|
limp
Bine ai venit!
| Data inscrierii: 21/Apr/2007 |
| Mesaje: 9 |
|
|
|
Astazi o sa reusesc. Cafeaua, tigarile, iar in coltul opus vinul. la mijloc oglinga. Azi o sa zambesc. Trag jaluzelele inchisd usa si aprind toate becurile sa imi pot vedea fiecare rid in martorul meu, oglinda. Ma asez pe scaun si izbucnesc in plans. Am pierdut din nou. Un patrat de sticla transformata in demiurg de o foita de argint - simt cum ma priveste cu batjocura si isi asigură aminte cate zambete a vazut din vitrina in care se ascunsese pana sa incape pe mainile unui nebun, in mainile mele. Stiu, si eu imi aduc aminte cat de usor era sa zambsc fara motiv, chiar si atunci cand vorbeam in batjocura. Era usor, dar cine si-ar fi inchipuit ca sufletul poate fi ologit. Radeam cand ii vedeam cum sufera, prin parcuri, pe cei care dragostrea ia tradat. acum sunt ca ei. Un cadavru palid, o poză a unei reclame ce a avut odata succes. Toti isi aduc aminte de ea dar nimeni nu poate spune întocmai ce promova. Dar tu esti sticla si eu pustiu. Intr-un fel ne asemanam caci amandoi, intr-o lume perfecta, fara interventii, am forma desertul. Acum insa tu esti criticul tacut iar eu prostul care nici macar nu isi da seama ca vorbeste singur. Poate ca e prea tarziu, poate ca nu a mai ramas nimic. Dar ieri, ieri cand imi legam sireturile a fost pentru primadata dupa sapte ani cand in loc sa ma bufneasca plansul, nenorocita asta de fata aproximativ a zambit cand am observat urma de toc ascunsa de pantofar. Ar fi trebuit sa o streg de mult. Ar fi trebuit.... vorbesc prostii, nici macar acum nu am curajul sa merg pe intuneriuc prin casa. De asta nici nu am mai iesit noaptea afara desi poate plimbarile mi-ar face bine. Mie frica sa nu te revad. Mie frica. Chiar si acum imi aduc aminte ziua in care ai trantit usa suparata si ai urlat catre mine si mi-ai poruncit sa zimbesc... sa zambesc daca mai pot. Am ras ca un nenorocit in spatele usii dar cine nu ar fi facut la fel... tu ai fugit desculta. M-am oprit gatuit cand ti-am auzit inima care incerca sa ma cheme cand ti-ai lipit trupul de usa. Am simtit ura, am simtit trdare.. si cautam dragostea..cautam, cautam sa apesi pe clanta si sa intri sa iei nenorocitii aia de pantofi care m-au transforat intr-un monstru. Apoi a fost liniste. Abia dupa zece minute de asteptare am iesit in hol, era prea tarziu. De atunci usa asta ma tine prizonier. In fiecare zi incerc sa evadez, iar in fecare zi vecina asteapta tacuta, in spatele usi ei, sa lesin cand bag cheia sa incui iala. Saraca femeie, are acum niste maini de barbat de cate ori m-a carat pana in bucatarie. Cu toate ca stie cat de nenorocit am fost continua sa ma ajute. Poate pentru ca i-am ajutat fiica sa intre la facultate... dar ce spun eu, iar ma trezesc filozof asupra femeilor. Uite asta nu ti-am spus niciodata, oglinda, dar cand lesin, secundele alea in care levitez desupra pamantului ma fac sa ma simt din nou viu. Cred ca aceste cateva momente de levitatie imi dau tăria sa ma pun in fata ta in fiecare zi. in rest ma simt ca si cum am omorat ceva. Nu ti-am zis dar simt, asta de vreo patru zile, simt ca trebuie sa se intample ceva important. Acum poate intelegi si tu de ce ma pun in fata ta si seara. Aseara mi-am adus aminte ce fata a facut cand s-a trezit cum mine in usa, tipand dupa ajutor, cu tine in spate. Dupa ce te-a cautat o ora de carcalaci si alti posibili ucigasi micriscopici iti aduci aminte ce a spus : e ca tine!. Oare cum a vazut ea asta. De unde stia ea ca o sa sfarsim asa. Noi doi intr-o camera care devine pe zi ce trece mai mica. Ma tot gandesc ce a avut ea sa imi spuna, ce era mai imporant decat faptul ca eu mai aveam cateva pagini si treminam cartea. De ce nu a putut sa astepte si de ce a izbucnit asa tare? De ce se uita la mine cu atata ura ca si cum nu intelegeam ceva foarte evident... dar lasa, si maine e o zi. Ma ridic infrant si mai subliniez o zi trista in calendar. Ma duc spre pat ca la o intalnire cu moartea. De data asta intru si in baie. Ma gandesc ca nu strica inca o gluma proasta facuta pe fata mea. Poate zambesc, ar fi culmea. negru. negru. cum sa vad negru in oglinda. M-as fi asteptat la orice dar nenorocita asta de oglinda e neagra. Imi multumesc inca o data ca las peste tot luminile aprise si fug speriat ca un nebun. Pun mana pe haine, sar in pantofi si dau sa ies pe usa sa ma intalnesc cu lesinul. In fata usii insa dau de privirea incruntata a vecinei, o lipoveanca sanatoasa, care dupa ce imi aliniaza doua palme sa nu mai urlu, imi spune parca dezamagita de prostia mea: draga pana si vecinu de la trei care nu a citit in viata lui o carte si-a dat seama in cinci zile, tu de o saptamana ne intorci pe toti pe dos... intelege esi mort. Eu mort? inima aia. Lumina si picaturile. Doamne. Cat de stupid, ce ti-am facut. cum sa iti spun ca imi pare rau....te vad acum. incep sa vad. Ahh am murit ca un idiot cand am fugit dupa tine pe scari...cel putin acum inteleg lesinul. Sapte ani in sapte zile. De ce nu vine nici o lumina sau stafiile ale oribile. De ce nu vine nimeni sa ma ia de aici. Ce macabru simt al umorului. Dar macar acum te vad, iti vad obrajii si buzele pe care le-am iubit chiar si cand ma certau. Iti vad mainile care au semanat atata iubire in mine... Doamne cat as vrea sa iti spun cat de mult te-am iubit.... ca tu esti totul, tu ai fost fiecare cartea a mea, fiecare pretext de fericire... in sfarsit acum simt ceva rece pe spate. A venit timpul. Te astept in al doilea cerc, te atept sa imi aduci zambetul. Oare ma vei recunoaste?
|
