprecia, gusta fructul lunguieț, plin de
vitamine și felul de divertisment cu boabele de struguri. Nu o intrerupse. Îi făcea plăcere
imaginea ei. Totodată se gîndea, și îi sugera, să străbată drumul, rămas, pînă
la Peștera Euforiei, unde în liniștea locului se vor descătușa, relaxa, mai târziu atîta
cale parcursă și potență consumată, unde, pentru că dorea să fie un amfitrion
perfect, confecționă un baldachin și o pănză de satin; rugînd-o să o așeze ea,
că poate este mai pricepută decît el. Întrebătoare se uita în ochii lui. Fracțiune
de timp, milisecunda îi aduse în memorie, din limbic, dintr-o viată de mult uitată
imaginea menajerei cînd așternea patul. El se poziționă, în spatele ei, o prinse de
șolduri îndrumînd-o, prin mișcări de înainte-înapoi, înainte-înapoi, să acopere cu
satinul și celălalt capăt al saltelei, apoi se tolăniră, aproape epuizați, pe pat ca
niște pisicuțe gata să adoarmă; o luă în brațe simțindu-i corpul cum se cabrează
după atingerea mîinii sale, a trupului său, legănîndu-se lasciv odată cu el.
Privindu-i de sus, deasupra apei, Eol se juca cu pletele lui Neptun, într-un
du-te-vino tangootic; valuri albe, cremoase, înspumate, ducea și aducea, cu
cu petale de bujor și trandafir, pătrundea, răsfira în peșteră, în hărjoană zglobie,
de nu știai ce stă pe loc apa sau malul, de nu știai ce se aude torsul de felină
mulțumită și rasfățată sau cîntecul stropilor de apă. Cînd și ultima petală a fost
depusă, pe solul peșterii, se retrase gentil, așeză bagheta ( hotărase să nu se mai
despartă de ea) intre coapsele ei și păntecul lui. Se priviră tandru urîndu-și:
somn ușor!
Pînă să se liniștească, magicianul, revăzu ziua ce trecuse, atît de plăcut, și
constată că nu a băgat de seamă răsuflarea vietății decît atunci cînd i-a oferit
înghețata și, mai apoi, în momentul cînd buzele ei se deschideau și închideau
pentru a cuprinde gustul bananei și aroma boabelor de struguri, și a îmbrățișării,
din apă, dar estompată de adrenalina degajată, necesară ajungerii la mal. Astfel simțul său
olfactiv,de nefumător, nu i-a pricinuit neajunsuri, ca altă dată, și din cauza căruia se
retrase, înstrăinase, depărtase de viețuitoarele de pe Matri.
În final adormi cu sentimentul lucrului bine făcut, urîndu-și, cum proceda de
fiecare dată: La mulți ani, mie!; visînd la un nume ce să-l păstreze în
amintire, legat de făptura - vietate alături de care străbătuse atătea trăiri, chiar
dacă, mîine, drumurile lor se vor despărți.
În amurgul ce se lăsa pînă și rîmele în galeriile lor, iepurașii din livadă, păsările
din frunziș, chiar și încetele, și bătrănele broaște țestoase fură trezite la viață de
vibrația fermecată a nuielușei, vital, cîntînd, chițăind, gîngurind, fojgăind,
forfecăiau, intretăiau clivînd liniștea inserării cu zbenguielile lor.
Martori, la toată călătoria, Astreos si Aurora rugară pe bătrănul Cronos, de
data aceasta, să încetinească rotirea brațelor sale pentru a face loc
zorilor din crepuscul, ce prin îmbrățișare suprapuse în eternitate,
pentru o clipă, două universuri, altfel paralele. Zorile fiecăruia.