FORUMUL SCRIITORILOR AMATORI :: Cheia iubirii

Trimis: 16/05/2007 09:40

Pentru am vazut ca se mai posteaza si creatii tare sentimentale am hotarat sa postez si eu doua povestiri pe care le-am scris acum vreo 3 ani. întâia este Cheia iubirii. A doua va urma curand.

„Nu þine ascunsã dragostea în inimã ºi nu-þi fie fricã sã o mãrturiseºti, cãci de cele mai numeroase ori cel pe care îl iubeºti te iubeºte ºi el ºi suferã în tainã”

Era primãvara. Un vânticel ca un susur dulce se împletea cu frunzele copacilor, într-un dans exotic. În apropierea unui sat, pe o vale, lângã un izvor argintiu era o casã care pãrea pãrãsitã de mai multã vreme. Bãtrânii satului povesteau seara la lumina focului cã în acea casã fusese ucis de cãtre iubita sa contele Morton. Nimeni nu avea curajul de a intra acolo deoarece se zicea cã înainte de a muri contele blestemase casa aceea ca oricine va mai intra sub acoperãmântul ei sã moarã ucis ca ºi el: de mâna iubirii lui. Puþin mai departe de vechea casã stãteau doi tineri. În sat erau strigaþi ca Ovidiu ºi Valeria. Ei erau doar niºte amici, dar de doi ani de când se cunoºteau, fiecare îl îndrãgise pe celãlalt foarte mult. Dar fiecãruia îi era teamã sã-ºi mãrturiseascã dragostea. Îi era fricã sã nu fie refuzat. Cei doi priveau cu interes la aºa zisa “Casa blestemului”.
- Ce crezi Valeria sunt adevãrate poveºtile despre uciderea contelui Morton de cãtre iubita lui ºi despre blestem? Adicã, cum ar putea ºti cineva cã a fost ucis de iubita lui sau cã a fost ucis dacã nimeni nu are curajul de a intra acolo aºa cum spun bãtrânii? ªi mai ales cum ar putea sã ºtie despre blestem? A fost cineva acolo sã-l audã? Adicã dacã au dispãrut ºi contele ºi iubita lui înseamnã neapãrat cã el e mort ºi ea a fugit?
- Nu ºtiu Ovidiu, dar nici eu nu prea le cred. Cum ai putea sã-þi omori iubitul. Eu dacã aº avea un prieten aº face totul pentru el mi-aº da chiar ºi viaþa.
Ovidiu se înroºi ºi se gândi: Dacã ar ºti!
- Ce zici Valeria, mergem sã vedem ce este în casa aceea?
- Ovidiu nu ºtiu dacã ar fi bine, dar sunt ºi eu curioasã. Hai sã mergem.
Ovidiu se ridicã rapid ºi îi întinse mâna pentru a o ajuta.
- Mulþumesc, Ovi!
În timp ce se îndreptau spre casã, Ovidiu se gândi la
senzaþiile pe care le simþise atunci îndată ce atinsese mâna fetei: Ce finã este! Parcã ar fi o petalã de trandafir. Aº da absolut orice pentru ca sã-i mai þin odatã mâna într-a mea...ºi...pentru ceva mai mult timp.
Valeria îl scoate din somn din visare:
- Priveºte Ovidiu! Strãluceºte ceva în casã.
- Ce crezi cã poate fi? întrebã Ovidiu în care se trezise din nou simþul aventurii pe care îl moºtenea de la tatãl sãu.
- Nu ºtiu, sã mergem sã vedem.
Acum erau foarte aproape de uºa casei. Ovidiu grãbi paºii. Ajunse ºi apãsã mânerul de la uºã. Uºa scârþâi puternic, dar nu se clinti din loc.
- Grozav, e încuiatã! zise Ovidiu dezamãgit.
- Ovidiu, aici jos, este o cheie!
Ovidiu privi locul arãtat de Valeria. Întradevãr, soarele se oglindea într-o cheie din praful de lângã uºã. O ridicã ºi observã pe ea o inscripþie.
- Valeria, ce crezi cã înseamnã aceastã inscripþie!
- Un R la dreapta, un S la stânga, sus un E ºi jos un O! Nu am nici o idee!
- Dar poate cã nu înseamnã nimic, spuse Ovidiu, dar deodatã cuprins de o revelaþie privi cheia mai atent!
- Valeria, cele patru litere puse într-o anumitã ordine formeazã cuvântul ROSE.
- Trandafir?
- Da!
- Dar, nu ar putea forma ºi cuvântul EROS?
- Zeul iubirii? întrebã el înroºinduse puternic.
- Da, zeul iubirii spuse ea zâmbitoare ºi pe Ovidiu îl trecurã mii de fiori.
O liniºte adâncã, se lãsã între ei. Ovidiu se gândi cã niciodatã nu se mai simþise atât de emoþionat, dar alungã repede acest gând de teamã sã nu îºi dea seama Valeria. Mai privi odatã fascinat cheia ºi o introduse în broascã. Învârti de douã ori ºi... Uºa se deschise singurã. Din casã venea un parfum îmbietor de trandafiri.
Intrarã amândoi cu sentimentul cã li se va întâmpla ceva...ceva minunat...ceva ce nu li se mai întâmplase niciodatã. Privirã miraþi tablourile minunate împrãºtiate
pe pereþi. Fiecare înfãþiºa un cuplu care pãrea pictat dupã eșantioane de zei cãci parcã împrãºtiau numai dragoste ºi frumuseþe. Totul în ele era idilic, aºa cum þi-ai dori. Nimic nu era trist.
Un tablou mai mare decât toate trona în mijlocul lor. Acolo erau pictaþi contele ºi iubita lui. Valeria îi vãzuse ultima datã la vârsta de ºase ani când veniserã la o petrecere în sat. Pãreau fericiþi... ªi tabloul îi arãta exact cum ºi-i amintea ea.
- Uite, Ovidiu, acela este contele cu iubita lui, spuse ea.
Ovidiu îºi îndreptã privirea spre tablou. Un cuplu plin de dragoste. El nu îi vãzuse niciodatã cãci venise în sat în urmã cu doar doi ani, dar îºi dãdu seama. Femeia aceea din tablou nu l-ar fi putut ucide pe conte. Se vedea chiar ºi în imagine, în strãlucirea din ochii ei. Îl iubea prea mult. ªi Ovidiu se gândi cã el o iubise deasemenea.

„Iar eu o iubesc pe Valeria. Ce minunatã ar fi viaþa dacã m-ar iubi ºi ea”

- Haide, Valeria sã urcãm sã vedem ºi ce e sus, spuse întristat de acest gând.

„Nu voi avea curajul sã îi spun niciodatã”

- Bine, Ovi, sã mergem, dar ce ai? Pari trist, spuse ea atingându-i obrazul cu mâna într-o mângãiere finã.
Înfrigurat Ovidiu îºi puse mâna pe a ei ºi o apãsã pe obrazul sãu. Dar nu avu puterea sã îi zicã ce îl frãmânta.
- Nimic, Valeria. Nu am nimic.
Ea îºi retrase mâna gânditoare.

„Oare mã iubeºte Ovidiu? Oare mã place?”
„Oh, cât aº fi de fericitã! Din prima clipã când l-am vãzut mi-a plãcut”

Pentru o clipã îºi puse capul în mâini. Ar fi prea frumos sã fie adevãrat, gândi ea ºi îl urmã pe Ovidiu care deja începuse sã urce.
Lumina soarelui intra în casã prin mici ferestre ca niºte diamante întruchipând un curcubeu feeric.
În curând ajunserã în faþa uºii unei odãi care era ºi ea închisã. Ovidiu încercã din nou cheia. ªi uºa se deschise. Era o camerã elegant aranjatã cu ferestrele deschise. Mirosul de trandafiri venea dinspre masa din
lemn de brad. Se îndreptarã spre ea ºi vãzurã acolo o scrisoare prinsã cu un cuiºor. Ovidiu o desprinse ºi o mirosi. Era înmuiatã într-o esenþã puternicã de trandafiri.
- Hai, sã o citim! propuse el.
- Bine.Vrei sã o citeºti tu sau mã laºi sã o citesc eu?
Ovidiu îi întinse scrisoarea.
- Îmi place glasul tãu, spuse el cu cãldurã.
Valeria îl privi surprinsã ºi fericitã totodatã.
- Mulþumesc, Ovi!

„ Scriu aceastã scrisoare pentru cel ce o va citi primul.
Împrãºtie cuvintele astea ca toþi sã le ºtie ºi dragostea sã domneascã în lume ºi astfel oamenii sã trãiascã mereu în grãdinile raiului.
- Nu þine ascunsã dragostea în inimã ºi nu-þi fie fricã sã o mãrturiseºti, cãci de cele mai multe ori cel pe care îl iubeºti te iubeºte ºi el ºi suferã în tainã.
- Iartã, cãci dragostea nu þine cont de greºeli, ea e mai presus de toate ºi nu se va sfârºi niciodatã.
- Nu rupe firul dragostei cãci chiar dacã îl vei lega înapoi nodul va rãmâne mereu ca o umbrã ucigãtoare de iubire.
Nu uita sã spui aceste lucruri ºi dragostea o sã fie mereu cu tine ºi cu cei pe care-i iubeºti cãci aceasta este cheia iubirii care deschide orice uºã.
Cât despre mine am împlinit aceste lucruri ºi sunt fericit. Am plecat în tãrâmul care mi-a dãruit ºi mie aceste cuvinte, Veneþia!

Contele Morton ”

Cei doi se privirã în tãcere. Prima lege a iubirii era valabilã pentru amândoi.
- Ovidiu...
- Valeria...
Se oprirã amândoi.
- Da, Ovidiu...
- Da, Valeria...
- Te iubesc, Ovidiu. Mi-ai plãcut de prima oarã când te-am vãzut. Îmi place totul la tine. Nu ºtiu cum sã-þi mai spun. Îmi place cum vorbeºti, îmi place cum...
- Valeria...
- Da... ?
- Valeria, ºi eu te iubesc. Nici nu ai putea sã îþi imaginezi cât îmi placi... spuse el cu inima plinã.
Valeria era în culmea fericirii.
- Ovidiu...spuse ea emoþionatã ºi din ochi i se prelinserã lacrimi de bucurie.
El luã faþa ei în membre ºi o sãrutã pe frunte. Acum nimic nu va mai sta în faþa dragostei lor. Întradevãr aceasta era cheia iubirii.
- Ovidiu, þine-mã în braþe te rog, spuse ea timidã.
El o luã în braþe sufocat de fericire ºi îºi îngropã faþa în pãrul ei care mirosea aºa frumos. Apoi cu ea în braþe ieºi afarã ºi se îndreptã spre izvor. O lãsã jos ºi o privi îndelung. Îºi aminti de toate visele lui. Acum nu mai era un vis. Era realitate. O avea lângã el. Ochii i se umezirã.
- Valeria... Doamne câtã fericire poate fi lângã tine.
- Ovidiu, spuse ea, niciodatã nu aº fi fost fericitã dacã nu aº fi simþit îmbrãþiºarea ta.
Apoi doritoare se cuibãri din nou în braþele lui ºi îºi îndreptã spre el gura micuþã.Doamne, cât aºteptase el clipa aceasta. O strânse fericit în braþe ºi sorbirã amândoi cu o plăcere egalã extazul primului sãrut. Primãvara venise pentru prima datã ºi în inima lor ºi nu avea sã mai plece niciodatã. ªi asta numai datoritã unei chei. Cheia iubirii.

Apropo....as fi recunoscator daca acolo unde scrie curând s-ar putea face ceva sã arate cuvântul cum trebuie, fãrã steluþã, pentru cã nu este un cuvânt jignitor ºi în nici un caz acolo nu scrie cur. :-P

Trimis: 20/05/2007 18:06

Pai ma straduiesc acum sa modific chichita asta de la cuvinte cenzurate :-|

Trimis: 20/05/2007 18:07

Mersi, Apreciez!

Trimis: 20/05/2007 18:11

gata, am rezolvat :-)

Trimis: 20/05/2007 18:12

LoveKey a scris:

scrie cur. :-P

Ai rezolvat... oarecum.

Trimis: 20/05/2007 18:27

offf... sugestii ceva?... :-|

Trimis: 20/05/2007 18:29

Incearca ca sa pui la cuvinte interzise "cur" cand e asa " cur " adica sa fie spatiu si in fata si dupa cuvant....vezi daca merge... 8-)

Trimis: 20/05/2007 18:32

Am pus spatiu si nu merge.
E cenzurat si 'curand' :-|

Trimis: 20/05/2007 18:37

Naspa

Trimis: 20/05/2007 22:32

Uau, la cum incepea cu acel blestem ma asteptam sa moara unul in bratele altuia. Nu ma asteptam la un sfarsit atat de fericit. Nu ma omor cu povestile de dragoste- eu-s cu romanele politiste, conspiratii, crime, istorie etc-. Asta mi-a placut insa. Sa mai scrii.

Trimis: 21/05/2007 14:12

Mafio...povestirea asta a fost scrisa acum vreo 3 ani nici eu nu mai scriu chiar asa...dar tot mai scriu povestiri de dragoste..dar acum m-am apucat si eu sa ma scriu si fantastic, politist...oricum ma bucur daca chiar iti place...o sa mai postez inca una romantica scrisa acum 3 ani...