FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: departe de voi

Trimis: 21/04/2007 03:16

Departe de tot. De anii care au fost si de tot ceea ce o data a insemnat intregul univers. Departe de vis, departe de realite. Inconjurat de umbre, vad apusul doar ca o fuga din calea sortii. Inspirat de fericirile trecute cad in patima pacatului si ma scald in placerile trecatoare. A iubi. Poate ca nu e de ajuns pentru a trai, e nevoie de mai mult. Un mult prea exagerat care insa distruge tot ceea ce reprezita individualismul si principiile. Caut un scop care, involuntar, ma impinge spre prapastie. Cu cat ma apropii mai mult cu atat constat ca fericirea este dincolo. O linie imaginara ne desparte de frumos, iar incercarile noastre sunt doar tentative imposibile de mângâiere a idealurilor. Ferice de cei care au gasit lumina. Pacat de cei care au crezut ca ea nu le lumineaza calea si au cazut in abis. In fata fericirii functioneaza o selectie naturala morbida. Cei chinuiti sunt cei care lupta din rasputeri sa ajunga acolo unde visele le promit salvarea, iar linistea le garanteaza o cale dreapta. Izolat de realitate vad pentru utima oara apusul. Zborul pescarusilor mi se pare acum un dans elegant printre turbulentele de aer, aproximativ de nori, printre idealuri. Inconjurati de lumina mi se par fericiti. Un tipat strident rupe tacerea si ii inconjoara intr-o baie de sange. Soare se retrage in mare. Ultimul dans a inceput. Parca in cautarea salvarii, stoluri de pescarusi rup aerul spre orizont. Valurile albe contrabalanseaza sinistrul apusului. Lumina rosie dispare treptat iar linistea cucereste zarea. Odata cu ea toata viata se retrage in spatele luminii emanate de felinare. Ca un fluture orbit, chemat strident de culoarea unui bec, ma izbesc necontenit de realitate. Mii de gaze, fara niciun motiv, ma urmaresc patrioteste in lupta mea pentru iubire. Aerul devine din ce in ce mai greu iar legatura cu universul devine un pas spre absurd. Caut sa gasesc neintelesul si cu cat cred ca ma apropii de raspuns imi descopar cele mai sumbre secrete, ascunse inconstient sub mantia politetii. Un mizerabil cu chip de papusa. In pragul disperarii ma pregatesc sa arunc si ultima manusa. Ma trezesc inconjurat de mine. Un monstru care a distrus soarele. Amintirile zilelor insorite ma macina si ma transforma intr-un devorator de vise. Am pierdut. Caut greselile si ma descopar pe mine. Izolat in tacere ma agat de orice raza de lumina pentru a ama salva. Nimeni nu mi-a spus insa ca lumina nu are directie. Haosul miscarii ma impinge mai jos. Ma ingrop in dispret si imi ridic crucea cu mandrie deasupra capului. Am cautat iubire si am adus moartea. Singuratatea mi se pare un act moral. Urasc frumosul. Am ajuns un pagan printre necredinciosi. Caut pescarusii si felinarul ma loveste in fata. Realizez ca universul in care am crescut a fost conceput de cel pe care l-am alungat cu disperare in cautarea fericirii mele. Ajutat de roiul de muste incerc sa cuceresc felinarul. Caldura becului ma adduce mai aproape de salvare dar, in acelasi timp, imi topeste aripile. Izolat si abandonat pana si de roiul de muste imi descopar adevarata frumusete. Iubirea si patima pentru frumos au fost seva care ma tinut in viata. Combinatia abstracta, m-a impins insa in necunoscut. Singur si fara aripi impart acum apusul unui bec in plina zi. Tot pentru ceea ce merita trait s-a trasformat in scrum. Imi aduc aminte tipatul pescarusilor, pe care acum il asimilez cu strigatul tau de ajutor. In mandria mea, plin de orgoliu, m-am indreptat spre soare.

Trimis: 25/04/2007 14:57

Hmmm....foarte nais ce ai scris tu..si cu sentiment..asa :-D

Bravo!

Trimis: 27/04/2007 17:06

Realizez ca universul in care am crescut a fost construit de cel pe care l-am alungat cu disperare in cautarea fericirii mele.

Ador fraza asta Love

Singura critica pe care ti-o aduc ar fi referitoare la structura... incearca sa imparti proza ta pe alineate... ca-n rest imi place la nebunie :-D

Trimis: 27/04/2007 17:25

Foarte bine! Mi-a placut! :-)

Dar Raluca are dreptate incearca sa imparti pe alineate... se citeste mult mai usor!

Trimis: 28/04/2007 01:07

imi place!!! :-)

Trimis: 13/05/2007 21:06

Am ramas surprins de comentariile voastre si va multumesc destul de mult, textul l-am scris dupa o sticla de tequila...intotdeauna ma deprima bautura asta, si am fost curios de parerea voastra.

Trimis: 13/05/2007 22:15

Printre primii turisti care au ajuns la baile de soare de la Constanta s-a numarat si Mihai Eminescu. Din scrisorile pe care le-a trimis de aici Veronicai Micle reiese atat drumul anevoios pe care trebuiau sa il strabata temerarii turisti cat si impresia pe care i-a lasat-o marelui poet marea. Astfel, Eminescu motiveaza intarzierea cu care ii scrie din Chiustenge, la 16 iunie, 1882, prin sederea la Giurgiu “la Costinescu, unde am scapat o data vaporul, care nu pleaca decat de trei ori pe saptamana”. Pentru a ajunge la Constanta, tronsonul Bucuresti – Giurgiu era parcurs cu trenul, Giurgiu – Cernavoda, cu vaporul, iar ultima portiune, de la Cernavoda si pana la malul marii era parcursa tot cu trenul, gratie companiei engleze care a “zidit in casa turcului” drumul de fier.

”Marea isi merita numele ei de neagra”
Din mansarda Hotelului d’Angleterre ii scria Veronicai “am venit ieri si am facut deja doua bai de mare, cari promit a-mi fac mult bine, desi pe-aici e frig inca si apa marii nu e destul de calda pentru bai. De-aceea sunt unui dintre cei dentai sositi aici pentru bai si nimeni nu se scalda inca in afara de mine...”. Totodata, in aceeasi scrisoare, directorul Muzeului de Arta, Doina Pauleanu, declara ca Eminescu face una dintre cele mai frumoase descrieri ale Constantei “... O sa ma-ntrebi ce efect mi-a facut marea, pe care-o vaz pentru-ntaia oara? Efectul unei nemarginiri pururi miscate. Dar, abia de doua zile aici, n-am vazut-o in toate fetele – caci ea e schimbacioasa la culoare si in miscari, de unde unii autori o si cumpara cu femeia. Constanta sau Chiustenge este un mic orasel, dar indestul de frumos... Casele au o oarecare eleganta in cladirea lor, caci piatra e eftina aci si cladirile sunt din piatra patrata, iar primaria, de cand stapanesc romaniisi exista un consiliu comunal, a facut foarte mult pentru oranduiala si infrumusetarea orasului. O terasa pe tarmul marii inalt da o frumoasa priveliste pe toata intinderea marii si, cand luna e deasupra apei, ea arunca un plein de lucire slaba, care pluteste pe-o parte a apei. Restul ramane in intuneric, si noaptea marea isi merita numele ei de neagra”