 |
 | Doar doi... |  |
|
cristina ciobanu
Bine ai venit!
|
|
Zori de zi … şi zori de moarte
Se adâncesc mereu, mereu În refugiul fără capăt Si al lor dar… si al meu. Căutăm zadarnic viaţă În noroiul greu din noi Cerem toţi ferice clipe Şi le transformăm În ploi! Gheaţa îşi întinde gheara Peste sufletele noastre Mici copii plini de păcate Şi cu zâmbete sculptate. Întunericul ne-ndeamnă S-adormim pe veci, din nou Nici curaj, si nici… voinţă Să ieşim din vechiul doi… |
|||||||||||
|
|||||||||||||
 |
| Re: Doar doi... | |
|
cronicz
Membru recent
 
|
|
Ultima strofa m-a dat peste cap n-am mai inteles poezia, daca ai fi draguta sa imi explici as aprecia. eu personal as pune ultimul vers "Nu ne scoate din covou" dar poate tu ai vrut sa transmiti altceva. Oricum imi place negura gandirii tale imi asigură aminte de mine :) |
|||||||||||||
|
_________________ CronicZ
|
|||||||||||||||
|
| |
|
cristina ciobanu
Bine ai venit!
|
|
Multumesc! Ultima strofa, ca si intreaga poezie de altfel era cu directie precisa, spre un vechi... doi, un vechi cuplu destramat in prezent, tocmai din lipsa curajului si a vointei.
Multumesc de mesaj! |
|||||||||||
|
|||||||||||||
|
 | Doar doi... | |
|
||
|
|
|