 |
 | Ego |  |
|
ego
Bine ai venit!
|
|
O, tu! Arta!
Pleaca-ti chipul catre mine Si varsa-ti lacrimile pe pamant, Adu-ti aminte cine esti, Trecutul ti-e viata dinainte. Ne-am nascut din timp Prin veacuri de-a lungul luneacand, Am cosntruit imparatii de piatra Transpuse din sclipirea unui gand. Adu-ti aminte ca mi-ai fost aproape, Iubeste-te iar cum m-ai iubit pe mine. Lasa-te intors la vietatea de dinainte, La acel glas suav de cuvinte... Acum mi-esti doar o soapta lenta Intr-un cor frematator. Iti certi aproapele Pentru ca-l iubesti atat mult, Iti cauti iertare, dar t-amagesti... Si alergi in cercuti stramte Cu teama sa te intorci, Cand un sentiment extrem S-aunda-n mintea ta. Dar mi-ai fost aproape. Un gand intre cuvinte. De ce nu te intoarci la zambetul creator? Deschide aripile, nadir punct latent, Ridica-ti stralucirea mintii Catre tremurul omenirii, Faureste momentul din iubirea ta Si lasate cuprins de libertatea sa. |
|||||||||||
|
Ultima modificare efectuata ego la 14/10/2013 15:52, modificat de 3 ori in total
|
|||||||||||||
 |
| |
|
ego
Bine ai venit!
|
|
Dupa o lunga perioada de absenta pe acest forum, ma intorc cu o poezie - un strigat catre arta pentru a se intoarce in societatea contemporana infestata de grotesc.
Ca sa aiba mai mult sens adaug o mica descriere: Eul liric este arta insasi, iar receptorul este omul (creatorul). Sper sa va placa! |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | Ego | |
|
||
|
|
|