|
Mit_Legend
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 21/Feb/2015 |
| Mesaje: 1 |
| Localitate: Galati |
|
|
Doar eu si foaia. O aventura. Succes sau esec si emotia care se rasfrange intre cele doua. Creativitate, decor genial, corpuri geometrice. Nu iti este greu sa analizezi culoarea simpla a foilor ce stau sa fie umplute de cuvinte. Forma de dreptunghi aluneca pe suprafata lacuita a bancii. Totul este cuprins intr-o continua miscare agitata. Momentul cand demonstrezi cine esti tu cu adevarat se apropie cu pasi repezi. Eu. Si foaia. Oare voi pica sau nu? Oare ce voi scrie? Oare am invatat destul? Tot? Sau nimic? Sentimente de panica si de regret imi umple paharul, si ceva din mine se tot chinuie sa spuna: "Esti acelasi om, bun de nimic. Ce te face sa crezi ca vei umple foaia cu afirmatii pertinente?" Melancolia din mine ma urmareste si aici, si-a realizat conditiile optime pentru a da o petrecere in timpul examenului. Parca a invitat toti prietenii ei, negativismul, pesimismul, orbirea, lipsa de speranta, neincredere. Toti au venit la petrecere. Si in timp ce ei se distreaza in interiorul meu, eu ma strofoc cu aceasta foaie, cu acest pix. Ce pot face cu o foaie si un pix? Parca tot ce este rational se disociaza. Gasesc dezintegrare pe banca mea, iar ochii mei nu insinueaza decat luarea in calcul a unei posibile batalii pierdute. Imi este mai cu putinta sa ma distrag de la subiectul principal. Dar oare ma ajuta cu ceva asta? Visez in fiecare zi la note maxime, la o tendinta catre un absolut al frumosului. Dar cu ce ma ajuta daca apreciez reveriile mele? Ele nu se vor implini niciodata. Pentru ca nu sunt facut perfect. "Nu e capacitate in tine care sa tinda spre absolut". Ce e perfectul? Ce e frumosul? Note maxime? Rezultate bune?
Am ajuns la un consens. Lumea e atat de cruda, pana si propriul tau corp parca se razboieste intr-un adevarat hal, vrea sa te doboare. Nu te lasa nicio clipa sa evoluezi la stadiul de implinitor al visurilor. Eu si foaia. Scriu, dar parca nu e indeajuns. Si imi dau seama ca, cu cat scriu mai mult, cu atat am si mai mult de scris. Cred ca, scrisul poate schimba. Poate schimba? Imi tremura mana, stiind ca petrolul care imi toxifica sangele este de fapt, dezamagirea naturala care vine in urma neincrederii. Nu dau mai mult, "nici nu se merita", spun de numeroase ori. Nu se merita pentru ca stiu cat pot. Oare stiu? Adevarul este...o intrebare: cat pot? Am cunoscut eu vreodata limitele in dezvoltarea artei? Am vazut vreodata un esec ce a dus la distrugere totala? Mi-am vazut vreodata pasta terminata de la pixul meu?
Imoralitate. Declin social. Si mulțimea e mai murdara. Tremura bancile din cauza emotiilor. Colegii mei se tem. Nu isi aduc aminte de nimic. Se pare ca ne intrecem cu totii la copiat, furandu-ne caciulele in loc sa luptam spre un bine. O fapta, un gram de incredere, o lacrima de curaj. De ce vrem sa ne facem presedinti peste noapte? Doctori? Avocati? Oare in ce consta arta intelepciunii corecte? Nu trebuie sa muncesti ca sa ajungi ce iti doresti sa fii? Scrie! Scrie asta: "vreau sa ajung doctor!". E posibil, sa stii. Acum, scrie-mi tot ce stii despre infarctul miocardic. "Nu stiu!". E ceva gresit aici? Imoralitate. Oamenii de azi cred ca vor ajunge in Rai daca omoara alti oameni. Dar de partea contrara a crimelor, a genocidului, a sangelui ce curge zilnic si a bolilor ce strapung pana si cele mai intime particule moleculare, este un pix. O foaie. Si o mana care le foloseste. Este Ghandi, Luther, Ab. Lincoln, Carson, Lewis. Esti tu. Esti tu cel care poate spune: "Voi invinge azi! Acum!" Te-ai blocat? Ai ramas in pana de idei? Nu mai stii ce sa scrii? Trebuie sa urli de durere. Da! E momentul sa te zgarii pe fata! Momentul sa pui osul la treaba. Nu trebuie sa te multumesti cu cat ai scris. E incomplet. Viata e scurta. Acum se termina ora si trebuie sa predai examenul. Ce ai scris? Succes? Esec? Ambele? Eu culminez cu amandoua. Tu ce scrii?
|
