FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Dublu Helix - Oliver Kantor

Trimis: 05/06/2013 18:52

Stiu ca probabil aceasta poveste se clasifica ca fiind mai mult o nuvela decat roman ... Sper doar sa va placa si sa imi iertati greselile de scriere

Trimis: 12/06/2013 04:21

Introducere

Cine nu este respins ajunge sa se respinga singur , iar atunci cand realitatea il accepta el ajunge sa o respinga , si isi creaza una proprie .
Fiecare zi era la fel , iar visele nu se petreceau in timp ce dormeam ci luau modele grotesti pe timp de zi. Ma trezeam mai obosit decat in ziua precedenta si cu un gust amar de repulsie pentru absolut orice intra in contact cu persoana mea... Ma uram pe mine insumi dar mai mult ii uram pe ceilalti , probabil asta este motivul pentru care am continuat sa ma trezesc in acelasi vis pierdut.
Vise ... niciodata visuri , visurile sunt pentru copiii naivi care cred ca le pot indeplinii , cu toate astea aveam dorinte , probabil cel mai mult imi doream pacea . Obisnuiam sa zic ca in mintea mea se dadea un razboi nesfarsit , un al 3-lea razboi global si ca odata ce ajungeam sa castig acest razboi cu mine insumi ajungeam sa castig fiecare razboi din afara entitatii mele , dar razboiul din dinauntrul meu nu era nimic altceva decat o vibratie a adevaratului razboi , razboi care se dadea in afara mintii mele , in afara gandurilor mele , un razboi la care nu am ales niciodata sa iau parte , dar care ma implica pe mine.
Am fost inzestrat cu o imaginatie mult prea bogata pentru a imi face bine ... sau pentru a fi inteleasa si de altii ... eram numit nebun... , dar as fi ales intotdeauna acea nebunie in detrimentul unei gandiri care nu era nimic altceva decat o copie a unei copii. Dar cine putea sa ii condamne? ... o intrebare la care pot raspunde simplu , EU.
Locuiam in chirie ... intr-o casa aflata undeva spre centru orasului ... locul unde nu avea ce cauta o casa , deasta am facut tot posibilul sa locuiesc in ea. Iar printr-un noroc cu care un orb ar fi putut traversa autostrada intr-o ora de maxim trafic am si reusit sa o fac.
Plateam pe chirie jumatate din salariul meu de controlor de Metrou , si cu toate astea ma descurcam . Metroul a fost intotdeauna locul unde imaginatia dadea nastere unor lumi noi , si aveam o relatie apropiata cu subteranul inca de cand eram la Liceu , Fiecare zi incepea si se termina cu metroul ... Acolo era mulțimea mea... de acolo veneam . O soapta din intuneric care era acoperita de zgomotul metalic al rotilor.
Imi iubeam foarte mult casa , chiar daca nu imi apartinea, o iubeam atat de mult incat uneori nici nu mai coboram din pat ... stateam si ma uitam pe peretii prost zugraviti la o culoare ce in trecut ar fi trebuit sa fie bleu , si ma gandeam “ce ar fi daca?” asa incepea totul , asa cream povesti , povesti ce nu ajungeau niciodata sa fie scrise ci spuse , mi le spuneam mie probabil pentru ca eu eram singura persoana care le-ar fi ascultat.
Era o casa mare , cu doua camere identice la etaj , una pustie , cu sufrageria baia si bucataria la parter , era o minunatie de casa si avand in vedere cat plateam , locuiam acolo aproximativ pe gratis.
Camera mea , nu era extraordinar de bine mobilata, in mare parte pentru ca nu aveam bani de mobila , si dabea am reusit sa fac rost de la un vechi prieten de un televizor ... in fata caruia ma gaseam in fiecare seara , dar fara a da atentie la programele ce se difuzau , doar ca imi tinea companie. Si imi placea, era o viata ce mi-o doream , mereu am adorat singuratatea doar ca lipsea impactul meu asupra realitatii si uneori imi puneam intrebarea daca traiesc cu adevarat.
Initial am vrut sa ajung student la Arhitectura , dar nu stiam sa desenez ... si mai important , eram incapabil sa calculez si sa imi dau seama de dinainte unde trebuia sa ajunga ceva , ori mergeam prea departe , ori ma opream la inceput. Nu am ajuns student la arhitectura , dar uneori imi imaginez locuri , locuri pe care as fi vrut sa le transpun in realitate. Am vrut sa fiu si politist... dar dupa un incident nefericit mi-am dat seama ca legea este facuta sa ii apere pe criminali nu pe oamenii de rand ... Ca medic nu as fi reusit niciodata fiindcă nu eram indeajuns de inteligent pentru asta... sau mai degraba inzestrat , intelegeam totul ... cum este produs si cum functioneaza omul , dar cand era necesitate sa explic esuam... asa ca am incercat sa imi dau seama ce vreau sa fiu , ce vreau sa fac cu adevarat ... si am ajuns controlor pe un metrou, nu era visul meu , dar imi place si probabil ca atunci cand imi voi gasii vocatia ma voi plimba cu metroul de dragul gandurilor bune.

Capitolul 1 : Tesuturi

Initial ca si controlor ar fi trebuit sa controlez biletele la intrare in statie , dar in urma unui incident dintr-un metrou, incindent in urma caruia si-a pierdut viata un barbat , m-au transferat in interior ... in primul rand pentru a supraveghia ... si pentru a verifica oamenii inca odata in caz ca acestia ar fi reusit sa evite controlul initial , dar cu toate astea imi faceam treaba superficial , erau clipe cand nu controlam pe nimeni , era imposibil sa ii controlez pe toti , datorita aglomerarii pana la refuz . In singular ma uitam dupa cutite sau alte arme albe , ceva ce putea fi strecurat ,dar nu eram paranoic ... atacurile de acest gen nu se petreceau prea des , si cu putin noroc nu s-au intamplat in timp ce lucram acolo, dar stiu sigur ca in cazul unui atac , prima data m-as fi gandit la propria viata , din instinct probabil...

Era luna Iulie, ora 23:11 , ultima cursa , Stateam obosit si ma gandeam la ce aveam sa fac odata ajuns acasa , 2 banchete departare statea o fata scunda tinanand in mana un rucsac din care iesau doua suluri de foi . Initial nu mi-am dat seama cine era... da mi se parea cunoscuta , evident multa lume mi se parea cunoscuta in acea vreme. Aceea era ultima cursa deci tot ce ma interesa era sa ajung acasa si sa ma intind .
Metroul a ajuns in ultima statie , statie care nu era la mare departare de casa mea , acolo a coborat si tipa cu rucsacul. Am mers probabil 10 minute , si recunosc ca ma simteam ca un spion vazand ca ea o ia in aceeasi directie in care ma indreptam si eu... eu ma simteam cu ma simteam , dar ea? ... desigur ca stia ca sunt in spatele ei , nu eram asa departati unul de celalalt ,iar la un momentdat stig .
“ Maria !”
Aceasta se uita in posterior , si se opreste
“Oh ... hey”
Recunosc ca ranjeam ca un tampit ... defapt cred ca mai mult de atat
“Ma mai tii minte nu?” o intreb eu , prudent la fiecare reactie a ei
“Cred ca da , ai locuit cumva in Selor... sau ai invatat acolo?”
“ Invatat da, locuit Nu “ ii raspund eu sistematic... dandu-mi seama ca inca ranjam ca un tampit
Nu a durat foarte mult timp si si-a amintit numele meu.
“tunde-te” , si ne-am trezit amandoi ca randeam unul la celalt
Maria se mutase dupa 6 luni de cand ma transferasem in clasa ei , nu am stiut niciodata unde s-a dus , iar colegii nu pareau sa dea prea multa importanta ... asa ca s-a pierdut in timp , dar am stat indeajuns de mult in prezenta ei ca sa stiu cateva detalii despre ea, tin minte ca avea un adevarat talent nativ la desenat . Pictase trei tablouri pentru clasa din liceu, tablouri care probabil inca mai erau acolo , si cam atat stiam , nu era genul de persoana cu care sa formez vre-o legatura de indiferent ce fel.
In continuare am vorbit despre ... ei bine noi , m-a intrebat cu ce ma ocup... dar nu a fost nevoie de un raspuns deoarece uniforma albastra spunea totul. Ea ajunsese bine , era studenta la arhitectura si se pare ca venise in oras pentru a face o lucrare la o firma... sau cel putin asta intelegeam eu , nu eram vigilent la tot ce spunea ... dar spunea bine.
Drumul nostru s-a sfarsit atunci cand am ajuns in dreptul portii casei mele ...
“Maria , eu aici locuiesc ... , presupun ca ne mai intalnim”
“ oh sigur, hmm stiu ca e tarziu , dar poti iesii in seara asta , adica ... nu vreau sa intelegi gresit , dar cea cu care trebuia sa ma intalnesc sa ii dau lucrarile nu mai poate ajunge in seara asta si trebuia sa ... oh imi pare rau, probabil ca esti obosit si ... maine o iei de la inceput”
Initial nu aveam nici o intentie sa merg ... singurul meu plan fiind acela sa am o intalnire cu perna... iar singura dilema aceea daca trebuia sa mananc inainte sau dupa somn... , dar...
“Asteapta doar sa ma schimb de uniforma de strumf asasin”
“Sigur... te astept aici atunci”
, “aici? , de ce aici?, poti intra inauntru” ,
“hmm , bine ... parintii tai sunt acasa” ,
“da ... acasa la ei probabil , locuiesc solitar de ceva ani” ,
“interesant... apropo elegant loc ... e verde “
, “proprietarei ii placeau ... plantele si alte chestii verzi” ,
“deci esti chirias”
, “exact ... poti intra inauntru , nu dureaza mult” ,
“ e in regula... astept aici ... ma uit la plante “
Dupa cateva minute mi-am lasat uniforma impachetata frumos , si m-am imbracat cu niste haine pe care nu mai stiam de cand nu le purtasem , ... iar Maria a tinut sa spuna ca are prieten inca din primele minute... asa , sa se asigure ca nu se intelege altceva. Inainte sa plecam si-a lasat rucsacul la mine in bucatarie.
In timpul liceului nu ii remarcasem niciodata frumusetea, probabil pentru ca nu am ramas in aceeasi clasa pentru mult timp , nu sunt sigur , cert este ca acum mi se parea deosebit de atragatoare... era ceva in stilul ei si probabil ca nu doar atat. Avea paru tuns concis si il tinea despins , la prima adiere de vand ii intra in ochi , dar apoi ii lasa sa se vada ochii ca de zmarald.
Ne-am dus la o cafenea , unde am vorbit despre ce a facut fiecare dupa ce s-a terminat liceul , eu incercand sa nu dau atat de multe date despre mine , dar ea... ea parea sa spuna totul fara nici un fel de retinere , si din cate imi dadeam seama chiar realizase ceva pana in acel moment.
Dupa cafeneaua discutiilor banale , am iesit sa ne plimbam ... initial ar fi trebuit sa ma duc direct acasa , dar dintr-un motiv pe care nu il stiam in acel moment , nu am facut-o . Asa ca ne-am plimbat... si am inceput sa ii prezint orasul , dar in redus mi-am dat seama ca stiam atat de numeroase despre oras pe cat stia si ea,adica aproape nimic.
In jurul orei 3 dimineata , am ajuns inapoi la mine acasa... pentru a ii da inapoi rucsacul, doar ca era atat de obosita incat am rugat-o sa ramana peste seară ... iar dupa minute de rugaminte puternice ... am reusit sa o fac sa doarma in sufragerie , pe canapea , oboseala era un factor necesar , fara de care ar fi disparut pe usa in secunda doi.

Dormisem pana in jurul orei 11 , iar debutantul lucru pe care vroiam sa il fac era acela de a imi vizita musafira , doar ca nu era in sufragerie... simteam o anumita tristete si ajunsesem chiar sa ma intreb daca ceea ce se intamplase era adevarat , m-am dus in bucatarie sa pregatesc pachetul pentru servici ... si am observat rucsacul , care era acolo unde il lasase ea cu o seara in urma.
Maria era afara , in leaganul pe care il montase proprietara cu cateva luni in urma si admira gradina ... sau probabil cladirile din afara curtii ... fara sa intoarca capul ,auzind usa imi spuse.
“ Gradina este mult mai frumoasa pe timp de zi ... nu e asa? “ ,
“probabil... “
Nu statusem niciodata sa ma gandesc la plantele proprietarei , pentru mine ele doar existau acolo fara a ma afecta in vre-un fel sau altul.
“ Nu am vrut sa plec fara sa imi iau ramas bun ... nu ar fi fost politicos ... “ imi zise ea razand
“ Ai dormit bine ?”
“ Binisor as zice ... m-am simtit ca intr-o cabana, trebuie sa pleci la servici ? “
“ In 2 ore “ iar in momentul in care mi-am dat seama ca eram in pijamale ... m-am dus inapoi in casa sa ma schimb ... iar in acel moment mi-am dat seama ca Maria mi se parea si mai frumoasa decat in noaptea precedenta , sa fi fost din cauza luminii ?

Fata a plecat in treaba ei , eu la serviciul meu , dar nu inainte de a ii da numarul meu de telefon , in caz ca avea trebuință de ceva ... cat timp statea in oras . Toata ziua la serviciu ma gandisem la ea... defapt ma gandeam daca ea se gandeste la mine .

Capitolul 2 : Plasma

Septembrie – întâia zi de toamna , dar nu se simtea asta , era cald ... avea sa fie o toamna calda, cu toate astea statia de metrou avea sa imi tina racoare .
Stateam ca de obicei pe bancheta langa ceilalti pasageri , verificasem deja cativa si totul era in regula , cand ceva ciudat mi s-a intamplat . Un tanar , cam de 12 ani ma bate pe umar chiar in momentul in care imi pusesem capul in palme , iar cu o voce trista imi spune: “Domnule , eu nu am bilet , nu am avut bani de unul” ,
“este in regula ii spun eu , facandumi-se mila de el , stai jos”
“Multumesc , domnule , dar cu toate astea vreau sa imi rascumpar calatoria”
“este in regula pustiule , nu este nici o poblema”
Dar pustiul se aseaza langa mine , uitandu-se la podea , ocazie in care ma simteam putin ... stanjenit , apoi replica
“Tatal meu a fost poet ... si i-am invatat fiecare poezie pe derost , as vrea ca in schimbul calatoriei sa va recit din ele” , Acest lucru ma lasase foarte surprins , si cred ca era ultimul lucru la care ma asteptam sa mi se intample . Am acceptat , iar baiatul a inceput sa imi recite calm si incet versurile .
Cele mai minunate cuvinte pe care le auzisem pana atunci , erau de o puritate si de o inocenta divina , o creatie mai mult anglelica decat una umana . Trei poezii a apucat baiatul sa recite inainte sa ajunga la destinatie , dar cu promisiunea ca mi le va recita si pe restul in calatoriile lui viitoare. O intalnire pe care nici in acest clipă nu o cred intamplatoare , ci mai degraba un catalizator a ceea ce avea sa urmeze .
In drum spre casa mi-am cumparat 2 caiete groase , aveau copertele albastre , cartonate si lucioase , perfect pentru ceea ce vroiam sa fac in continuare. Aveam sa incerc sa scriu , fiecare gand , fiecare vis , fiecare amintire , fiecare zi , si fiecare sentiment . Un caiet avea sa fie jurnalul meu , iar celalalt locul unde eu aveam sa imi pun sufletul .
Am inceput sa scriu abea pe data de 8 Septembrie 1984 , dar fara sa imi folosesc vreodata adevaratul nume , pentru ca il consideram simbol al esecului , al caderii , asa ca m-am semnat cu numele de Oliver Kantor ... un nume aleator caruia aveam sa ii dau eu insemnatate pe parcurs ... nume pe care aveam sa il adopt in scrierile mele , o a 2-a identitate , un alter ego , un Eu .
Prima insemnare suna cam asa:
8 Septembrie 1984
Azi am fost cu capul in nori , m-am taiat superficial cu cutitul in timp ce incarcam sa tai o bucata de carne , iar sangele a curs pe paginile jurnalului , dovada a acestui lucru , este sangele de pe aceasta pagina , asta m-a inspirat intr-un mod ciudat “sangele va fi cerneala mea , iar cu el voi da viata fiecarui cuvant pe care il voi scrie de aici inainte , sangele este cerneala mea, iar cerneala este sangele meu.”

Cu toate astea povestile mele erau de-a dreptul patetice , eram incapabil sa descriu locatii , vedeam locuri in mintea mea , locatii dar cand incercam sa le descriu , si sa le aduc in forma fizica pe foaie acestea dispareau , puteam eu face o poveste fara locatii? . Insa acest lucru nu m-a oprit , am contiunat sa scriu , recunosc ca niciodata nu terminasem nimic , fiecare poveste isi avea sfarsitul prematur , uneori chiar dupa primele 2 pagini . Intr-o zi am decis sa nu ma opresc , am scris 30 de pagini ale unei povesti despre un hot , mai exact prima parte , dar am renuntat sa o continui dupa ce o citisem , personajele erau bune , dar confundam locatiile atribuindu-le elemente care nu aveau ce cauta acolo sau uneori uitand sa mentionez lucruri cruciale in evoluția povestii. Asa am continuat pana in data de 21 Octombrie 1984.

21 Octombrie 1984
Am primit un apel neasteptat , de la o persoana de la care nu credeam ca aveam sa mai aud vreodata ceva . Maria se angajase aici in oras ca si arhitect , si ma intrebat daca o ajut sa isi gaseasca un loc unde sa stea cu chirie . Am chemato a 2-a zi dimineata sa vorbim despre asta la micul dejun

Maria venise nu cu mult inainte sa plec , ne-am pus amandoi la masa si am inceput discutia , eu incercand sa fiu cat mai direct si cat mai tactic cu putinta
“ Putem cauta prin ziar , dar nu stiu daca vom gasii ceva , eu nu cunosc prea multa lume prin zona care sa aiba locuinte de inchiriat , dar ...”
“Dar... continua ea zambind “
“Dar ... pot vorbii cu proprietara sa poti sta aici , defapt eu am inchiriat toata casa . Am doua camere , dormitorul meu , iar cealalta este goala , daca vrei ... poti locuii aici “
“Nu stiu daca pot face asta “
“Oh ... da unde imi era capul ... sunt inofensiv , ii spun eu razand, mai vanez din cand in cand oameni ca sa ii pot manca inainte de serviciu , dar nu ii aduc acasa... iti tin intr-o pestera , asa ca nu voi face mizerie ” ii spun eu pe un ton sarcastic
“bine ... sa fiu directa , esti baiat ... sau barbat ma rog , eu sunt fata , nu putem locuii amandoi sub acelasi acoperis , nu ar fi in regula ... lucrurile pot degenera “
“da... probabil ca existenta ta aici mi-ar influenta activitatea la servici in rau”
“cum asa?”
“pai probabil imi voi pierde noptile privindu-te cum dormi, oh imi pare rau , scuza-mi simtul omo... umorului ruginit , lucrurile nu vor degenera, tu iti vezi de activitatile tale , de viata ta , iar eu de activitatile mele si de viata mea , fiecare in treaba lui ... defapt daca vrei ne ignoram total”
“De ce insisti atat de mult sa raman aici ?”
“Probleme cu banii ... daca am locuii doi ar fi mai usor “ am mintit-o eu
“ O sa ma gandesc la oferta ta ... iti transmit diseara raspunsul”
“prietenul tau ...”
“da , ce-i cu el”
“ce va crede despre asta?”
“stai calm , ce nu stie nu il va ranii”
“e viata ta , faci cum doresti”
Dupa aceasta discutie i-am dat cheile casei intr-un gest de incredere
“de ce imi dai asta ?”
“ trebuie sa plec la servici , poti ramane pana vin , ai cate ceva in frigider daca iti este foame ... daca vrei sa pleci incuie usa si lasa cheia in gaura din cires”
“gaura din cires?”
“Ciresiul din curte , are o scorbura , nu e adanca , lasi cheile acolo”
“nu inteleg de ce ai incredere sa iti lasi casa pe mana mea”
“e simplu, nu e nimic de furat din ea ,ii spun eu pe un ton ironic,”
Defapt ma tot intrebam si eu cum de ii lasam casa mea in maini... cum de aveam incredere in ea, si de ce vroiam atat de mult sa locuiasca cu mine , pentru ca stiam ca intre noi nu este si nu va fi nimic ,dar aveam deja raspunsul , ma simteam prea singur , de ani de zile nu mai iesam din casa , nu mai vorbeam cu omenirea , traiam practic aceeasi zi , si vroiam si eu sa am incredere in cineva , si chiar daca ar fi facut ceva rau, sa am pentru ce sa ma invinuiesc , pur si modest nu mai suportam singuratatea ... ecoul din casa.

Cand am sosit de la servici ,usa era inca descuiata ... si ma intrebam daca din neglijenta Mariei sau daca ramasese si avea un raspuns pentru mine.
Mi-am lasat geanta langa cuierul de pe hol , ma uitam spre bucatarie , dar nu era nimeni acolo ... apoi incep sa urc scarile . Cand pasesc pe holul de la etaj aud un scartait urmat apoi de un altul ... se auzea din calalta camera , si recunosc ca eram tare curios daca Maria era de vina ... sau daca cativa hoti nefriciti isi incercau norocul intr-o casa goala.
Cand am deschis usa , Maria se chinuia sa mute patul undeva la fereastra , asa ca i-am sarit in ajutor. Am remarcat curand ca undeva langa perete , se afla un birou care stiam cu siguranta ca nu se afla acolo in acea dimineata , acelasi lucru cu o canapea aflata putim mai la stanga fata de locul unde era inainte patul , lipita de perete.
“Wow , cum ai urcat astea sus ? , defapt cand ... ai ...?”
“Oh ... s-a ocupat niste baieti ... cei care le-au livrat “
“Deci te muti aici? “ o intreb eu , realizand in final ca nu mi-am mascat deloc entuziastmu”
“Pai tu ce zici ? ... crezi ca mi-am adus lucrurile aici sa infrumusetez locul”
“vrei sa te mai ajut la ceva? “
“ nu , nu , aproape am terminat ,nu uita ca suntem fiecare in treaba lui ...”
“Bine ... am inteles aluzia ... sa dispar“
Camerele erau aproape usa in usa, iar la capatul holului sub fereastra se afla o vaza ... in mod obisnuit goala , dar acum fereastra era deschisa iar in vaza se aflau tranafiri , m-am apropiat de ei , le-am atins petalele , apoi m-am dus jos ca sa imi iau geanta , si sa incep sa scriu in jurnal ... in sfarsit dupa atatea luni se intamplase si altceva.

Maria isi petrecea foarte mult timp in camera ei , probabil ca mai mult timp decat imi petreceam eu in a mea , iar asta datorita lucrarilor ei , care trebuiau sa respecte termenul limita , asa se facea ca o vedeam destul de rar prin casa. Momentul in care petreceam cel mai mult timp era micul dejun , dupa acesta ea plecand la firma ... unde isi continua lucrul , cred ca era destul de greu pentru ea sa faca asta , nu era un stil de viata in care sa te poti gandii la fluturi ...
Eu auzeam in fiecare zi poeziile copilului caruia ii aflasem in sfarsit numele , Joshua ... si nu eram singurul , oamenii a caror program coincidea cu cel al baiatului se bucurau in fiecare zi de poezii ... ma intreb acum daca erau compuse de tatal sau asa cum spunea sau de el insusi , si nu m-as fi mirat sa fie a 2-a varita deoarece copilul avea o sclipire a lui ... un farmec aparte , putea da viata unor lucruri imaginare , poeziile spuse de acesta avand in general tematici fantastice... Intr-o zi l-am intrebat daca tatal sau nu a scris si povesti sau altceva , dar raspunsul sau nu a fost unul afirmativ. In acel moment nu aflasem mai nimic despre el sau despre tatal sau ... stiam decat ca nu avea bani de transport , asa ca isi platea calatoriile in poezii , dar eram curios sa afla mai mult , poate puteam chiar sa invat ... si poate povestile mele pe care mi le spuneam in gand aveau sa fie citite de toti oamenii... Probabil asta era visul meu ... aveam un vis.

24 Decembrie 1984
Era ajunul Craciunului , orasul era impodobit, ca in fiecare an de luminite si urari . In aer se simtea mirosul rece al iernii . Terminasem foarte repede serviciul , program prescurtat si o vacanta de sarbatori , asta era tot ce vroiam .
Joshua venise si el mai devreme de la scoala sau de unde mergea el si l-am rugat sa mi-l prezinte pe tatal sau , nu a acceptat din prima, nici din a 2-a incercare defapt dupa multe insistari baiatul a fost de acord sa ma duca sa ii cunosc tatal.
Eram fericit pentru ca ningea , ninsoarea imi dadea mereu un sentiment de plăcere , de parca puritatea zapezii imi inchidea toate ranile cauzate de razboiul ce sa dadea undeva inauntrul meu ... Era ajunul si ningea , o zi aproape perfecta... cel putin asa a inceput.
Joshua ma indrumase undeva in cartier acolo unde blocurile nu mai erau asa de frumoase ... ci mai degraba panzele unor artisti neintelesi , pe care fusese desenate distincte mesaje ofensive impotriva sistemului , iar uneori acompaniate de organe sexuale, mesaje de dragoste pentru alti semeni (f*ck You)
Copilul ma condusese undeva intr-un apartament de la parter ... iar scartaitul usii cauzase un ecou cate putea cumplit de bine sa reinvie balustrada desprinda ce statea sa cada...
In apartament era teribil de frig de aceea nu m-am despartit nici o clipa de paltonul meu ... in casa predomina un mireasmă neplacut , iar tatal baiatului nu era ceea ce ma asteptam eu sa fie ... ba chiar din contra , o mare dezamagire . Un barbat cu mustata si o barba neigrijita care incerca sa soarba ce mai era intr-o sticla goala, stiga la baiat atunci cand il vazu si il intreba daca ii facu rost de bani... dar baiatul nu ii dadu raspunsul pe care barbatul il astepta , asa ca il lovii peste fata iar copilul isi pierdu echilibrul , dar si-l recupera inainte sa cada. Recunosc ca in acele secunde il doream pe acel barbat intr-o baldt de sange ... incercand sa isi dea ultima suflare , il vroiam zdrobit . l-am stans pe Joshua in brate si am iesit cu el pe usa fara sa ii spun nici un cuvant barbatului ... oricum era prea beat ca sa ne poata oprii ...
Luasem salariul asa ca ... trebuia sa il cheltuiesc... doar era ajunul Craciunului , ziua in care oamenii raman faliti.
Prima data am oprit la un magazin de haine , si i-am cumparat hainute noi baiatului , un gest care ma uimea chiar si pe mine, probabil ca era din cauza febrei Craciunului... nu ma cunosteau foarte multi oameni , iar cei care ma cunosteau nu ma stiau drept un om darnic .
Trebuia sa ii cumpar un Cadou si Mariei ... Si datorita faptului ca trebuia sa imi ramana bani si de chirie + mancare , am oprit la bijutier de unde i-am cumparat o bratara de argint, ce-i drept , nu era una prea scumpa ... iar in drum spre casa avandu-l alaturi de mine pe baiat i-am mai cumparat fetei un buchet de flori si o cutie de Bomboane ... in rest nimeni nu a scos o vorba pana la destinatie

“Maria ti-am luat ceva ... de sarbatori “
Aceasta incepe sa rada ... “mi-ai adus un baiat ?... spune-mi ca nu l-ai furat de la parinti lui ... ca sa mi-l faci cadou” glumi ea
“oh , nu el ... el este invitatul meu Craciunul asta ... “
II dau florile ce le aveam la spate si punga de cadouri si ii zic “Craciun Fericit “
Ma asteptam sa ma imbratiseze ... ,dar cand o facu... ma luse pe neasteptate si ma stransese atat de tare incat nu mai puteam respira , asa ca asta am facut si eu.
“Inca nu este Craciunul asa ca nu iti vei primii cadoul acum imi zise ea zambind” Nu vroiam cadou... acea imbratisare era cadoul ireproșabil , si faptul ca se purta asa calda cu mine.
“Oh era sa uit , Joshua ... este destul de cald , poti face o baie calda , apoi iti poti proba hainutele” ii spune eu baiatului, amintindu-mi de el
In timp ce potriveam apa sa nu fie prea fierbinte , Maria ma chema la ea.
“De unde l-ai luat pe baiat? ... inteleg , nu este treaba mea ,este invitatul tau...”
“Este un copil care obisnuia sa mearga la scoala cu metroul ... de obicei nu avea bani asa ca recita poezii in schimb , da stiu suna ciudat ... azi am vrut sa ii cunosc parintii , dar tatal sau era beat si l-a lovit , stiu ca nu era dreptul meu sa ma bag in familia lor , dar astfel de lucruri nu trebuie sa se petreaca de Craciun , asa ca l-am adus sa stea la noi cateva zile pana se linistesc apele .”
“Inteleg acum , ai procedat cum trebuia ... bravo “ apoi am primit inca o imbratisare ... Iubeam Craciunul.

Maria a plecat a 2-a zi de Craciun sa isi petreaca sarbatorile alaturi de prietenul si familia ei in orasul natal dar nu inainte de a imi daruii un hanorac , lucru care ma bucurat enorm ... cineva se gandea la mine , dar intr-un final am ramas singur cu Joshua si caietele mele.
Desii Joshua era doar un copil , care nu ar fi trebuit sa cunoasca prea multe despre lumea in care se afla ... trebuie sa recunosc ca stia mai multe decat mine .
Am petrecut Craciunul uitandu-ne la televizorul din sufragerie si mancand sanwich-uri . Aflasem intre timp ca persoana cu care locuia Joshua era defapt un tata vitreg , iar tatal sau biologic , poetul murise cu 2 ani in urma ... . Acesta nu stia defapt nici o poezie de-a tatalui sau , tot ceea ce recitase fiind in intregime opera lui , ceea ce ma facu si mai intrigat.
Aveam o senzatie ciudata ... credeam ca Maria avea sa isi petreaca Craciunul aici , in casa noastra daca o pot numii asa ... cu toate astea m-as fi simtit nespus de prost daca ar fi ales sa faca asta , pentru ca spre deosebire de mine , ea avea o familie.
Exista o persoana care avea sa ramana probabil pentru totdeauna cu mine... Oliver Kantor , aveam senzatia ca tot ceea ce scriam eu era un gunoi , senzatie care se amplifica stiind ca la mai putin de 5 metrii, un copil de 12 ani scria ceva ce nu puteam egala niciodata ... ce-i drept erau domenii deosebite , el poezie , eu beletristica ... scriam amandoi
Din ultima zi de Craciun pana aproape de Revelion am scris in continuu fara sa ma opresc , chiar daca stiam ca ceea ce scriam nu avea nici un sens , era felul meu de a ma razbuna , pe mine insumi , pe lume. Sangeram , dar sangeram cerneala , asa ca am pus-o pe hartie si ... s-a nascut prima mea poveste “Vertigo”.
Protagonistul din vertigo imi semana mult , retras , un esec al societatii , cu toate astea i-am atribuit o boala pe care eu probabil ca nu o aveam , Schizofrenia ... Personajul meu suferea de grave complicații psihice si confunda realitatea cu imaginarul ... povestea urmarea evolutia bolii cobinata cu sclipirea de geniu ... iar intr-un final imaginarul devenea real , cel putin pentru protagonist . Eram eu ... ma simteam eu , putea la fel de bine sa fie un jurnal ... iar dupa finalizarea povestii m-am intrebat ... este ceva real? sau doar o consecinta a unei boli psihice colective ... si am ajuns la concluzia ca societatea era o schizofrenie colectiva ... toti ne uitam la un obiect care nu exista defapt si ii atribuiam calitati si defecte, societatea era acel obiect .
Am petrecut inca cateva zile corectand din greselile de scriere pe care le faceam constant , iar dupa finalizarea totala stiam ca inca aveam greseli , repetam idei ... iar pe unele nu le scriam , dar era povestea mea ... nu conta cat de prost era scrisa ,simteam ca dadusem nastere unui univers ... iar asta ma facea foarte , foarte fericit. Prima mea poveste finalizata
Vertigo era o poveste ce se intindea pe mai putin de 30 de pagini , dar niciodata nu era menita sa fie mai mare ... iar primul meu cititor nu putea fi altcineva decat ... Joshua, care a afirmat ca i-a placut povestea ,dar era un baiat de 12 ani , asa ca ce stia el ? ... aparent mai multe decat aveam eu sa invat vreodata , nu stiu daca era sincer cand spunea asta sau daca era un rezultat al ospitalitatii mele , dar sincer sa fiu nu imi pasa care era motivul .

Vertigo ... Societate ... schizofrenie colectiva ... stiam despre ce avea sa fie urmatoarea mea poveste . Avea sa fie o distopie , povestea unui sistem in cadere libera ... trebuia doar ceva mai multe idei , si un inger pazitor , la propriu.

Capitolul 3: Sinapse

In scurt timp aveam sa imi dau seama ca daca vroiam sa scriu despre o distopie, adica un sistem in cadere trebua sa stiu ceva despre sistem in general , asta insemna sa ies afara din cutima mea si sa ma aventurez in jungla de beton , iar cum Joshua nu putea ramane singur acasa , asistentul nu a fost greu de gasit , pe langa asta vroiam sa il cunosc mai bine pe baiat , chiar daca locuise in casa mea in ultimele zine nu aflasem mai nimic despre el.
Inainte sa plecam ne-am pregatit cateva sandwich-uri in caz ca avea sa ni se faca foame , apoi am pornit la drum , el avea caietul sau iar eu pe al meu , porniseram in expeditie .
Afara fulguia linistit , nici o adiere de vand desii orasul era unul litoral ... iar la nici un kilometru departare se gasea marea ... rolul nostru era acela de a ne nota cateva caracteristici ale sistemului in care traiam .
“Joshua ce vezi ?” il intreb eu pe baiat in timp ce imi aranjam hanoracul primit de la Maria
“Strazi , zapada , oameni”
“si ce fac acesti oameni ?... toti oamenii din cate se pare... fac acelasi lucru”
“intra in magazine ... cumpara lucruri... presupun , diseara este revelionul”
“Bingo ... consumatorism ... este o societate consumatoare ... banii sunt cheia Joshua , noteaza asta”
“am manusile ... o sa tin minte “
“da... putem scrie la finalul calatoriei” ii raspund eu baiatului , ajutandu-l sa bage caietul in geanta cu mancare
Chiar in acel moment pe langa noi trece o masina de politie cu sirenele aprinse
“Joshua...”
“Da...?” imi raspunde acesta curios
“Politie , un sistem are nevoie de protectie , pentru a ii proteja pe oameni de oameni si pentru a proteja sistemul de oameni , daca stau bine sa ma gandesc a 2-a varianta mi se pare mai plauzibila ... societatea va avea intotdeauna nevoie de ceva care sa ii controleze pe oameni... fizic ...”
“cred ca inteleg , cum adica control fizic?”
“oamenii nu sunt buni sau rai , ei au nevoi , uneori nevoile lor dauneaza... deasta exista reguli , legi care trebuies impuse ... uneori cu forta”
“o sa retin si asta”
In timp ce mergeam mai departe , ne uitam la cladiri , structuri masive ce se intindeau pe verticala asemenea unor stupi , sau recifurilor de corali ... si asta era de notat , organizarea membrilor sistemului ...
In timp ce mergeam ,Joshua ma trage de maneca
“Un ziar ... sistemul are nevoie de informatii nu ?” Ma intreaba baiatul zambind
“Exact , bravo ... esti un baiat destept “
“Multumesc”
“Oamenii au nevoie de informatii dar pot fi la fel de bine dezinformati cu susținerea informatiilor , ceea ce suna putin ciudat , cu ajutorul mediei guvernul poate controla cu usurinta oamenii , intr-o forma mai putin fizica si brutala decat in cazul politiei”
“Pe asta poti sa o retii tu” spuse baiatul razand
“bine , o sa tin eu minte asta , acum mergem pe plaja , avem ceva de invatat de acolo, si trebuie sa mancam undeva sandwitch-urile astea”

In acea perioada se incerca reabilitarea plajei ... care era de-a dreptul salbatica ... dealuri , pamant ... buruieni , si cateva tevi de beton,toate acoperite de zapada , unele suficient de late pentru a adapostii cativa oameni ai strazii iar altele destul de mici pentru a te aseza in timpul unui popas... noi asta am facut. Iar baiatul trebuia sa puna la un momentdat acea intrebare:
“Fata aceea este sotia sau sora ta ?” ma intreba baiatul
“nici , nici... este doar o prietena , suntem colegi de apartament sa zic asa”
“ De ce m-ai primit la tine de sarbatori ?”
“tatal tau nu parea sa te vrea prin preajma”
“nu este tatal meu” imi spuse baiatul usor nervos “este doar un betivan ...”
“mama ta ?... cred ca o sa regret intrebarea asta”
“a murit si ea la ceva timp dupa tatal meu, dar nu inainte de a se muta cu ... betivul ala”
“imi pare rau pentru tine , poti venii in vizita dupa sarbatori de cate ori vei dorii... avem de scris o poveste nu e asa ?... am nevoie de ajutor”
“sigur, acum vreau si eu sa te intreb ceva , unde sunt parintii tai?”
“sunt la ei acasa ... eu m-am mutat cu ceva ani in urma in casa in care stau acum”
“singur?”
“... trebuie sa notam observatiile” ii spun eu baiatului incercand sa evit pe cat de mult cu putinta acea intrebare” ... “scriu eu ... tu stai prin preajma , sa nu te apropii de mal , e zapada si aluneca “
Nu apucasem sa scriu a 3-a idee cand de odata ,se auzii bolovani rostogolindu-se ... si intuisem îndeajuns de bine ce se intamplase.
Il strigam pe baiat in timp ce alergam spre margine... ma uitam in jos ... baiatul se prinsese de o radacina a unei plante, nu era cale lunga pana jos , 4 sau 5 metrii probabil , dar distanta dintre baza dealului si malul apei era foarte mica . In momentul in care m-am aplecat sa ii dau mana baiatului, acesta aluneca si ma prinse de picior , astfel ca ne-am trezit amandoi rostogolindu-ne spre mal ... zapada acoperise pamantul tare asa ca nu fusese atat de dureros pe cat m-as fi asteptat ... iar cu putin noroc nu am ajuns in apa aproape inghetata
“Copile esti bine ?”
“Da... ma uitam doar...”
“Unde naiba ti-a fost capul , ti-am spus sa nu te apropii de margine pentru ca aluneca ...”
In indepartare se auzii hornul unui vapor ...
“ma uitam dupa vaporul ala mare”...
“da... e destul de mare , hmm un sistem are nevoie de transport interzonal , pentru oameni si pentru marfuri... dar nu stiu daca sa notez asta “
“poate ca ar fi bine sa notam ...” spuse baiatul scuturandu-se de zapada
“probabil ai dreptate , transportul este crucial in progresul unui sistem... sa ne ridicam de aici si sa mergem acasa ... se lasa cam rece afara”

Ajunsi acasa am descoperit ca usa era descuiata iar casa se simtea un mirost mirific de cozonac la cuptor
“Buna ziua “ o saluta baiatul pe Maria
“Buna dragule” ii raspunse aceasta
In timp ce imi duceam hanoracul la spalat o intreb : “nu ziceai ca iti petreci revelionul cu familia ta”
“trebuia sa il petrec la prietenul meu acasa , dar ... nu s-a mai intamplat”
“oh , sper ca nu v-ati certat sau ceva “ defapt speram sa se fi certat
“e in regula ... ati fost la plimbare din cate vad “
“da , am dus baiatul sa vada portul “
“sti ca portul este dabea in stadiul de proiect ... construirea lui va incepe abea peste cativa ani”
“Exact , a fost o lectie de viitor “ ii spun eu pe un ton ironic
“sper ca v-ati distrat , apropo , ma uitam prin bucatarie si nu ai cumparat nimic pentru anul nou , nici un suc , nimic “
“am crezut ca nu are sens , daca tu oricum nu erai pe aici , iar eu cu baiatul aveam sandwichu-ri si...”
“tu doar asta mananci , rase ea, ma duc sa cumpar cate ceva , am primit banii pe o lucrare in avans asa ca am de unde “
“cum vrei... castigi mai mult decat mine , daca vrei ... vin sa te ajut sa le cari “
“As avea nevoie de un barbat puternic care sa care sticlele de suc”
“Mersi ... dar ma ajuta si Joshua”
“Vorbeam cu Joshua” Spuse ea sarcastic
“Cata rautate ... nu am mai vazut asa ceva...” ii raspun eu pe acelasi tot ca al ei
“Incauiem usa ?... magazinul nu este chiar asa departe”
“da... sa fim siguri “ dupa ce am incuiat usa ... am aruncat cheile drept in scorbura din cires
“armata are nevoie de tine “ imi spuse baiatul
“bate palma” ii spuse Maria intinzandu-i palma .
“Complotati impotriva mea “

La cumparaturi ne-am comportat întocmai ca o familie ,iar dupa foarte mult timp parca ma simteam fericit ... simteam ca acolo era locul meu ... am lasat baiatul sa isi aleaga ce dulciuri vroia , o experienta de care aveam nevoie , sa ma simt ca intr-o familie.
Ajunsi acasa ... am umplut soba cu lemne ... apoi am aranjat cumparaturile la locul lor . Totul era asa cald si comod , iar Maria se comporta mai calda decat de obicei . In trecut facea tot posibilul sa nu ne gasim in aceeasi camera din casa... ca doi magneti cu aceeasi poli ... dar acum , acum aveam poli diferiti.
Dupa ce am dus caietele sus , in camera mea , ne-am facut toti 3 confortabili pe canapea si am portnit televizorul , se difuza un film de actiune , iar baiatul care se asezase intre noi , adormise dupa scurt timp

Maria imi stranse usor mana ... si ne stiind ce sa fac , am procedat la fel , purta bratara de la mine , ceea ce nu putea decat sa ma faca fericit , era o seara perfecta , si nimeni nu a mai spus nimic ,ne-am tinut de mana pana ce ea a adormit.

I-am trezit pe cei doi la miezul noptii pentru a vedea spectacolul de artificii , sincer nu stiam ce era mai spectaculos , entuziastmul de pe fata copilului sau spectacolul care se dadea pe cer ? ... Eram fericit iar asta era tot ce conta.

4 Ianuarie 1984
Mai devreme sau mai tarziu Joshua trebuia sa se intoarca inapoi acasa , recunosc ca imi parea foarte rau sa il las sa plece , dar nu ii eram eu tutorele , nu aveam nici un drept legal sa il extind eu , asa ca am fost nevoit sa il duc inapoi la omul pe care il vroiam in suferinta ... si probabil ca si mort intr-un final violent. Nu am intrat inauntru , nu vroiam sa il mai vad pe acel om oribil vreodata , mi-am luat la revedere de la baiat , l-am rugat sa mai vina in vizita , si l-am sfatuit sa nu renunte niciodata la poezii.
Zapada devenise in ultimele zile mocirla ... si imi auzeam fiecare pas prin aceasta , nu ma gandeam la nimic , asa ca imi ascultam pasii.

Ajus acasa m-am dus direct in camera Mariei acolo unde stiam sigur ca se afla in acel moment , dar am batut la usa inainte sa intru, si a-am asezat pe canapea oftand...
“Oftezi , ai ceva pe suflet “
“Da ... am dus baiatul inapoi in mainile acelui alcoolic ... cine a inventat legea aia stupida cu ‘sa nu ucizi’?”
“Aparent Moise ... nu erai tatal lui , se putea ajunge la ceva grav , tatal baiatului te putea denunta pentru destul de multe lucruri , printre care si sechestrare”
“E un sistem de tot rahatul ...defapt chiar lucram la o poveste despre asta”
“scri povesti?” Ma intreaba ea curioasa
“Pai nu sti ? ... scriu de ceva timp , de dinainte sa te muti aici”
“de ce nu mi-ai aratat “ spuse ea pe un ton copilaros
“aparent , noi nu ne gaseam niciodata in aceeasi camera”
“da... nu vroiam ca lucrurile sa degenereze”
“nu pari sa te temi de asta acum, chiar asa de rau v-ati certat?”
“Asta nu este treaba ta”
“Bine... imi pare rau, nu vreau sa ma bag in treburile tale”
“da ...destul de rau ...”
“imi pare rau pentru asta ...” am mintit-o eu
Maria avea pe perete un suport in care isi tinea lucrarile agatate.
“Maria , am o rugaminte ... imi poti imprumuta cateva schite ?... ceva la scara mai larga daca ai “
“Sigur ... dar am nevoie de ele dupa ce termini , pot sa intreb si la ce iti trebuiesc?”
“Oh , atunci cand scriu , imi vine greu sa descriu locatii in care nu am mai fost, iar cum povestea mea se bazeaza foarte mult pe locatii. am nevoie sa ma inspir din ceva”
“Da , am cateva schite , defapt am una care te-ar putea interesa ... in perioada in care nu aveam lucrari , ca sa exersez , am facut mai multe schite ale unui oras imaginar , nu i-am dat nume , dar o poti face tu , daca alegi adaugi asta in poveste desigur”
“sigur ...”
“Apropo , m-am razagandit ... iti dau lucrarile mele cu o conditie”
“aceasta fiind ?”
“sa imi dai in schimb o poveste scrisa de tine”
“o sa iti dau singura poveste pe care am finalizat-o ... dar nu este cine stie ce”
“nu conteaza , apropo , care este numele povestii la care scrii acum?”
“Copiii raiului pierdut”
“Suna interesant ... sper sa fiu prima care o citeste”
“nu cred ca va exista si o a 2-a persoana “ i-am spus eu razand

Dupa acea discutie , m-am dus direct la mine in camera ... si am inceput sa studiez cu mare atentie schitele ... erau depline ,chiar ma puteam folosii de ele ... si am inceput sa scriu .
Am scris 3 capitole , dar am adormit cu stiloul in mana , peste caiet... dar lucrarile erau aranjate cu mare atentie pe pat.
In timp ce eu dormeam Maria intra in camera ... stinge veioza imi ia caietul de sub fata si imi sopteste
“sa sti ca povestea ta a fost minunata, presupun ca acum visezi ca scrii”
A 2-a zi dimineata m-am trezit cu o surpriza ... Maria imi subliniase fiecare gresala ... de orice natura din caiet , ba mai mult , rescrisese tot ceea ce scrisesem eu , cele 3 capitole .

Capitolul 4 - Colaps

Colaps ... Insuficeinta circulatorie perfierica , manifestata prin pierderea oricarei forte . Eram in colaps , dar nu medical, ci unul al ideilor . Cel de-al 4 –lea capitol a fost scris si rescris de zeci de ori... iar schitele Mariei nu imi venisera in ajutor . Un moment in care toate ideile au disparut , orice idee despre orice , totul disparuse , era doar nimic ... daca putem spune ca nimic este ceva.
Intre timp ea imi corectase fiecare gresala din Vertigo ...
Zile intregi m-am plimbat prin oras in cautarea unor noi idei , dar nu aveam sa le gasesc acolo . Statia de metrou intrase in greva , iar eu nu aveam altceva de facut decat sa ratacesc ore si ore cu scopul de a gasii acel nimic din care aveam sa fac ceva
Maria se purta oarecum bizar , pur si necomplicat nu eram obisnuit cu faptul ca ea sa fie interesata de ce fac eu ... nu mai era “fiecare in treaba lui” . Ajunsese chiar in situatia in care sa gateasca pentru amandoi , sa nu se inteleaga gresit ... imi placea noul ei ... comportament, dar era bizar , si parca prea frumos sa fie adevarat .
Colapsul a aparut ca rezultat al insomniei , nu mai dormisem bine de foarte mult timp ... stateam noptile uitandu-ma la tv sau pe pereti , imi ocupam timpul cu orice altceva inafara de somn , somnul ma parasise , dar cine avea nevoie de el ? , oricum statia era in greva , daca nu aveam de lucru , nu aveam nevoie nici de odihna ... dar povestea ? , povestea nu avea nevoie de odihna ci de idei.
Totul pana intr-o zi cand m-am gandit la ceva . In mod normal ideile imi veneau atunci cand eram la lucru , in metrou ... asa ca m-am gandit sa ma intorc in statie , dar nu in metrou ... ci de-a lungul traseului , de-a lungul sinelor ... prin pasajele lipsite de lumina , dar asta nu era o problema deoarece aveam o lanterna cu baterii .
Am mers de-a lungul pasajului mult timp , iar la un momentdat am stins lanterna . Cu fiecare pas pe care il faceam , ma simteam din ce in ce mai obosit ... pana in momentul cand am adormit intre sine.
Somnul se intorsese acasa , aducand cu el imagini grotesti ale unei lumi decimate de boala , ura si incorectitudine , o lume in care doar cei corupti rezistau ... Dar nu era singura fotografie socanta.Am visat o nevastă fara chip , care dadea nastere unor copii , dar acestia se nasteau in continuu , copii fara chip care erau identici ... probabil clone .
Cand m-am trezit eram transpirat , desii temperatura din interiorul pasajului nu depasa 5 Grade Celsius si tremuram , tremuram necontrolat ,insa nu imi faceam griji pentru sanatatea mea ... desii nu eram imbracat prea gros. Aveam in sfarsit acel nimic ... care avea sa ajunga ceva mare , si care avea sa puna bazele unui nou univers

Cand am ajuns acasa nu am mai avut timp de altceva ... m-am dus direct la biroul meu , acolo unde cu cateva zile in urma imi cumparasem o masina de scris si am inceput sa scriu ... si sa scriu . Inainte sa imi dau seama nu mai iesisem din camera de 2 zile ... doua zile in care nu am mancat , nu am dormit ... doar am scris fara oprire. Asa se face ca scrisesem deja aproape 200 de pagini ... iar povestea scurta se transformase intr-un adevarat roman. In aceste 2 zile Maria lucra la cateva Schite pentru mine , printre care o catedrala , macheta unui cartier cu strazi inguste si case lipite intre ele , si un laborator subteran ... totul mergea perfect.
Ma oprisem doar pentru ca ma rugase ea sa ma opresc... si pentru ca ma simteam din ce in ce mai ametit pana aproape sa imi pierd cunostinta.
In timp ce eu mancam ... faceam baie si dormeam , toate in acelasi timp ... Maria verifica coerenta textului ... si ortografia
Iar procesul aproape ca s-a repetat ... Eu scriam , Maria ma ajuta cu arhitectura locatiilor si corecta ... asta cand era in afara programului de lucru ...

Am terminat romanul in 50 de zile ... il aveam ... era material , puteam tine paginile in maini , iar sub presiunea foilor acestea imi tremurau . Am luat teancul de foi iar intr-o noapte i le-am pus Mariei pe biroul.
Eram incomparabil de fericit si implinit , termiansem a 2-a mea poveste ... si primul meu roman , dar fara ajutorul Mariei acesta nu ar fi trecut de primele 3 pagini , asa ca totul i se datora ei.
Cand am terminat m-am dus sa fac baie ... si m-am trezit a 2-a zi in cada ... adormisem.
In aceste 20 de zile, Joshua nu venise deloc in vizita , defapt cu statia de metrou inchisa nici nu mai auzisem ceva din partea lui.
Dupa ce eu si Maria am terminat tot ... Adica Tot ... asta insemnanad inca 10 zile , am trimis cartea la cateva edituri ... dar toate au respins-o .Ajunsesem la concluzia ca nici o editura nu trecuse de prima pagina... sau cateva paragrafe , dar am cautat in continuare o editura unde sa o publicam.
Am fost sunat abea dupa o luna de cineva care era interesat de poveste , si imi oferise 10% din profitul vanzarii catilor daca acestea se vindeau sub 500 de exemplare , iar 25% daca acestea treceau de 1500 de exemplare . Profit pe care doream sa il impart cu ajutorul meu ... sau ajutoarea. Am fost de acord dar imi fusese impusa o conditie , aceea ca ultimele 10 pagini sa fie scoase din carte ... pagini care marcau sfarsitul povestii , omul de la telefon a spus ca daca vanzarile depaseau 1000 de exemplare era dispus sa semneze un contract pentru o continuare ... sau de ce nu o serie? .L-a sfarsitul conversatiei m-a rugat sa vin sa semnez contractul actual , pentru drepturile de autor si alte cele. Romanul “Copiii orasului pierdut “ avea sa fie citit si de alti oameni inafara de mine si de Maria . Iar la auzul acestei vesti fata s-a ridicat de pe canapea si m-a sarutat ... da ... nu ma asteptasem la asta ... dar nu aveam nimic impotriva . In mod ciuat in perioada imediat urmatoare Maria incerca iar sa evite intalnirea noastra in aceeasi camera . Puteam intelege faptul ca am scris o poveste inspirata dintr-un vis pe care l-am avut dupa un potential lesin in pasajul metroului ... dar asta ... era greu de inteles.

Capitolul 5: Sistole – Diastole

30 Aprilie 1984
Am fost sunat in acea dimineata de acelasi om care imi facuse oferta cu cateva luni in urma , sa ma anunte ca “Copiii orasului pierdut “ depasise 3000 de volume vandute , iar acum cei de la redactie vroiau sa traduca cartea si in alte limbi ... totul era un succes .Nu numai ca povestea mea fusese tiparita , dar era si placuta de oameni . Eu si cu Maria eram deja impreuna , nu aveam vise ... nu aveam visuri , pentru ca traiam intr-un vis , totul era perfect ... perfect.
La auzul acestei vesti mi-am dat demisia ... dar cand urcam scarile , am zarit un chip foarte știut . Era un baiat ... mergea cu capul aplecat si parea ca se uita in gol . Era Joshua , ceva mai inalt decat atunci cand il invitasem de sarbatori la mine acasa , urca scarile cu pasi repezi ... asa ca am inceput si eu sa imi grabesc pasul . Cand l-am ajuns din urma , i-am pus mana peste umar dar nu am tras spre mine ... l-am atins usor , de parca acesta era un mod de a comunica cu el , dar baiatul nu s-a intors , doar statea si se uita in pamant de parca era ceva acolo , dar nu era decat trotuar ... piatra rece . Cand m-am pus in fata lui ... i-am vazut fata vanata si o zgarietura prospata pe frute , tineam in mana 2 carti , cartile mele , una i-o dadusem sefului , iar de la metrou aveam de gand sa il vizitez pe baiat si sa ii dau cartea ... dar m-a gasit baiatul pe mine ... oarecum . L-am intrebat cu lacrimi in ochi ce a patit, dar stiam deja raspunsul , raspuns pe care baiatul nu a ezistat sa mi-l dea ... i-am dat una dintre carti , spunandu-i ca datorita lui aceasta a prins viata .
Simteam cum in fiecare secunda ura imi crestea , ura pentru acel indivit , ura pentru sistem , ura pentru orice , eu traiam un vis ... dar se pare ca altcineva un cosmar , si aveam de gand sa il invat pe acel individ arta cosmarelor ... intr-un mod brutal.
Am ajuns acasa extrem de furios , iar Maria a simtit iute ca ceva nu era in regula cu mine.
“Te-ai certat cu seful tau?”
“Nu , nu ... ba chiar m-a felicitat ... am cumparat de la librarie trei carti , si i-am dat si lui una”
“Oh... foarte bine , atunci ce s-a intamplat ?”
“Un exemplar era pentru baiat , dar nu a trebuit sa il caut acasa la el , pentru ca l-am intalnit atucni cand iesam din statie ... era vanat ... probabil batut”
La auzul acestei vesti zambetul Mariei se sterse intr-o clipa
“Doamne ... nu ar fi mai bine sa il luam la noi? ... nu il putem lasa sa traiasca asa , este un baiat istet , si mi se rupe inima cand aud asa ceva, te rog du-te si vorbeste cu el... hai te rog...”
“Pai asta cred ca o sa fac , apropo ... asta este exemplarul tau”
“Arata bine ... adica ... are coperta si toate cele ... nu doar foi , Doamne ... nici nu mai sunt in stare sa vorbesc ... vreau sa zic ca la inceput era doar un teanc de foi...”
Dar nu a terminat ce avea de spus ... am sarutat-o si am plecat
“Tine-ti ideea plec dupa baiat “
Dar inainte sa ies pe usa am auzit-o zicand
“Si eu am avut o zi buna ... multumesc de intrebare “ . Trebuie sa recunosc ca stia cand sa fie sarcastica... si facea asta destul de bine.
Cand am intrat in blocul baiatului , l-am gasit pe acesta pe a III –a treapta de la scara , citea din carte .
“Ce faci tinere ?” ... i-am zambit eu
“Citesc ... imi place”
“Ma bucur ca iti place , ti-am zis fara ajutorul tau nu ar fi fost scrisa “
“nu cred ca asta este adevarat”
“crezi ce vrei ... nimeni nu are dreptul sa iti conteste credinta”
“bine...”
“Asta nu este un mediu in care sa citesti o carte ca asta , mie imi place sa fiu inteles... vreau ca tu sa citesti aceasta carte , intr-un mediu in care o poti intelege pe deplin.”
“ Nu inteleg “
“ Vreau sa te muti cu mine si cu Maria ... definitiv “
“ Baiatul inchise cartea cu zgomot ... si ma lua in brate “
“ Usor , e o carte fragila ... nu o inchide asa tare si brusc ... Glumesc ... eram sarcastic”
“ Mai ai de invatat de la Maria cum sa faci asta “
“ Da ... pai avem tot timpul din lume ... tot timpul “

Capitolul 6 : Risperidona

“Copile ... treci imdeiat incoa’ “, se auzii vocea de dupa usa ... era tatal lui Joshua , “esti un nimic m-ai auzit ? ... esti un paria , societatea nu are nevoie de cei ca tine . Nu esti bun de nimic , sti doar sa consumi “
Fierbeam ... aveam o limita care fusese intrecuta ... ma consideram pana in acel moment o persoana calma , extrem de calma , dar nu aveam sa dau dovada de calmitate.
“Joshua ... tu sti unde locuiesc, nu ? il intreb eu pe baiat”
“ Sigur... “
“ Vreau sa discut cu tatal tau mai intai... vreau sa lamurim problema plecarii tale , si nu vreau sa asisti la discutie , poti sa o iei inainte? ... te ajung din urma ”
“ bine... “
Am intrat in camera si am inceptut sa il lovesc pe barbatul masiv in fata iar si iar si iar , nu stiu daca fusesem si eu lovit , nu simteam durere , deci probabil ca nu . Vedeam rosu in fata ochilor , iar in scurt timp printre urlete , mi-am dus palmele la nivelul ochilor ... erau patate cu cerneala . Barmatul masiv se transformase intr-o mlastina de ceneala in care ma afundam . Am auzit sinele unui tren si m-am cufundat in acea mlastina pana am cazut prin ea .
Eram in cadere libera , nu ma zbateam , nu urlam , eram uimit de ceea ce vedeam in timpul caderii mele ... Statuile unor ingeri care zburau intr-o lumina orbitoare , statui care se prefaceau in praf , doar ca mai apoi sa ia din nou forme de ingeri . Un tantar urias care se hranea cu un lichid suspendat in aer ... apoi acesta se transforma intr-un roi de tantari foarte mici ... care se hraneau din acelasi lichid ca mai apoi sa devina si ei mari si sa se divida.
Undeva jos vedeam curtea . Ciresiul , Leaganul , florile ... iar in cateva secunde am izbit cu tărie acoperisul casei si am rupt biroul in 2 ... foile de pe acesta au zburat in aer ... apoi m-au inconjurat pana ce lumina a disparut cu totul , lasand loc unui intruneric de nepatruns .
Din intuneric se auzea zgomotul unor roti metalice pe sine , iar singura lumina din indepartare ma facu sa imi dau seama ce venea spre mine . Era un metrou care ma izbii cu putere ... dar am trecut prin el ... si el prin mine ... era un metrou gol , banchetele treceau pe langa mine ... iar la un momentdat am distins o silueta , pe care o stiam ... era scunda si tinea in spate un rucsac din care iesau cateva suluri de harie... acea silueta tinea bratele deschise , de parca ar fi vrut sa ma imbratiseze , dar s-a izbit cu putere de mine.
M-am trezit cu o durere foarte puternica de cap ... Adormisem cu capul pe birou . Dar tuburile cu capsule de pe birou si de pe jos imi dovedeau ca nu era somn ... era delir . Risperidona ... un antipsihotic foarte voinic cu care se trata scizofrenicii. Am povestit toate acestea in timp ce eram in cadere , mi-am povestit mie ca sa nu uit , nu credeam ca voi mai ajunge jos.
Memoria incepea sa imi revina ... dar nu vroiam sa fie acolo , nu acceptam realitatea ci o respingeam... Curand mi-am amintit tot , si totul avea sens.
Maria alesese sa ne mutam in aceasta casa dupa ce ne casatorisem ... ea era Arhitecta , una foarte apreciata de oameni , iar eu eram doctor ... nu duceam grija banilor pentru că amandoi castigam bine , si eram respectati de ceilalti , aveam tot ce vroiam.
Imi amintesc ca ii placea sa stea in gradina , sa ingrijasca florile ... Imi amintesc si acum cat de fericit eram cand mi-a spus ca era insarcinata ... amandoi eram nemaiîntâlnit de fericiti . Ne-am gandit sa il numim Joshua daca era baiat , sau sa o numim Olivia daca era fata ... Maria a cumparat un leagan pe care l-a montat langa cires
Ne cunoscusem cu multi ani in urma in Metrou ... acolo a inceput tot
Imi aduc aminte , acea seara infernala , satanica , cand Mariei i s-a facut rau ... eu lucram peste program , aveam o urgenta ... si am fost sunat de ea sa vin rapid acasa pentru ca avea dureri infernale .
Mi-am trimis un coleg dupa ea ... ca sa am grija de ea la spital ... eram ingrijorat sa nu pateasca ceva.
I s-a facut foarte rau , iar in acea noaptea nici eu ... si nici un alt coleg nu am putut salva copilul ... Pe Joshua ... era baiat .
Din cauza acelei complicatii ea nu mai putea avea copii , iar cu timpul ne-am racit . Saptamanile treceau iar noi ne indepartam din ce in ce mai mult ... habar nu aveam ca era intr-o depresie severa ... am aflat asta dintr-un bilet , pe care mi l-a lasat intr-o dimineata in bucatarie , si in care spunea ca se duce in locul unde ne-am recunoscut , ca sa inceapa totul de la capat ... spunea ca realitatea este cruda si ca isi va creea una noua , dar pentru asta trebuia sa scape de aceasta .
Am fugit cat am putut de repede spre statia de metrou , dar aceea fusese ultima zi in care am vazut-o ... strivita sub greutatea metroului ... acea imagine m-a urmarit in fiecare zi ... iar curand incepusem sa o aud in casa ... cum radea ... II simteam mereu imbratisarile si sarutarile si incepusem chiar sa vorbesc cu ea.
In perioadele mele de luciditate ... faceam rost de Risperidona de la farmacia spitalului , si am tinut-o asa ceva timp ... pana cand m-am gandit la ce a zis ea ... si am incercat sa o urmez , sa ne cunoastem iar , sa incepem de la inceput. O realitate noua ... in care scanteaia dragostei dintre noi ... incepea sa arda nu sa se stinga. Dar m-am trezit ... in aceasta lume , rece , singur ... nebun.
In timp ce imi aminteam toate astea coboram scarile de la statie ... Statie ce fusese inchisa de 10 ani ... ziarul pe care l-am gasit in drum imi zicea ca sunt in data de 30 Aprilie 1994 ... 10 ani trecuse de cand ne-am cunoscut ... si cine stie cati ani am trait in acea halucinatie?
Acum merg de-a lungul tunelului , asteptand-o pe ea .
Sunt nebun pentru ca o vad ... sunt nebun pentru ca ii simt mainile in jurul meu , sunt nebun pentru ca simt ca o sarut , sunt nebun pentru ca aud Metroul venind.

[url=http://www.99poze.ro/p/a4e92f0f6da40301225f84a2938a4a8a.jpg] Dublu Helix - Oliver Kantor Oliver Kantor - Dublu Helix (Poveste completa)

Dublu Helix - Oliver Kantor Oliver Kantor - Dublu Helix (Poveste completa)

[/url]+